La sfârșitul lui 2022, credeam, de exemplu, că anul așteptării reîntoarcerii mele acasă, de la Ierusalim, unde am trăit 5 ani, a fost unul suficient de lung pentru a mă despărți lin de lumea Orientului Mijlociu, de trăirile mele, atât de intense în anii respectivi, și de oamenii pe care am avut privilegiul de a-i fi întâlnit acolo. Credeam că pot reînnoda aici dintr-odată, fără poticniri, legături, amiciții, obișnuințe, maniere de lucru, mentalități și comportamente. În egală măsură, credeam și că eu, la fel de lin, voi da dovadă de rezerve nebănuite de răbdare și toleranță pentru tot felul de încercări, umori, dezacorduri, neconcordanțe ori așteptări, de care am avut parte pe tot parcursul întregului an 2023. Realitatea, pe care e cinstit să o mărturisesc ca să pun punctul acela necesar pentru a o lua de la capăt altfel, este că, privind retrospectiv, chiar eu am fost cea mai nerăbdătoare cu privire la întâmplările care își aveau propriul lor ritm și cea mai grăbită să trag concluzii, nu de puține ori pripite, să ard etape și să îmi fac iluzia că pot schimba, doar prin dorința mea, mersul mai mult sau mai puțin firesc al lucrurilor.
Am închis anul 2023, pe 31 decembrie, în avionul care ne-a dus, în sfârșit acasă împreună, pe mine și pe Cătălin Țîrlea, la capătul misiunii sale de la Ierusalim. Unde am ajuns pentru câteva zile, între Crăciun și Anul Nou, încă o dată. Într-un spațiu pustiit la propriu de război. A fost un mandat lung, de 6 ani, din care ultimul an a fost și primul în care noi doi am trăit despărțiți. Nu ni s-a mai întâmplat. A fost, poate, și din cauza asta, un an ciudat. Privind de sus, deasupra norilor, mi s-a părut că încă aud viu tumultul anului care a trecut, cu sunete acute și stridente, dar și cu pauze sonore lungi. Zile și săptămâni care au curs fără istorie, din care, în mod cert, nu s-au adunat amintiri memorabile.
Pe plan literar, 2023 va rămâne însă pentru mine anul unei reușite și, chiar dacă sună a laudă, un an al succesului.
În septembrie, atunci când e vremea recoltei, am cules și eu roadele așteptării ieșirii în lume a romanului scris integral la Ierusalim, cu un an în urmă.
În căutarea nefericirii a apărut la editura TracusArte, într-o ediție frumoasă și elegantă, așa cum această editură știe să-și publice autorii - scriitorii români contemporani. M-am simțit privilegiată și onorată cu acest al doilea roman publicat consecutiv la TracusArte, după Gripa. O poveste de Crăciun, care a fost o poveste de succes, la rândul ei. Când nici nu m-am mai așteptat, tot în primăvara lui 2023, a fost recompensată cu un premiu literar important, acordat de juriul Filialei București Proză a Uniunii Scriitorilor din România.
TracusArte a avut, în primul și cel mai important rând, încredere în mine ca autor, nu a pus alte condiții decât cele valorice și nici nu a simțit nevoia să încadreze tipul meu de proză în diverse colecții.
Cu o postfață semnată de Paul Cernat, lansat pentru public de către criticii literari Florina Pârjol și Ioan Cristescu, romanul s-a bucurat de o receptare pe care nu mă sfiesc să o apreciez altfel decât excepțională în cele trei luni de la apariție. În contextul actual, al unei piețe de carte efervescente, al unei foarte însemnate și valoroase producții de proză autohtonă și al unor masive traduceri din literatura universală, romanul meu a avut parte de o serie consistentă de semnale online, postări, cronici, recenzii, emisiuni de radio și televiziune, dialoguri live cu studenți, lansări la librării și la târgul de carte Gaudeamus... A fost important și a contribuit la drumul cărții către public. Le mulțumesc și aici autorilor lor pentru interesul acordat prozelor mele, pentru aprecieri și pentru observațiile lor care contează foarte mult pentru un scriitor.
Atât cât s-a putut, volumul a circulat, a ajuns la cititori avizați și la publicul larg, iar ecourile lecturii lor m-au bucurat nespus. Mi-aș fi dorit să fie mai prezent în librării, acolo unde, din păcate, cele două-trei exemplare disponibile sunt ori epuizate, ori greu de găsit chiar și pentru librarii care nu mai știu unde să înghesuie titlurile mai vechi și mai noi. Spre deosebire însă de primele mele cărți, publicate în anii '90, care nu se găseau decât în format print, astăzi un cititor posibil interesat poate comanda oricând unul sau altul dintre volumele recent publicate, fie direct de pe site-ul editurilor, fie le poate citi ori asculta în variantele e-book și audiobook. Consider că este o mare șansă pentru o carte să poată ajunge astăzi în trei suporturi la un cititor.
Aventura ficțională a căutării suspicioase a nefericirii celuilalt își va continua drumul spre cei curioși și în acest an. Încurajată de unii critici și cititori să duc povestea celor doi prieteni, român și finlandez, mai departe, aproape că sunt tentată să continui narațiunea după punctul final și să o iau din nou de la capăt cu personajele și lumile lor care se intersectează mai mult sau mai puțin fericit. Nu cred însă că o voi face, cu toate că încă nu m-am despărțit de personajele acestui roman, așa cum e normal să se întâmple, când scrii "sfârșit" pe ultima pagină. E timpul pentru o temă nouă, pentru o altă carte, la care am început să mă gândesc, să sper și să visez.
Punct și de la capăt?
Rămâne o întrebare, la cumpăna dintre ani, deocamdată fără răspuns.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 25 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)