Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Iubiri vrăjitoare


Tahar Ben Jelloun, traducere de Alexandru-Radu Săvulescu

02.03.2005
Editura Paralela 45
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tahar Ben Jelloun
Iubiri vrăjitoare
Editura Paralela 45, 2004

traducere de Alexandru R. Săvulescu
prefaţă de Simona Sora
Colecţia Biblioteca Erotică


  Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Iubirea vrăjitorească

Najat m-a rugat să povestesc această întâmplare cu voce joasă şi, dacă se poate, într-o lumină blândă. A mai precizat că ar fi mai bine să i se adauge umor şi fantezie, tocmai pentru că faptelor le lipseşte asta. De ce cu voce joasă? Pentru că în Maroc avem supărătoarea tendinţă de a îndrăgi zgomotul sau, cel puţin, de a-l produce fără să ne preocupe disconfortul pe care acesta îl provoacă unora şi altora; ne batem joc de vecinul care cere puţină linişte, pentru a se odihni după o lungă zi de muncă sau poate după o supărare provocată de o ceartă cu soţia sa, care îi cere să ia atitudine în diferendul ei cu o verişoară, care i-a luat cu împrumut caftanul roşu ocru, l-a murdărit şi i l-a înapoiat fără să-l dea la curăţat.

Bunica lui Najat şi-a petrecut tinereţea în mediul spaniol din Melilla, şi constată că marocanii ţipă mai tare decât spaniolii, ceea ce este un tur de forţă. Această manie de a face zgomot este semnul unui dezechilibru, unei slăbiciuni. Strigi în loc să gândeşti. Te agiţi în loc să acţionezi.

Pentru Najat, prea multă lumină e ca şi prea mult zgomot. Dar cum să spui povestea ei cu blândeţe, fără să te enervezi, fără să ţipi? Ea mi-a spus:
- Pune-mă într-unul din romanele tale, dacă nu în patul tău.

După care s-a răzgândit:
- Nu, vreau să zic că m-aş bucura să-mi acoperi trupul cu vorbele tale, să mă rulezi în frazele tale lungi şi alambicate, să devin un subiect al imaginaţiei tale... din moment ce tu nu eşti liber, tu nu vrei copii, iar eu caut un bărbat disponibil, care să fie un bun soţ şi un bun tată de familie, nu un artist.

S-a aşezat în acea cafenea unde singurele femei care intră sunt prostituate, a desfăcut un pachet de ţigări:
- Se poate fuma? Sunt cu tine, n-o să fiu luată drept o curvă, pentru că, ştii, nu se mai face distincţie între fetele care-şi vând corpul şi cele care sunt serioase. Nu sunt nici măcar sigură că ceea ce fac aceste fete atât de frumoase ar fi prostituţie. Ele se culcă cu bărbaţi care le fac cadouri. Trebuie să-ţi cumperi ţoale la modă, să-ţi dai cu parfum de calitate... Sper că se protejează, dacă nu, e jale. Bun, nu de-asta sunt aici, aşa cum ţi-am spus, am o poveste pentru tine.



Najat are treizeci de ani, părul negru, pielea închisă la culoare şi ochii verzi. S-a născut într-o zi de potop. Tatăl său a numit-o astfel pentru a reaminti faptul că venirea sa pe lume a salvat oraşul, pe care ploile torenţiale ameninţau să-l distrugă. Najat înseamnă "cea care a fost salvată". Este cea mai mare dintre cei cinci copii. Tatăl este bijutier, mama croitoreasă. Najat e profesoară de franceză la un liceu din Casablanca. Nu e măritată şi are dificultăţi în a-şi găsi un apartament de închiriat. Agenţiile imobiliare o roagă să nu insiste:
- Ştiţi ce fel de femei se mută singure într-un apartament? Proprietarilor nu le plac celibatarele.
În aşteptare, locuieşte la părinţii săi.
Cum se face ca o fată frumoasă ca Najat să fie singură?



Când l-a întâlnit pe Hamza, ea avea douăzeci şi nouă de ani. Tocmai rupsese ei cu un tânăr cadru de conducere de familie bună, care îi ceruse să renunţe la serviciu pentru a se putea ocupa de gospodăria sa. De fapt, refuzul nu era decât un pretext; nu-l iubea pe acel bărbat, îl găsea plat, pretenţios.
- O greşeală, a spus ea, dar, de cum l-am văzut pe Hamza, am ştiut că era bărbatul care-mi trebuia!

Însă Hamza era un seducător, un amator de fuste, cum se spune. Căsătorit, apoi divorţat, acest universitar pensionar trăieşte singur, şi şi-a jurat să nu mai cedeze niciodată tentaţiei conjugale. Şi-a părăsit soţia pentru că aceasta se hotărâse să dea cu aspiratorul în momentul în care el asculta cu religiozitate, pentru a treia oară consecutiv, discul său preferat, Night in Tunisia de Charlie Parker. Ea detesta jazz-ul. Îi plăcea Oum Kalsoum, şi filmele lui Claude Lelouch. Aceste mici frecuşuri sunt cele care declanşează uneori războaiele la domiciliu. Pentru că nu mai reuşea să discute cu soţia sa nici despre muzică, nici despre cinema, a decis să termine odată, şi părăsi casa lăsându-i totul. Divorţul avu loc fără mari dificultăţi. A fost pronunţat pentru "incompatibilitate culturală şi nevoie vitală de libertate". Hamza şi-a luat un mic studio în care şi-a amenajat o cameră insonorizată, pentru a asculta muzică şi a vedea casetele filmelor clasice pe care le adora. I-ar fi plăcut să-şi instaleze o sală de cinema, cu proiector, dar nu mai pătrundeau filme clasice în Maroc. Îi plăcea această singurătate aleasă de el. Unele fete îl vizitau, ştiind la ce să se aştepte. Le spunea:
- Nu vă jenaţi! Nu vă jenaţi!

Cu toate acestea, viaţa de celibatar vârstnic îl apăsa cumva. Încercă să reînnoade legătura cu soţia sa, dar ea nu-l mai iubea, şi fu bucuroasă să-şi ia revanşa, spunându-i lucruri dureroase. Ca unul care ştia să piardă, râse de ele, şi îi ură viaţă îndelungată. În acea perioadă o întâlni pe Najat în trenul "Aouita" dintre Casablanca şi Rabat. Ea citea Acrobatul de Paolo Colla. El începu să râdă, şi nu putu să se abţină să nu i se adreseze:
- Cum e posibil, o fată aparent inteligentă, ca dumneavoastră, care-şi pierde timpul citind o succesiune de inepţii?
- Nu-mi pierd timpul. Această carte mă interesează. Aţi citit-o?
- Din păcate, da! Mi se propusese să o traduc în arabă, dar am găsit că este atât de nulă, falsă, înşelătoare, încât am preferat să traduc o carte despre sexualitatea melcilor. Cel puţin acolo nu exista pretenţie.
- Nu sunteţi prea tolerant.
- Tolerez totul, în afara prostiei, relei credinţe, şi escrocheriei.
- Aveţi dreptate, cartea aceasta, pe care sora mea mi-a împrumutat-o, este proastă, dar o citesc ca să văd de ce sora mea a adorat-o, e o enigmă...
- Nu este singura. Se pare că s-au vândut milioane de exemplare în lume. A mers peste tot, mai puţin într-o ţară, Danemarca. Cred că danezii sunt mai subtili decât multe alte popoare.
- Să zicem că danezii, care sunt mari cititori, nu s-au lăsat păcăliţi.

Discuţia se învârti în jurul mediocrităţii, al atracţiei facilităţii şi al falselor valori destul de răspândite în domeniul culturii.
După o clipă de tăcere, el îi spuse:
- Diseară cinăm împreună.

Nu era o propunere, ci o afirmaţie, un ordin. Najat îşi spuse: "Ştie ce vrea, dar trebuie să rezist."
- Nu pot. Mâine, dacă vreţi, şi eu sunt cea care invită, vom merge într-un restaurant vegetarian care tocmai s-a deschis.
- Vegetarian! Ce oroare!
- Dacă nu vă convine...
- Bine, atunci! Dar de ce vegetarian?
- Pur şi simplu pentru că nu-mi place carnea."

Pe peron făcură schimb de numere de mobil şi-şi dădură întâlnire a doua zi în faţa intrării de la gară.
Hamza era uimit. Îi fu greu să adoarmă.
Najat era bucuroasă şi închise ochii gândindu-se la această întâlnire. Ea simţi că acest bărbat nu era ca ceilalţi, găsind prea puţin banală maniera în care această poveste începuse. Nu se punea problema să se dea. A învăţat să nu aibă încredere în elanurile ei. O relaţie între un bărbat şi o femeie, mai ales la început, are nevoie de prudenţă. Povestea cu logodnicul ei a suferit din cauza unei anumite precipitări şi, mai ales, din cauza intervenţiilor familiale.

Pregătindu-se pentru această primă cină, ea-şi puse nenumărate întrebări: "Să accept vin dacă-mi oferă? Să-l las să mă ţină de mână? Să accept să beau un pahar la el? Nu, va dori să se culce cu mine, şi nici nu se pune problema în prima seară. Seducţia este o artă, un joc subtil. Fata mea, va trebui să te arăţi foarte delicată, pentru că dacă-l vrei pe acest bărbat, va trebui să procedezi cu blândeţe şi inteligenţă."

Tocmai se pregătea să plece de la ea, când Hamza o sună:
- Voi întârzia un sfert de oră, fac curat la mine, mi-ar plăcea să-ţi arăt ceva."
O duse la el şi deschise o sticlă de şampanie.
- Şampania îmi provoacă dureri de cap. N-ar trebui să beau, dar voi face o excepţie! Nu-mi place felul în care unii dintre compatrioţii noştri consumă alcoolul; uită că este o plăcere, şi nu o revanşă asupra societăţii. Eu beau foarte rar şi nu-mi pierd niciodată capul.
- Bei pentru a te veseli un pic, nu pentru a-ţi pierde cunoştinţa.
- Totul e să rămâi elegant!

Ea se apucă să observe mobilele, biblioteca, videoteca, felul în care erau clasate discurile... Ordine, peste tot ordine. Cărţile, la fel ca şi discurile, erau aranjate pe teme şi în ordine alfabetică. Casetele video erau într-un dulap. Ea-şi spuse: "Sunt acasă la un maniac al ordinii, asta vrea să spună multe! Este locuinţa unui celibatar înrăit, nici un pic de loc pentru altcineva."
- Cauţi urmele vreunei femei? Linişteşte-te, trăiesc singur, şi-mi iubesc singurătatea, e o singurătate decisă de mine şi nu impusă de alţii. Cred că este cel mai bun mijloc de a stabili relaţii inteligente între persoane adulte. În orice caz, la vârsta mea, nu pot să-mi mai permit să mă las tocat de alţii.
- Ce sunt acelea relaţii inteligente?
- Să eviţi promiscuitatea, dependenţa, obligaţiile. În fapt, să trăieşti împreună se învaţă, se fac reguli şi încerci să le respecţi, este cel mai bun mod de a evita mediocritatea, meschinăria, micile detalii dezagreabile ale vieţii cotidiene. Fiecare are micile sale obiceiuri rele, nu ne place ca alţii să le fie martori, e normal, ne protejăm. Nu spun că e cea mai bună manieră de a fi împreună, dar se pot evita câteva neînţelegeri şi unele pagube...
- Ai reuşit să trăieşti inteligent cu cineva?
- Asta-i altă poveste! Ca să fiu franc, răspund nu!
- Asta mă linişteşte, nu pentru că mi-aş dori să-mi risipesc inteligenţa cu un bărbat şarmant şi un pic maniac, dar găsesc că viaţa e un pic mai complicată de-atât.
- Ştii, în Maroc, individul nu există, eşti invadat, eşti luat cu totul, eşti dat peste cap, nu ţi se lasă nici un spaţiu de libertate. Am fost căsătorit, ştiu despre ce vorbesc, familia soţiei m-a devorat, vezi, nu mai am mâini, n-am braţe, n-am urechi... Exagerez doar puţin, n-am fost niciodată singur cu soţia mea, era întotdeauna un frate, o soră, un văr, un unchi, o mătuşă care trecea pe acolo; în zilele de sărbătoare, întreg tribul năvălea! Ah! zilele de sărbătoare! Erau obsesia mea, coşmarul meu! Mă îmbolnăveam, veneau de peste tot, şi nu aveam dreptul de a protesta, trebuia să fiu pe deasupra şi bine dispus şi să-i primesc cu saluturile de rigoare, era o tortură! De la divorţul meu, mă simt mult mai bine, mi-am reconstituit încetul cu încetul braţele şi mâinile, mi-am lipit la loc urechile, am redevenit eu însumi, un bărbat gata să se bată pentru spaţiul său, solitudinea sa, libertatea sa. Iată, prietenă dragă, cum devii mizantrop, rămânând în acelaşi timp deschis pentru relaţii de complicitate inteligentă.
- Eşti un pic complicat, ceea ce nu-mi displace, hai să cinăm.

În acea noapte, Najat dormi la ea, gândindu-se că Hamza era un caz interesant. Hamza făcu un efort să n-o ia de mână, şi să nu-i facă vreo declaraţie, şi mai ales să nu-i arate că o doreşte. O plăcea mult, îl intriga pentru că era diferită de acele tinere fete care treceau pe la el şi nu refuzau niciodată să i se urce în pat.

Mama lui Najat nu-şi ascundea îngrijorarea. Ar fi vrut să-şi vadă fata mai mare măritată, aranjată, cum se spune. Se temea de comentariile familiei: "Aproape treizeci de ani, şi încă nemăritată! Ce caută? Bărbatul ideal? Săraca, aşa ceva nu există! Trebuie să renunţe să caute perla rară! Va trebui să i-o spunem, altminteri va fi o heboura, o marfă depăşită pe care nimeni nu o vrea!"

Najat, o heboura! S-a gândit şi ea, a auzit-o chiar din gura mătuşii sale. S-a prefăcut că nu o îngrijorează. La liceu, colegele ei sunt toate măritate, şi au copii. Unele o evită, zicându-şi că trebuie să aibă o viaţă secretă, o viaţă dublă. Asta o apasă, dar ştie că nu se poate bate singură contra întregii societăţi.



Fouad, profesorul de desen, o place mult, e şi el prost văzut. Nu e căsătorit. E homosexual. Frecventează mai cu seamă europeni. La liceu, face eforturi să nu arate nimic din înclinările sale. Tot văzându-i împreună, au început să circule vorbele despre sexualitatea lui Najat, de genul "cine se aseamănă se adună"... Într-o zi, Fouad, excedat de insinuările colegilor săi, spuse din adâncul sufletului:
- În această ţară există o datorie de ipocrizie, dacă nu, intoleranţa te ia pe sus. Ori faci lucrurile "pe dedesubt" cum se spune în arabă, adică pe ascuns, ori eşti arătat cu degetul, ca un deşeu al societăţii! Ah, dacă am dispune de un mic aparat care să filmeze tot ce faceţi în secret, am avea surprize, am vedea bărbaţii masturbându-se, femeile îndesându-şi tot felul de obiecte în sex. Asta este pudoarea?

Najat interveni ca să-l calmeze şi să-i reamintească faptul că fiecare este liber să dispună cum doreşte de corpul său.
Îi povesti acest incident lui Hamza, care nu fu mirat:
- E normal ca oamenii cu sexualitatea neliniştită să se teamă de diferenţă.
- Vorbeşti de colegii mei?
- Fireşte, nu Fouad este cel care le inspiră teamă, sunt panicaţi de propria lor incertitudine. Sunt sigur că printre tipii care-i dispreţuiesc pe homosexuali există unii care au tendinţe, le refulează, şi când o ocazie se iveşte, se reped; mai există, de asemenea, cei care-ţi vor ţine o mare lecţie de morală, şi care închiriază garsoniere unde aduc fete foarte tinere, liceene, cu care se culcă, şi cărora le strecoară o bancnotă de o sută de dirhami. Îi cunosc din jurul meu, nici nu poţi numi asta prostituţie, eu le numesc "cazuri sociale"; fete tinere sunt obligate să meargă cu te miri cine, pentru a avea cu ce să-şi cumpere o rochie, o pereche de pantofi, sau uneori pentru a putea mânca pe săturate. Bărbaţii sunt nişte monştri. Ceea ce mă îngrijorează este că această prostituţie este din ce în ce mai puţin sălbatică, este organizată. Telefonul mobil, da, de când cu mobilul, sexul a devenit accesibil tuturor, e suficient să-i telefonezi Nadiei (adesea, codoaşele îşi iau un nume impersonal), şi ea îţi livrează ce doreşti, pentru că toate aceste fete sunt înzestrate cu telefoane mobile, sesamul vremurilor tulburi şi moderne!
- Ştiu, toată lumea vorbeşte; există chiar unii care încearcă să justifice acest flagel care se generalizează. Înainte de telefonul mobil, care a facilitat contactele, trebuie spus că oamenii din ţările Golfului le-au stricat pe aceste tinere, mai ales în anii optzeci.
- N-o să punem totul în spinarea acestor turişti de un gen particular. I-am lăsat să-şi facă de cap, am închis ochii, corupţia a jucat un rol în acest fenomen. Acum nu mai avem nevoie de alţii ca să ne strice; suntem putrezi!
- Ai dreptate, dar află că nu este o problemă de morală, ci de rigoare şi de exigenţă. Corupţia nu este doar bacşişul pe care-l dai ca să beneficiezi de favoruri sau, pur şi simplu, pentru a obţine ceea ce dreptul îţi garantează. Corupţia este, de asemenea, lipsa demnităţii, este absenţa scrupulelor, este exploatarea oamenilor lipsiţi de apărare... Este starea femeii, aşa cum este menţinută în texte şi copios tolerată în viaţa de zi cu zi.



Lui Najat îi plăcea să stea de vorbă cu Hamza, ceea ce îi lipsise dureros în relaţia cu ex-logodnicul său.

Prima dată când făcură dragoste fu într-o după-amiază când ea a trecut să-i aducă înapoi o carte pe care-o împrumutase de la el. Era Pedro Paramo, de Juan Rulfo, un roman minunat, care i-a deschis calea lui Gabriel García Márquez pentru a scrie O sută de ani de singurătate. Nici măcar nu-şi vorbiră, dorinţa lor era violentă.

În săptămâna aceea au făcut dragoste în fiecare zi. Ea venea, îşi punea jos ghiozdanul şi-l dezbrăca pe Hamza, care era bucuros de iniţiativa aceasta. Se întâmpla ca el să-i vorbească în arabă în timp ce făceau dragoste; asta o amuza şi o făcea să râdă. El spunea că râsul ei îl excita. Limba arabă este romantică; când devine erotică, ea sfarmă tabu-urile şi face corpurile să cânte. La cincizeci şi cinci de ani, el era încă în formă. Najat deştepta în el o putere sexuală pe care nu şi-o cunoştea. Ea avea imaginaţie, ştia cum să facă să dureze plăcerea, şi se amuza dând fiecărei poziţii câte un nume. Cum spunea Hamza, era latura ei intelectuală. Astfel, poziţia "Soare şi carne", poem de Arthur Rimbaud, unde Soarele, cămin de tandreţe şi de viaţă / Revarsă dragostea fierbinte peste pământul încântat; ea se compara cu acest soare care inunda viaţa lui Hamza. Se încolăcea în braţele sale, încercuindu-i talia cu picioarele, şi-i cerea să o posede stând în şezut. Poziţia "René Char", care spunea Dorinţa noastră dezbrăca marea de rochia ei caldă înainte de a înota pe inima sa, consta dintr-o acrobaţie prin care ea îi trezea dorinţa prin multiple atingeri, fără a încheia. Hamza trebuia să-şi menţină erecţia până la sfârşitul jocului, pe care-l considera ca pe o performanţă. Şi mai era poziţia "Şeic Nafzaoui", după numele celui care a scris un manual de erotologie musulmană pentru a-l învăţa pe un prinţ cum să facă dragoste cu o femeie. Najat cunoştea la perfecţie această lucrare. Ea se aşeza foarte delicat pe sexul în erecţie al amantului său, se rotea lent, trăgându-i spre ea umerii, până ce-i atingeau picioarele. Reuşea să-l scoale pe Hamza rămânând în acelaşi timp penetrată de el. În timpul acesta, ea recita pasaje din Grădina parfumată a faimosului Şeic Nafzaoui. Imitându-l pe acest maestru, ea numea în stilul său varga amantului: "grandiosul, arogantul, crudul, şarpele blestemat, acrobatul, dansatorul pe sârmă, osul lui Satan, stăpânul casei, astrul de foc, fulgerătorul, neîmblânzitul, curiosul, jonglerul, sclavul cu turban, corsarul în cuşcă, mâna subtilă, chiorul vorbăreţ, flautul plângător, bădăranul, vameşul, răufăcătorul, trădătorul, café frappé"...

Hamza ceru explicaţii:
- Ce caută pe această listă "café frappé"?
- E din cauza spumei sale onctuoase, groase, bună de înghiţit cu poftă, bună de luat cu limba de pe marginea ceştii sau mai bine dintr-un pahar mare...
- Şi "vameşul"?
- Pentru că scotoceşte şi răscoleşte cu mâini înmănuşate...
- "Dansatorul pe sârmă"?
- Este cel care se menţine drept, ţeapăn şi suplu în acelaşi timp, cel care nu cade.
- "Şarpele blestemat"?
- Este blestemat pentru că-şi pierde supleţea, se întăreşte, şi nu se mai poate răsuci!
- Explică-mi "corsarul în cuşcă".
- E una din invenţiile mele: o dată ce intră, are tendinţa de a se agita fără să-i pese de ce se întâmplă în interior; atunci, folosesc şmecherii ca să-l reţin, el se enervează şi se simte ca într-o cuşcă.
- Dar de unde ai învăţat toate astea?
- Tu, dorinţa ta, corpul tău îmi dictează toate acestea. N-am fost la nici o şcoală care să te înveţe cum să-ţi urmezi impulsurile şi instinctele.

El era uimit de tehnica, cunoştinţele şi supleţea acestui trup. În timp ce cu altele se deda luxurii fără să facă efort, cu Najat, îşi descoperi exigenţele şi amploarea amprentei ei asupra vieţii lui.



Adesea ieşeau seara ca să cineze. Le plăcea să vorbească, să se contrazică, să spună prostii, să râdă, să glumească, şi să cânte pe stradă. Lui îi plăceau cântecele lui Abdelwahab Doukkali. Ea prefera noii cântăreţi egipteni şi irakieni. În mijlocul străzii, ea se apleca spre el şi murmura:
- Ghiceşte ce culoare au chiloţii pe care-i port astăzi!

El trecea în revistă toate culorile. Ea-i răspundea sistematic "nu" dând din cap, înainte să-i ceară să-şi lase mâna să-l îndrume. Nu purta chiloţi. Asta îl excita puternic. Într-o seară au făcut dragoste la intrarea cimitirului din Salé, într-alta într-o barcă abandonată pe plaja de la Bou Regreg. Întotdeauna, ea era cea care lua acest gen de iniţiative. Corpurile lor se înţelegeau bine. El se gândea că ea reuşise să-şi dreseze corpul pentru ca să-l îmbine perfect cu al lui!

Această stare de graţie ţinu trei luni. Hamza era epuizat. Ea îi lua toată energia, îi ocupa gândurile. El n-avea obişnuinţa acestui gen de relaţie devorantă, cotropitoare şi destul de surprinzătoare. În acelaşi timp, simţea apărând la orizont faimoasa plictiseală a corpurilor. Era chiar mirat că nu apăru mai devreme, pentru că, de obicei, după o săptămână sau două o concedia pe femeie făcându-i un cadou şi spunându-şi: "Cel mai bun afrodisiac e schimbarea!" Atunci decise să rărească întâlnirile, să facă mai puţină dragoste cu Najat şi chiar să mai primească şi alte fete la el.

Dar lucrurile nu se petrecură aşa cum le prevăzuse el. Najat îmi povesti versiunea ei asupra lucrurilor:
- La capătul a trei luni, epuizasem toate subiectele de discuţie. În ce mă priveşte, mai aveam alte câteva poziţii de experimentat cu el. Vedeam bine că era în continuare atras de mine, dar că asta îl îngrijora, îl contraria; încerca să scape, şi nu ştia cum. N-am insistat. Râdeam de el, îi spuneam spre exemplu:
- Aşa, care va să zică, îţi lipsesc micuţele tinere uşoare, ele te amuză mai uşor decât mine. Sunt de acord să te las pe mâinile lor, dar atunci te trădezi, devii şi tu unul dintre tipii pe care i-ai criticat atât, un celibatar care profită de mizeria unor anume "cazuri sociale". Aşadar, te vei deda luxurii, după care te vei regăsi singur, de faţă cu mărunta ta mizerie.

Asta-l enerva şi-l aducea într-o stare de turbare care-l făcea de nerecunoscut. În realitate, îl iubeam şi n-aveam nici un chef să-l pierd, nu-mi păsa de căsătorie şi tot bla-bla-ul, dar trebuia să reuşesc să-l păstrez, cum însă, cum să-l conving că eram făcuţi unul pentru celălalt? M-am ţinut tare, am jucat jocul indiferenţei, nu-l mai sunam, nu mai treceam pe la apartamentul lui, aşteptam... Dădea el telefon, şi atunci îl lăsam să fiarbă, nu prea mult, doar atât cât trebuie, e o chestiune de dozaj, după care ne reluam regăsirile... După cum ştii, nu mă pot da fără să fiu purtată de un torent de sentimente. E important, fără sentimente, nu e nici sex, e ceva mai puternic ca mine. Ca orice femeie, fac imprudenţa să cred că orice iubire-i eternă. Îmi place să simt în corpul meu, în sufletul meu, urmele dragostei, amintirea sa, parfumurile sale, zgomotele sale, tăcerile sale. Când sunt îndrăgostită, devin foarte atentă la tot. Timpul iese în afara cronologiei. Inima mea oscilează între plăcerea de a fi iubită, de a fi acolo, şi apoi speranţa că această plăcere nu va cunoaşte sfârşit. Sunt în afara timpului, în afara lumii şi a raţiunii. Recunosc că asta poate înspăimânta bărbaţii, şi cred că Hamza intrase în panică.



Najat suferea, şi nu îndrăznea să o recunoască. O durere făcută din lipsă şi din teamă o trezea în toiul nopţii. Nu putea suporta un nou eşec, se gândea la mama sa, la angoasa mamei sale. Nu voia să o facă să sufere, să-i spună cât îi este de greu unei tinere marocance să trăiască independent şi liber. Ea citea şi recitea De l'amour, de Stendhal. Se surprindea gândindu-se la altceva. Insomniile deveniseră crude, punând-o într-o situaţie în care nervozitatea sa nu suporta nici lectura, nici muzica, şi cu atât mai puţin imaginile de la televizor. Nu mai ştia ce să facă cu acest corp, care refuza cu obstinaţie să se lase adâncit în somn. El rezista ca şi cum Najat ar fi trebuit să-şi trăiască starea proastă până la capăt. Ea se întreba de ce se spunea "nopţi albe", de ce angoasa se însoţea cu noaptea, hărţuind corpul şi spiritul până le epuiza. Hamza îi lipsea. Avu la un moment dat impresia că nu Hamza îi lipseşte în mod particular, cât un bărbat, un corp de bărbat, o prezenţă masculină.



Hamza era tulburat. El, îndrăgostit? El, căzut din nou în capcana relaţiei monogame? Nu, era un şmecher bătrân, un maimuţoi al seducţiei şi un campion al despărţirii fără dramă, fără lacrimi, fără certuri, despărţirea blândă, cu "inteligenţă", cu "delicateţe". Iată că nici una din reţetele sale nu mai funcţionează. Se afla într-o stare de derută cu care nu era obişnuit. Ce se întâmpla de nu reuşea să o rupă cu fata asta? Ce-avea ea în plus faţă de celelalte? Ce avea ea deosebit? Desigur, erau performanţele sexuale, nu era deloc neglijabil. Dar pentru ce nu reuşea el să pronunţe un cuvânt, un singur cuvânt, o frază definitivă, cum făcea de obicei? Era mai învăluitoare, mai interesantă decât multe alte femei pe care le cunoscuse, dar începea să se teamă de această relaţie care căpăta importanţă, şi care ameninţa să-l priveze de bunul său cel mai de preţ, libertatea şi solitudinea. De cum apărea ea, îşi pierdea siguranţa şi aroganţa; se considera ca şi sclavul ei, supus dorinţelor ei. Cu toate acestea, ea nu-şi schimbase comportamentul, nici obiceiurile. Era egală cu ea însăşi, dar Hamza simţea că el nu mai era egal cu sine. Ea venea din ce în ce mai des pe la el, dormea în braţele lui, visa cu capul pe umărul lui. El nu mai avea somn şi îşi punea întrebări la care nu găsea răspuns. Îşi spunea: "Asta e dragostea! Sunt îndrăgostit! Da, eu, Hamza, cel greu de înghiţit, celibatarul încăpăţânat, fustangiul care nu foloseşte mănuşi ca să se despartă, da, acest bărbat a sfeclit-o, s-a îndrăgostit, vreau să spun a căzut în capcană. Sunt într-o trapă, fără mijloace, nu fac altceva decât să-mi ador iubita, cu gura căscată, îmi curg balele ca unui om care ar fi înghiţit medicamente sau ierburi destinate să-i anuleze orice urmă de voinţă. Da, am devenit un miel dublat de un măgar, sunt al ei şi nu sunt capabil să-i rezist, să-i spun nu, acest nu, care era atât de frecvent în gura mea, astăzi nu-l mai pot pronunţa. Să vezi şi să nu crezi, Hamza îndrăgostit şi evident gelos, o supraveghez, îi scotocesc în poşetă de îndată ce e cu spatele întors, vreau să ştiu totul despre cei cu care se vede, am devenit gelos până şi pe colegul ei homo, asta arată în ce măsură nu mai sunt acelaşi; mi-am pierdut personalitatea, temperamentul meu a fost adormit, mutat, depus la bagaje de mână în gară, aşteptând... Aşteptând ce? Moartea mea? Dumnezeule! Nu se poate, n-am făcut nimic ca să merit aşa ceva! De acord, am abuzat de fete tinere, dar ele erau majore şi consimţiseră, le dădeam cadouri, uneori bani, e normal, particip la solidaritatea naţională... Dar de aici şi până la a fi pedepsit în acest fel, ah, nu! Îl blestem pe Paolo Colla! Numai din cauza lui am intrat în vorbă cu această frumoasă necunoscută. Nu numai că este un scriitor mediocru, dar este şi un om care poartă ghinion, provoacă drame în timp ce-şi cheltuieşte milioanele de dolari din drepturile de autor! Paolo e un blestem, cea mai sinistră dintre glumele literare. În fine, trebuie să reacţionez, n-o să renunţ fără luptă; diseară o s-o înfrunt, îi voi spune: "S-a sfârşit, dragă Najat, nu te mai iubesc, simt nevoia să fiu singur, da, te rog să nu mai vii în acest apartament, îmi înapoiezi imediat cheile şi încetăm totul! Corsarul în cuşcă, vameşul şi toţi ceilalţi îţi spun basta, s-a sfârşit, se revoltă, se eliberează!"

O voi fixa cu privirea, o privire dură, de neînduplecat, voi vorbi fără să ridic glasul, fără să mă enervez, îi voi spune cuvinte simple şi clare, nu voi merge pe patru cărări, nu trebuie să tergiversez, îmi place cuvântul ăsta, ter-gi-ver-sa, da, fără nici o falie, fără vreo ezitare. Trebuie să fii un bărbat, nu o cârpă (detest cuvântul ăsta, îl şterg), nu trebuie să fii slab, asta e! Trebuie ca ea să simtă că se află în faţa unui bărbat care face ce spune, asta e, fără bâlbâieli!

Făcu câteva exerciţii de gimnastică în timp ce continua să asculte Miles Davis, făcu un duş, se îmbrăcă şi se privi în oglindă. Îşi spuse:
"Vezi acest cap, vezi această faţă, vezi această privire? Îţi promit că nu te vor trăda. Ele vor răspunde provocării, o vor înfrunta cu curaj şi fermitate pe cea care caută să-ţi ruineze libertatea, viaţa. Vom rezista, vom declara sfârşitul ocupaţiei. Libertatea-i a noastră!"



Seara Najat sosi.
- Am fost îngrijorat, foarte îngrijorat, dragostea mea; o jumătate de oră întârziere, e mult. Inima-mi bate foarte tare, îmi lipseşti, ai fi putut să mă suni ca să mă previi, ţi-am oferit un mobil ca să-l foloseşti în astfel de cazuri. În fine, principalul este că ai ajuns aici, frumoasă, minunată; cu cât trece timpul, cu atât sunt mai legat de tine. Ce vrei, dragă? cinăm aici sau la restaurantul tău vegetarian?
- Acolo unde tu nu mănânci?
- Ba voi mânca piureul de dovlecei şi sucul de ceapă, voi înghiţi napii şi ridichile amare, tot ce vei dori, voi mânca sfeclă, steak-uri de soia, omlete de grâu sălbatic, voi deveni vegetarian din dragoste pentru tine, voi face totul, doar ca să fim împreună...

După cină au pus la punct proiectul unei călătorii de o săptămână în nord. Nici nu plecase bine, că el îşi reproşa că n-a avut curajul să-i vorbească. Se întorcea acasă şi îşi punea un disc de John Coltrane, ca să viseze şi să uite. Dar după numai câteva minute, îşi dădea seama că mintea lui nu era acolo, se gândea la Najat şi la cum ar putea să se vindece. Îşi spuse: "Ea a făcut în aşa fel încât să devin voinţa ei, mai precis voinţa ei a devenit a mea, sunt lipsit de hotărâre, sunt folosit, sunt ca un şobolan prins în capcană, mă învârt în cerc şi nu reuşesc să o gonesc din gândurile mele. Când e aici, dorinţa mea e violentă, nu redevin eu însumi decât după ce-mi satisfac dorinţa, e infernal! Asta-i dragostea! Ştiam că Najat n-avea să fie o cucerire în plus, bănuiam că vrea să mă aducă la discreţia sa. Ţelul ei era să mă fixeze, să mă sedentarizeze, să pună capăt vagabondajelor mele sexuale. A reuşit! O întreagă epocă din viaţa mea se găseşte astfel măturată."



La Tanger, profitând de o clipă când Najat era la hammam, se destăinui celui mai vechi prieten al său, Abdeslam, care nu era mirat de ceea ce i se întâmpla.
- De cum i-am văzut ochii, am înţeles. Această femeie te vrea, nu pentru o aventură, ci pentru totdeauna, pentru toată viaţa. Nu-i genul de femeie care s-ar mulţumi cu o mică aventură, e o căpcăună a sentimentelor, ea te vrea pentru ea singură, şi pentru asta, dragul meu Hamza, a făcut ceea ce trebuia pentru a reuşi. Dovada, a trecut aproape un an de când sunteţi împreună, nu te-am văzut niciodată în halul ăsta...
- Ce vrei să spui?
- E clar, eşti posedat, nu-ţi mai controlezi actele, ai fost vrăjit!
- Da, de frumuseţea ei, inteligenţa ei... de dorinţa ei nebună şi plină de invenţii erotice...
- Termină cu prostiile, e mult mai lumesc de-atât, te afli sub influenţa unui drog, o iarbă pe care ţi-a dat-o s-o înghiţi, nu mai ai propria ta voinţă, ea e cea care decide, ea face totul, şi tu asculţi, da, Hamza ascultă de o femeie! Recunoaşte, nu inventez nimic, te-am văzut cu ea, nu te-am recunoscut, te-a schimbat. De acord, este o femeie frumoasă, dar de aici şi până ca viaţa ta să fie în mâinile ei, sper că în sfârşit vei reacţiona... Ştii, sentimentele unei femei sunt complexe; nu e aşa de simplu, şi noi ne amăgim închipuindu-ne că înţelegem această complexitate. E fals, de mult am renunţat să înţeleg fie ce-o fi din comportamentul vreunei femei. Mă mulţumesc cu ce primesc de la soţia mea, şi nu-mi mai pun întrebări. Nu sunt un seducător, ca tine. Soţia îmi este de ajuns. Am abdicat, m-am fixat pentru totdeauna, şi înghit afronturile fără să mă plâng, nu foloseşte la nimic să gemi. Când mă gândesc că suntem bramburiţi cu starea femeii în ţara noastră! Să vină să vadă cine comandă în această societate! Să se facă o anchetă asupra puterii oculte, nedeclarate, nevăzute a femeilor! Sigur că legile garantează mai mult drepturile bărbatului decât pe cele ale femeii, dar ceea ce contează este ceea ce se întâmplă în case. Dumnezeu a spus-o în Coran, "vicleniile lor sunt incomensurabile". Bun, să revenim la cazul tău...
- Cum aşa? Poţi să mă ajuţi?
- Ştii, împotriva otrăvii, trebuie o altă otravă!
- Dar nu vreau să otrăvesc pe nimeni, vreau doar să-mi recapăt libertatea, numai atât.
- Da, numai atât, dar e mult. Aş putea să-ţi spun: "Consideră-te fericit că eşti îndrăgostit, pentru că ceea ce ţi se întâmplă este excepţional. Această dragoste îţi dă o nouă energie, o nouă tinereţe, ar trebui s-o trăieşti din plin şi să nu te mai agăţi de micile aranjamente ale vieţii tale de celibatar. Dragostea e atât de rară încât, atunci când ne atinge, nu trebuie să te economiseşti, trebuie să i te dăruieşti corp şi suflet. Or tu, tu ai devenit scârţar, eşti avar în ce priveşte corpul şi sufletul tău!" În fine, nu te judec, nu arunc cu piatra în tine. Să revenim la otravă...
- Ce propui? Să-i vorbesc, să-i spun că sunt un fost alcoolic care are tendinţe de recădere? Trebuie să o sperii, să o dezgust...
- Nu, nu va folosi la nimic să-i vorbeşti. Ea te cunoaşte bine acum, ştie că nu eşti alcoolic. Dacă ţii cu adevărat să înlături această dragoste din viaţa ta, trebuie să mergem să-l vedem pe Haj Brahim, faimosul fqih care are puteri extraordinare; se spune chiar că înalte personalităţi din lumea politicii îl consultă pentru a-şi rezolva problemele. Se spune că Aznar însuşi, primul ministru spaniol, l-ar fi consultat pentru a câştiga alegerile! Se spun multe, dar eu ştiu că are o putere rară şi preţioasă.
- Mă vezi tu stând de vorbă cu acest bătrân al munţilor?
- Dacă Aznar a făcut-o, n-ar trebui să-ţi fie ruşine să faci acest demers. Dacă nu, lasă-mă pe mine s-o fac; voi şti să-i vorbesc lui Haj Brahim despre cazul tău. Pentru el aceste cazuri sunt obişnuite; îşi petrece timpul acţionând pentru oprirea efectelor vrăjitoriei. Nu-i un magician, unul care aruncă sorţi răi, nu, e un om religios care-i ajută pe oamenii de bună credinţă. Ajunge să crezi, şi să urmezi ce-ţi va spune el să faci, chiar dacă asta ţi se pare greu de înfăptuit. Eşti de acord?
- Da, dar nu trebuie să-i facă rău lui Najat; vreau să mă ajute s-o părăsesc, dar nu să o facă să sufere.
- Nu-ţi fă griji! Nu e un rău, e un om religios care deznoadă legăturile pe care i se cere să le deznoade; nu e voodoo... Lucrează cu texte scrise. Nu se pune problema să-i dea să înghită lucruri care să o îmbolnăvească, nu, nu e un asasin, e un mediator între tine şi tentaculele caracatiţei.
- Despre ce vorbeşti? Ce caracatiţă?
- Astfel este denumit Satan, pentru că, dacă am înţeles eu bine, eşti posedat de unde negative, de lucruri răufăcătoare care gonesc din jurul tău liniştea de care ai nevoie.
- Dar Najat nu este fiica lui Satan!
- Ea nu, dar ceea ce a făcut pentru a te păstra trece obligatoriu prin Satan!
- Mi-e frică, nu ştiu în ce mă bag.
- Ascultă, tu eşti printre sutele de mii de marocani care-şi petrec timpul consultându-se cu acest gen de personaje. Nu se moare dintr-asta.



A doua zi, Hamza şi prietenul său aveau întâlnire cu un bătrân frumos cu turban. Locuia în afara oraşului, într-un sat fără apă curentă sau electricitate. Trăia simplu şi părea fericit şi calm. În jurul modestei sale case, femei şi bărbaţi aşteptau cu coşuri cu ofrande. Unii înnoptau sub corturi improvizate, în speranţa că vor putea beneficia puţin de binecuvântarea sa. Nişte copii se jucau cu sfârleze, alţii se urcau pe terase ca să se ascundă şi să-şi îngrijoreze părinţii. Un bărbat slăbănog, îmbrăcat cu o djellaba veche, era legat de un arbore. Cu privirile rătăcite, recita versete din Coran. Din când în când, un copil îi dădea să bea apă. Hamza îi spuse prietenului său că trebuia să-l dezlege.
- Nu, el însuşi a cerut să fie legat; se pedepseşte pentru că a fost posedat de o femeie, şi n-a făcut ce i-a spus Haj Brahim să facă.
- Cum de ştii toate astea?
- Sunt un obişnuit al locurilor.

De cum îl văzu pe Hamza, bătrânul Haj spuse:
- Eşti înconjurat de unde şi de vibraţii venite de departe. Aşază-te, să recităm Fatiha înainte de orice altceva, urmată de versetele Tronului. După aceste rugăciuni, vom intra în tăcere.

Hamza era impresionat. Asculta şi repeta aceleaşi rugăciuni după bătrân.



După un lung moment de tăcere, Haj Brahim se pronunţă:
- Este vorba despre o femeie tânără, nu prea înaltă, cu ochi deschişi la culoare; cred că sunt verzi, ceea ce este rar la noi. Nu e rea, dar e rău sfătuită; cred că lucrează cu copii sau cu adolescenţi. Nu-ţi vrea răul, vrea doar să se mărite cu tine şi să facă copii. Dacă eşti de acord să-ţi întemeiezi o familie cu fata asta, vă urez de bine. Dar dacă nu crezi asta, atunci...

Hamza îl privi pe Abdeslam, pe care-l bănuia că l-a pus la curent pe bătrân. Observă că nu exista telefon.
- Cum de ştiţi toate acestea?
- Le ştiu, le văd pe faţa ta, ai fost vrăjit de această femeie. A pus pe cineva să acţioneze asupra voinţei tale, cred că a reuşit să o capteze şi face din tine ce vrea. Dar nu e grav, o să fac ce trebuie pentru a anula această soartă. Dar văd la tine o ezitare. Ea are resurse pentru a te reţine; eşti atras şi interesat de aceste practici satanice. E treaba ta, e o problemă între tine şi Creator, Atotmilostivul.

Bătrânul împături o foaie de hârtie în patru, o deschise şi scrise pe ea cu o cerneală sepia nişte cuvinte în arabă. Suflă pe cerneală pentru a o face să se usuce, împături foaia în acelaşi sens ca prima dată.

Luă două alte foi, scrise pe ele câteva cuvinte şi le împături în două.
- Uite, păstrează herz-ul împăturit în patru asupra ta. Ţi-l pui în buzunar sau în portofel. Îl scoţi când te duci la toaletă. Te va proteja. Voi adăuga mai târziu şi alte scrieri pentru a anula ceea ce a fost făcut. Al doilea, împăturit în două, îi vei dilua cerneala într-un lighean şi te vei spăla cu această apă în care cuvintele vor fi amestecate cu apa. Acest al treilea herz, îl vei agăţa într-un copac pentru ca vântul să poată pune la lucru aceste scrieri, şi să le dea eficienţă. Alege un arbore înalt, să nu fie la îndemâna copiilor. Du-te cu mila lui Dumnezeu! Nu vreau bani, doar o căpăţână de zahăr, atâta tot.



Părăsindu-l pe bătrân, Hamza se simţi uşurat. Nu credea nici în vrăjitorie, nici în magie şi râdea de cei care recurgeau la acest gen de practici. Ajuns în oraş, intră în librăria Coloanelor, şi cumpără o carte a unui autor din secolul al nouăsprezecelea, Eliphas Lévi, Secretele magiei (Dogma şi ritualul magiei înalte; istoria magiei; cheile marilor mistere), o lucrare de peste o mie de pagini. O acoperi cu un ziar, şi îşi petrecu seara citind-o. Când Najat îl întrebă ce citeşte, îi răspunse:
- Citesc o carte care a avut o influenţă considerabilă asupra lui Gérard de Nerval, Baudelaire, Hugo şi André Breton!
Această informaţie se găsea pe coperta a patra a cărţii.

Citi şi reciti acest fragment: "[...] orice fel de acţiune ostilă faţă de aproapele tău este privită de teologia morală ca un început de homicid. Farmecele sunt un homicid, şi încă un homicid cu atât mai laş cu cât scapă dreptului de apărare al victimei şi răzbunării legilor. [...] Simpatia pasională supune în mod necesar dorinţa cea mai fierbinte voinţei celei mai puternice." Mai departe: "Instrumentul farmecelor nu este altul decât marele agent magic însuşi care, sub influenţa unei voinţe rele, devine astfel cu adevărat şi în mod pozitiv demonul. [...] Se poate muri de dragostea unor anumite fiinţe, ca şi de ura lor: există pasiuni absorbante, sub aspiraţia cărora simţi cum te sfârşeşti, ca logodnicele vampirilor. Nu cei răi îi chinuie pe cei buni, ci, fără s-o ştie, cei buni îi torturează pe cei răi.



A doua zi luă maşina şi plecă în afara Tangerului, la Remilat, acolo unde castanii imenşi domină regiunea Agla. Îi fu greu să apuce o cracă groasă. Agăţă hertz-ul de ea. Urmări mişcările vântului şi-şi spuse: "Acum gata, cuvintele acelea sunt în bătaia vântului, sunt salvat! Planul lui Najat va fi la pământ! Nu mă va avea, în ciuda lui Rimbaud, Char şi Nafzaoui! Uf! Mă simt mai bine!"

Reîntors la hotel, se aruncă în pat, închise ochii şi o văzu pe Najat îmbrăcată în alb, urmată de o maimuţă femelă indicându-i ce trebuia să facă. Maimuţa luă aspectul lui Najat. Deveni o căpcăună murdară şi vorace. Se îngrăşase. Toată răutatea vrăjitoarei i se vedea pe chip. Najat dormea adânc alături de el. Se întrebă cum o fată atât de dulce, de încrezătoare, putuse recurge la acest gen de lucruri respingătoare pentru a-l păstra alături de ea. Încercă să şi-l imagineze pe logodnicul ei, cel pe care ea îl părăsise, apoi îşi spuse: "Totuşi, nu eu sunt răspunzător de încurcătura produsă de el! Şi de ce nu şi-a folosit vrăjitorul ca să-l farmece pe logodnicul ei? De ce m-a nimerit pe mine?" O privi îndelung înainte de a-şi închide cartea şi de a stinge lumina. În mod evident, era convins că doarme alături de o duşmancă. În întuneric, îşi ţinea ochii larg deschişi, şi se imagina pe cale de a-şi pierde cunoştinţa încetul cu încetul, sub efectul conjugat al produselor pe care le-ar fi înghiţit, al sorţilor aruncate de un vrăjitor sau de o căpcăună şi de neliniştea care pusese stăpânire pe întreaga sa fiinţă. Cum era cu putinţă? Femei aparent moderne, cultivate, seducătoare, făcând apel la iraţionalul cel mai aberant pentru a rezolva probleme afective? Deduse de aici că societatea marocană nu putea scăpa de vechii săi demoni şi că de aceea ea înfruntă modernitatea ţinând un picior bine înrădăcinat în Evul Mediu. Îşi aminti de o discuţie pe care o avusese cu marele scriitor brazilian Jorge Amado, care venise să-şi prezinte una din cărţile sale în Maroc. Era un roman de dragoste în care femeile îşi atingeau scopul cu ajutorul unor vrăjitori locuind în pădure. Jorge Amado îi spusese:
- Dar ne situăm peste optzeci la sută în iraţional; oamenii cred că lumea este logică. Nu, lumea este muncită de ştiinţă şi de asemenea de magie, de tot ceea ce nu controlăm. Vă conced că femeile sunt mai informate decât bărbaţii asupra acestui aspect al vieţii; de aceea ele recurg adesea la practici mai degrabă magice decât ştiinţifice!

Rămăsese împietrit după această discuţie. Cu toate astea, ceea ce-l preocupa cel mai mult era faptul că fusese prins în capcană, el, bărbatul agnostic, eliberat de toate aceste credinţe şi superstiţii. Îşi spuse: "Din două una, ori nu cred absolut deloc în vrăjitorie, şi îmi înfrunt problema în mod obiectiv, aş zice ştiinţific, ori va trebui să încep să cred şi să mă las înghiţit de aceste poveşti de adormit copiii. Dacă-mi pun degetul mic în angrenaj, risc să-mi pierd mâna şi braţul... Nu ştiu ce să fac, pe cine să cred şi mai ales cum să scap. Încă de mâine voi vorbi limpede cu Najat, îi voi spune ce-mi stă pe inimă şi o voi face direct!"



A doua zi dimineaţa:
- Najat, frumoasa mea, prinţesa mea din O mie şi una de nopţi, ai dormit bine? Ştii că-mi lipseşti îngrozitor când dormi? Ştii că am cumpărat ultimul roman al lui Paolo Colla, nu pentru a-l citi - o să arunc o privire peste el -, ci pentru a-i mulţumi în mod simbolic pentru că există; pentru că fără el, vreau să spun fără Acrobatul, nu ne-am fi întâlnit niciodată! Ce vrei să faci astăzi?
- Mi-ar face plăcere să-mi petrec ziua la Mirage, un hotel de lux de unde ai cea mai frumoasă vedere la mare din întreaga lume; aşa se spune.
- Dar, draga mea, cu cea mai mare plăcere, dar, mai înainte va trebui să trecem pe la Lalla Mina ca să probezi caftanul pe care ţi-l pregăteşte. Dar dacă vrei să lăsăm asta pe mâine, lăsăm pe mâine. Ştii, draga mea, dorinţele tale sunt ordine pentru mine şi ador să-mi comanzi.

Tăcu, revăzu în minte această ultimă frază, şi-şi spuse: "Bietul meu Hamza, e vai de tine!"

Îşi petrecură ziua la Mirage. Şeful de sală, Jilali, un bărbat competent şi foarte gentil, se ocupă de cuplu cu multă atenţie. Credea că tocmai se căsătoriseră şi că-şi petreceau acolo o parte din luna lor de miere. Ea strălucea de fericire, însă el era frământat de o nelinişte ambiguă. El profită de momentul când ea făcea baie în mare pentru a-l suna pe Abdeslam:
- Începând de când vor avea efect amuletele fqih-ului tău?
- Nu o lua aşa! Trebuie să faci un efort, trebuie să crezi. Calmează-te şi lasă vibraţiile să lucreze, vei vedea tu însuţi schimbările. O să vină; nu imediat, trebuie să-i laşi timp timpului, cum zice celălalt.
- Care celălalt?
- Ce contează, cool; bătrâne, fii cool, fă ca ea, ea nu e agitată ca tine. Profită de soare, profită de plajă, eşti într-un loc paradisiac, am vorbit cu Ahmed, patronul, îţi va oferi un tarif preferenţial, este un prieten, am făcut liceul împreună. Haide, lasă-te dus, trăieşte, şi lasă hertz-ul să-şi facă treaba.
- Da, ai dreptate, o să fac un efort. Dar îţi mărturisesc că asta mă cam necăjeşte, nu-mi pot ierta că trebuie să apelez la aceste practici din alte vremuri, e o contradicţie fundamentală pe care n-o pot depăşi doar încercând să fiu cool... Sau, dacă nu, îmi accept destinul, accept să fiu îndrăgostit şi să fiu vrăjit. La urma urmei, Pandora le oferea dragoste bărbaţilor care o iubeau la nebunie până ce mureau dintr-asta.
- Dragostea ei aducea de asemenea şi nenorocire...
- N-am ajuns până acolo; mi se pare că e mai uşor să ne asumăm această dragoste decât să luptăm pentru ca să o alungăm.
- În acest caz, urmează-ţi sentimentele, lasă-te antrenat în fluviul tumultuos al dragostei şi al pasiunii şi în câteva luni te vei regăsi la El Ghazi, vreau să spun la spitalul psihiatric din Salé!
- Nu, ne vom revedea într-un tribunal, pentru că am tendinţe criminale... Mi-e frică să nu o ucid!
- Nu, eşti incapabil de aşa ceva: un bine trăitor ca tine vorbeşte, nu acţionează. Gândeşte-te la Miles Davis, la Charlie Mingus, la Billie Holiday, la John Coltrane, gândeşte-te la Lubitsch, la Howard Hawks, la Fritz Lang, la Orson Welles, la toate aceste genii pe care le frecventezi în micul tău apartament... N-o să te desparţi de ele din cauza unei femei care pe deasupra te mai şi iubeşte! Gândeşte-te la tine, gândeşte-te la viaţa ta, n-o s-o arunci în aer din cauza unui capriciu.
- Ai dreptate. Simt un început, simt că o să fiu ferm şi puternic!



După săptămâna de vacanţă, efectele lui Haj Brahim începură să se facă simţite. Nu numai că Hamza nu mai dorea s-o vadă pe Najat, dar aproape că nici nu se mai gândea la ea. Lăsă să treacă patru zile fără să o sune. Fu un record; număra zilele, şi simţea cum este pătruns de un sentiment de mândrie. Rezistenţa nu-l mai înspăimânta. Ea a fost cea care a apărut într-o după-amiază, după cursuri. El tocmai o urmărea pe Ava Gardner în Pandora. Îi ceru să nu-l deranjeze. Surprinsă, ea încercă să înceapă o discuţie. El rămase mut, prins pe de-a-ntregul de filmul pe care-l cunoştea pe dinafară.
- E un film clasic! Îl vezi pentru a cincizecea oară; opreşte video-ul, şi hai să stăm de vorbă.

Fără să o privească, spuse pe un ton calm, dar sigur:
- Înainte să pleci, să laşi cheile pe masă, te rog, mulţumesc.
- Îţi aminteşti de ce-mi spuneai: "Femeile sunt crude pentru că bărbaţii sunt laşi"?
- Ce-i cu asta? E un citat pur demagogic.
- Vrei să ne despărţim, dar măcar să ai curajul să-mi spui pentru ce.

El nu răspundea, se prefăcea că e indiferent, întorcându-i spatele şi privindu-şi filmul.

Furioasă, ea se ridică şi aruncă cheile pe jos:
- Laşule! Nu prea curajos, intelectualul! Nu îndrăzneşti să mă înfrunţi; îmi vorbeşti în timp ce-mi întorci spatele, e nedemn de un bărbat care se consideră modern şi cultivat! Plec, te las cu casetele tale, cu idolii tăi de hârtie, mizerabila ta mică solitudine. Până la urmă, nu meriţi să trăieşti cu o femeie adevărată...

Imediat după ce ea trânti uşa, el opri filmul, scoase un strigăt de victorie şi de uşurare, şi-l sună pe Abdeslam:
- Gata! Tocmai am respins-o, s-a sfârşit, a plecat revărsând un torent de insulte. Simt cum întineresc, redevin bărbatul care am fost întotdeauna, un epicurian, îndrăgostit de viaţa uşoară şi de solitudine. Bravo fqih-ului tău, m-a salvat!
- Nu trâmbiţa victoria, aşteaptă câteva zile. Va reveni la atac. O femeie rănită e o femeie periculoasă şi imprevizibilă.
- Da, dar pentru ce m-a vrăjit? Pentru ce să acţioneze în acest mod fără ştirea mea? Mă apăr, asta-i tot. Doar nu vrei să mă faci pe mine vinovat...



Najat nu înţelegea această brutală schimbare la Hamza. Îi telefonă de mai multe ori, dar era mereu pe robot, îi lăsa mesaje tandre şi afectuoase, amintindu-i scenele lor de dragoste, momentele de râs şi voie bună. Nu-l implora, dar făcea apel la nostalgia lui. Nu îndrăznea să treacă pe la el, de teamă să nu dea nas în nas cu una dintre acele tinere fete uşoare. Căzu într-o melancolie care o îngrijoră. Era îndrăgostită şi visa să facă copii cu acest bărbat. Cei douăzeci de ani diferenţă dintre ei nu o deranjau. Era convinsă că cincizeci de ani la bărbaţi era o vârstă frumoasă. Făcu inventarul maniilor lui, obiceiurilor pe care ea nu le suporta la el, închipuindu-şi că asta o va ajuta să se despartă mai uşor de el: "E un maniac al ordinii; e un pic scârţar; petrece în fiecare zi cel puţin o oră împreună cu mama sa; nu-i plac copiii; nu va fi fidel; în curând va îmbătrâni; preferă berea în locul vinului; nu e prea curajos... Dar îl iubesc!"

I se destăinui mamei ei:
- Cred că o să ajung o heboura, o fată bătrână pe care nimeni n-o vrea. Tocmai am ratat o relaţie care păruse să înceapă bine; m-am îndrăgostit de un bărbat copt, dar care se teme îngrozitor de femei. Pentru el, o femeie este asemenea unei temniţe, unui spaţiu închis. A fost îndrăgostit, generos şi chiar extraordinar. Am petrecut o săptămână minunată la Tanger; nu ştiu ce s-a întâmplat aşa de misterios în acest oraş, dar la întoarcere bărbatul era schimbat, dar complet, de pe o zi pe alta, s-a schimbat şi mi-a vorbit pe un ton pe care nu i-l cunoşteam. E de necrezut, ştiam că bărbaţii nu prea sunt curajoşi, dar el a bătut toate recordurile de laşitate, refuză până şi să stea de vorbă cu mine şi să-mi explice ce s-a întâmplat.
- Fata mea, nu s-a schimbat, ţi-a fost schimbat! E o nuanţă la mijloc!
- Cum se poate aşa ceva?
- Ştii bine despre ce vorbesc...
- Da, dar nu e genul care să recurgă la aceste lucruri.
- Nu asta-i problema. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum credem. Relaţiile umane sunt complexe; între fiinţe există mister, opacitate, umbră şi incomprehensiune. Ce poate fi mai complicat decât o relaţie între un bărbat şi o femeie? Pe vremea mea, fiecare îşi avea locul: bărbatul afară, femeia înăuntru; exista un fel de armonie; nu era perfect, dar nimeni nu era tentat să-şi părăsească locul. Femeile nu se revoltau; ele se descurcau altfel: acţionau cu viclenie şi supleţe. Ele obţineau ceea ce doreau cu blândeţe şi inteligenţă. Nu reuşeau întotdeauna. Astăzi, lucrurile s-au schimbat; femeile au devenit nişte rebele, nu se mai lasă conduse. Luptă cum pot. Unele fac apel la asceţi, la vrăjitorie... E mai frecvent decât s-ar putea crede.
- Prin urmare, crezi că şi Hamza...
- Bineînţeles, fata mea. Sunt chiar sigură.
- Dar e un bărbat modern, îi plac jazz-ul şi cinema-ul clasic, bea şi nu ţine ramadan-ul, e un tip occidental, cum ai vrea să ştie despre aceste reţele paralele, atât de îndepărtate de preocupările lui?
- Un bărbat încolţit e capabil de orice.
- Dar nu e încolţit.
- Se simte atras în capcană, prins ca un animal într-o cuşcă. N-are nimic să-ţi reproşeze, dar încearcă să-şi regăsească libertatea de bărbat tânăr; or, tu, tu eşti aici cu exigenţele tale, cu speranţa ta, tu vrei să te măriţi, să întemeiezi o familie, să ai copii... El sigur că ar vrea să te aibă în pat, dar fără să se simtă angajat. Şi atunci, ca toată lumea, a apelat la farmece!
- Nu-i posibil, aşa ceva mă depăşeşte, nu mi-l închipui capabil de-a face asta.
- E simplu, fata mea, mâine vei avea dovada.


Câteva zile mai târziu.

Najat nu ştia ce să facă, nici cum să se poarte după revelaţiile fqih-ului Habib. S-a simţit escrocată, înşelată, prizonieră a propriilor sale aranjamente. Decise să-l uite pe Hamza. Simţi nevoia să împingă toată povestea în derizoriu şi-l sună:
- Vrăjitorul tău e mai tare ca al meu! Poţi să-mi dai adresa lui?

Hamza izbucni în râs şi nu făcu nici un comentariu. Ea fu apucată de un râs isteric, după care închise.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer