Într-o noapte am îmblânzit o stea. Fără să cadă, s-a desprins din universul îndepărtat şi a alunecat delicat pe cerul lipit de fereastra mea. Am împletit degrabă un fir din împăienjenişul de gânduri şi am prins-o cu noduri elastice de marginea ascunsă după perdea. Nu s-a împotrivit niciun pic. Dimpotrivă, mi s-a părut că a şoptit ceva despre emoţia de a fi neasemuită într-o lume mult prea grăbită. Seara îmi pun dorinţele în braţele ei şi ea se preface cum cade, sclipind până eu adorm, împlinită.
