Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poveşti pentru copii  Sageata  Perle şi mărgăritare

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Micul vegan


Sînziana Popescu

13.02.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cu toţii am trecut printr-o perioadă în care n-am mai vrut să mâncăm carne nici în ruptul capului. Perioada "Moartea căprioarei" cum îmi place s-o numesc, fiindcă pe mine, cel puţin, atunci m-a izbit: în timp ce citeam poezia lui Labiş. În acea clipă mi s-a aprins beculeţul şi am început să pun întrebări din ciclul: de ce să omorâm, dacă putem trăi şi fără s-o facem?

Ei bine, iată că după nici treizeci de ani, spinoasa problemă, aparent rezolvată, mă izbeşte din nou, din negura vremurilor. De data asta însă, rolurile sunt inversate.
- Eu nu mănânc carne! îl aud pe junior spunându-mi, demn, tocmai când mă pregăteam să-i pun o bucată de friptură în farfurie.
- De ce?
- Sunt vegetarian, îmi explică, cu indulgenţă, un lucru care părea a fi la mintea cocoşului.
- La "grădi" aveţi copii vegetarieni? întreb, neştiind încă de unde să înhaţ "problema".
- Nu...
- Atunci ce-ţi veni? Noi mâncăm carne, pui...
- Eu nu!
- Da' mâncai până acum. Parcă-ţi plăcea friptura de pui, îi reamintesc, cu o undă de speranţă în glas.
- Da' ce, puiul e carne?
- Este...
- Vaaaaai! De ce nu m-ai avertizat?...

Rămân ca trăznită, cu farfuria în mână. Trec rapid în revistă metodele folosite de ai mei pe vremuri, dar nu sunt deloc mulţumită. Nu ştiu cum au rezolvat părinţii voştri "necazul" cu pricina, dar eu îmi amintesc că am fost supusă unui extrem de riguros program de reeducare alimentară, dirijat de mama, medicul amator al familiei şi o carnivoră prin excelenţă. În aceea vreme mi s-au înfipt adânc în tărtăcuţă teorii de genul "dacă nu mănânci carne, ai să fii anemică şi mereu bolnavă", "n-ai să mai creşti mare" ori, mai rău, "dacă mănânci numai legume, ai să te prosteşti pe zi ce trece".

În timp ce alergam printre gânduri, încercând să găsesc soluţia salvatoare, vegetarianul contraatacă:
- Voi puteţi mânca dacă vreţi, mi se aruncă de la obraz. Eu sunt vegetarian, mănânc legume, voi sunteţi carnivori, mâncaţi animale vii!
- Sunt moarte, să ştii, îndrăznesc să-l contrazic, deşi nu sunt încă foarte sigură că e bine să înaintez pe acest teren alunecos.
- De ce le-aţi omorât?
- Nu le-am omorât eu, le-am cumpărat de la supermarket! mă spăl de păcate, precum Pilat, încercând să ameţesc vigilenţa adversarului.
- Atunci cineva tot a făcut-o, mormăie, privindu-mă, bănuitor.
- Păi, animalele se ţin în ferme speciale... Oamenii de acolo, fermierii, au grijă de ele. Le spală, le dau să pape şi le sacrifică numai pe cele grav bolnave, care ar fi murit oricum, mint fără jenă.

Mă priveşte insistent, direct în ochi. Îi evit privirea o vreme, încercând să-i abat atenţia asupra piureului din farfurie, dar nu-mi merge.
- Mă păcăleşti, nu-i aşa?

Îmi amintesc că deşi ai mei n-au lucrat cinstit într-o "luptă" asemănătoare, au câştigat-o, dar nu graţie minciunelelor atent ticluite. Ce m-a determinat atunci să revin la carnea de porc, prima mea dragoste, a fost mirosul de friptură. Sau, dacă vreţi, mirosul obişnuinţei, al educaţiei alimentare, mai puternic decât orice alt argument.

Aşa că în toiul mai recentei mele dispute, mă decid brusc, ca orice s-ar întâmpla, să nu-mi mint odrasla.
- Da, pui, te-am păcălit...

Îşi reţine un zâmbet satisfăcut, după care revine, obsedant, la tema lui favorită:
- Tot n-o mănânc, să ştii.
- Cum vrei, e alegerea ta, îi spun, depunând eforturi să-l iau în serios.
- Voi mâncaţi?
- Da, e alegerea noastră...

Nu comentează, dar pare decis să insiste-n "alegerea lui". Aşa că-l las să-şi termine în tihnă piureul de cartofi şi, apoi, salata de fructe. Cunoscându-i tenacitatea, spre seară încep deja să trec în revistă alte surse de proteine demne de luat în seamă, în afara cărnurilor. Tocmai mă oprisem la ciuperci când, deodată, cineva îşi face întrarea-n forţă în bucătărie şi mă informează cu aerul cel mai firesc din lume:
- Mi-e foame, mami! Mai ai friptură?

Era limpede că mai aveam, doar tocmai atunci o încălzeam de zor. Mă abţin stoic de la vreo glumiţă şi-l întreb, încercând să par la fel de degajată:
- Mănânci carne?
- Da. Mi-a trecut! îmi explică zâmbind angelic, după care înşfacă farfuria plină vârf cu friptură şi iese, trântind uşa.

Deocamdată, am câştigat. Cel puţin până la adolescenţă...


Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer