Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Barthes - măzgălit, subliniat, încercuit


Alina Andrei

16.09.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Una din cărţile lui Roland Barthes, găsită într-un raft al bibliotecii judeţene din Braşov ("Plăcerea textului", ediţie ieşită din tipografie anul trecut, la editura Cartier), e plină de sublinieri arţăgoase şi mâzgălituri ascuţite, admirative. Am identificat cel puţin trei tipuri de pastă de pix, prin urmare şi trei posibili "suspecţi". Primele pagini: pastă albastru închis, sublinieri ondulate şi fragmentate. La pagina 15, pasajul despre voinţa de desfătare a textului a fost mărginit în partea dreaptă cu o linie verticală, lângă care respectivul mâzgălitor (ori respectiva mâzgălitoare) a scris "Superb", cu litere subţiri, înşiruite una peste alta, ca pe treptele unei scări invizibile. Cuvintele "depăşeşte pălăvrăgeala", din mijlocul frazei, cred că i-au atras cel mai mult atenţia, din moment ce-au primit din belşug linii apăsate peste literele tipărite. La câteva pagini depărtare, acelaşi scris însă alt pix: albastru ceva mai închis, spre negru, cel puţin aşa mi se pare privind pagina la lumina becului. Acolo unde Barthes vorbea despre forma omenească a textului, aceeaşi persoană a subliniat "a corpului nostru erotic", înconjurând ultimul cuvânt printr-o stângace buclă; în partea stângă a paragrafului mâna a notat "esenţial!". Scriitură identică, cu litere înghesuite, ce mă face să cred că aparţine unei tinere. Un alt pix, cu pastă roşie, a subliniat doar câteva cuvinte şi numai la pagina 57, şi anume: "oratorul-comediant" şi "un text unde să se poată auzi granulaţia gâtlejului, patina consoanelor, voluptatea vocalelor, o întreagă stereofonie a cărnii profunde...". Spre sfârşitul cărţii o altă mână s-a intercalat cu prima mâzgălitoare, care din când în când a mai notat "esenţial!". Un cititor apăsat a scris într-un colţ: "sâmbătă de văzut Bergman!". Scriitură neîngrijită, nervoasă. Păcat că nu a precizat data, ora, postul unde urma să fie difuzat.

Întotdeauna m-au interesat sublinierile făcute de cititorii care împrumutaseră cărţile înaintea mea. Deşi eu nu las astfel de urme pe volumele altora, aproape întotdeauna mă uit cu atenţie la ce rânduri au mâzgălit alţii, încercând să ghicesc motivaţia lor, vârsta, personalitatea, ipoteze care nu cred că se potrivesc mereu cu realitatea. În "Noaptea de Sânziene" a lui Eliade (carte luată tot de la bibliotecă) am dat peste un trifoi cu patru foi, pe care-l mai păstrez şi acum, e adevărat, acoperit de praf. Nu mă interesează dacă a fost uitat printre pagini ori părăsit, n-am de gând să-l returnez. De câteva ori am găsit în cărţi împrumutate de la bibliotecă sau cumpărate din anticariat, bilete de tren. Braşov-Azuga, Ploieşti-Bucureşti, Tecuci-Braşov. Am uitat celelalte rute. Dar asta este o altă poveste. Roland Barthes mă interesează cel mai mult pentru a lui "Cameră luminoasă", pentru însemnările despre fotografie. Mi-am permis mârşăvia să-mi trec iniţialele pe prima pagină (pastă neagră), în ideea în care dacă se va rătăci volumul, găsitorul se va grăbi să mi-l aducă, ca şi cum ar fi de la sine înţeles că trebuie să ştie cine e A.A.

I-am auzit pe mulţi fotografi mărturisind că au fost impresionaţi de primele cuvinte din carte, chiar începutul în care Barthes povesteşte ce-a simţit în faţa portretului lui Jerome, ultimul frate al lui Napoleon: "Mi-am zis atunci, cu o uimire de care n-am mai putut scăpa niciodată: «Văd ochii ce l-au văzut pe Împărat»". Dacă stau să-mi cercetez bine memoria, nu-mi amintesc desluşit ce voci au lăudat până peste poate acest pasaj. Poate că n-a fost niciuna, rămânând cu o falsă senzaţie că au existat în preajma urechilor mele, aşa cum oricui îi face plăcere să audă ceva "de bine", despre ceea ce preţuieşte de multă vreme, în secret. Barthes povestea că nimeni nu părea să-i împărtăşească uimirea legată de portretul celui care-l văzuse pe Napoleon.

Mă captivează ceea ce vedea Barthes în fotografii, chiar şi în cele pe care nu le simt aproape. Detalii care îl emoţionaseră: pantofii cu găici ai unei negrese gătite de sărbătoare (James Van der Zee, "Portret de familie", 1926), braţele încrucişate ale unui mus (trei bărbaţi fotografiaţi de Nadar, în 1882), drumul din lut bătătorit (o uliţă cu un violonist cântând, cu doi copii lângă - fotografie de Kertesz, Ungaria, 1921), mâna lui Tzara aşezată pe rama uşii (portret de Kertesz, 1926). Pantofii negresei lui Van der Zee mă lasă rece, însă înduioşarea cu care vorbea de aceştia m-a făcut să zăbovesc mai mult asupra chipurilor celor trei. Două femei şi-un bărbat, toţi de culoare. Şi atâta m-am uitat la ei că la un moment dat mi s-au părut foarte cunoscuţi, ca şi cum i-aş fi văzut zilnic pe stradă sau la coadă la Covrigărie. Privind lăutarul orb al lui Kertesz, Barthes era atras mai mult de drumul din lut bătătorit de sub picioarele acestuia, textura făcându-l să creadă că e în Europa Centrală: "recunosc, cu tot corpul meu, târguşoarele prin care am trecut cu ocazia unor străvechi călătorii în Ungaria şi România", zicea, trecând apoi la portretul lui Andy Warhol. De portretul lui Tzara spunea doar că mâna îi atrăsese atenţia, "o mână mare cu unghii nu prea curate", aşezată pe rama uşii, la fel cum şi la fotografia cu chipul lui Warhol, de Duane Michals, stăruia doar asupra unghiilor lătăreţe.

Pe Barthes l-am văzut în fotografii şterse, prost scanate, publicate pe hârtia poroasă a unui vechi Secol XX, precum şi pe site-uri diverse în care oamenii spun una şi alta în engleză, franceză, spaniolă, japoneză, portugheză, română... Într-una din ele e la masă gesticulând spre o damă cu mărgele (nu o recunosc), în alta ţine un trabuc gros între două degete deschise involuntar a "Victorie"; zâmbeşte bine dispus spre cineva din afara fotografiei (în alt instantaneu), în multe stă la birou, iar în cea mai cunoscută - îşi aprinde o ţigară cu bricheta (mâna dreaptă e vârâtă în buzunarul hainei de vreme rea) - linia gurii e bine întinsă doar pe orizontală, formând un triunghi cu cele două adâncituri subţiri ce coboară dinspre nas.

Portretul făcut de Marion Kalter e cel mai "aşezat", pare gândit cu scrupulozitate. Se numeşte "Roland Barthes chez lui". Fotografie grafică ce-mi lasă senzaţia unui desen cuminte făcut cu creionul. Linii drepte, ceva curbe. Aici, Barthes e lângă o fereastră deschisă, însă nu vedem ceea ce privea în momentul în care a fost fotografiat, deoarece e fost surprins (cuvânt poate nu prea bine ales) de undeva din lateral. Kalter i-a mai portretizat, printre alţii, şi pe Cioran, Jacques Derrida şi Anais Nin. Din toate fotografiile semnate de ea, de departe cel mai pe suflet îmi sunt polaroidele. Nuduri abstracte dar nelipsite de carnalitate, portrete de copii veseli, lumină caldă ce mâzgăleşte emulsiile de pe hârtie. Şi câteva fotografii în alb negru, pe film de 35 mm, cum ar fi "Rain Chabenet", în care printr-o fereastră larg deschisă se văd stropii ce cad oblic în grădină şi autoportretul - capul şi jumătate din trup acoperite cu un văl - posibil o faţă de masă.

După război, Barthes a predat un an la Institutul Francez din Bucureşti. Cineva povestea (nu-mi amintesc unde am citit), că-l întâlnise la o recepţie. Iarna. Îi lăsase impresia unui bărbat tăcut, extrem de politicos, aproape şters. Era însoţit de o doamnă, mama sa, căreia îi acorda toată atenţia. Şi pentru că memoria îmi joacă feste, nu-mi aduc aminte cine anume mânca o pară la cafenea, răsfoind o carte. Gide, scenă povestită de Barthes, ori chiar Barthes citindu-l pe Gide. În orice caz, mi-ar plăcea să văd o poză cu unul din ei dezbrăcând zemosul fruct de coajă, cu cuţitul, la masa unei cafenele. Aş putea să-mi sun un prieten, să aflu cine era omul cu para, însă e noapte, o oră nu tocmai potrivită pentru astfel de întrebări, deşi eu nu m-aş răţoi defel dacă m-ar trezi cineva din somn să mă întrebe despre un scriitor mort care într-o zi îndepărtată a mâncat o pară. Ca să nu mai am astfel de dileme existenţiale, într-o zi voi fotografia un bărbat cu respectivul fruct în mâna stângă, cu un cuţit în dreapta, şi cu două cărţi pe masa rotundă. Una de Barthes, să zicem "Camera luminoasă", şi cealaltă de Gide. Poate "Pivniţele Vaticanului". Văzând cu ochii minţii fotografia încă nefăcută, mi s-a făcut poftă de pere. Nu şi de cărţile lui Gide.

Într-o fotografie din juneţe îl văd lung la picioare, slab. Osos. Pantaloni scurţi, nasul mare, şosete ridicate până în apropiere de genunchii goi, haină lăsată peste umeri. Mâini frumos împreunate, picioarele încălecate cum se cuvine, unul peste altul. Seamănă al naibii de mult cu statuia lui Titulescu, din parcul central din Braşov. Cel puţin aşa mi se pare. De statuie nu pot să zic că-i mare lucru de capul ei, mai ales după ce a fost vopsită cu negru (zici că-i mânjită cu cremă de ghete). Picioarele lungi, stilizate, îmi amintesc de Barthes în tinereţe. Fotografiile în care e însoţit de mama sa sunt calde, vii. Intime, la fel ca multe alte poze de familie care mă înduioşează la alţii, atâta timp când nu sunt nevoită să ascult explicaţii interminabile de genul: aici e verişorul Gigel când avea 7 ani, cu un deget bandajat, lângă unchiul Costică tocmai întors de la Sovata, şi alte asemenea, deşi mă atrage tocmai simplitatea poveştilor ce se "citesc" în aceste imagini cuminţi. Bântuind singur în apartamentul în care tocmai îi murise mama, încercând s-o "regăsească" în fotografii, n-a izbutit s-o recunoască pe femeia care l-a născut şi crescut decât într-un portret în care aceasta era copilă. Carton sepia, aproape şters, ce data din 1898. Doi copii în picioare, într-o seră. Femeia moartă, în fotografie avea numai cinci ani, iar fratele său, şapte. "Mă uitai cu atenţie la fetiţă şi o descoperii în sfârşit pe mama" - Barthes, "Camera luminoasă". Pomeneşte apoi de seninătatea chipului ei, de bunătatea pe care n-a moştenit-o de la nimeni, de fetiţa care redevenise la sfârşitul vieţii, din cauza bolii, a slăbiciunii trupeşti. Pentru mine, vorbele afectuoase spuse despre "Fotografia din seră" reprezintă întrucâtva miezul cărţii "Camera luminoasă".

Roland Barthes a murit la 65 de ani, în urma unui accident de maşină. Plecase de la o petrecere ţinută de Mitterrand, cel care peste un an avea să devină preşedintele Franţei. În drum spre casă, a fost lovit de un camion. Nu a murit pe loc, ci peste o lună, din cauza rănilor prea grave. Cam atâta pot să spun despre cum s-a sfârşit. Şi că am văzut o imagine cu un bărbat care s-a pozat zâmbind voios lângă piatra lui de mormânt. Profesor din Australia parcă. În mâna ce se odihnea pe lespede, ca pe un trofeu de vânătoare, avea o floare mică. Aşa arată, ca un vânător ce s-a pozat mândru lângă cerbul împuşcat în week-end.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata Ora de libertate
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer