În ianuarie 2023 am plecat dintr-un impuls spontan (am văzut o imagine, am luat decizia și în cinci minute deja verificasem programul de spectacole și repetiții, rezervasem cazarea și cumpărasem biletul de avion) la Veneția. Singură. Trei zile. Atât mă lăsa universul să evadez... Nu ajunsesem la Veneția până atunci și, pentru că am exersat ceva pierderi și regrete în ultima vreme, m-am gândit să nu mai amân nimic din ce aș vrea și pot. Credeam că știu - văzusem în filme de ficțiune și documentare - cam cum e acest oraș. Nu mă așteptam să simt întâlnirea cu un spațiu ca pe o întâlnire cu o ființă. Așa a fost. Pentru că ianuarie e luna cu cei mai puțini turiști, am găsit cazare în inima centrului vechi. Din clipa în care am intrat pe canale - deși era ger și vânt - m-am simțit îmbrățișată cu căldură de orașul/femeie, primită cu "Bine ai venit!" de o gazdă de o frumusețe nobilă, aristocrată, ușor obosită... Ireal de bine m-am simțit. Eu cu mine și cu Ea. A fost ca o regăsire.
De aici a început în 2023 întoarcerea spre sine. E greu să accepți că nu mai ești "fericit". Lumea în care trăim - mai ales rețelele de socializare - ne îmbrâncesc (dacă ne lăsăm) să proiectăm în exterior mai mult decât să fim. Să mimăm fericirea și zâmbetul, să le căutăm cu disperare, cu frenezie, să le "edităm", "să punem filtre", "să le postăm", mai mult decât să le lăsăm să fie, să se nască real. În singurătatea iernii din Veneția am fost fericită. M-am lăsat să exist doar. M-am îmbibat de frumusețe, de viață. M-am întors în mine însămi fără niciun efort sau intenție. Veneția e numărul 1 în topul meu 2023. Veneția cu ger și prea puțini turiști.
Numărul 2 în top e tot o întoarcere, de data asta profesională și umană totodată: lucrul cu Andrei Șerban la Oedip, distribuirea mea în Tiresias. S-a închis un cerc peste timp. În 1990 am repetat și am jucat (aveam doar 17 ani, treceam în clasa a XII-a) Trilogia antică la TNB în regia lui Andrei Șerban. Acum, după 33 (!) de ani, regăseam texte spuse atunci (în greaca veche) și sensuri majore ale tragediei antice. Textele și sensurile sunt aceleași, doar oamenii s-au schimbat. Foarte rar în meseria de actor te întâlnești cu același text. Când o faci, inevitabil, e alt personaj. Doar noi îmbătrânim, personajele nu. Acum 33 de ani eram în corul antic al Trilogiei și am jucat la un moment dat Cassandra, în Troienele, atunci când o actriță și-a rupt piciorul. Acum joc Tiresias în Oedip. Cassandra și Tiresias - doi prezicători care, bineînțeles, nu sunt înțeleși, nu sunt crezuți (decât prea târziu) de cei din jurul lor. Andrei Șerban e unul din regizorii care încă se raportează la verticală, la mister, la sacru; cu care nu e comod să lucrezi, dimpotrivă. M-am văzut pe mine însămi reflectată în aceste personaje, în dinamica lucrului regizor-actor. Toată "aventura lucrului la Oedip" a fost o oglindă uriașă, deloc flatantă pentru mine, dar extrem de utilă. E bine să fii față în față cu frica ta (frica de propriul orgoliu, de trupul / instrument actoricesc care nu mai e cel de acum 33 de ani - memorie, glas, genunchi etc), te ajută să îți vezi limitele, să continui să încerci să le depășești ca să nu te anchilozezi. Când ți se cere mai mult decât simți că poți să duci, descoperi - dacă nu chiar că poți mai mult decât credeai - măcar limitele și zonele acute ale vulnerabilității tale. Călătoria autocunoașterii continuă la locul de muncă numit "teatru", mult mai accidentat decât la psihoterapeut, mai palpitant dar și mai satisfăcător dacă te învingi.
Între ianuarie și decembrie 2023 agenda mea e plină de întâlniri prețioase cu oameni care m-au inspirat, m-au ajutat - mulțumesc! - dar și cu proiecte nefinalizate - îmi pare rău, iertare! Am căpătat în anul ăsta curajul de a alege să renunț când nu simt că pot și vreau cu adevărat. Poate unii îl au de tineri, la mine a venit cu vârsta, cu (sper!) ceva înțelepciune, cu înțelegerea faptului că timpul ne e limitat drastic (pe pământ, cel puțin!). Cum spune Tiresias: "viața unei ființe umane este o urmă infimă pe pământ, neputincios de mică".
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 februarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)