26.02.2022
Lasă-mi iarnă nopțile tale lungi cu gust de vin fiert și povești la gura sobei. Cu chipul ei îmbujorat când o primeai în brațele tale, radiind fericirea primelor zăpezi. Iubirea noastră sezonieră se va topi odată cu mantia ta de steluțe imaculate, ucisă fiind de vulgaritatea primăverii. O inimă mare se va frânge în două, lăsând toată energia adunată în ea să se ascundă prin meri și prin cireși. Două suflete contopite efemer de o magnetică pasiune, vor fi sparte și vor căpăta forțe de respingere.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2022, grupul are 7.950 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus