Obișnuiam să stau sprijinită de marginea geamului, cu tata în stânga mea, uitându-ne pe cer. Încercam să găsim un semn cât de mic; o stea mai strâmbă sau un avion cu traiectorie ciudată.
În zilele în care nu ne uitam la stele, el îmi cumpăra suc de mere verzi de la Santal. îl turna într-un borcan mare cu capac de plută și mi-l servea, lângă un sendviș făcut la toaster, drept suc de extratereștrii, adus special pentru noi.
Din păcate, extratereștrii ne vizitau numai când eu eram plecată de acasă. Tata mi-a recunoscut într-o zi că ei vor veni doar când o să mă fac eu mai mare.
Am crescut.
Multe dintre magiile despre care credeam că vor prinde contur când eu voi crește nu au mai ajuns pe aici.
Anul trecut a fost anul în care, din păcate, am simțit că am pierdut magia lucrurilor. Așa că vreau să-mi amintesc de el printr-un ochi de visătoare.
O să zic așa:
Anul ăsta, am fost Micul Prinț.
Semăn cu el fiindcă pășim aceeași graniță amândoi. Suntem undeva între adult și copil.
Dacă extratereștrii nu au vrut să vină la mine, m-am dus eu la ei.
Pământ
De aici am început. În luna ianuarie: fără nicio speranță că viața mea va fi magică.
M-am hotărât să plec într-o expediție de sfaturi.
Atenție! Ele pot să pară negativiste și chiar triste, dar cred că e mai bine să fiu tristă în realizările și în adevărul meu, decât fericită în propria mea neștiință.
De pe această planetă, a început drumul meu către o maturizare anostă și forțată.
Am stat destul de mult printre pământeni și printre problemele noastre.
Timpul mi l-am petrecut aici până în luna martie, făcându-mi curaj zilnic să mă desprind de casă. În aceeași lună, mi-au trecut toate coșurile de pe față.
Învățătură: Oricâte bube am sau n-am pe față, eu tot o să mă simt urâtă.
M-am simțit destul de nefericită printre pământeni. Printre corpurile noastre, aparent simetrice, dar defectuoase. O zi mă nemulțumea nasul meu, altă zi culoarea părului și altă zi forma feței. În aparență, totul arăta normal, ba chiar perfect. După trei ore de holbat în oglindă însă, mă mai mult decât plictiseam de mine și de felul în care arătam. Ajungeam să mă urăsc.
Sunt pregătită să plec undeva unde indiferent de cum mă voi vedea, urâtă sau frumoasă, măcar voi ști că nu o să mai am cu cine să mă compar. Asta pentru că, cel mai probabil, extratereștrii nu arată ca oamenii.
Venus
Am ajuns pe planeta dragostei.
Sunt îndrăgostită, dar sunt singură. Mi-am lăsat persoana în urmă, pe Pământ, și acum mi-e frică să explorez de capul meu. Nu am încredere că voi supraviețui.
Învățătură: Să iubești când ești mic e mult mai ușor decât să iubești când ești mare.
M-am pierdut în aerul pe care-l respir aici: miroase a praline cu căpșuni de la Milka și a cremă Nivea cu care se dădea mereu mama înainte de culcare.
E frumos.
Nu am interacționat cu nimeni, deși am văzut o dată niște ființe mici și dolofane care își numărau negii una alteia. Aveau burțile foarte umflate, de parcă ar fi fost gravide. Într-adevăr, privindu-le, am scăpat de problema din primele trei luni ale anului. Obsesia pentru aspectul meu s-a diminuat.
Tot pe Venus, am făcut cunoștință cu inima mea. Bate destul de bine, dar e cam speriată.
Luna
Mi-am pierdut din libertatea ființei mele. Nu mai sunt la fel de creativă sau la fel de inspirată. Mi-am pierdut din coerență. Am câștigat, pe de altă parte, un fel de independență în a exista. Chiar dacă de la distanță, știu acum să îmi plătesc facturile și să umblu la gaze. Nu mai am atât de multă nevoie de ajutorul celorlalți.
Lipsa de această nevoie mă face însă să pierd oameni dragi. Pe lună, mă simt ca într-un vis, trăit doar de mine. În plus, e un spațiu destul de mic, probabil că dacă am fi mai mult de trei persoane aici, nu ne-am înțelege.
Totuși, e destul de trist să fiu singură.
Mi-ar fi plăcut să am pe cineva cu care să admir Pământul. Și stelele. Se văd mai bine de aici.
Pluto
În aprilie, vizitez Pluto.
Învățătură: Cu cât cresc, cu atât îmi e mai rușine să vorbesc despre problemele mele.
Oricum, de când am fost pe Lună, nici nu am mai văzut pe nimeni. Sau poate n-am vrut să văd.
Dacă întâlnesc vreun alt extraterestru, o să-i zic lui ce mă macină.
Atunci când ești rănit, mai ales emoțional, nu poți să zici că "adultul tu" este rănit. Ai învățat niște răspunsuri impulsive și simple, la o vârstă fragedă: țipăt, râs, plâns, zâmbet, etc. În esență, nu există vreo diferență între eu tristă la 21 de ani și eu tristă la 12 ani. Singura chestie ar fi că e cam penibil să zici la 21 de ani că un ton ridicat te-a făcut să plângi. Nu mai ești un copil.
Încerc să mă lupt cu asta zilnic. Nu prea știu cum și nici nu pot spune că am prea multe arme... Nu cred că e o bătălie pe care o voi câștiga.
Mercur
De când am părăsit Pluto, nu am mai putut să plâng deloc. Mi-a venit de foarte multe ori, dar mi-au secat ochii. Am renunțat și la încercarea de a îmi depăși rușinea și a spune ce mă rănește.
Învățătură: Dacă tac, doar voi suferi mai tare.
Cu toate astea, mă voi obișnui să tac. Îmi va fi frică să vorbesc.
Poate că mi s-au uscat ochii și de la atmosferă.
Uranus
Nimic nou de adăugat.
M-am plictisit de călătorie.
E iunie.
A fost ziua mea și eu am fost tristă de ziua mea.
M-au sunat mulți oameni. Majoritatea credea că încă trăiesc pe Pământ.
Nu-i înțeleg pe cei care își iubesc ziua de naștere. Poate pentru că te simți iubit. Dar dacă eu nu mă simt iubită tot anul, când vine ziua mea, o să simt că cei care nici nu știau că eu sunt pe Uranus, dar care mi-au zis la mulți ani, sunt mincinoși.
De ce sunt așa drăguți? Doar pentru că e ziua mea? Pentru că doar atunci își amintesc de mine?
Cui îi place să răspundă la urări?
Soarele
Iulie, august, septembrie, prima jumătate a lui octombrie. Cele mai triste luni din viața mea. Nu exagerez.
Nicio lecție.
Neptun
După așa vizită pe Soare, unde doar am fost arsă pe piele încontinuu și încontinuu, orice planetă, oricât de rece sau de caldă sau de singură sau de aglomerată ar fi, e mai bună decât Soarele.
Pe Neptun, m-am simțit bine. Am trăit în banalitate. A fost drăguț.
Neptun a fost plictisitor, însă liniștit.
Am aflat așa: chiar dacă există noroc și ghinion, paradoxal, ele sunt construite de către mine. Nu sunt în voia universului. Nici universul nu e în voia mea. E vorba despre reciprocitate.
Marte
Planeta care aduce cel mai tare a Pământ.
Aici vreau să-mi termin anul.
În seceta ei, Marte e mai primitoare decât Pământul, unde nu o să mă mai întorc niciodată.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)