10.05.2021
În lumina Lunii, arătau ca două ciuperci roşii, magice. Le priveau prudent, de la distanţă, inhalând praf de stele şi un parfum ciudat în inocenţa sa nemaiîntâlnită. Unul din ei făcu un pas înainte, în şoaptele speriate ale celorlalţi: N-ai voie să mănânci din alea. Nu le mănânc, răspunse şi se apropie vrăjit de strălucirea lor. Ghemuită între rădăcinile copacului, dormea o fetiţă încălţată cu pantofi lăcuiţi. Iepuraşul răsuflă uşurat. Se ghemui lângă ea. Le făcu semn şi celorlalţi. Hai s-o încălzim până dimineaţă.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus