Anul ăsta am aruncat toca. În sus. Și poate am renunțat la multe. Pentru și în acel moment. Am aruncat, odată cu ea, fricile, prejudecățile, așteptările, grijile, preconcepțiile și tot bagajul emoțional nefondat pe care îl purtam cu mine din liceu. Pe care nu l-am cărat, nu m-a apăsat și care mi-a permis să renunț la el, fără bătăi de cap.
Pentru ea, au fost frustrări, seri de plâns, deziluzii, muncă, repetitivitate, păreri de rău și feedback negativ, dimineți, zile și săptămâni de stres și forțare. Au trecut toate.
Însă, mai importante au fost toate lucrurile cu care am rămas. Cu un domeniu pe care îl îndrăgesc, cu cunoștințe destul de bogate, cu mai-mult-decât-cursuri. Cu dedicare online, hibrid și fizic. Am învăț de la cursuri, dar și mult în afara lor.
Nu mereu faci o facultate pentru un loc de muncă mai bun. Da, poate, pentru o meserie, uneori. Dar facultatea e un pas în față, o treaptă ascendentă. Personal și profesional. Una de autocunoaștere. Unde au loc primele întâlniri cu independența, primele bufniri de nefamiliar când te întorci și dormi cu niște oameni pe care nu i-ai mai văzut niciodată. E despre a împărți ce nu credeai vreodată cu cine nu credeai vreodată. E cu semne de întrebare și aprecieri mai profunde.
Trei ani de studiu într-un alt oraș îți arată puternic că familia e mai mult cea pe care ți-o alegi. Să te descoperi, să te descurci, să vezi, să întâmpini, să înveți, să greșești, să o iei de la capăt, să remediezi greșeli ale trecutului, să îți alegi un domeniu profesional, să cunoști oameni pe care să îi ajuți și care să te ajute, să mănânci deși nu gătești (poate metaforic, poate nu) sunt sarcinile tale din studenție. Ai 3 ani să le bifezi.
Până în 2022. Iunie. Atunci a fost deadline-ul meu. Când am terminat facultatea, cea pentru care am muncit primele 6 luni din an. Nu doar astea, dar atunci am conturat, pe de o parte, un demers de cercetare de suflet, iar, pe de alta, am conștientizat că trebuie să înglobez definitiv tot ce învățasem și prin ce trecusem până atunci.
Apoi, anul acesta, mi-am îndeplinit o rezoluție (poate) nescrisă: să dansez și să mă bucur mai mult. Simt că am făcut-o. Dar am fost și mai stresată și mai nemulțumită. Am devenit perfecționistă și competitivă, cum nu credeam că îmi stă în fire. Sau, poate, doar am început să valorez și să apăr mai mult ceea ce fac.
Am făcut kilometri între casă-acasă-acasă cu prieteni-studenție-vacanță-familie-și-alte-locuri-frumoase. Am stat cu tineri ancorați în realitate, determinați, puși pe schimbare. Și am cunoscut alții curioși și entuziasma(n)ți. Unora, le-am dat mai departe din ce știu în sesiuni semi-formale care sper să rămână cu ei.
Am renunțat la relațiile și la comportamentele toxice. Am învățat că totul se întâmplă și te afectează doar dacă îi permiți. Uneori, e mai bine cu puțin. Cu mai puțini oameni, cu mai puține griji și gânduri.
Am învățat că orice s-ar întâmpla, la final tot facem să fie bine. Că oamenii apreciază tacit și singura validare corectă e a ta. Că admirația e uneori verbalizată ulterior și poate fi doar o confirmare sau un zâmbet pe față pe care ți-l aduce.
Am pus pasiunile pe primele locuri, m-am înscris și am urmat tot ce puteam ca să devin mai bună, să am habar de mai multe lucruri. Master, cursuri, cercetare, practică, proiecte, un newsletter nou. Le-am început pe toate. Și promit că le termin.
În tot-tot ce am făcut, în ce am învățat și am povestit și dat mai departe, e vorba de curaj. De subliniat în dicționarul tău de mici victorii personale.
Cred că în primul meu top al amintirilor, cel din 2019, spuneam că decembrie aduce oameni pe care vrei să îi ai lângă tine mult timp după. Și anul acesta a fost la fel.
Din nou, au fost 12 luni de nopți prelungite - cu teme și task-uri, cu discuții și zâmbete, cu plimbări și muzică, cu temeri și o mai bună organizare. Apoi, de dimineți mai puțin matinale - uneori e mai greu după nopțile ca cele de mai sus. Dar cu ore adunate de râsete, de întâmplări noi și frumoase, de haz de necaz, de ore de călătorit împreună. De ore dedicate aceluiași țel, unei dorințe de a face lumea mai bună.
De 4 ani, învăț că sharing is caring, așa că împărtășesc aceste momente cu tine, poate te regăsești măcar puțin.
Emoții și muncă. Asta a fost 2022 pentru mine.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)