25.01.2022
Am citit, am stat în iarbă și am călătorit. Da, asta am făcut cel mai des în 2021.

După ce primul an de pandemie ne-a izolat și ne-a închis în case, anul trecut am simțit că trebuie să ies cât mai mult în natură. Iar la capitolul călătorii includ chiar și excursiile de o zi, pe dealurile din jurul Clujului. Primăvara s-a instalat târziu și brusc, verdele crud, greierii, mirosul de pelin și de cimbrișor mă făceau să-mi fie greu să mă întorc seara acasă în oraș. Și pentru că toamna a fost și ea lungă și blândă, mi-a dat voie să tot cutreier pe dealuri, prin sate ascunse și drumuri lăturalnice până târziu în prag de iarnă. Departe de știri, internet și telefon, aceste ieșiri mai lungi sau mai scurte au fost cel mai bun leac împotriva nesiguranței și spaimelor induse de pandemie.


Tot la capitolul călătorii includ și turismul de vaccinare, în primele trei luni din an. Drumurile pe care le-am făcut cu bucuria că există leac al bolii și cu speranța că o să scăpăm de frică și de izolare. Acum știu că leacul n-a fost suficient, pandemia nu s-a terminat, dar nu mai întreb și nu-i mai aștept nerăbdătoare sfârșitul. Iau fiecare zi așa cum vine și nu-mi fac planuri prea ambițioase.

În iulie am avut parte și de marea călătorie a anului care a trecut: o vacanță de aproape două săptămâni în Muntenegru, pentru care am străbătut cu mașina toată fosta Iugoslavie.

Fusesem obișnuită să consider Balcanii un soi de rudă cam necioplită cu care e mai bine să nu ai de-a face. Și mare mi-a fost mirarea să constat, exact ca în filmele americane foarte previzibile, că peninsula asta colorată, exasperantă, zgomotoasă, pe care ai vrea să ți-o ștergi din gene și din biografie, este de fapt cel mai cool unchi din familie, cu care te înțelegi perfect și ai foarte multe în comun.

Minaretele din Bosnia și culoarea turcoaz a apelor Drinei, mâncarea multă și bună din Serbia, munții stâncoși și întunecați din Muntenegru, contrastând cu piatra albă și poroasă din care sunt construite cetățile medievale de pe litoralul muntenegrean. Dubrovnikul dantelat, elegant și toropit de căldură, Bulgaria aproape pustie și cu un aer familiar, toate mi-au creat impresia că mă aflu în vizită la niște rude binevoitoare. Pe care îmi propun să le revăd.

În plus, din cauza unei neglijențe pe care n-o regret, n-am avut deloc telefon mobil, iar internet doar cu țârâita, prin baruri și restaurante. Postul digital neașteptat a fost însă perfect, după ce-am depășit perioada de panică și ușor sevraj.

M-am întors acasă cu cel puțin doi scriitori pe care vreau să îi citesc: Ivo Andrić și Aleksandar Hemon. Și cu dorința timidă ca în anii care vin să pot ajunge și în Albania.

Am citit mai puțin dar parcă mai bun și mai omogen decât în alți ani. Rămân cu trei titluri care merită date mai departe:

1. Americana de Chimamanda Ngozi Adichie, apărută în română la Black Button în traducerea lui Radu Șorop. O proză de o admirabilă virtuozitate, despre migranți și migrație, despre alteritate și discriminare, care mi-a deschis gustul pentru literatura contemporană africană. Mai ales că citeam cartea nigeriencei Adichie chiar atunci când scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah primea premiul Nobel pentru literatură.

2. Povestea unei bâlbâieli de Vida Gábor, roman apărut la editura Cartea românească în traducerea lui Kocsis Francisko. La prima vedere proza scriitorului născut în Chișineu Criș în 1968 pare ca un dans complicat, cu mulți pași la care te tot încurci. Dar nu-ți dai seama când înveți dansul, și vrei să nu se mai termine. Este povestea unui copil de etnie maghiară care crește în România anilor '70-'80, o lectură necesară în special pentru cine trăiește în Ardeal.

3. Biografia lui Cehov, scrisă de Henri Troyat, apărută în românește la Polirom în traducerea Marinei Vazaca. O lectură pasionantă despre acest scriitor care s-a împărțit între literatură și medicină, dornic să ajute oamenii și să scrie despre viață, fără prejudecăți, sentințe și rețete.

Și tot Cehov a înlesnit, în prima zi din septembrie, întoarcerea mea într-o sală de teatru, după o pauză de peste un an. Am văzut chiar la premieră Livada de vișini la Teatrul Maghiar din Cluj, în regia lui Yuri Kordonsky. Emoția atât de mare a regăsirii sălii pline de spectatori, jocul actorilor, bucuria dăruirii și împărtășirii, umorul textului, asemănarea cu vremurile pe care le trăim, toate mi-au atenuat anxietatea provocată de apropierea unui nou an școlar, al treilea din pandemie.

Îmi dau seama că anul trecut am bombănit și cârcotit mai mult decât mi-e felul sau obiceiul. M-am simțit agasată, sufocată, sătulă de viața în oraș, de Clujul din ce în ce mai posomorât, mai agitat și mai nervos. M-am supărat, m-am enervat, am plecat, am croșetat planuri de evadare, de mutat la țară, sau într-un oraș mai mic în care să găsesc liniște, o piață mai bogată și mai ieftină, locuri verzi în care să mă plimb, șosele mai libere și aer mai curat.

M-am simțit apoi vinovată și nerecunoscătoare față de acest oraș care m-a adoptat și care a cunoscut și vremuri mai bune. M-am consolat bând cafele cu I. și F. la periferie, și hoinărind cu M. prin locuri încă neatinse de furia imobiliară: Clujana, Iris, Piața Karl Liebknecht. Admirând o pisică ce doarme fără griji într-o curte pe o veche mașină de spălat și privind cum, dincolo de un gard de lemn, o doamnă în vârstă își curăță trandafirii și-i pregătește pentru iarnă.

Privind în urmă, mă gândesc că 2021 a fost anul lecțiilor discrete pe care le-am primit și le-am învățat. De fapt, ai nevoie de o mână de oameni cu care să ieși pe dealuri, să mergi la teatru, sau să bei cafele, de un vraf de cărți care să se înalțe și pe care să-l primenești permanent, ochi, urechi și picioare bune, ca să poți spune că anul n-a trecut chiar degeaba pe lângă tine.

*

Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus