Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vară în Siam


Claudia Golea

27.10.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Claudia Golea
Vară în Siam
Editura Polirom, 2004

colecţia Ego. Proză


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
1. Ganja

Era cinci şi jumătate, soarele apunea. Se vedea mai încolo, coborînd clar şi sigur spre Marea Andaman. Era un cer senin, a cărui culoare se închidea. Nici urmă de nori. Numai cocotierii din zare lăsau urme pe claritatea sa. Stăteam la masă pe verandă şi priveam în grădină la intraductibilul paradis tropical. Copacii tabek cu flori violete. Lantom, cu flori albe. Shayapik, cu flori galbene. Boscheţii cu flori portocalii kem. Florile albe şi roşii pam kuai. Florile roz shaba. Parfumurile. Mă îmbătau. Shaba este termenul buddhist pentru lume. O lume întreagă în grădina mea. Pe ici-pe colo, printre flori, ceea ce aveam să declar că este o buruiană crescută pe acolo în cazul în care poliţia ar fi venit să mă întrebe. Aceasta mirosea cel mai puternic. Pe bancă, Wasabi, macaca albă pe care mi-o dăruiseră Nop şi Jason, care purta acum o rochiţă cu motive hawaiene, făcuse terci din farfuria mea cu fructe. Lichee, merele trandafirii, mangosteen-ul erau spoite pe bancă, iar Wasabi tocmai îşi îndesa în gură pulpa galbenă a jack-fruit-ului şi păstăile de tamarin. Era atît de drăguţă... Nu puteai s-o cerţi pe Wasabi. Mai ales că era soră-mea, aşa cum spuneau Nop şi Jason, avînd în vedere că eram născută în anul maimuţei. În plus, trebuia să mă apuc de treabă. Îmi şterg transpiraţia de pe faţă şi braţe. Temperatura nu coborîse încă sub 42 de grade. Desfac trusa de unghii şi scot forfecuţa. Iau frunzele uscate de ganja şi le tai mărunt deasupra bolului. Era recolta proprie, din seminţele pe care Michael mi le adusese acum ceva vreme direct din Triunghiul de Aur. Era ganja - sau, mă rog, marijuana - de tip A. Şi mirosea atît de frumos!

Gata. Mi-a luat jumătate de oră. Vreo zece grame sînt acum tăiate mărunt. Desfac pachetul de ţigări Falling Rain. Scot ţigările, le sucesc între degete şi le golesc tutunul într-o pungă. Wasabi se uită curioasă. Sare pe masă şi e gata să-şi bage botul în ganja mea. Îi trag o palmă la fund.
- Pleacă.
- Kia! - şi sare înapoi pe bancă, printre fructe.

Amestec puţin din tutunul ţigărilor cu ganja din bol. M-a învăţat Michael. Aşa nu voi mai tuşi. Umplu apoi ţigările goale cu ganja. E un adevărat artizanat, dar eu m-am specializat. Gata. Cincisprezece. Or să-mi ajungă o săptămînă. Dacă n-o să am musafiri. Îmi şterg din nou transpiraţia de pe faţă, umeri şi braţe. Căldură mare. Vară în Siam. Soarele a apus acum, a dispărut, începe să se înnopteze. În curînd, grădina mea îşi va schimba din nou culoarea, aerul va fi de cerneală şi cerul plin de stele. Mă duc în bucătărie. Pun cîteva zeci de lichee în storcător. Îmi umplu un pahar mare şi ies cu el înapoi pe verandă. Gata. E noapte. Aprind felinarele din grădină. Nu. Nu-i o idee bună. Le sting. Sînt atîţia ţînţari! Mă aşez din nou la masă şi-mi aprind o marijuana. Trag fumul adînc şi îl ţin în plămîni cîteva zeci de secunde. Expir lent. Aerul se umple de mirosul de ganja. Nu-şi face efectul încă, dar, psihologic, mă simt deja bine. Mă uit în jur la paradisul tropical din imediata mea apropiere. Cum am ajuns aici? Ah, nici nu vreau să mă gîndesc. A fost un vis. Urît cîteodată. Încerc să dau afară imaginile vechi care-mi năvălesc în minte, dar nu reuşesc. Fie. Let it be.

2. Lao Tse

Brrr... Sînt minus n grade şi zăpada acoperă străzile Bucureştiului. Sînt însă la adăpost acum, la subsol, la cîrciuma artiştilor din Piaţa Amzei. Stau la terasă cu prietena mea, Cătălina, pictoriţa. Bem şi ne uităm dedesubt, la bărbaţii care populează cîrciuma. Sîntem triste... Blazate.
- Uită-te la ei! Nişte fosile. Pe care să-l alegi? Ţi se-apleacă.

Sînt, într-adevăr, trecuţi, scofîlciţi, cu bărbi şi tot tacîmul. Îi cunoaştem pe toţi. Masa din colţul dreapta este însă deosebită. Nici un artist aici. Numai mafia cartierului. Îi studiez. Cîteva exemplare demne. Cel cu geacă de piele neagră îmi place în mod special.
- Cine-i băiatul cu geaca aia din piele neagră?
- Nu ştii!? Sultan.
- Cine-i Sultan?
- Nu ştii!? E din gaşcă. Nu ţi-l recomand. Sînt sportivi. La ei toate fetele sînt curve.
- Sultan arată bine.

Cătălina ştie că n-am mai avut o relaţie de mai bine de un an. Toţi de la cîrciumă îmi fac curte, dar mie nu-mi plac artiştii. O seară de genul ăsta se încheie fără doar şi poate cu o chestie de genul: "Şi eu cu cine mă fut?". Nu mai aştept răspunsul, mă ridic brusc de la masă, urc scările şi trîntesc uşa în urmă. Cătălina stă şi se gîndeşte cîteva secunde.
- Bine. Tu ai vrut-o. Mă duc să-i spun.
- Nu, nu!
- M-am săturat! Iar o să începi să întrebi cu cine te fuţi? Mă duc să-i spun.
- Nu!

Nu mă ascultă însă, se avîntă pe scări în jos. Este grasă, treptele scîrţîie. O văd apoi cum se îndreaptă spre masa mafiei cartierului. Schimb de replici. Schimb de locuri. Sultan se ridică şi Cătălina se aşază în locul lui. Bărbatul se îndreaptă către treptele de la terasă. Urcă. Ce şi-au spus oare? Aveam să aflu a doua zi de dimineaţă:
- O vezi pe fata frumoasă de acolo?
- Da.
- A zis că vrea s-o fuţi. Treci la treabă!

Sultan se aşează şi începe să mă pipăie. Nu ştiu încă amănuntele conversaţiei de mai sus. Sînt lemn de uimire. Mă pipăie peste tot. Îşi bagă mîna pe sub puloverul meu şi-mi pipăie sînii. Îmi desface fermoarul pantalonilor. Mă feresc.
- Ce?
- Sînt la ciclu.
- Şi ce!? Vrei să spui că nu ţi-ai mai tras-o pe ciclu?

Mai comandă o sticlă de vin şi continuă să mă pipăie.
- Ştii, eu nu mi-o pun decît cu tipi tăiaţi împrejur...
- S-a nimerit bine, drăguţo. Eu sînt de origine turc şi sînt tăiat împrejur. Mă cheamă Kaffé. Cu K, doi de f şi accent pe e.

Îmi înghit nodul din gît. Am dat-o-n bară rău de tot. Şi, ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, Cătălina se întoarce spre noi şi strigă:
- Hei! Ce vă bulăniţi acolo? N-aveţi casă?

Sînt deja beată. Nici nu ştiu cum ajung cu Sultan Kaffé acasă. E bine. N-am mai făcut-o de un an.

E dimineaţă. Sultan s-a sculat şi e în sufragerie. Nu ştiu cum să reacţionez.
- Cîţi tipi ai avut înaintea mea?

Mă duc să iau cearşaful din dormitor. Are o pată de sînge.
- Înaintea ta am fost virgină.

Rîde.

Mîncăm o omletă la micul dejun şi mă conduce apoi spre Piaţa Lahovari. De aici trebuie să iau autobuzul spre Televiziune. Sînt traducătoare. Nu am program fix. Este sîmbătă, dar eu trebuie să lucrez. Îmi aleg singură orele de program. Sîmbăta, duminica, noaptea pe la două... Cred că din cauza asta am cam luat-o razna în ultima vreme. Beau foarte mult şi nu mănînc nimic. Greutatea mea scade vertiginos. Am 1,65 m şi vreo 45 de kilograme. Nu pot să mănînc decît iaurt. Obişnuiam să iau Prozac şi ăsta dă anorexie. Dar, de cînd m-am lăsat, lucrurile s-au agravat. Traduc un film despre Rembrandt. Gata. E deja opt seara. Mă îndrept către cîrciumă.

În Piaţa Amzei, pe Christian Tell, este o casă în renovare. În faţa ei, munţi de cocaină. Uau! Scot o pungă şi-o umplu. Încă o pungă. O să-mi ajungă un an de zile. Mă duc la un supermarket. Cumpăr staniol. Ies. Trec iar pe Christian Tell. Intru în cîrciumă. Mă întîmpină nea Jean, patronul.
- Ce face păpuşa noastră?
- Bine. Foarte bine. Tocmai am făcut rost de cocaină.

Cască toţi ochii mari şi se uită la cele două pungi pline cu pudră albă. Mă aşez la masă cu Cătălina şi Bianca.
- Cum a fost?
- Ne-am tras-o.
- Ce-ai acolo?
- Cocaină.

Rîd amîndouă.
- De unde-o ai?
- Am furat-o.

Desfac staniolul, îl rup în bucăţi, fac punguliţe şi bag în ele cocaina. Nu reuşesc să termin decît un sfert de pungă. Mi-ajunge.
- Cine vrea cocaină? 100.000 doza! strig.

Se apropie de masă cîţiva cu sutele scoase. Facem schimbul. Mă îmbogăţesc. E timpul acum pentru relaş. Desfac o punguţă de staniol, fac sul 100.000, mi-l vîr în nas şi prizez. O duşcă de bere. Încep să mă uit pe Vogue-ul adus de Bianca. Figurile de femei frumoase se ridică parcă de pe paginile lucioase şi-mi intră în ochi. M-apuc să povestesc despre Rembrandt.

Am ajuns acasă. Garsoniera mea dublă e ultrapopulată. Se aud voci din toate părţile. Nu ştiu cum de unii oameni pot fi atît de neruşinaţi încît să se autoinvite. Nu pot să dorm toată noaptea. Dau drumul la MTV. Numai mutre cunoscute. Mă enervează şi ăştia. Dau muzica la maximum. Încep să urle de prin bloc. Să se ducă dracului!

A trecut o săptămînă. Nu m-am mai dus la serviciu. Părinţii mei au venit în repetate rînduri cu mîncare. N-am mîncat nimic.

Cineva bate la uşă. Tatăl meu. Deschid. Oo! Mai este cu alţi patru bărbaţi. Îmi spun să mă îmbrac. Nu mă îmbrac. Mă duc jos. Mă bagă într-o salvare.

Am ajuns. Serviciul 6 Psihiatrie din cadrul Spitalului 9. Iar Spitalul 9! M-am săturat! Doctorul îmi pune felurite întrebări. Îi răspund numai prostii. Îmi fac apoi o injecţie şi se lasă întunericul.

Mă trezesc peste cîteva zile. Pe un pat într-un salon. Încerc să mă ridic. Nu pot. Ameţesc. Adorm din nou.

Au mai trecut cîteva zile. E mai bine acum. Nu mai ameţesc. Mă mută într-o rezervă. Fac cunoştinţă cu colega mea de cameră. Gianina. O blondă cu ochi albaştri. 38 de ani.
- De ce te-au internat?

Dau din umeri.
- Cred că pentru că am prizat var în loc de cocaină. Tu?
- Mă enerva soţul. E securist şi filează pe toată lumea... Hai să bem o cafea.

Îmi face-un ness.
- Mersi. Îţi dau medicamente?
- Da.
- Şi le iei?
- Îhî.
- Eu nu vreau să le iau. Mă fac legumă. Şi eu am de scris o carte.

Vine ora medicamentelor. Le iau şi mă duc să le scuip la toaletă. Sînt totalmente împotriva lor. Mă duc jos în hol şi fur o vază de flori. Mă duc apoi la chioşc să cumpăr pahare de plastic. Am de lucru.

Am lucrat toată noaptea. E dimineaţă acum. Pe uşa de la rezerva mea, vizavi de cabinetul doctorului, scrie:
"Cabinet de psihiatrie alternativă. Conf. Dr. Claudia Golea. Specialist în tratamentul alternativ al schizofreniei, bazat nu pe tratarea psihozei, ci pe cea a realităţii. Cum bine zis-a Lao Tse: «Nu te adapta. Există o greşeală în realitate». Conf. Dr. Claudia Golea tratează de zece ani, cu succes, realitatea. Însănătoşire garantată 100%. Medicaţie - 9.30 şi 19.30."

Înainte de nouă şi jumătate, douăzeci de pahare erau pline cu apa de la flori. Iar pe la nouă şi jumătate mi-au venit pacienţii. Şi-au băut toţi doctoria. Am dat apoi o raită prin salon. Nimeni nu mai lua medicamentele.
- Am luat deja medicamentele de la dna doctor Golea.

Situaţia s-a prelungit în următoarele zile. Trebuia să recunosc că medicamentele mele erau dubioase. Toţi pacienţii de la Serviciul 6 o luaseră complet razna şi era o veselie în salon... În a treia noapte de tratament alternativ, au demontat pur şi simplu televizorul şi unii au înghiţit cîteva piese. Au fost duşi la Urgenţă. A doua zi a fost chemat taică-meu. Şi eu. În cabinetul medicului.
- Fiica dumneavoastră a fost internată ilegal. În plus, are o influenţă negativă asupra celorlalţi pacienţi. O externez.

Taică-meu a vorbit cu o doctoriţă pe care o cunoştea de la Serviciul 4 şi am fost mutată acolo. Se terminase distracţia. Aici îmi dădeau medicamentele forţat. Au urmat cîteva luni de infern. Singurele momente mai simpatice erau cele în care Gabriela, colega mea de salon, fostă stewardesă şi ghid turistic, retrăia experienţele trecute.
- Fir-ar ale dracului de ţigănci! Uite cum sar pe turiştii mei! Îmi iau cu asalt autocarul! Fir-aţi ale dracului de ţigănci!

Şi mai era Irina, care-mi făcea masaj. Era atît de plăcut! Peste cîteva luni am reuşit să fug din spital şi dusă am fost.

Mă sună doctoriţa...
- Domnişoară Golea, vă rog să treceţi pe la spital şi să vă luaţi Rispoleptul. Nu vă face legumă. Ca dovadă că aţi fugit. Este singurul antipsihotic vitalizator.

3. Casse-noisette

Într-adevăr, Rispoleptul nu te făcea legumă. Îmi reintrasem chiar în vechiurile obiceiuri. Mă duceam să şpriţuiesc pe la cîrciumă.

L-am reîntîlnit pe Sultan Kaffé. Am fost din nou împreună. Mi-a tras-o de două ori în seara aceea. A doua zi s-a dovedit însă că-i plac femeile focoase.
- Ştii ce? Nu eşti genul meu. Degeaba ai pizda strîmtă dacă nu ştii ce să faci cu ea. Parc-aş fute un aisberg. Dumnezeu îţi dă, da' nu-ţi şi bagă-n buzunar. Degeaba ai un casse-noisette.

Nu mi-a picat bine, dar asta era. Păcat - îmi plăcuse de el. Viitorul se anunţa trist. Din toate punctele de vedere. Nu mai aveam nici un ban. Trebuia să-mi găsesc de lucru. Am căutat toată vara. Degeaba. De-abia prin august s-a ivit o ocazie. "Şcoala Internaţională Bucureşti caută profesori de franceză, vorbitori de engleză. Proficienţă de native speaker." Am fost la un interviu cu directorul englez şi franţuzoaica ce fusese profesoară de franceză pînă atunci. Şi m-au angajat pe loc. Nu degeaba făcusem şcoala franceză la Paris. Cursurile au început şi a urmat un an insipid. Copiii erau totuşi simpatici. Îi lăsam să facă ce vor. Ceruseră să studieze rap franţuzesc la ore. Şi asta căpătaseră. Se urcau cu picioarele pe bănci şi dansau. Directorul îmi făcea observaţii adeseori.
- Miss Claudia, nu se poate aşa ceva.

Aproape un an. Prin februarie, m-am trezit cu un telefon de la Moscat, prietena mea thailandeză. O cunoscusem la Tokyo, unde lucraserăm amîndouă ca doamne de companie.
- Am găsit o firmă thailandeză care vrea să te angajeze. Au nevoie de-un vorbitor de engleză. Te va suna domnul Sunapat.

În următoarele luni, am fost tot într-o conversaţie telefonică Bangkok-Bucureşti. Şi, în sfîrşit, în mai luam avionul.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • am citit
    maria, 26.04.2010, 20:56


    am cumparat Vara in Siam pt ca imi amintea de un cantec tare drag; am citit cartea, iar apoi m-am intors si am cumparat si celelalte 3 exemplare din librarie:unul pt prietena mea din Berlin si 2 pt celelalte prietene din Romania. Mai tarziu am cumparat si Tokyo si French..le-am citit si le-am daruit generatiei mele sau...nu; se pare ca o profa de literatura a fost f indignata ca un elev de-al ei de 15 ani a primit spre citire cartile Claudiei!:)
    TARE AS VREA SA STIU DACA E UN LOC UNDE SA O SALUT SI FELICIT PE CLAUDIA!

Spacer Spacer