11.11.2022
Toți copiii au fost aliniați în curte. Pe mine învățătoarea m-a pus chiar în primul rând. I-am dat florile. Mi-a mulțumit frumos și m-a pupat. Colegii mei sunt tare simpatici. M-am împrietenit deja cu trei dintre ei. Bravo, dragul meu drag. Mi-am luat copilul în brațe și l-am strâns tare de tot. Nu i-am spus că eu eram la gard și plângeam uitându-mă la el printre zăbrele cum râdeau copiii de pantofii lui tociți, cum l-au împins până în spate de tot, și cum i-au rupt, pe rând, toate cele cinci crizanteme.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus