Crime cu premeditare în gimnastică

Rodica Dunca a fost gimnastă. În 1979 a făcut parte din echipa naţională a României care a cucerit titlul mondial la Fort Worth. La 38 de ani e o femeie care poate spune lucrurilor pe nume. “La Deva era lagăr de concentrare”. După 20 de ani, Rodica Dunca a dezvăluit regimul pe care gimnastele l-au avut în Centrul Olimpic de la Deva. Faptele nu sunt greu de crezut (nici nu mă îndoiesc de veridicitatea declaraţiilor fostei sportive), ci greu de suportat. Par desprinse dintr-un film care amestecă “La vita e bella”, “Lista lui Schindler” şi “Ce am făcut ca să merit asta?” al lui Almodovar. Întrebată de reporter dacă metodele antrenorului Bela Karoly erau dure, Rodica Dunca a răspuns: “Eu cred că e puţin spus dure, în condiţiile în care dacă scăpam doar cu bătaia eram mulţumite. Asta chiar dacă în anumite zile eram lovite de ne curgea sângele din nas şiroaie. Foamea era veşnicul nostru duşman.” Apoi povestea curge şocant, cu dezvăluiri despre evadări din cantonament şi oameni ai Securităţii care arestau copile de 13-14 ani în gări, forţându-le să se întoarcă în “puşcăria” de la Deva. Plus ameninţările că dacă încearcă să mai fugă, părinţii lor vor avea de suferit. Mai aflăm că Nadia Comăneci a stat trei zile ascunsă într-un wc nefolosit, tot de frica antrenorului. Cel mai cutremurător pasaj al destăinuirilor făcute de Rodica Dunca este însă următorul:

“Foamea ne-a pus mai mereu în situaţii extreme. Şi, probabil că metodele prin care ne ţineau departe de mâncare, ne-au făcut să disperăm.”

Care erau metodele?

“Ţin minte că prin '79, înaintea Mondialelor de la Fort Worth, Nadia avea câteva kilograme în plus. Eram în Germania într-un cantonament. Geza Pojar, coregraful, şi Bela Karoly dormeau în cameră cu noi. În faţa uşii era toaleta. Când aveam nevoie acolo, trebuia să urinăm cu uşa deschisă.”
De ce?

“Le era frică să nu cumva să bem apă. Dar noi intram în WC, ne făceam nevoile şi nu trăgeam apa. Ne suiam pe budă şi, cu un pahar ascuns acolo, luam apă din bazinul de sus. Aşa beam pe săturate.”

Dar vă puteaţi îmbolnăvi.

“Nu mai conta. Păi, când făceam duş se întâmpla la fel. Eram păzite şi n-aveam voie să ridicăm fruntea, ca nu cumva să înghiţim apă.”

Ce mâncaţi înainte de concursuri?

“Dimineaţa o felie de salam, două nuci şi un pahar cu lapte. Seara acelaşi meniu, dar fără nuci.”

Ai mâncat vreodată pe săturate?

“Doar de două ori cît am fost gimnastă.”

Atât?

“Aaaa, s-a mai întâmplat o dată. Eram la o demonstraţie în Spania. Am ieşit din hotel şi nu ştiu cum s-a întâmplat că antrenorii nu se aflau în preajma noastră. La câţiva metri de clădire era o plantaţie de căpşuni. Am tăbărât toate acolo ca termitele şi ne-am înfruptat pe săturate. S-a aflat apoi, pentru că proprietarul a făcut scandal la hotel.”

Ai avut vreodată probleme serioase de sănătate?

“De foarte multe ori. Picioarele fracturate, umărul şi altele. Ţin minte că atunci când ne venea ciclul, asistenta ne ducea la cabinet şi ne făcea o injecţie. S-ar putea să fi conţinut hormoni, pentru că eu n-am mai avut ciclu aproape doi ani după aceea. La fel şi celelalte fete.”

Ce pastile luaţi?

“Nu luam, aproape că ni se băgau pe gât. Asistenta stătea lângă fiecare ca să se asigure că au fost înghiţite. Dimineaţa erau 14 buline, la prânz 20 şi patru pliculeţe de prafuri, iar seara 10. N-am ştiut niciodată ce fel de pastile sunt. Dar după ce m-am lăsat de gimnastică, am avut probleme.”

Ce probleme?

“Devenisem dependentă şi am fost nevoită să mi le mai cumpăr încă un an după aceea. Farmacistul se crucea când vedea ce pot să înghit.”

Am reprodus acest pasaj pentru că n-am alte cuvinte să povestesc ceea ce a trăit Rodica Dunca şi colegele ei. Mi-e greu să comentez cele întâmplate la Deva. Totuşi, în aceste condiţii a crescut cea mai mare gimnastă a lumii, Nadia. Poate că ea, cu timpul acolo, la Deva, a devenit o privilegiată, poate că n-a trecut prin toate astea, dar celălalte? Cele ca Rodica Dunca? Dacă aş avea vreodată prilejul să-l întâlnesc pe Karoly, l-aş întreba doar dacă a meritat. Dacă doarme liniştit (întrebare cred inutilă, am citit un interviu cu el în care spunea că e supărat că nimeni aici nu vrea să-i mai recunoască meritele şi l-au refuzat când a vrut să dea o mână de ajutor), dacă nu visează uneori copii înfometaţi, dacă n-are vreo remuşcare. Probabil că n-are, altfel acum n-ar mai fi fost antrenor. Faţa nevăzută a performanţelor gimnasticii româneşti începe să iasă la iveală. Cu siguranţă, nu ne place. Nici n-ar avea cum. Dar, în primul rând, vom înţelege mai bine ce înseamnă de fapt toate succesele gimnastelor noastre din ultimii 30 de ani. În al doilea rând, îmi pun întrebarea dacă merită? Şi cred că nu merită. Dintr-o joacă să faci o corvoadă e poate cel mai mare rău îndreptat împotriva copiilor. Dar să-i faci să urască acea joacă e aproape o crimă. Aşa că prefer să nu fi existat zecele Nadiei de la Montreal, nici celalalte medalii, dacă acesta a fost preţul!

Interviul cu Rodica Dunca a fost publicat de ziarul Pro Sport sub semnătura lui Decebal Rădulescu.