În căutarea nefericirii

Citiți postfața acestei cărți aici.


Ioana Drăgan (n. 1969, în București) este scriitor și jurnalist, doctor în științe filologice și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate: Vietăți și femei (proză scurtă), 1997, Ed. Cartea Românească și Asociația Scriitorilor din București; Poveștile Monei (3 nuvele), Ed. Atlas, București, 1999; Romanul popular în România. Literar și paraliterar, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001 și ediția a II-a (revăzută și adăugită), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2006; Bibliotecile din oglindă. Ex libris de scriitor, Ed. Allfa, 2007; Mafalda (roman), Ed. Allfa, 2009; Gripa. O poveste de Crăciun. Ed. Tracus Arte, 2021; Povești misterioase cu femei și alte vietăți. Antologie de proză. Ed. Litera, 2022. A fost prezentă ca autor în numeroase antologii de proză. A semnat prefețe pentru ediții diverse din literatura universală la editurile Gramar și Litera.

Premii și distincții (selectiv): Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în proză (1998) pentru volumul Vietăți și femei; Premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 2009 pentru Proză - volumul Mafalda, noiembrie 2010; Distincția culturală a Academiei Române, 2001, pentru prezența sa în viața intelectuală românească; Premiul A.P.T.R. 2013 pentru Talk Show cultural - seria "Anul Caragiale" - Televiziunea Română (2012). Premiul Special al Juriului Filiala Proză București a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Gripa. O poveste de Crăciun (2023).
La doi ani după apariția romanului Gripa. O poveste de Crăciun (Premiul special al juriului - Filiala București Proză a Uniunii Scriitorilor din România), scriitoarea Ioana Drăgan revine la aceeași editură, Tracus Arte, cu un nou roman de mari dimensiuni.

În căutarea nefericirii explorează odiseea contemporană a doi bărbați aflați geografic la mii de kilometri distanță: Gelu, controlor de tren dintr-un oraș românesc de provincie, și Onni, lucrător în industria lemnului din nordul îndepărtat al Finlandei.
Cei doi se întâlnesc în realitatea virtuală a rețelelor de socializare și sunt magnetic cuprinși de tentația de a vedea cu proprii ochi cum arată nefericirea celuilalt.

"Propun cititorilor mei o poveste despre Europa fără granițe, interculturală, deschisă, în care culturile și mentalitățile atât de diferite și de îndepărtate, până mai ieri, se întrepătrund și relaționează amar, hazliu sau uneori chiar ridicol.

Cercetarea suspicioasă a nefericirii în care sunt angrenate paradoxal personajele mele poate, sper eu, să aducă un plus de claritate cu privire la himerica goană după fericire." - spune autoarea Ioana Drăgan.
Un controlor de tren pe ruta Focșani-Panciu...
Un tăietor de lemne din industria forestieră din Finlanda...
Destinele lor se încrucișează pe Facebook și Skype. Ciocnind virtual pahar după pahar, fiecare visează pătimaș la fericirea sau nefericirea celuilalt.
Gelu se află pe culmile disperării în România. În plin proces de divorț cu patroana unui salon de cosmetică, disprețuit de toți pentru slujba lui modestă, pleacă în Finlanda să descopere rețeta fericirii prietenului său virtual. Se întoarce de acolo dezamăgit în urma unor experiențe și aventuri traumatizante.
Onni duce aparent liniștit o viață fără de probleme în țara celor mai fericiți oameni. Tentat de culoarea locală, îi întoarce vizita prietenului său și se avântă inconștient și entuziast în vibranta societate de tranziție a orașului de pe malul Milcovului.
Aici află că nefericirile prietenului său se pot metamorfoza în împliniri neașteptate.
La întoarcere, va lua cu el în Finlanda nu numai aromele de mici și țuică ale Crăciunului românesc, dar și un cadou otrăvit din țara nefericiților urmași ai lui Dracula.
Un roman despre mentalități și conexiuni interculturale într-o Europă fără granițe, despre prietenie, dragoste și diferențe, toate adunate într-un fir narativ care leagă înghețatul nord arctic finlandez de vâlvătaia pasiunilor românești.


La ieșirea de la Șefu' din birou, Dana a lăsat ochii în jos, așa cum fac toate casierițele când se concentrează și numără banii, și n-a fost în stare să-i spună lui Gelu nici măcar un la revedere.

Are noroc că nu se mai întâlnește cu nimeni în drumul spre porțile clădirii. Costi e încă pe traseu. Mirel, epuizat, a plecat spre casă și de restul chiar că nu-i pasă. Trece încet printre călătorii puțini la ora asta pe peron, atent mai degrabă la cât afișează ceasul mare din hol, de lângă Informații. Ca și cum ar fi în întârziere și s-ar grăbi să ajungă în timp la slujbă. Că altfel pleacă trenul fără el.

Abia când, din spate, aude intrând în gară Personalul care vine de la Panciu, se scutură, ca sculat dintr-un vis urât, sfârșit cu imaginea unui cearceaf alb care acoperă mortul, și iese din gară în stradă.

Pe drumul spre casă, Gelu se oprește la supermarket și de banii pe care îi mai are la el cumpără o sticlă de votcă, constatând că, la starea în care se află acum, n-are șanse să se țină de marea promisiune pe care și-o făcuse în zori. Nu mai găsește nimic la ofertă și ia un Absolut. Îi vine rău la casă de cât dă pe votca asta suedeză și se gândește că Onni o să i-o reproșeze cu siguranță. În fond, Finlandia e mai ieftină și mai bună. Doar că în Focșani nu se aduce decât foarte rar. La raft găsești ce vrei și ce nu vrei, dar nu votca finlandeză preferată de Onni.

Nu-i place privirea vânzătoarei, care nu-i răspunde nici la salut și nici când îi mulțumește pentru rest. Se enervează brusc și nu se dă plecat, cu toate că în spate mai sunt câteva persoane care așteaptă, inclusiv un pișpirel care țâțâie a nerăbdare cu o navetă de beri pe care o ține în brațe.
- Am zis mulțumesc. Nu se aude?

Își aude el însă glasul pus pe harțag. Vânzătoarea continuă să-l ignore, preocupată să aranjeze banii în sertar.
- Cine v-a angajat, băi, pe toate proastele? Sunteți venite de la țară, de la curu' vacii, și v-ați văzut la oraș! Când o să vă cizelați și să vă comportați cum trebuie cu clienții?
- Domnu', ai chef de scandal? Vorbește frumos! Io-l chem pe Șefu', să știi, dacă nu pleci odată!
- Da, hai, hai! Cheamă-l pe Șefu'! Abia aștept să-l văd acum, chiar acum, pe Șefu' tău!

Șefu' nu era pe fază și nici ăia din spate nu mai aveau răbdare deloc. Gelu constată că-i chiar împins spre ușă de unul mai nervos, care a apărut deodată să-l ajute pe ăla cu naveta.

Se trezește din nou pe stradă cu sticla în mână, pentru că de nervii pe care îi făcuse vânzătoarea la casă, uitase punga. Ca niciodată, o deschide și bea, așa, de parc-ar fi suc, fără de jenă, sub ochii trecătorilor care-l privesc lung și dau să-l ocolească.

Ajunge acasă într-un târziu, când deja simte c-a amețit și nu-și mai aduce aminte nici măcar de ce.

Constată că e din nou tot o apă, cămașa i se lipește de piept și din părul lui cel des și cârlionțat care-i acoperă tot corpul, de care își șterge mâinile umede într-un gest reflex, curg picuri mari pe linoleum. Are senzația că s-a spart o țeavă și că în curând îi va pluti din nou toată casa.

Lui Gelu i se pare comic totul. Râde de unul singur pentru că o să-i inunde din nou pe cei de jos. Privește de jur împrejur și vede că apa a început să urce pe pereți. Îi e foarte sete, dar nu mai găsește pic de apă în frigider. Își toarnă un pahar din sticla de Absolut și i se pare că are un gust metalic apa asta incoloră.

Realizează la un moment dat că se află pe jos acum, dar este totul ud în jurul lui și uzi îi sunt și pantalonii. Zace într-o baltă și își spune că o să moară înecat.

Se zbate să se ridice, dar alunecă înapoi în potop și își dă seama că nu mai are nicio scăpare. O vede acum pe Mimi ca prin ceață cum deschide ea, disperată și despletită, blondă ca un înger și cu ochii ei verzi, holbați de groază, ușa de la garsonieră, trântind-o de perete. Apele revărsate curg valuri-valuri pe scări, așa ca-n filmul Titanic, luând lucrurile toate din casă într-o alunecare nesfârșită.

Și când puhoiul va fi trecut, el o să fie găsit livid și fără de suflare. Un hoit umflat și buhăit, inutil de resuscitat.

La gară, o să-i facă Șefu' o altă evaluare. Una bună. Așa cum se procedează de fiecare dată când moare un coleg și i se pune poza pe masă, cu flori și lumânări alături.

(...)
- Ce-i cu tine, my friend? În Finlanda erai mai vesel! Sau te-ai întristat că de-acum încolo tu trebuie să te ocupi de our drinks and shots! Se schimbă rolurile! Cum ai zis că se spune in Romanian, la Kippis?
- Noroc, Onni! Noroc!

Pentru că nu-ți vine prea ușor să împărtășești și altora așa ușor bucuriile tale, de jenă că poate alții sunt nefericiți și deranjezi, Gelu nu s-a grăbit să-i spună imediat lui Onni toate veștile bune, preferând să afișeze o reținere de care până atunci nu crezuse că-i capabil.

Nu se gândise Gelu niciodată că o să spună vreodată că se consideră un norocos, dar la întoarcerea acasă s-a și mirat de unde a dat norocul peste el din toate părțile.

Prin comparație cu perioada de dinainte să plece la Oulu, când nu mai avea mult și își punea ștreangul de gât, Gelu simțea că trăiește o a doua tinerețe și că viața i-a mai dat, poate, o șansă.

Onni a observat toată schimbarea asta pe care a pus-o pe seama schimbării prefixului la Gelu, care se trezise pe 15 octombrie c-a împlinit 40 de ani.
- Middle age crisis, my friend! Nu te lăsa!
- Ce criză, măi Onni? Acum și tu vezi crize la tot pasul! - s-a revoltat Gelu, în timp ce Onni nu a ratat momentul să-și toarne încă o dată din sticlă și să ridice către el paharul.
- Hyvää syntymäpäivää! Time to celebrate!
- Mai bine-mi zici ceva de mamă, zău așa, decât să-mi urezi în limba ta la mulți ani!

Poate că nu fusese chiar inutilă deplasarea în Finlanda, așa cum credeau în continuare maică-sa și taică-su, care l-au întâmpinat cu aceeași mutră acră și l-au întrebat dacă n-a luat cumva vreo boală ceva de pe-acolo, de-a slăbit așa și arată ca naiba.
- Ești schimbat, vecine! Ai făcut siluetă și te-ai tras la față. Ce mai, e limpede că ți-a priit aerul nordic...

Făneluș fluierase a mirare și a admirație cu care Gelu nu era obișnuit și chiar că nu mai înțelegea nimic. Începuse să se uite și el mai atent în oglindă, să sesizeze dacă i-a crescut pe drum cumva o pereche de coarne de ren, pe care el este singurul care nu le vede. Se liniștea pentru că de acolo îi răspundea aceeași figură posacă, mai ursuză ca-n trecut, ceea ce considera clar că e o influență finlandeză, dar și mai împăcată cu rezolvările pe care i le adusese noua realitate găsită la slujbă.

Conducerea regionalei luase decizii revoluționare de îndreptare a situației generale în care se găsea CFR-ul, în urma unor ședințe la centru, cu directorii mari și cu Ministerul Transporturilor. Palpabil nu era nimic într-o primă fază pentru călători și nici la nivel salarial, deși se ceruseră niște sporuri care urmau să intre în vigoare abia la anul, sau la sfântul-așteaptă, cum se întâmplă în general cu astfel de promisiuni negociate de sindicate și anunțate cu surle și fanfare.

Revoluția din Focșani s-a numit schimbarea lui Șefu'. O victorie care-a fost sărbătorită în depou pe față și în clădirea centrală mai pe șest. În afară de doi-trei apropiați și de cretinul ăla de fin infiltrat la loc călduț, nimeni nu a regretat. Dana nu-și ascundea satisfacția c-a scăpat să-i ducă zilnic lui Șefu' ceaiul ăla paravan și el s-o beștelească și s-o mai și jignească uneori, când se trata din belșug cu ce-avea ascuns în dulapul din dreapta jos, și lăsa la o parte finețurile și-i zicea să mai lase naibii plăcintele, c-o bagă la tonaj greu. Darea lui afară s-a numit prost management într-un articol consacrat în Monitorul de Vrancea. De fapt, n-a mai putut fi ascunsă și acoperită o fraudă de toată frumusețea, și de-aia a zburat și directoarea economică. Dana se felicita singură că n-a avut ambiții mai mari decât alea de-a strânge încasările de la controlori, care îi justificau ei munca în cea mai mare măsură. Altfel intra și ea la grămadă și cine știe unde o găsea Gelu. Nu era departe de mizeriile astea nici Mirel, care aducea la Șefu' tot ce strângea pe traseu și împărțeau ei doi ca să le iasă de ieșirile din week-end.

Văzuse Dana multe, dar tăcuse. Gelu o privea acum pe Dana cum dă din casă și nu-i venea să creadă, nu c-a scăpat CFR Focșani de Șefu', ci că, după cum relata ea, interimarul, un băiețel cu breton transferat de la Vaslui, pilă și ăsta, normal, a unui șef de filială de partid, a sistat pe moment disponibilizările și a cerut noi evaluări, cele făcute de Șefu' fiind considerate părtinitoare și greșite. Una din primele măsuri luate a fost și că i-a repartizat Danei, în fine, o încăpere cu geam, la parter, unde nemernica aia de directoare, căreia Dana i-a urat să aibă parte în viitorul apropiat de geam cu zăbrele, ținea câteva uniforme, fluiere, fanioane și stegulețele pentru Ziua Națională, în loc să le mute la magazie, așa cum propuse ca soluție Dana de nenumărate ori lui Șefu', care firește că nu i-a dat-o că n-a vrut s-o supere pe Șefa, care-și făcuse ambiție din chestia aia...! Ei, uite că nu le-a purtat noroc!
- Așa că, Gelule, tu chiar că ai avut baftă! Ba încă ai mari șanse să ieși și erou!
- A hero?

Onni îl asculta atent și se minuna că-l vede prima oară pe Gelu cum se umflă în pene și cum, dintr-odată, parcă îi cresc aripi.
- You'll fly soon, my friend!

A avut noroc că i-a întâlnit pe toți în drumul către clădirea centrală. Costi își terminase traseul și i-a deschis larg porțile. Mirel, știindu-se cu musca pe căciulă, l-a salutat, fără să i se uite măcar în ochi, iar restul colegilor l-au aplaudat așa cum face lumea când intră în gară un tren întârziat. A trecut plutind încet printre numeroșii călători aflați la ora aia pe peron, atent mai degrabă la cât afișează ceasul mare din hol, de lângă Informații. Ca și cum ar fi ar fi avut tot timpul din lume la dispoziție și nu s-ar fi grăbit să ajungă în timp la slujbă. Fără să-i pese că altfel pleacă trenul fără el.

Abia când, din spate, a auzit din nou intrând în gară Personalul care venea de la Panciu, s-a scuturat ca sculat dintr-un vis prea frumos, sfârșit cu imaginea porumbeilor albi care zboară din batistele fluturânde ale celor care îl întâmpină și îl așteaptă să se întoarcă biruitor de unde a plecat.
- Așa că am luat totul de la capăt, pe ture, și zău dacă nu-mi și place!
- Cadou de 40 de ani, lucky you!

De unde, în urmă cu puțină vreme, Onni îl luase la întrebări văzându-l evaziv și morocănos, acum îl simte că e fericit sau, oricum, așa îi dă lui impresia, și nu poate decât sa-l felicite.
- Bravo, my friend! You look happy now!

Lui Gelu însă îi este la fel de clar că starea asta nouă, care a ieșit într-un târziu la suprafață ca untdelemnul, dintr-o mare de negură în care tuturor li se părea că el se scaldă, nu vine numai din pasiunea meseriei regăsite de controlor pe tren, ci mai cu seamă din faptul că, din vorbă-n vorbă și din ciorbă-n ciorbă, s-a cuplat cu Dana și a mai uitat de Mimi.

(...)
În zadar îl așteaptă Dana, în seara asta, pe Gelu.

A gătit la mare artă, în două etape, o specialitate de-a ei, cu care a impresionat și juriul de la emisiune, în prima fază a concursului. Rața pe varză a fost deja băgată a treia oară la încălzit și, tot perpelindu-se, uitându-se din cinci în cinci minute la ceas dar uitând-o, în schimb, pe ea în cuptor, Dana a reușit s-o ardă.

Ziua începuse bine, cu promisiunea ei că n-a gustat în viața lui ceva mai bun. Să se aștepte Gelu la o surpriză de proporții, nu-i spune ce, ca să nu divulge, dar să nu întârzie prea mult cu băieții la barul gării că n-o să-i pară rău. Ca-n fiecare zi, Dana își făcuse strategia în zori. Azi era mai simplu din două motive. În primul rând pentru că era zi de bancă și după ce depunea încasările, nu se mai întorcea la lucru. Apoi, pentru că pasărea era tânără și a fiert de dimineață nesperat de repede. Când a văzut că intră furculița-n rață ca-n brânză, înainte de plecare a avut timp s-o dinstuiască și să și călească varza. Ce mai rămânea de făcut după-amiaza, la întoarcere, era floare la ureche, iar mămăliguța, musai caldă, urma s-o facă doar când Gelu ieșea din duș și se așeza la masa din bucătărie. Acolo unde locul a rămas liber.

La terminarea turei, Gelu se uită la ceas. Este încă prea devreme pentru festinul pregătit de Dana, care-l răsfață zilnic cu tot felul de preparate, mai ceva decât bunică-sa când era el mic și, ca să scape de el, îl trimiteau părinții să mănânce la ea după școală. Când se dezbracă de uniformă și-și pune pantalonii, constată că nu degeaba s-a luat de el Costi mai alaltăieri și i-a zis că osânza de pe burta lui i se datorează în mod clar Danei și vieții tihnite și fără de griji pe care o are de mai bine de jumătate de an. Nu e puțin lucru, dar ar fi bine să mai pună stavilă la mâncare și să mai iasă cu băieții la un fotbal. Sau, după sfatul lui Costi, să practice și alte sporturi consumatoare de energie, de care el nu duce lipsă și-i prezintă, dacă vrea, date științifice despre câte calorii se pierd la o partidă de sex. Se trezește că râde de unul singur în fața oglinzii în timp ce-și potrivește cureaua de la pantaloni, mutând acul de la cataramă ca să-i fie lejer și gândindu-se că, până la urmă, iese mai câștigat așa cum e el, băiat cuminte dar rotofei, decât agitatul ăsta de Costi, care-și trece în palmares gagică după gagică, dar și un ulcer perforat.

Are ghinion că nu se mai întâlnește cu nimeni în drumul spre porțile clădirii. Costi e încă pe traseu. Mirel, de când e Gelu șef, a plecat la altă regională, iar cu restul colegilor nu mai cadrează să iasă la o bere. Trece repede, strecurându-se printre călătorii cei mulți la ora asta pe peron, atent mai degrabă la cât afișează ceasul mare din hol, de lângă Informații. Ca și cum n-ar ști deja cât este ceasul și s-ar grăbi să ajungă la timp acasă. Fără să-i mai pese de trenul care sosește și se duce astăzi fără el.

Abia când, din spate, aude pentru a nu știu câta oară intrând în gară Personalul care vine de la Panciu, se scutură din rutina zilnică, lăsând în spate imaginea furnicarului de vieți care vin și pleacă din același loc, cu același tren, și iese din gară în stradă.

E o zi caldă pentru sfârșit de ianuarie. E soarele încă sus pe cer și nu e ger deloc. Ai zice că vine primăvara, unde nici nu a nins anul ăsta până acum. Lui Gelu nu-i pare rău pentru că o iarnă grea se traduce în balamuc pe căile ferate, șine înghețate, întârzieri și ore suplimentare, plus curățatul obligatoriu al zăpezii de la bloc, acolo unde nu mai e șef ca să scape de corvoadă.

Nedumerit încotro s-o apuce, Gelu scoate telefonul și formează numărul lui Florică. Nu-i răspunde nici a doua oară, ceea ce înseamnă ori că nu-l aude, ori că e băgat în inventarul ăla despre care îi povestea că-l paște. Căutând în agendă, se oprește o secundă la Făneluș dar, amintindu-și de măgăriile lui, îl bagă în mă-sa și pune telefonul înapoi în buzunar.

Pașii îl duc spre Piața mare care se pregătește cu surle și fanfare de sărbătorirea Unirii. Mai sunt doar câteva zile. Nimerește în toiul lucrărilor de amenajare. Muncitorii ridică o scenă mare de lemn într-o parte. Se montează steagurile și scaunele. De-o parte și de alta se ridică și căsuțele de lemn. Va fi târg și o aglomerație infernală, la care Dana vrea să participe iar el nu. A fost o idee proastă să vină în Piață la ora asta, lui Gelu îi e de ajuns și dă să plece, când, din spate, se trezește cu o scatoalcă pe umăr.
- Ce faci, Gelu? Ai venit să-mi dai o mână de ajutor?

Dorel e șef de șantier. Firma Poienaru se ocupă și anul ăsta de organizarea evenimentului. Dorel nu-și mai încape în piele de mândrie și ține să-i spună că a pus mâna pe-un contract cu primăria de zeci de mii de euro.
- Hai să-ți fac cinste!

Dorel îl cuprinde după talie și mai mult îl împinge într-un bar din Piață, unde comandă, fără să-l întrebe ce vrea, whisky, două sute pentru fiecare, din prima.
- Să sărbătorim! - face Dorel, care-i pare că a mai luat ceva la bord și înainte de paharul din care bea cu sete, chiar înainte să ciocnească.
- Ce? Unirea? - întreabă Gelu, nedumerit și surprins de buna dispoziție pe care o afișează frati-su.
- Da, măi, Unirea, dar nu știi tu care. Dac-ai știi, pariu c-ai face tu cinste?! Așa, ghinion, vorba vine... cade totul tot pe mine.

Dorel vorbește repede, turuie, râde, pufnește, se foiește, strigă, cheamă, îl cheamă, îi spune, îi repetă și bea.

Gelu tace, nu scoate un sunet, nu reacționează, nu pricepe, nu aude, nu se bucură, nu răspunde, nu se mișcă, bea și până la urmă înțelege.
- În fond, te-am scăpat, băi, frățioare, de-o mare pacoste. A luat-o finlandezu' ăla al tău drept suvenir din România. Să te rogi, băi, de sănătatea mea! Vezi tu cum le aranjează viața pe toate? Cine-ar fi crezut?! Hai, noroc! Sau, stai așa, c-a aflat băiatu' cum se zice în finlandeză: Kippis, mă! Auzi, Kippis!



Editura Tracus Arte lansează, pe 6, la ora 6 (miercuri 6 septembrie 2023, ora 18,00), în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1, București, ultimul roman al Ioanei Drăgan, În căutarea nefericirii.
Moderator: Georgeta Drăghici.
Participă, alături de autoare: Florina Pîrjol, Paul Cernat și Ioan Cristescu.
Intrarea publicului este gratuită.

Citiți postfața acestei cărți aici.