02.10.2022
Ies din casă zâmbind a taină. Ochi rimelați, ruj aprins, un strop de parfum în spatele urechii. Am părul desfăcut, știu că el adoră asta. Bluza mulată, fusta scurtă, cizmele lungi de scai. În autobuz mă așez în spate. La stația următoare urcă și el, nu mă privește, dar se gândește la mine. După-amiaza ne găsește în pat, goi și sătui de dragoste. Mă cuibăresc pe el în timp ce-mi mângâie părul. Rămânem așa ore, pe seară mă furișez din viața lui. Acasă invoc o migrenă. Am avut o zi grea. Adulterul? E religia mea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus