Ochelarii

- Ai adus şi tu pozele-alea? întreabă Telu, aşezându-se la umbră, pe canapeaua de sub bolta de viţă. Aoleeeu... ce cald e şi azi...
- Le-am adus, le-am adus, zice Pia, scormonind în geantă şi scoţând un plic jerpelit.
- Dacă le-ai adus, de ce mai aştepţi să te întreb? De când vreau să le văd şi eu... Marioaro! Adu-mi ochelarii!
- În sfârşiiit! Mare minuneee... Ţi-ai luat ochelari... zice Pia, scoţând fotografiile din plic. Ia! Să le ţii de margini, uite-aşa, să nu laşi degete pe ele.
- Ete, am dat-o dracu! Lasă că-ţi dau un ştergar la urmă, să le dai luciu la loc.
- N-ai cum să le mai dai luciu, rămân cu amprentele pe ele şi arată rău. Se strică. Lasă că ţi le ţin eu, una câte una, şi matale te uiţi.
- Unde i-ai lăsat, măi, omule? strigă Marioara din casă, negăsind ochelarii.
- Păi eu? N-ai citit tu ultima oară cu ei? Ia vezi, parcă i-am văzut pe galantar... Îi laşi aşaaa, aiurea, pe unde-apuci.
- Nu i-am lăsat eu pe galantar. Eu citesc şi-i pun la capu’ patului, la locu’ lor. Tu ai umblat cu ei ultima oară! Ia, adu-ţi aminte!
- N-am umblat eu! Bag mâna-n foc că n-am umblat eu! Dai vina pe mine aşa... mmm... ia stai niţel! A, da! Vezi că sunt pe bufet, în bucătărie. I-am lăsat acolo, după ce am montat butelia la aragaz. Am uitat să-i mai iau de-acolo.
- Mă uit, mă uit. E, vezi?
- Ce să văd? Hai, lasă... Lasă şi tu o dată de la tine... O dată!
- O dată? Dac-ar fi numa’ o datăăă... Da’ unde pe bufet? Că nu-s!
- Cum să nu fie? Te-ai uitat bine?
- M-am uitat!
- E, eşti chioară! Mai vezi o dată.
- Ce să văd? Nu-s şi nu-s! Dă-i dracu, că nu-s ac, să nu-i văd! Hai, treci şi ţi-i caută, că eu am treabă.
- E, să mi-i mai ceri altă dată. Nu mai pupi!
- Ete, na! Parcă eu nu pot să mă duc să-mi iau o pereche, ai mei, să nu mai stau să mă rog de tine! aruncă Marioara în fugă, ducându-se spre fântână, să scoată apă proaspătă. Ha! Ia uite! Na! Uite-ţi ochelarii! I-ai lăsat pe mar’nea la fântână! Ce-oi fi cătat cu ei la fântână?
- A, da! Acolo i-am lăsat, mi-am adus aminte.
- Păi vezi?

Telu oftează lung. După care, îi zice motanului care i se tot mângâie de picioare, într-o parte şi-ntr-alta:
- Miţule, să nu te-nsori niciodată, că ui’ ce păţeşti!

Apoi îşi pune, tacticos, ochelarii pe nas. Pupilele i se măresc deodată, iar Pia nu se poate abţine:
- Aoileu, ce mai funduri de borcane! Nu-s prea puternici? Şi n-ai găsit şi matale alte rame, decât astea negre şi rotunde? Zici că eşti ăla... cum îi zice? Artistu-ăla...
- Ete, scuipă-l să nu-l deochi! Vezi ce bine-i şade? Parcă-i profesor!
- Hai, Pio, las-o pe mă-ta-n pace! Vezi de ţine poza mai sus! N-o mai mişca! Ia uiteee... ce bine-am ieşit aci!!! Ia vino, Marioaro. Lasă şi tu găleţile-alea şi treci să vezi pozele!
- Daaa... da’ ce frumos ai ieşit! Eşti mai frumos şi decât mireasa!
- Hai, Marioaro, nu mai râde de mine! Ia uite ce strâmbă stai tu. Aşa se stă în poză?
- Da’ cum se stă în poză? Ţeapăn, ca tine?
- Da’ nici strâmbă ca tine. Auzi? Mie mi se apre că eu apar în puţine poze... Parcă să zic c-am făcut mai multe. Sau nu le-ai adus pe toate, Pio? Aaaa...! Mai sunt? Mai ai? Păi aşa zi! Uite-mă aci! Am zis prima dată că-i Milica! Da-s eu! Sau nu-s eu? A, ba nu, e Milica. Ă? Milica e!!!
- Ia dă, mă, şi mie ochelarii! Scoate-i mai încet, că le rupi toarta! Cum să fie, mă, Milica? Tu eşti!
- Da? Am zis că-i Milica... Ce semănătură! Păi de când se-mbracă şi muierile în pantaloni... Asta-i modă? Asta-i o aiureală! Nu mai ştii cine-i om şi cine-i femeie. Pe vremea mea, când eram tânăr, nu se pomenea aşa ceva...
- Da’ matale ce vezi cu ochelarii-ăia, bre? Dacă ţi se pare că matale eşti Milica... Vezi sau nu vezi ca lumea?
- Văd foarte bine! Mai ales să citesc!
- Daaa... da’ ce mai citeşti... toată ziulica! râde Marioara.
- Uite, mă bat cu mă-ta pe ei, când ne-aduce poştaru’ ziaru’!
- Păi v-aţi brodit la dioptrii?
- Ne-am brodit, nu ne-am brodit, ăştia-s ochelarii! Şi doar i-am zis să-şi ia şi ea o pereche, separat. Îu! Da-n poza asta, Vasile apare de două ori???
- Cum, mă, să fie de două ori? Tu nu eşti tot? Unde-ai mai auzit aşa ceva? Te-ai prostit?
- Mmm... Am văzut doi inşi cu barbă şi-am zis că...
- Ai zis!
- Păi dacă nu văd, ce vrei? E ca o ceaţă...
- Dă-ţi ochelarii jos, poate vezi mai bine!
- Da’ de unde ai, bre, ochelarii-ăştia? Ai fost la doctor? îl întreabă Pia.
- Ete că n-a vrut să se ducă la doctor. A venit tanti Victoria cu cinci perechi şi şi-a ales şi el o pereche.
- I-am ales p-ăştia, că vedeam cel mai bine cu ei!
- Matale ai minte? Vrei să ramâi orb? Ia-ţi alţi ochelari! Nu te mai juca, du-te la doctor, să te controleze şi să-ţi dea reţetă!
- E, bine că te-ai pus cu gura pe mine. Las’ că-i schimb, îi schimb!
- Să nu zici doar aşa, să scapi de mine. Ia-ţi nişte ochelari ca lumea, că ăsta nu-i lucru de joacă, e vorba de sănătate.
- Ţi-ai găsit să te-nţelegi cu tac-tu? Nu se duce la doctor, zici că-i jurat! Mai acu’ vreo săptămână şi-a smuls singur măseaua, cică se hâţâna. Şi p-ormă a-ncins o sârmă la aragaz, că cică şi-o-nfige el în gingie, să-şi omoare nervu’. I-am zis să se potolească, să nu facă vreo infecţie! Da’ ţi-ai găsit să mă-nţeleg cu el? S-a zgârmat şi s-a văitat... pân’ la urmă i-am dat două albocalmine!
- Ce să mai zic? se încruntă Pia. Parcă-i copil fără minte! Să nu-ţi mai pui, bre, ochelarii ăştia. Schimbă-i! Da?
- Bine, bine! Îi zic lu’ Victoria mâine să-mi aducă alţii!