29.01.2021
Copacul părea şi acum atât de real. Trunchiul puternic susţinea ramurile dispuse simetric iar coroana părea uşor înghesuită din cauza frunzelor prea mari. Sub acesta, soarele apunea. Deasupra, erau cele doua coroane, a mea şi a lui Susan. Au trecut mai bine de 40 de ani de când s-au întâmplat toate dar tot am impresia că nu m-ar crede nimeni dacă aş povesti cuiva. Sunt pregătit de o nouă aventură? Am stins trabucul, mi-am încheiat paltonul de iarnă şi am intrat fără să îmi pese de ce las în urmă.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus