10.01.2022
Constat pe pielea mea și pe alte piei că niciodată nu încui iubiri trecute. Oricâte vor fi fost, rămân uși semideschise peste răni semiînchise. Nu pui zăvor cuvântului dor, nu înalți aripi de drum fără să fi ars în scrum. Aștepți un genunchi prăvălitor sau un susur de zâmbet ușor. Mai greu e când nu poți privi înainte, când ochiul inimii stă ațintit pe semideschizătura fluturândă în crivăț de iarnă sau briză de vară. Și ești puțin supărat, cât să zici hei, lasă. Intră, iubire, ușa e cum vrei tu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus