Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Războiul de ţesut poveşti

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ochelarii


Carmen Botoşaru

19.11.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

- Ai adus şi tu pozele-alea? întreabă Telu, aşezându-se la umbră, pe canapeaua de sub bolta de viţă. Aoleeeu... ce cald e şi azi...
- Le-am adus, le-am adus, zice Pia, scormonind în geantă şi scoţând un plic jerpelit.
- Dacă le-ai adus, de ce mai aştepţi să te întreb? De când vreau să le văd şi eu... Marioaro! Adu-mi ochelarii!
- În sfârşiiit! Mare minuneee... Ţi-ai luat ochelari... zice Pia, scoţând fotografiile din plic. Ia! Să le ţii de margini, uite-aşa, să nu laşi degete pe ele.
- Ete, am dat-o dracu! Lasă că-ţi dau un ştergar la urmă, să le dai luciu la loc.
- N-ai cum să le mai dai luciu, rămân cu amprentele pe ele şi arată rău. Se strică. Lasă că ţi le ţin eu, una câte una, şi matale te uiţi.
- Unde i-ai lăsat, măi, omule? strigă Marioara din casă, negăsind ochelarii.
- Păi eu? N-ai citit tu ultima oară cu ei? Ia vezi, parcă i-am văzut pe galantar... Îi laşi aşaaa, aiurea, pe unde-apuci.
- Nu i-am lăsat eu pe galantar. Eu citesc şi-i pun la capu’ patului, la locu’ lor. Tu ai umblat cu ei ultima oară! Ia, adu-ţi aminte!
- N-am umblat eu! Bag mâna-n foc că n-am umblat eu! Dai vina pe mine aşa... mmm... ia stai niţel! A, da! Vezi că sunt pe bufet, în bucătărie. I-am lăsat acolo, după ce am montat butelia la aragaz. Am uitat să-i mai iau de-acolo.
- Mă uit, mă uit. E, vezi?
- Ce să văd? Hai, lasă... Lasă şi tu o dată de la tine... O dată!
- O dată? Dac-ar fi numa’ o datăăă... Da’ unde pe bufet? Că nu-s!
- Cum să nu fie? Te-ai uitat bine?
- M-am uitat!
- E, eşti chioară! Mai vezi o dată.
- Ce să văd? Nu-s şi nu-s! Dă-i dracu, că nu-s ac, să nu-i văd! Hai, treci şi ţi-i caută, că eu am treabă.
- E, să mi-i mai ceri altă dată. Nu mai pupi!
- Ete, na! Parcă eu nu pot să mă duc să-mi iau o pereche, ai mei, să nu mai stau să mă rog de tine! aruncă Marioara în fugă, ducându-se spre fântână, să scoată apă proaspătă. Ha! Ia uite! Na! Uite-ţi ochelarii! I-ai lăsat pe mar’nea la fântână! Ce-oi fi cătat cu ei la fântână?
- A, da! Acolo i-am lăsat, mi-am adus aminte.
- Păi vezi?

Telu oftează lung. După care, îi zice motanului care i se tot mângâie de picioare, într-o parte şi-ntr-alta:
- Miţule, să nu te-nsori niciodată, că ui’ ce păţeşti!

Apoi îşi pune, tacticos, ochelarii pe nas. Pupilele i se măresc deodată, iar Pia nu se poate abţine:
- Aoileu, ce mai funduri de borcane! Nu-s prea puternici? Şi n-ai găsit şi matale alte rame, decât astea negre şi rotunde? Zici că eşti ăla... cum îi zice? Artistu-ăla...
- Ete, scuipă-l să nu-l deochi! Vezi ce bine-i şade? Parcă-i profesor!
- Hai, Pio, las-o pe mă-ta-n pace! Vezi de ţine poza mai sus! N-o mai mişca! Ia uiteee... ce bine-am ieşit aci!!! Ia vino, Marioaro. Lasă şi tu găleţile-alea şi treci să vezi pozele!
- Daaa... da’ ce frumos ai ieşit! Eşti mai frumos şi decât mireasa!
- Hai, Marioaro, nu mai râde de mine! Ia uite ce strâmbă stai tu. Aşa se stă în poză?
- Da’ cum se stă în poză? Ţeapăn, ca tine?
- Da’ nici strâmbă ca tine. Auzi? Mie mi se apre că eu apar în puţine poze... Parcă să zic c-am făcut mai multe. Sau nu le-ai adus pe toate, Pio? Aaaa...! Mai sunt? Mai ai? Păi aşa zi! Uite-mă aci! Am zis prima dată că-i Milica! Da-s eu! Sau nu-s eu? A, ba nu, e Milica. Ă? Milica e!!!
- Ia dă, mă, şi mie ochelarii! Scoate-i mai încet, că le rupi toarta! Cum să fie, mă, Milica? Tu eşti!
- Da? Am zis că-i Milica... Ce semănătură! Păi de când se-mbracă şi muierile în pantaloni... Asta-i modă? Asta-i o aiureală! Nu mai ştii cine-i om şi cine-i femeie. Pe vremea mea, când eram tânăr, nu se pomenea aşa ceva...
- Da’ matale ce vezi cu ochelarii-ăia, bre? Dacă ţi se pare că matale eşti Milica... Vezi sau nu vezi ca lumea?
- Văd foarte bine! Mai ales să citesc!
- Daaa... da’ ce mai citeşti... toată ziulica! râde Marioara.
- Uite, mă bat cu mă-ta pe ei, când ne-aduce poştaru’ ziaru’!
- Păi v-aţi brodit la dioptrii?
- Ne-am brodit, nu ne-am brodit, ăştia-s ochelarii! Şi doar i-am zis să-şi ia şi ea o pereche, separat. Îu! Da-n poza asta, Vasile apare de două ori???
- Cum, mă, să fie de două ori? Tu nu eşti tot? Unde-ai mai auzit aşa ceva? Te-ai prostit?
- Mmm... Am văzut doi inşi cu barbă şi-am zis că...
- Ai zis!
- Păi dacă nu văd, ce vrei? E ca o ceaţă...
- Dă-ţi ochelarii jos, poate vezi mai bine!
- Da’ de unde ai, bre, ochelarii-ăştia? Ai fost la doctor? îl întreabă Pia.
- Ete că n-a vrut să se ducă la doctor. A venit tanti Victoria cu cinci perechi şi şi-a ales şi el o pereche.
- I-am ales p-ăştia, că vedeam cel mai bine cu ei!
- Matale ai minte? Vrei să ramâi orb? Ia-ţi alţi ochelari! Nu te mai juca, du-te la doctor, să te controleze şi să-ţi dea reţetă!
- E, bine că te-ai pus cu gura pe mine. Las’ că-i schimb, îi schimb!
- Să nu zici doar aşa, să scapi de mine. Ia-ţi nişte ochelari ca lumea, că ăsta nu-i lucru de joacă, e vorba de sănătate.
- Ţi-ai găsit să te-nţelegi cu tac-tu? Nu se duce la doctor, zici că-i jurat! Mai acu’ vreo săptămână şi-a smuls singur măseaua, cică se hâţâna. Şi p-ormă a-ncins o sârmă la aragaz, că cică şi-o-nfige el în gingie, să-şi omoare nervu’. I-am zis să se potolească, să nu facă vreo infecţie! Da’ ţi-ai găsit să mă-nţeleg cu el? S-a zgârmat şi s-a văitat... pân’ la urmă i-am dat două albocalmine!
- Ce să mai zic? se încruntă Pia. Parcă-i copil fără minte! Să nu-ţi mai pui, bre, ochelarii ăştia. Schimbă-i! Da?
- Bine, bine! Îi zic lu’ Victoria mâine să-mi aducă alţii!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer