Am făcut multe în 2019, am lucrat şi am învăţat mai mult şi mai bine ca până atunci. Am început anul cu mici lucruri de terminat din lunile precedente, cu lucruri noi de aflat şi cu discuţii inutile. A doua lună a anului a trecut rapid, mai liniştită şi plină de studiu. Apoi trec iar prin focurile incertitudinii, a tot ce am simţit şi nu ştiu să explic când intram zilnic într-un spital. O perioadă plină de criză, de emoţie. Cu toate astea, sunt mai mult decât recunoscătoare că am trecut cu bine peste toate şi că universul mi-a permis timpul ideal cu familia mea. Fără nimic care să ne altereze timpul de calitate petrecut împreună.
Perioada fix următoare a însemnat mult studiu pentru examenul de bacalaureat, dar mai puţin timp pentru mine. Pentru citit, scris, ascultat muzică sau mers la teatru. Ulterior, urc pe scenă pentru lucrul bine făcut în liceu, cu drag şi cu pasiune, pentru revistele la care am lucrat zile şi nopţi. Eu şi încă câţiva colegi. Un fel de anticipare a locului meu în acest colegiu. Luna iunie vine cu cea mai mare recunoaştere pentru mine: cea mai mare medie la bac pe liceu, înainte de contestaţii, cu doi de 10 şi un 9.90. A doua pe judeţ, ca medie. Imediat după, o mare enigmă: ce fac cu viaţa mea?
Trecând peste toate, ajungând unde m-am hotărât mai târziu, înfruntând gura lumii care va crede că merg iar la sigur, am călătorit mult în România. Vara mi-am petrecut-o între Cluj, Constanţa, Bacău, Iaşi şi Piatra-Neamţ (sau acasă).
Facultatea. O grămadă de oameni noi. O grămadă de locuri noi şi de nume de reţinut. Nopţi lungi, dimineţi târzii, weekend-uri prelungite, cursuri de învăţat seară de seară. Îmi continuam, în paralel, munca pentru mine.
Topul de concerte de până acum, din facultate, e simplu: Vama, Subcarpaţi şi The Motans. Toate continuate cu petreceri şi prieteni noi, reali, de încredere.
În amalgamul de studiu, distracţie şi viaţa de student, o reîntoarcere la teamă. Ce lăsasem acasă e din nou lovit de încercări. O iau de la capăt, cu griji şi nopţi plânse în secret, cu ruj nou şi tocuri după fiecare astfel de noapte. Apoi, am plâns pentru neîncredere, pentru preconcepţii şi lipsa de respect a celor ce ar trebui să mă ajute în acest context nou.
Noi oameni apar. Lucrăm perfect împreună şi ne îndreptăm spre mai mult. Realizez ceva mare, pe care, din nou, nu mi l-am propus. Pentru că cele mai bune lucruri pe care ajungi să le faci, nu pot fi planificate. Vin de la sine.
Ceva muzică bună recent descoperită, nişte cărţi pline de substanţă, teatrul şi opera mi-au liniştit zilele. Plus alte câteva momente preferate: TEDx, tatuaje cu henna şi noi proiecte de suflet.
Includ aici şi topul citatelor ce m-au inspirat pe parcursul lui 2019, din primul moment în care le-am găsit:
"De ce oare nu simţi şi propria-ţi frumuseţe aşa cum simţi durerile?" (Rómulo Gallegos)
"Calea spre ea e mai lungă decât drumul unui destin" (Furtuna, William Shakespeare)
"Dacă citeşti doar cărţile pe care toată lumea le citeşte, vei gândi ce gândeşte toată lumea." (Haruki Murakami)
Dezamăgirile, promisiuni uitate şi regrete legate de vară, în ultima lună a anului. Dar prietenii. Reale. De încredere. Familie.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)