Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

2. Acea mătuşă minunată şi maşina ei zburătoare; 3. Raliul Moşilor-Posada-Comarnic, cu tanti Raliţa la volan


Vlad Muşatescu

22.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
2. Acea mătuşă minunată şi maşina ei zburătoare
În trei secunde, nici una mai mult, întreprind un calcul ultrarapid. Rezultă c-aş fi dormit 48 de ore! Ceva de domeniul "science-fiction"-ului! Rareori am un somn ce depăşeşte 10 ceasuri.

Tanti Raliţa mă ridicase de la Posada, luni, pe la prînz.

La "Paralela 45", nu zăbovisem decît 3/4 oră. Atît cît să luăm ceva uşor în gură. O ciorbă de burtă, două cotleţele de purcel (sacrificat la vîrsta cea mai fragedă), nişte alune prăjite, o salată de varză roşie, două cafele, din rezerva personală a responsabilului.

Ce-am făcut de luni pînă miercuri? Mister! Şi pauză...

În timp ce mă adun de pe duşumea, încerc să-mi reamintesc cele întîmplate. Imposibil! Dacă sufăr cumva de vreo amnezie? N-ar fi exclus, după şocul suferit la Posada, la pensiunea doamnei Mariţa Nachtigal.

O voce binecunoscută mie, de dincolo de uşă, mă determină să abandonez ipoteza avansată:
- Măestrică, nu te mai scoli o dată? Vino la bucătărie. Ceaiul e gata. Ajunge atîta somn... Hai să guşti ceva...

Cînd aud că mi se va servi un breakfast, mă trezesc de-a binelea. Ceea ce nu s-ar întîmpla, dacă ar fi vorba de amnezie.

E Penke, bulgăroaica de nevastă-mea. Acum îmi amintesc, brusc, totul. Tot ea mă întîmpinase şi la sosirea în Bucureşti, pe Calea Moşilor, la domiciliul pe care-l părăsisem în mare grabă, plecînd în marea aventură a căutării unei oaze de linişte, unde să-mi termin mult visatul roman.

Pesemne că fusesem atît de obosit, atît de stresat, încît adormisem de-a-n-picioarelea. Nu mai înainte de-a fi servit ceva lejer. Ca omul care vine de la drum lung. Oare ce mi-o fi oferit nevastă-mea? Mai ales că-i responsabilă cu regimul meu de slăbire (de trei decenii). Preferabil să nu-mi reamintesc. Posibil să-mi fi servit iarăşi brînza de "veci", recomandată cu-atîta insistenţă de Doru-doctoru'.

Şi chestia cu visul ăsta, idiot. Cred că tot din pricina dietei. Pe Bugnariu îl cunosc de om serios. Ce caută în visele mele? Bineînţeles, mi-ar fi surîs un interviu la Televiziune. Mai cu seamă acum, cînd am material de excepţie, pentru a-mi duce la bun sfîrşit romanul...

Pe cît sînt de trupeş, pe-atît sînt de agil. În 80 de secunde sînt gata, duşat şi îmbrăcat.

Nu mă mai privesc în oglindă. Mă cunosc destul de bine. Ba chiar mă şi plac (uneori). Dar, după orgiile alimentare de la pensiunea coanei Mariţa, tare mi-e teamă să nu arăt "întremat". Mai ales că, înainte de breakfast, trebuie să mă supun supliciului cotidian de acasă. Cîntarul.

Nu mi se serveşte nimic, pînă nu sînt controlaţi parametrii personalităţii mele fizice. În funcţie de indicaţiile cîntarului medicinal, se procedează la un calcul riguros al caloriilor ce mi se cuvin în ziua respectivă. Penke este adepta înverşunată a principiului: "dimineaţa mănînci singur, la prînz împarţi cu prietenii, iar seara dai mîncarea duşmanilor". Ăsta-i şi unul din motivele pentru care am ajuns, mai ales serile, să mă consider propriul meu duşman...

Intru bine dispus în sufragerie. Penke îmi zîmbeşte ca totdeauna, cu argint în ochi şi aur de trompetă în glas. Aşa-mi sună invitaţia:
- Hai, măestrică, să vedem cum stăm cu cîntarul!

Parcă-i nevoie de cîntar, pentru a mi se suprima orice hrană pe următoarele două săptămîni! Dar să-i fac plăcerea.

În schimb, buna dispoziţie mi se dezintegrează brusc. Urc pe instrumentul de tortură. Nu mai înainte de-a-mi da jos tîrlicii, cureaua de la pantaloni, batista şi ochelarii. Noroc că ma opreşte:
- Ajunge, nu-i nevoie să-mi faci o demonstraţie de "striptease".

Zadarnic încerc să "trafichez" indicatorul. Nu ţine! Penke s-a instalat lîngă mine şi stă cu ochii pe el.

Spre surprinderea mea, chicoteşte zglobioasă:
- Măestrică, ce mai calea-valea, eşti în pom... Trei kile şi ceva. În plus...

Abia îndrăznesc să întreb:
- Barem, o cafea neagră îmi dai? Cu zaharină...
- Ai să rîzi, îţi dau să mănînci pe pofta inimii. E zi mare. S-a întors fiul rătăcitor... Numai să povesteşti pe îndelete ce s-a întîmplat acolo, de-ai venit fără "Bombiţă"...
- Splendid, copilă bună! Eşti o comoară...
- Lasă vraja, măestrică! Aştept naraţiunea...
- După breakfast!

Doamne! Bună mai e şi brînza asta de "veci". Chiar renunţ la ultima sută de grame. Normal. După trei ochiuri. Cu costiţă afumată, prăjită, crocantă, după trei căni de ceai, după untul proaspăt, uns pe pîine prăjită şi lustruit cu nişte miere de tei (aproximativ medicinală).

Penke îmi aprinde ţigara, după care îmi toarnă, atentă, o ceaşcă babană de cafea turcească, preparată cu două linguriţe cocoşate de materie primă, aşa cum numai ea ştie s-o fiarbă, de-a ajuns celebră printre prietenii casei.
- Măestrică, de mîine intrăm la regim. Altminteri îi invit diseară pe Doru-doctoru' şi pe Sandu-babandu'... medicii tăi personali!
- La masă? Perfect...
- Hai să lăsăm gluma, dă-i drumul la "story". Dar fără exagerări descriptive, mă interesează numai faptele. Să aflu şi eu cum de-ai fost în stare să iei trei kilograme în greutate...

După treizeci de minute de relatare subiectivă, dar şi nişte cafele de înaltă calitate obiectivă, izbutesc să-i prezint nevesti-mi un sinopsis al evenimentelor de la Posada.

Fără a stărui în detalii, îi zugrăvesc menajeria coanei Mariţa Nachtigal. Gilly Izverna, "marea actriţă" a Studiourilor de la Buftea, Lucky-Lucky, solistul nostru de muzică pop, vedeta nunţilor şi a botezurilor din Ilfov, doctorul Hannibal Certega, dar şi bucătarul pensiunii, inginerul Siegfried Gaterek, doctor în chimie şi matrapazlîcuri, care a binevoit să decedeze, mai mult sau mai puţin enigmatic, fraţii Mogam şi Bigam Flintaş, fotoreporterul Sică Finichi, Bubi Volkswagen, marele mecena al artei cinematografice, sînt cu toţii înfăţişaţi în cele mai vii şi realiste culori.

Corect, c-aşa m-a proiectat natura, îi relatez şi despre ospeţele de pomină ale doamnei Mariţa Nachtigal. Penke mă ascultă uimită, calculînd (probabil) în gînd caloriile asimilate cu aceste infame prilejuri.

Îi povestesc şi despre furtuna ce-mi îngropase "Bombiţa" sub un munte de balsatru calitatea întîi.
- Bine, măi băiete, dar ai aici un roman gata scris - proclamă, încîntată, nevastă-mea.
- Păi aşa zic şi eu. Dar pentru a-l transcrie "pe curat", aş avea nevoie şi de niscaiva condiţii de creaţie. De linişte, de un mediu stimulator. Unde găseşti aşa ceva? Aici, în Moşilor? Ascultă şi tu, uite, chiar acu s-a găsit să sune la uşă!...
- Stai blînd, nu te enerva, că-ţi "cauzează" la tensiune!... - încearcă să mă tempereze soţia mea personală.

Dau năvală spre uşă. Deschid brusc. Şi mă ciocnesc cap în cap cu tanti Raliţa. Ce-o fi căutînd azi? Că nu-i nici sîmbătă, cu "Manix". Imediat mi se aprinde dioda. Pesemne din pricina şocului. E "telecinemiercuri" şi-avem vreo năzbîtie cu gangsteri. Dar sîntem abia către prînz. Sper să nu-mi stea pe cap pînă diseară. Aşa-s eu, totdeauna îmi fac iluzii.

Îi sărut mîna, lejer vătămat la frunte. De fapt merita, doar ea mă salvase din ghearele menajeriei de la pensiunea coanei Mariţa...

De cînd s-a procopsit cu Trabantul, tanti Raliţa arată mult mai tînără. În ciuda celor 75 de ani (pe care nu-i mărturiseşte, fixîndu-se la 70 - de vreo şase ani încoace), se poartă băieţeşte, cu părul tuns plastic, scurt, umblă în blugi, cu poşetă de "vînător şi pescar sportiv", cu pantofi bărbăteşti, măsura 46 (care cred c-o strîng) şi cu ochelari negri, de soare - chiar şi noaptea -, ca-n filmele cu gangsteri, care-i plac la nebunie.

Iarăşi ne punem pe cafele.

Tanti Raliţa apreciază just cafelele de excepţie ale nevesti-mi. Bea cîte două, trei. Fără să ne izbăvească, bineînţeles, de contribuţia ei la fumăraia din încăpere. Numai că fumează "Mărăşeşti", de tipul cui. În ultima vreme, a mai redus din tutun. Vîrsta. A trecut la două pachete şi jumătate, maximum trei.

Aştept înciudat, curios s-o aud pe tanti Raliţa ce mai povesteşte. Mă interesează, în special, evenimentele petrecute în răstimpul călătoriei noastre (cu Trabantul condus de ea) de la "Paralela 45", inclusiv, şi pînă în Calea Moşilor.
- Al, băieţele, aud că le dormi de le buşeşti. Păi, cred şi eu, cum să nu le dormi?...

Începe să-mi pîrîie sistemul neuro-electronic.
- Ce vrei să insinuezi?
- Eu nu insinuez, ci afirm! Erai atît de obosit, de şocat de întîmplările de la Posada, încît ţi-am administrat un sedativ...
- Formidabil! Ce anume?... Napoton, Meprobamat...
- Aş! De unde! Aveam la mine nişte Extraveral...
- Cît?
- Puţin. Ţi l-am pus în mîncare, la "Paralelă"... În ciorba de burtă, în bere, în salata de varză roşie, chiar şi-n cafele...
- L-ai pisat, de n-am observat?
- Dar ce, aveam vreme să dau la rîşniţă două flacoane? Şi-apoi, Extraveralul e lipsit de nocivitate. E din plante. Valeriană, parcă nu ştii...
- Nu se poate! Cum de n-am simţit nimic?
- Ai fi mîncat şi pietre, atît erai de înfometat! Ai cerut chiar încă o ciorbă de burtă. Nu ţi-am dat voie, pentru că terminasem tabletele...

Privesc la ea, trifazic.

Tanti Raliţa îmi returnează uitătura. Monofazic, însă. Zîmbitoare.
- Hai că ţi-a făcut bine, să nu zici că nu. Cine mai doarme astăzi două zile la rînd? Acum eşti tocmai bun de lucru. Am nişte subiecte de rămîi tablou. Şi încă nedat la "Consignaţia"...
- Tanti Raliţo, nu-ţi rîde de mine! Nu vezi că-n Moşilor nu-i posibil? Sînt înconjurat numai de tramvaie, vecini, autobuze, neamuri şi prieteni puşi pe table...
- Şi ce, parc-ar fi rea cîte-o partidă de table? Vin şi eu. Mi-e dor de-o "purcică"...

Cînd o aud pomenind de table, simt că mă electrocutează un curent de cel puţin 220 V. La ultima întîlnire ne-a bătut pe toţi de ne-a lăsat demoralizaţi pentru minimum trei săptămîni.

Tanti Raliţa renunţă la chiştocul de Mărăşească. Începuse să-i frigă degetele. Îl stinge în ceaşca mea de cafea. După care, mă priveşte satanic:
- Ce cadou îi faci tu lui tanti-ta Raliţa, dacă ţi-a găsit un loc de poveste, unde să pleci şi să te-apuci de roman?

Există momente (rare, ce-i drept) cînd mă apucă o dragoste nebună faţă de mătuşă-mea. Chiar sinceră.
- Orice! Chiar şi "Série Noire"-urile de anul trecut, pe care spuneam că le pierdusem. Unde-i oaza?

Tanti Raliţa nu răspunde imediat. Scormoneşte în geanta aia de vînător, dar şi de pescar sportiv, cotrobăieşte prin diversele ei compartimente, pentru a scoate la iveală o bucată de ziar. E-atît de mototolită şi unsuroasă, de parcă ar fi învelit măsline în ea. O despăturesc. E-o pagină din "România liberă". "Mica publicitate".
- Să dau un anunţ?
- Viceversa! Au dat alţii. Citeşte!

Am lecturat pagina toată. Cu excepţia deceselor. Nu găsesc nimic. Pornesc să citesc din nou. Mai organizat. Numai sectorul de cereri şi oferte. Rînd cu rînd:
"Guvernantă specializată supraveghez copii mici, medii şi adulţi."
"Caut menajeră tînără sănătoasă pentru bolnav recent pensionat."
"Gospodină 35 ani predau arta culinară familii noi garantez liniştea casei divorţată."
"Căutăm bărbat profilat încălzire cu lemne."
"Angajăm fată majoră pentru plimbat copii de şcoală clasa XII."
"Vînd Trabant stare aproximativă contra Fiat tamponat sau Mercedes corespunzător."
"Cartierul Cotroceni cedez cameră liberă 550/12 nevulcanizată."
"Închiriez cameră student cu gaze."
"Cedez loc de veci Bellu pentru cinci ani."
"Predau gimnastică de slăbire la domiciliu contra masă: mic dejun, gustare de ora zece, prînz 3.500 calorii, gustare ora cinci, cină ca la prînz, garantez slăbirea amatorilor."
"Pierdut 16.000 lei amintire de familie. Aducătorului bună recompensă."
"Ofer masă casă regiune turistică montană contra consultaţii literare Ilie Dihalică Bezeţ Poiana-Sîmbetii kilometrul 101..."
Stop! "Ecce homo"!

- Tanti Raliţo, cînd ai găsit anunţul?
- La vreo săptămînă, după ce-ai plecat la Posada.
- Şi de ce nu mi-ai spus nimic, cînd am plecat de-acolo?
- Abia ieri am terminat măslinele... Bine că n-am aruncat hîrtia!

După ce s-a lichidat şi Telecinemateca, mai zăbovim la discuţii, cu nevastă-mea şi cu tanti Raliţa, încă vreo două ceasuri zdravene. Cînd am luat, în sfîrşit, o hotărîre unanim acceptată, trecuse de miezul-nopţii.

Mîine plecăm la Posada, să dezgropăm "Bombiţa".Mă transportă la faţa locului tanti Raliţa. Cu Trabantul. Plecarea în zori, ca pînă seara să fim înapoi, la Bucureşti. După care pornesc la Poiana, să-l caut pe Ilie Dihalică Bezeţ.


3. "Raliul Moşilor-Posada-Comarnic", cu tanti Raliţa la volan!
În zori, la ora prevăzută pentru demararea în marea aventură, continuam să dorm la fel de ţeapăn ca şi peste noapte. Buştean. Deşteptătorul-calendar, de pe noptieră, sună corespunzător. Apăs pe butonul de stop. Inutil. Sună şi zbîrnîie. Îi trag un pumn vîrtos. Dar clopoţeşte în neştire. Abia după ce-l ascund sub saltea, îmi dau seama că-i nevinovat.

Soneria se aude fără încetare. Cea de la intrare. Acum bubuie şi uşa. Mă reped să fac scandal.

Renunţ. E tanti Raliţa. Bate cu stînga în uşă, iar cu arătătorul de la dreapta se sprijină în butonul soneriei. Văzîndu-mă în prag, dă să-şi retragă degetul. Însă butonul nu mai poate fi deblocat din lăcaş. Trebuie să tai firul instalaţiei.
- Frumos! Era vorba să plecăm în zori, iar matale le dormi! Păi, treabă-i asta?... Nu-i uman ce se-ntîmplă!

Nu-s capabil să emit o vorbă. Am amuţit la văzul extravagantului deghizament al mătuşă-mi. De cînd s-a ales cu Trabantul, nu mai face priză cu realitatea înconjurătoare.
- Ce caşti gura? N-ai mai văzut automobilist? Pe vremea mea era şi mai rău. Umblai în halat anti-praf, ca o stafie! Lătrau şi cîinii...
- Dar ce, erau pe-atunci automobile? - zic eu, după ce-mi recapăt uzul corzilor vocale.

Tanti Raliţa nu se supără. Stimează la maximum umorul meu demi-sec.

Năvăleşte în casă, dîndu-mă cam brusc la o parte, se aşază în fotoliul de la biroul meu şi sloboade un răcnet ca-n "Winnetou":
- Peeeenkeeee! Mi-s aici! Ieşi cu cafeaua. Miroase toată curtea, trăzneşte a cafea prăjită, mai dihai ca-ntr-o locantă turcească!

Nici acum nu mi-am revenit total. În pijama, nefiind în stare să pornesc la îmbrăcat, privesc înlemnit la costumaţia mătuşă-mi.

Aminteşte de Emerson Fittipaldi. Aşa cum l-am văzut (la cinema), într-o salopetă de motonaut. Numai că tanti Raliţa, plină de iniţiativă, neavînd la dispoziţie un magazin cu articole pentru piloţii de curse formula I (eventual şi II), şi-a încropit cu mijloace proprii o bluză de muşama neagră, o pereche de nădragi din acelaşi material, iar pe cap şi-a montat un castron din cele care poartă ultimii noştri mohicani, motocicliştii.

Penke aduce cafea după cafea, tanti Raliţa aprinde Mărăşească după Mărăşească, poluînd mediul ambiant, iar eu fug să mă îmbrac.

În sfîrşit, petrecuţi de nevastă-mea, demarăm din Calea Moşilor pe la 11:37 h.

Tanti Raliţa conduce de parcă ar fi într-un Matra de curse. Cine Dumnezeu i-o mai fi dat carnet? De l-ar lovi norocul să-l care dînsa în Trabant şi încă, mînînd cu 90 pe oră!

În 60 de minute, ajungem în dreptul "Paralelei 45". Cînd o zăresc, încă de la dstanţă, devin alergic. Mă apucă o foame cumplită. Pesemne că şi tanti Raliţa prezintă simptome similare. Drept care, parchează în curtea motohanului.

Responsabilul, bun prieten, ne întîmpină cu osebită bucurie. Cînd tanti Raliţa îşi demontează castronul de motonaut, bietul de el reuşeşte s-o identifice. Dar îşi face cruce pe ascuns. Ceea ce nu-l împiedică să ne organizeze o mică gustărică.

Fiind, de altfel, şi ora prînzului, transformă gustărica în masă pe cinste. Sîntem la drum, nu ştim ce ne aşteaptă. Deci, la repezeală: felul 1, ciorbiţă de perişoare de morun, felul 2, cîrnaţi de casă pe fasole sleită, felul 3, iarăşi cîrnaţi de casă pe fasole sleită, pentru că-s formidabili, iar ca desert, un dărab de telemea desărată în lapte, cu nişte mere de-o rară frumuseţe. Ne oprim aici, ca să nu călătorim cu stomacul plin.

Şi iarăşi demarăm. În ciuda implorărilor mele, să nu fumeze la volan, tanti Raliţa nu se lasă convertită şi-şi aprinde Mărăşeasca. Nici nu-mi dau seama cum de poate conduce, atîta timp cît nu are pic de vizibilitate, interiorul Trabantului fiind invadat de-un "smog" din cele mai londoneze.

Peste trei sferturi de ceas, în plină ceaţă (interioară şi exterioară), escaladăm coasta Posadei. Drept spre pensiunea doamnei Mariţa Nachtigal. Pînă să nu oprească motorul, îi spun:
- Tanti Raliţo, nu cumva să te pună sfîntul s-accepţi vreo invitaţie din partea coanei Mariţa. E-n stare de orice. Chiar şi să ne poftească la cină. Numai din dorinţa de-a mă trage de limbă.

Mătuşă-mea cunoaşte în detaliu desfăşurarea evenimentelor de la Posada. Deci consimte:
- Fii calm, Al, băieţelule! Eşti cu mine!... E bine?
- Păi, tocmai asta-i problema care mă frămîntă! Chiar să fie bine?

Mătuşă-mea a refuzat cu obstinaţie încercările de "flatulare" ale coanei Mariţa Nachtigal. În ciuda faptului că fosta patroană a pensiunii îmi făcuse un real serviciu, dispunînd să fie transportată "Bombiţa" la Comarnic, în ciuda faptului că-mi pomenea emoţionată de chiolhanurile săvîrşite împreună, amintindu-mi de-o faimoasă fasole bătută, cu ceapă prăjită, din care preparase şi-acum două platouri, în ciuda atîtor inumane ispite, am izbutit să fiu tare. Cu durere în suflet, totuşi, n-am cedat.

Aşa că, după politeţurile de rigoare (destul de false de altfel), pornim spre adresa unde se află adăpostit sinistratul meu Fiat 600.

Trabantul ne hîţînă demenţial, tanti Raliţa conduce de parcă s-ar afla altcineva la volan, iar eu mă uit îngrozit la hăurile ce se cască în stînga şi-n dreapta drumului sfîrtecat de ploile torenţiale.
- Tanti Raliţo, fii atentă, la prima cotitură trebuie să apară Comarnicul!
- Stai blînd, Al, băieţelule! Nu mă disturba. Nu vezi că sînt la volan?
- Dar dumneata vezi? Că eu n-aş prea zice!...

Calmul mătuşă-mi nu se dezminte. Nici în clipa cînd abandonează drumul şi, în loc să intre în Comarnic, intră în albia Prahovei.

Opreşte maşina, măsoară adîncimea apelor, după care, liniştită de cota lor, mă invită:
- Am ajuns! Haidem după tractor!
- Să fim serioşi, dragă tanti Raliţo! E suficient şi-un măgar...

Mătuşă-mea se uită la mine cam cîş, după care conchide:
- Perfect! Ai dreptate... Treci şi-mpinge la maşină!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer