Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Războiul de ţesut poveşti

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Moş Gheorghe Barbă


Carmen Botoşaru

29.07.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Meteahna lui moş Gheorghe Barbă era băutura. De-aici i s-a tras şi moartea, că, într-o iarnă, a căzut în zăpadă şi acolo a înlemnit. A îngheţat bocnă şi a nins peste el. L-au găsit oamenii dimineaţa, ţeapăn. Nu mai era nimic de făcut. Murise. (Eu am aflat prin primăvară, când venisem în vacanţă. Peste iarnă fusesem plecat la liceu şi stătusem la internat. Nu-mi venea să cred că moş Gheorghe Barbă nu mai este şi că nu o să-l mai aud niciodată chiuind, şi că nu o să mai văd niciodată caii lui gonind prin faţa porţii noastre şi stârnind nori înalţi de praf gros.)

Umbla numai beat, nu conta că era dimineaţă, amiază sau seară. Nu-l văzusem niciodată altfel. Lucra cu tataia, la stână. Eu îi ziceam moşu. Era slab, pricăjit, pielea şi osul. Vara, când din cauza zăpuşelii îşi lepăda cămaşa şi maieul, puteai să vezi cu adevărat cât era de slab: puteai să-i numeri coastele.
- Băutura l-a distrus aşa. A dispărut carnea de pe el, s-a topit în alcool.

Iar ochii nu păreau să mai aibă loc în orbite, aşa erau de bulbucaţi. Şi străbătuţi de vinişoare roşii, de parcă erau crăpaţi.

Casa lui ajunsese o paragină, el trăgea acolo doar ca să se culce, în nopţile în care nu dormea la stână. Altminteri, nu-l interesa nimic de gospodăria lui. Grădină nu avea, pământul era invadat de buruieni. Mamaia Tinca se mai ducea la el în curte şi aduna ştir – câte-un sac întreg, îndesat – ca să dea la porci.
Dar puterea nu-i pierise. Căra putinile pline cu brânză de parcă ar fi fost goale. Fără nici un efort. Şi nici îndemânarea nu şi-o pierduse, mulgea oile fără să se piardă laptele, şi repede: ţac, ţac, ţac şi gata oaia, alta la rând!

Câteodată, tataia mă trimitea şi pe mine cu moş Gheorghe la stână, ca să-i dau oile la uşă, să poată să le mulgă:
- Vasileee, Vasile! Te duci cu Gheorghe la stână, să-l ajuţi?
- Da, bre, mă duc!
- Da' ai grijă, ştii că Gheorghe...
- Ştiu, bre!

Moş Gheorghe Barbă apărea la poartă, cu căruţa. Şi cu ţigara-n gură. Nu-i lipsea niciodată ţigara din gură! O ţinea aşa, într-o parte, în colţul buzelor. Pe piept, scrumul îi pica în voie. Câteodată, moş Gheorghe încetinea căruţa şi mă urcam din mers. Alteori, oprea:
- Trrrrrrrrr... trrrrrrrrr...

Se sprijinea cu o mână de căruţă, cu cealaltă de crupa calului şi sărea jos.
- Ce faci, nepoate? Stai aşa, aşteaptă-mă să le-nnod cozile la cai, să le-aşez căpeţelele-n cap... P-ormă, pornim la drum!

Moş Gheorghe avea cai mărunţi şi îndesaţi, şi-o căruţă hodorogită, ca vai de ea! Nu mă aşezam pe scândură, lângă moşu. Ştiam ce mă aşteaptă. Mă aşezam singur, pe scândura din spate. Moş Gheorghe se-apuca să mâne caii. Nu dădea niciodată cu biciul în ei. Stătea în picioare, în căruţă, cu hamurile într-o mână, iar cu cealaltă mână îşi ridica voios căciula, şi odată îl auzeai că zbiară:
- Ăăăăăăăăăăă....

Caii, speriaţi, o luau la goană. Eu mă ţineam de căruţă cu mâinile-amândouă. Căruţa se bălăngănea într-o parte şi într-alta, iar în spate se înălţa un praf des, de nu mai desluşeai nimic. Ai fi zis că o herghelie întreagă a trecut pe-acolo în goană nebună. Moş Gheorghe stătea cu ţigara-n gură, iar din când în când scotea de sub scândură jumatea de ţuică şi gâlgâia. O punea la loc şi iar se ridica în picioare şi striga, luându-şi căciula-n mână:
- Ăăăăăăăăăăă....

Caii alergau nebuneşte. Îmi era frică să nu ne răsturnăm cu căruţa. De fiecare dată mă gândeam că, dacă scap nevătămat şi de data astaa, apăi nici că mă mai sui vreodată în căruţă la moşu, zică tataia ce-o zice. Când ajungeam la stână, Tiţu lu' Bulea striga la el:
- Gheorghe, lasă-i dracu mai uşor, bă, că-i omori! Hai, treci şi te culcă. Miroşi de la o poştă. Cum te scoli, cum sugi bibironu'! Vedea-te-aş înţărcat!

Moşu se culca, iar eu mă jucam pe lângă stână, până la amiază, cu lăţoşii. Câinii, adică. Îmi plăcea cel mai mult de Florică, de talie înaltă, cu părul lung, cu labele mai mari decât palma mea. Iar când moş Gheorghe se scula, îl ajutam să mulgă oile. Eu i le trimiteam la uşă, moşu apuca oaia de coadă, apoi de uger. Şi-o mulgea. Dacă apărea, cine ştie cum, vreun berbec, mă suiam iute pe ţarc. Îmi era o fricăăă...

Tot Tiţu lu' Bulea mă salva. Intra în ţarc şi scotea berbecul, iar eu puteam să-mi văd mai departe de treabă.

Câte lucruri nechibzuite nu făcuse moş Gheorghe din cauza beţiei!
- Ia-o, măi, omule, mai uşor cu băutura asta! Ţoţi bem! Cui nu-i place să bea?

Bei la o petrecere, la o nuntă, la un botez; bei la mat, duminica; bei seara, după ce ai terminat treaba. Da' matale... întruna, întruna! Vrei să mori de la băutură?
- E, mor! Şi, pân' la cap şi la coadă, dacă mor, ce?

O poveste pe care o ştia tot satul despre el, se petrecuse într-o iarnă, într-o zi de Ignat, când toată lumea tăia porcul, că aşa era tradiţia. (Trăia şi nevastă-sa pe-atunci.)

Beat, şi cam chior de câtă ţuică turnase pe gâtlej dis-de-dimineţă, moş Gheorghe voia să prindă porcul şi să-l lege cu o funie, să poată să-l înjunghie. Se dusese în fundul curţii, la coteţe şi, când deschisese portiţa coteţului, porcului nu-i fusese greu deloc să-l fenteze pe moş Gheorghe, care se clătina straşnic, şi vedea şi cam înceţoşat. Aşa că animalul se strecurase pe lângă picioarele grele şi nesigure ale bărbatului şi scăpase din coteţ, luând-o razna prin grădină. Moş Gheorghe îşi aprinsese o ţigară pe care o proptise în colţul gurii şi n-o mai mişcase de-acolo, lăsând scrumul să-i cadă, ca de obicei, pe piept, pe unde se nimerea. Înjura de mama focului şi se înroşise ca miezul pepenelui, de furios ce era. Smulsese o scândură lată, chiar din gardul coteţului, şi o luase la fugă prin grădină, să prindă porcul. De prins, nu reuşise să-l prindă. În schimb, apucase să îi ardă porcului o scândură pe spinare, de-l lăsase lat. Paralizase pe loc, bietul animal.

Apoi îi băgase cuţitul în beregată. Sărise sângele în toate părţile. Ca o fântână arteziană.
- Asta nu mai e tradiţie, e nebunie, se închinase nevastă-sa. Strici tot rostul, măi, omule! Ai lăsat porcu' lat, în fundu' grădinii, în noroi. Mare păcat...
- Hai, lasă trăncăneala, bălmăjise moş Gheorghe. Adu ligheanul să strângi repede sângele, dacă vrei să mai faci sângerete. Dacă nu, stai aci lângă porc. Lungeşte-te lângă el şi boceşte.

Apropiindu-se, femeii începuseră să-i tremure picioarele. Scăpase ligheanul din mână şi îşi smulsese basmaua din cap de deznădejde:
- Aoileeeu!!! Gheorrrgheee! Ce-ai făcut??? Nenorocitule! Ai tăiat scroafa cu purceii în burtă!!!

Moş Gheorghe, în aburii vinului, nimerise să deschidă portiţa coteţului în care se afla scroafa gestantă, în loc s-o deschidă pe cea în care se găsea porcul care trebuia sacrificat.

La stână, Tiţu lu' Bulea stătea cu ochii pe moş Gheorghe Barbă, păzindu-l să nu facă cine ştie ce prostii, din cauza băuturii.
- A făcut şi p-aci destule boroboaţe. Tre' pândit!


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer