29.06.2022
Își făcea duș când el a dat buzna peste ea. Și-a scos rapid hainele și, fără s-o întrebe nimic, și-a lipit corpul de-al ei. Nu te mai gândi la cearta noastră, i-a cerut, apoi amândoi și-au lăsat pielea să se agațe de apă. Ea a început să plângă domol. Spune ceva, i-a șoptit el sărutându-i lacrimile. Am obosit, i-a răspuns ea atingându-și cu un deget buzele. Au mai tăcut o vreme, pierduți amândoi în sunetul apei, apoi și-au pus hainele. Și-au închis geamantanele. Și au plecat. Fiecare spre casa și familia lui.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus