Flower-Power Tantra

Claudia Golea (n. 1968) este una dintre cele mai transgresive şi erotice scriitoare a generaţiei 2000. A urmat cursurile Facultăţii de Litere (secţia japoneză-engleză) din cadrul Universităţii Bucureşti. A studiat timp de un an literatura japoneză la Universitatea Tokyo. Din 1992 până în 1997 a locuit în Tokyo, apoi, până în 1998, în Cairo. Între 2002 şi 2003 a lucrat în Bangkok, Thailanda.

Romanele sale (Planeta Tokyo, Tokyo by night, Vară în Siam, French Coca-Cola) ar putea fi încadrate în genul autofiction şi îşi poartă cititorii prin zonele boeme ale barurilor de noapte şi prin lumea interlopă.

Flower-Power Tantra este cel mai nou roman al său. În fapt este un roman al ieşirii din inocenţă printr-o criză boemă care marchează găsirea unui nou stil de viaţă, dominat de sex, droguri şi exotisme.

"Claudia este unul dintre puţinii autori contemporani care, atunci când scriu, o fac în deplină cunoştinţă de cauză. Ea improvizează foarte puţin, asta în primul rând pentru că, la ce şi cum a trăit ea, chiar că nu ar mai avea nevoie să inventeze ceva." (Dan-Silviu Boerescu)

"Un amic spunea că viaţa mea este ficţiunea perfectă. Simt adeseori că trăiesc într-un roman. Mă apropii din nou foarte mult de non-fiction în Flower-Power Tantra. Pe scurt, sunt cam confuză: nici eu nu ştiu prea bine unde începe şi unde se termină ficţiunea. (...) vreau să-i conving pe alţii că a fi schizofrenic este cel puţin OK. Pentru aceasta, scriu cărţi în care acest mesaj este disimulat printre dantele de umor, erotism, exotic şi alte chestii care prind mai uşor la oameni. Sunt foarte calculată şi chiar perversă." (Claudia Golea)

"...o autoare cu totul neconvenţională ca subiect şi ca scriitură." (Evenimentul zilei)



Sâmbătă, 11 decembrie, Anul Leului
11:15 a.m. Ora de meditaţie. Oooommmm...

A venit vremea să pun ordine in my private samsara. Nu de-alta, dar au început s-o facă alţii. Este un shit total: sunt disecată de psihiatri, de critica literară, de fosilele de la cafeneaua artiştilor ("La Muzeu"), de bărboşii fără coaie literare de la Uniunea Scriitorilor şi de atâţia alţii. Fuck'em! Fute-m-aş în gura lor! Majoritatea au ajuns să mă considere o scriitoare consacrată, nu şi ceilalţi scriitori consacraţi însă. La Uniunea lu' peşte s-a spus aşadar că Planeta Tokyo şi Tokyo by Night sunt doar nişte pornografii odioase, fără pic de valoare literară. E mai bine aşa. Dacă m-ar fi primit în Uniunea Scriitorilor, mi s-ar fi urcat probabil la cap şi mi-ar fi intrat în minte că sunt scriitoare, ceea ce m-ar fi transformat într-un bărbos fără coaie. "Când un artist începe să se ia în serios, nu mai poate produce nimic de valoare", spunea un prieten, iar eu sunt întru totul de acord. Vară în Siam îndeosebi a atras oprobiul gurilor rele, cu atât mai mult cu cât tirajul s-a epuizat în viteză. "Publicul nu are gust", spunea unul cu gust în Caţavencu. Nu înţeleg în fond de ce-i interesează atât. Deşi se mai câştigă ceva, în România nu se poate trăi din scris. Poţi să fii şi Stephen King în variantă autohtonă că tot tragi mâţa de coadă. Aşa că trebuie să am un serviciu şi sunt doar o scriitoare de weekend. Asta nu mă împiedică să am un ritual, înainte de a mă apuca să scriu, cobor la bodega de la parter şi-mi cumpăr doi litri de bere. Urc, beau un pahar, fumez două ţigări şi mă apuc de-abia apoi să mâzgălesc în acest caiet pe care scrie "For Women Only. Perfume". Când îl deschizi, miroase chiar a parfum. Este probabil inutil să spun că acest caiet mi-a fost dăruit de fostul meu amant activ, R., actualmente sweetheart platonic, care, evident, nu are prea mare încredere în coaiele mele literare. Ba chiar deloc. Bine, el nici nu ştie româneşte. Are alt gen de logică. Spune că am cele mai sexy balcoane balcanice şi nu vede cum s-ar pupa acestea cu Mrs. Virginia Woolf my butt. Cu toate acestea, de când am devenit amanţi pasivi, R. a cumpărat mai multe exemplare din fiecare carte a mea. N-am să mai spun ce întrebuinţare le-a găsit, dar am să fac totuşi o aluzie. A făcut cel mai mult uz de Tokyo by Night, pe a cărei copertă o japoneză şi-a desfăcut picioarele pentru eternitate.

Mă întrerup din scris din când în când, mai beau un pahar, mai fumez două ţigări şi mă apuc iarăşi de artă. Şi tot aşa până când ajung la un litru şi jumătate. Atunci mă opresc din creaţie, iau un Diazepam, ascult muzică şi mă plimb dintr-un colţ într-altul al apartamentului meu. Apoi mă culc. Dar pe who the fuck interesează?

Acum mai bine de o săptămână a fost ziua mea, pe 2 decembrie. Sunt Maimuţă. Am împlinit peste treizeci de ani. Am serbat-o vineri, pe 3, când au venit o mulţime de prieteni. Le-am servit mâncare thailandeză şi laoţiană. Thailandeza nu prea au putut s-o mănânce deoarece era super hot, dar în laoţiană au dat iama. Bucătăria Laosului este o combinaţie între bucătăria de tip vietnamez şi cea franţuzească. Creveţii cu legume prăjite în unt şi îmbâcsite în sos de soia i-au dat gata pe invitaţii mei.

Dar ziua mea n-a fost nimic faţă de cheful care a precedat-o cu două săptămâni în urmă. A fost la serviciu. Revista a luat nişte premii pentru jurnalistică. S-a stat până târziu şi s-a mâncat pizza de toate felurile şi s-a băut la greu. Eu am fost, of course, în top. Am vrut iniţial să fiu fată cuminte şi s-o ţin numai pe bere. Dar, na! După câteva cutii, n-am mai găsit bere în frigider. Mi-am turnat un pahar de Ballantines on the rocks. L-am şpriţuit urgent. Am vrut s-o ţin tot pe Ballantines ca să nu mă fac mangă şi m-am dus după sticlă. Şi na! c-am găsit sticla goală. Toate celelalte sticle de whisky la fel de vide şi de jalnice. M-am înfipt într-o sticlă de gin Bartender's pe care am deturnat-o cu totul ca să n-o mai păţesc. Când am simţit că nu mai pot păstra o faţadă demnă, m-am cărat acasă, cu sticla pe jumătate plină în rucsac. Sunt un tip de personalitate recipient pe jumătate plin. Acasă, slurp, slurp, încă un păhărel, hap un Diazepam şi gâl tot restul sticlei. Yeah! Girl Power! M-am dus apoi la toaletă şi, după ce am tras apa, m-am dezechilibrat şi am căzut pe spate pe gresia de la baie. Zbang s-a auzit capul meu. S-a lăsat întunericul. Nu ştiu dacă am visat sau nu. Cred că am fost într-unul din cele mai goale momente posibile. Aşa trebuie să fie moartea Brrr! Am stat acolo, aşa, câteva minute sau câteva ore. În orice caz, deschid apoi ochii, încerc să mă ridic în coate. Nu pot. Zbang! se aude din nou. Filmul s-a repetat de câteva ori, zbang, zbang, zbang, zbang, după care am reuşit în final să mă ridic şi m-am dus să mă culc. Am dormit vreo 50 de ore. A fost cel mai profund somn pe care 1-am avut vreodată. Mă afundam în pat ca într-un spaţiu moale, adânc şi negru şi nu visam nimic. Simţeam numai plăcerea de a nu fi. Asta se întâmpla vineri noaptea. Duminică, m-a trezit maică-mea, care mi-a stricat yala cu această ocazie.
- Ce zi e azi?
- Duminică.

Aşadar era duminică. Aş fi putut jura că era tot sâmbătă. Fuck! M-am culcat la loc.

Electroencefalograma şi radiografia craniană arătau că scăpasem ieftin. Câteva vase rupte şi apă la cap. Neurologul mi-a recomandat câteva medicamente, printre care şi Diazepamul.
- Dar văd că, domnişoară, dumneavoastră combinaţi Diazepamul cu alcoolul. Dacă o să le mai combinaţi, o să daţi cu capul de cadă şi o să muriţi, domnişoară!

M-am dus direct la serviciu unde mi-am făcut testamentul în care mi-am lăsat toate drepturile de autor "pisicilor fără stăpân din perimetrul Caragiale, Batistei, Vasile Lascăr, Italiană" şi am stipulat că trebuia să fiu incinerată. Când am fost însă acasă în pauza de prânz, mi s-a făcut rău şi am chemat Salvarea. Doctoriţa a fost very sweet şi a sugerat s-o las mai moale cu serviciul, chestie cum nu se putea mai intim îngemănată cu aspiraţiile mele.

Am dormit non-stop în zilele următoare. Problema era că îi promisesem lui Bogdan, colegul meu, care lucra şi pentru ProTV, că voi merge la filmări în duminica aceea la emisiunea lui Popa Tabără, cu Ionuţ Chiva, un alt douămiist, cu zece ani mai tânăr ca mine, şi Dan. C. Mihăilescu.
- Bă, dar ăia au machiori să-mi ascundă vânătaia asta? Am întrebat eu referindu-mă la chestia violetă din jurul ochiului drept.
- Nu-ţi face probleme. Îţi dau cu tone de fond de ten şi pudră.

Nu eram convinsă şi consideram că masca lui Tuthankamon ar reprezenta o soluţie mai bună. Dar cuvântul dat trebuie respectat, aşa că duminică dimineaţa eram la post la studiourile Buftea. Maşina îl luase întâi pe Ionuţ Chiva, apoi pe Dan C. Mihăilescu. La bord, Dan C. ne-a întrebat pe noi ceilalţi doi:
- Cam ce vârstă aveţi? 26-27?

La care eu m-am repezit:
- Cam pe acolo.

Odată ajunşi la Buftea, l-am întâlnit pe Cristi Tabără care ne-a dat o foaie cu subiectele discuţiei: "Valul porcos în literatura română... Literatură sau maculatură obscenă..." - "Yes! Yes! Yes!" am gândit eu, "Hit me! Afuriseşte-mă, sunt Estera literaturii române, the very star".
- Vă rog, Cristi, puteţi vorbi despre orice, numai despre vârstă nu.
Sigur că da. Nici nu se cade.

Ţineam neapărat să fiu luată drept o douămiistă tânără, după ce făcusem spume la gură când Jurnalul Naţional, într-un articol de două pagini intitulat "Literatura fără perdea", mă declarase "veterana generaţiei 2000".
- Ce mitocani! Adică "baborniţa generaţiei 2000", nu?! Nu puteau şi ei să spună "precursoarea generaţiei 2000"?
Prescursoarea, a comentat colegul meu Ioan Es.

Odată ajunşi pe platoul de filmare, Popa Tabără a început cu pasaje porcoase din noi.
Cum adică, Claudia Golea, în Vară în Siam vorbiţi despre sexul la ciclu?

La care eu m-am avântat într-o explicaţie exhaustivă despre sexul la ciclu şi conotaţiile sale tantrice. Popa şi Dan C. făceau feţe-feţe, iar Ionuţ îşi învârtea bucla de la ceafă, conform obiceiului său. După care 1-au luat pe el la rând.
- Cum adică, Ionuţ Chiva, ai futut curcanul?
Ştiţi, aceasta nu este realitatea. 69 se vrea un fel de Pulp Fiction.

Apoi Popa Tabără a citit un fragment din Vară în Siam, referitor la cum îmi plăcea mie puţa lui Bobo, un ciobănesc german.
- Cum adică, Claudia Golea, cititorul citeşte ce citeşte şi, către final, dă peste puţa lui Bobo?
- Ştiţi, de fapt contextul este că naratoarea - eu - se îmbată şi divaghează. Nu este zoofilie, ci doar o fantasmă. Eu mă pronunţ strict împotriva zoofiliei, căci aceasta implică abuzarea animalului.
- Numai?
Dar a cui altcuiva?

După care iar au vorbit şi au găsit numai pasaje sexy în cărţile noastre.
- Dar ce? m-am revoltat eu, aveţi numai sex în cap? Romanul meu este, de exemplu, şi despre droguri. E acum la modă afacerea cocaina. Câtă tevatură de prost gust! Mie îmi place cocaina şi îmi place marijuana.
- Adică romanul este o propagandă făcută drogurilor?
Mda.

Şi pe acest ton s-a încheiat emisiunea. Chestia s-a transmis după o săptămână de la filmare, fix în ziua alegerilor, şi, cum lumea zapa la tv în căutarea veştilor despre vipurile politicii autohtone, dădeau peste noi la "Parte de carte" şi acolo rămâneau sideraţi. N-am primit niciodată mai multe telefoane ca în ziua aceea.

Next day, luni, eram prezentă de dimineaţă la serviciu.
- Bravo, Claudia!
- Am râs cu spume la gură de moacele ălora!
Da' şi Ionuţ era simpatic, cu bucla lui, au zis cucoanele. Popa Tabără, gras cum este, s-a fi gândit "Doamne fereşte! Să fut curcanul în loc să-l mănânc?"

Săptămânile următoare au fost presărate cu reculuri ale emisiunii. Cel mai simpatic a fost când a venit la redacţie Dan C. Mihăilescu. Ne-a povestit, mie şi lui Ioan Es Pop, cum îl asaltaseră vecinii lui din Olteniţei, cartier în care PRM-ul predomină: "Dar ce, bre, mata să te pui cu toate curvilii, cu toţi obsedaţii sexuali şi toţi poponarii!?" şi mi-a înmânat o scrisoare sosită pe adresa ProTV-ului. Era de la P.N.T. Arad, adică de la Penitenciarul din Arad. Prima parte era desenată şi colorată frumos, cu steluţe de polei lipite.

"La mulţi ani!
BRADUL
Peste neaua lui de vată
Trece înger de săpun.
Lacrima încătuşată,
Darul trist de Moş Crăciun.
Strălucind ca diamantul
Se prelinge pe obraz
Adunând în ea neantul
De durere, de necaz.
Şi răsfrântă pe retină
Pe culori calde şi mari
Lacrima purtând lumină
E colindul plâns de noi
Iar sub neaua lui de vată,
Printre îngeri de săpun,
Cetina încătuşată
Şade bradul de Crăciun.


SĂRBĂTORI FERICITE.
DOAMNEI SCRIITOARE CLAUDIA GOLEA.
Şi urma scrisoarea propriu-zisă.

STIMATĂ DOAMNĂ CLAUDIA GOLEA
MĂ NUMESC A.N. AM 33 DE ANI ŞI SUNT DIN DROBETA TURNU SEVERIN, IAR ÎN PREZENT MĂ AFLU ÎN PENITENCIARUL ARAD, PENTRU CĂ MI-AM OMORÂT UN PRIETEN DINTRO GREŞEALĂ ÎN ANUL 2000 ŞI AM FOST CONDAMNAT LA 20 DE ANI. M-AI AM DE EXECUTAT 10 ANI DIN PEDEAPSĂ PÂNĂ LA ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ ŞI ACUM AM SĂ VĂ SCRIU MOTIVUL PENTRU CARE AM APELAT LA DUMNEAVOASTRĂ, PRIN INTERMEDIUL ACESTEI SCRISORI. ÎN LUNA DECEMBRIE V-AM VĂZUT LA O EMISIUNE LA POSTUL PRO TV, ÎN CARE A-ŢI DISCUTAT CU DOMNUL CRISTIAN TABĂRĂ ŞI CU ALŢI DOI INVITAŢI, APARIŢIA UNEI NOI CĂRŢI SCRISĂ DE DUMNEAVOASTRĂ CARE SE NUMEA "VARA ÎN SIAM" ŞI SPER SĂ NU GREŞESC, PENTRU CĂ AM VĂZUT NUMAI SFÂRŞITUL EMISIUNI, DAR MI S-A PĂRUT O CARTE FOARTE INTERESANTĂ ŞI AŞ DORI FOARTE MULT SĂ O POT CITI. PENTRU CĂ EU NU AM DREPTUL SĂ IES LA MUNCĂ, MĂ PLICTISESC FOARTE TARE PE CAMERĂ, M-AI ALES CĂ AM RĂMAS ŞI FĂRĂ TELEVIZOR DIN 2 DECEMBRIE ŞI VA DURA CEL PUŢIN DOUĂ LUNI, PÂNĂ VOM FACE ROST DE ALTUL, IAR CA SĂMI TREACĂ TIMPUL CITESC FOARTE MULT, M-AI DESENEZ, SAU SCRIU. DIN PĂCATE PE MINE MĂ CAUTĂ NUMAI MAMA MEA O DATĂ LA DOUĂ, TREI LUNI, PENTRU CĂ ESTE PENSIONATĂ PE CAZ DE BOALĂ ŞI EU TREBUIE SĂ FAC SACRIFICII MARI, SĂMI CUMPĂR O CARTE BUNĂ. DE ACEEA AM APELAT LA BUNĂTATEA DUMNEAVOASTRĂ ŞI V-AŞ RUGA DIN SUFLET DACĂ PUTEŢI ŞI VĂ FACE PLĂCERE, SĂ-MI TRIMITEŢI ACEASTĂ CARTE "VARA ÎN SIAM" PRIN CLET POŞTAL CU AUTOGRAFUL DUMNEAVOASTRĂ ŞI CHIAR DACĂ TREBUIE SĂ O PLĂTESC LA PRIMIREA COLETULUI, DAR VOI FI FERICIT CĂ O POT CITI, ŞI M-AŞ BUCURA DACĂ MI-AŢI TRIMITE O LISTĂ CU TITLURILE ULTIMILOR CĂRŢI, SCRISE DE DUMNEAVOASTRĂ ŞI DE UNDE POT SĂ LE CUMPĂR. ÎMI CER SCUZE CĂ V-AM DERANJAT ŞI VĂ MULŢUMESC PENTRU ÎNŢELEGERE, IAR ÎN IANUARIE AŞTEPT CU NERĂBDARE SĂ PRIMESC CARTEA DUMNEAVOASTRĂ, SAU UN RĂSPUNS. AICI ÎNCHEI MICA MEA SCRISOARE ŞI VĂ UREZ DIN PARTEA MEA MULTĂ SĂNĂTATE, DUMNEAVOASTRĂ ŞI FAMILIEI DUMNEAVOASTRĂ, SĂRBĂTORI FERICITE ŞI TRADIŢIONALUL "LA MULŢI ANI!".

CU STIMĂ ŞI RESPECT AL DUMNEAVOASTRĂ FAN ŞI CITITOR, AL GENULUI DE CARTE VARA ÎN SIAM. N. A.

ADRESA PENITENCIARULUI ŞI DATE PERSONALE...........

I-am trimis un colet lui A.N., cu o carte, o scrisoare şi trei numere din Playboy. N-am primit însă nici un răspuns, aşa că presupun că nu le-a primit. Acele Playboy-uri au lăsat probabil gura apă gardienilor şi bietul N. n-a mai avut ocazia să-şi facă mult dorita incursiune în Siam.

Pe scurt, ar fi fost vesel dacă, la serviciu, un nor negru nu s-ar fi abătut asupra mea: castane de la şefu'.
- Ai lipsit atâta timp! Şi eu nu pot avea înţelegere pentru unul care se loveşte singur cu ciocanul peste degete şi nu mai poate apoi cânta la pian. Nu contează că eşti schizofrenică şi o autoare respectabilă. Dacă nu te ţii de treabă, te dau afară!
- Chiar aşa? What's my excuse? Un pic sado-maso? N-am idee. În orice caz, în ultima vreme nu sunt în apele mele. Simt cum samsara mi se strânge în jurul gâtului ca o gheară de scorpie şi nu ştiu ce să mă mai fac. De ziua mea l-am coborât pe Buddha thailandez de pe bibliotecă - unde era greu accesibil privirilor - şi l-am instalat pe masa în stil baroc moştenită de la bunicii mei. Este alături de inscripţia cu "What's Your Excuse?" şi de telefon. De aceea, orice telefon primit de atunci are o semnificaţie transcendentală. Sunt foarte atentă ce vorbesc şi închid telefonul în nas oricui mă sună într-un moment non-propice. Acest amplasament nou al lui Buddha este un păcat. Conform buddhismului Theravada, un buddhism foarte à la lettre, să ţii o statuetă aurită şi sfinţită - cum este a mea - a lui Buddha sub ochii tăi este de rău augur. Ea trebuie ţinută deasupra capului, astfel încât să fie privită de jos. Or, voilà, eu sunt o practicantă ferventă a buddhismului Theravada: nu mai mănânc carne, decât peşte şi fructe de mare, şi nu mai fac sex de mai bine de doi ani. Mă rog, şi practica aceasta are excepţiile ei. De exemplu, atunci când se servesc toate felurile de pizza, când bodega de la parter vinde tone de alcool şi tutun etc. etc. Dar, nu, excepţiile nu confirmă regulile. Poate că asta era buba: Buddha era mult prea sus, ascuns de privirile mele, şi out of sight este adesea out of mind. La ziua mea l-am coborât aşadar pe Buddha Shakyamuni pe măsuţa barocă. Este în poziţie de lotus - padmasana -, cu mâna dreaptă atingând pământul şi palma stângă ridicată ca şi cum ar spune hello. Este mudra "supunându-l pe Mara", adică pe Zeul Tentaţiei. În spatele lui stă acel poster-reclamă dintr-o revistă britanică, pe al cărui spate scrie "Să nu te abonezi la revista noastră?". Iar pe faţă sunt tipărite cu litere mari negre cuvintele "What's Your Excuse?" A, şi, în afară de telefon, mai este un decor pe masă. O orhidee într-un recipient din acela special, care-o face să nu se ofilească, adusă de M.B. Aşa, acum nu mai am nici o scuză. Trebuie să persist în continuarea cu sfinţenie a dietei, a abstinenţei sexuale - oricum, nimeni nu mă mai atrage - şi să nu cumva să consum mai mult de doi litri şi un Diazepam pe repriză. Acum sunt la a doua. M-am trezit şi m-am dus după alţi doi litri de bere. Sunt o adevărată bodhisattva. Şi, mâine, promit să meditez asupra primei mele mişcări de integrare spirituală în Absolut. Drink, Valium, music şi apoi good night. Om mani padme hîc.