Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

4. Auto-service particular, cu pensiune şi... nevroză astenică


Vlad Muşatescu

29.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cred că nici cea mai melodramatică secvenţă din Love Story nu s-ar putea compara cu scena reîntîlnirii mele cu "Bombiţa".

Pe Jennifer o mai puteai recunoaşte, dar pe "Bombiţa", ba. Grohotişul prăvălit peste ea, pămîntul cărat de puhoaiele ploii torenţiale o pociseră în aşa hal, încît te podideau lacrimile.

Capota portbagajului avea o ondulaţie permanentă, întocmai ca tabla folosită curent la acoperişurile hangarelor. Ştergătoarele de parbriz stăteau răsucite, scălîmbăindu-se în direcţii opuse. Roţile erau încărcate de atîta nămol, încît stau şi mă întreb dacă or mai fi existînd anvelopele. Mînerul uşii din dreapta lipseşte cu desăvîrşire, fiind înlocuit, printr-un montaj ingenios, cu un ciocălău de porumb. Portiera din stînga nu mai are geam. Observ că fotoliile au fost extrase şi depozitate alandala, tot sub şoprul unde fusese cazată fosta mea maşină. Dacă n-ar fi existat recomandaţia doamnei Mariţa Nachtigal, erau create toate premisele ca Fiatul să fie utilizat pentru îndeplinirea planului de colectări de fier vechi. Ce mult contează o vorbă bună!

Pînă şi tanti Raliţa manifestă evidente simptome de tulburări anxioase. Cînd ne apropiem şi mai mult de "Bombiţă", cinci sau şase galinacee explodează speriate din interiorul cabinei, fugind alarmate în bătătura cetăţeanului care acceptase găzduirea maşinii (temporar, dar şi contra cost). Probabil că-şi făcuse şi oarece planuri, sperînd abandonarea sinistratului mijloc de transport auto. Deconcertat, dar şi demolat interior, deschid portiera şi mă aşez la volan. Mai mult pentru a-mi da seama dacă bateria mai are curent. Barem, de opinie.

Un trosnet suspect mă alertează imediat. Hait! Scurt-circuit în instalaţia electrică. Totuşi n-apucasem să vîr cheia în contact. Atunci, de unde scurt-circuitul?

Răspunsul îmi este livrat de continuarea zgomotului care mă speriase. La cea mai mică mişcare, apare din nou. Trosc, trosc, trosc. Dar duhoarea de hidrogen sulfurat care se răspîndeşte pe întreg teritoriul ogrăzii cetăţeanului, plus regiunile limitrofe, mă obligă să trag concluzii din cele mai dureroase pentru conştiinţa mea. Asasinasem, încă din găoace, o nouă generaţie de micro-galinacee.

Tanti Raliţa, între timp, a dispărut cu totul inexplicabil.

Pînă la reapariţia dînsei, procedez intrigat şi-n continuare la constatarea vătămărilor suferite de biata mea "Bombiţă". Cînd ridic capota motorului, respir uşurat. Este acolo. Motorul. Îi cam lipsesc bujiile şi filtrul de aer, capacul de la "Delco" şi joja de măsurat nivelul uleiului, dar restul se află la locul său.

Un cotcodăcit furios, chiar agresiv, mă avertizează de sosirea unui grup de tovarăşi. E tanti Raliţa. Mai maiestuoasă ca oricînd. Dar urmată de doi tineri costumaţi în salopete zdrenţăroase. Plini de ulei de maşină, tuciurii din pricina funinginii adunate cu prilejul exercitării meseriei (sper, mecanici auto) mi se par trimişi de providenţă. Tanti Raliţa mi-i prezintă:
- Dînsul e Fane - şi mi-l arată cu degetul pe cel mai mărunt -, iar dînsul e Puiu - şi-şi mută arătătorul în direcţia deşiratului care mă priveşte ca pe cea de-a unsprezecea minune a lumii.

Avea de ce. Dacă eu cîntăresc (dimineaţa, pe nemîncate) aproape o sută şi ceva, păi lunganul nu poate să aibă nici pe jumătate. Cu bătaie.

Scutur mîinile amîndorura vreme de vreo treizeci de secunde. Apoi întrerup manevra, pentru a cere explicaţii lui tanti Raliţa:
- Unde i-ai găsit, tanti Raliţo?
- La bufet. În spatele casei. Sînt băieţii gazdei. Mecanici auto la o uzină de reparaţii din Cîmpina...
- Şi există un atelier anexă la bufet? Ce maşini aveţi pe-acolo?
- La crîşmă? - întreabă candid lunganul.
- Nu dom' le, la uzină!
- Vraişte, maestrule, de tot felul. Diesele, Steagul roşu, Henschele, Roman, DAC, la grămadă. Directorul nostru are şi dînsul o gînganie ca a lu' tălică!...
- Şi-o repară la uzină? Mai merge?
- D-apăi cum! E-n grija noastră! Cine-o-mpinge dimineaţa, cînd nu porneşte motorul?

Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără pertinentele intervenţii ale mătuşi-mi. Datorită ei s-a aranjat totul. Fane şi Puiu, tineri şi talentaţi mecanici auto, viitoare cadre de nădejde, după ce-şi aruncă o privire asupra "Bombiţei", aşteaptă să mi-o pună pe "roate". Rapid. Pentru că lucrează în echipă, la domiciliu, cu cumătrul Gil, tinichigiu carosier de excepţie, cu vopsitorii Ghighiu Pîşu, naşul lui Fane, şi Tilică Pîrlonea, naşul lui Puiu. Lucrarea se va executa în timpul liber. În trei, patru după-amieze, Fiatul avea să fie gata. Ca nou.

Pricepeam greu necesitatea unei asemenea concentrări de forţe, naşi şi cumetri, tinichigii şi vopsitori. Noroc că mă lămureşte Fane:
- Ia uitaţi-vă, matale, maestrule! Tabla-i putredă!

Cînd şi-a vîrît şurubelniţa în aripă, aceasta s-a desprins ca o frunză veştedă din trupul "Bombiţei".
- Vezi şi tălică, nea Puiule - îi zice el lui frate-său -, podeaua nu mai are nici ea mult, şi-o să cadă cu motor cu tot.

Aşa şi era. Încercînd să-şi sprijine piciorul în duşumeaua maşinii, a rămas cu el acolo, de-a trebuit să-l tragem afară, împreună cu tanti Raliţa şi cu "nea" Puiu. Minus pantoful şi o bucăţică din salopetă. Dar nici Puiu nu era un afon:
- Uite, măi, nea Fane - îl atenţionează el pe scundac -, vopseaua-i răscoaptă... Numai rugină dedesubt!

Băiatul era priceput. A scos o daltă din salopetă şi-a ras, pe-o distanţă de-un metru, vopseaua de pe uşa din stînga. Imediat s-a arătat şi rugina. Mă rog, şi grundul putea fi tot roşu, dar nu se mai putea diferenţia de oxizii care-mi devoraseră tabla "Bombiţei".

Sub conducerea lui tanti Raliţa, care-i mult mai avizată în materie de organizare a muncii, se iau următoarele decizii: se schimbă podeaua, pragurile, contra-aripile, pasajele, capotele (rămînînd intactă numai articulaţia), se dă jos motorul, se demontează pentru a i se schimba ambreiajul şi simmeringurile de la palier, se trage o vopsea generală, se montează totul la loc şi-o să avem un alt "Fiat", chiar mai zdravăn decît cel din fabrică, fiindcă una-i producţia de serie şi altceva, unicatul de comandă.

Cel mai mult mă bucură faptul că reparaţia va avea loc la domiciliul fraţilor nea Fane şi nea Puiu.
- Cînd venim să ridicăm maşina? - mă interesez eu, încîntat de desfăşurarea evenimentelor.

Nea Fane sare ca ars:
- De ce să vă întoarceţi? Nu sînteţi aici? Rămîneţi la noi, cu sora dumneavoastră (asta-i tanti Raliţa, în viziunea lui Fane), ca să urmăriţi mersul auto-servicelui. Staţi în pensiune... Casă avem, vacă mulgem în fiecare zi, aer la dispoziţie, de munte. Nu vă uitaţi la praful de pe case, nu cauzează. E ciment, de la fabrică. Greu. Nici vîntul nu-l mai spulberă...

În fiecare zi, merg la oficiul poştal. Pe jos, că-mi face bine. Vorbesc la telefon cu nevastă-mea, o mai liniştesc şi-i mai cer nişte materie primă monetară, amăgind-o că-n cîteva zile terminăm lucrarea de artă.

Sînt trei săptămîni de cînd vorbesc cu Penke cotidian. Am ajuns negru la faţă, un gri-antracit modern, de cătrănit ce sînt. Constat, în acelaşi timp, o sensibilă diminuare a greutăţii corporale, dar şi intelectuale.

Dimineţile, mă trezesc la cinci. O dată cu cei doi mecanici de excepţie. Ei pleacă la serviciu, iar eu pornesc să umblu năuc pe coclauri şi văioage. Pînă la vremea prînzului, pe care-l înghit cu noduri. La patru postmeridian, ies la drumul mare. Stau şi aştept, ceasuri de-a rîndul, apariţia echipei de şoc.

Dacă nu rămîn în pană, la bufet, se prezintă pe la opt seara. Imediat se-apucă de lucru. Pregătesc terenul pentru cumătrul Gil. Tinichigiul. Pe care îl aşteptăm de trei zile.
- N-a făcut rost de tuburi de oxigen, maestrule! A plecat după ele, la Breaza! - mă lămureşte calm nea Puiu, în ziua a patra.

A doua zi, vine rîndul lui nea Fane să mă lămurească. Tot calm:
- A găsit oxigen! Însă n-are carbid. Mîine se duce la Sinaia...

În ziua următoare, mă lămuresc amîndoi; şi nea Fane, şi nea Puiu, pe două voci, în terţă:
- A făcut rost! Gata! Mîine pleacă la Bezdead, după trusa de becuri... Îi lipsesc numai trei...

Slavă Domnului! Totul e O.K. Numai că, de bucurie, cumătrul Gil s-a făcut praf, dar şi pulbere. Are dureri cumplite la organul căruia îi zice, în necunoştinţă de cauză, cap. Tanti Raliţa, care are oarecari idei medicale, dar fixe, îi pune comprese cu cartofi. De la tocăniţa de ieri.

"Patimile după Fane şi Puiu, plus Gil", mult mai cutremurătoare decît "Matthäus Passion" de J. S. Bach, au mai durat o săptămînă.

Tanti Raliţa arată bizar, cuprinsă de-o febră auto (sectorul mecanic) incredibilă. I-a ajutat tot timpul pe meşteri. Ce-i drept, nu s-au mai găsit nişte şaibe grover şi piuliţe.

Gil era să ne arunce în aer. Tanti Raliţa aprinsese o ţigară lîngă tubul de oxigen, pe care se apucase să-l lustruiască cu o cîrpă muiată în ulei.

Vopsitorii s-au dovedit mai conştiincioşi, dar şi operativi. În trei ceasuri, a fost totul gata. Şi grundul, şi chitul, şi vopseaua. "Bombiţa" arată acum "şanjant". Ar fi fost mult mai neplăcut, dacă ar fi arătat ca o zebră!

În seara asta, sîntem gata. Global. E zece. A mai rămas de montat schimbătorul de viteze. Deoarece "nea" Fane şi "nea" Puiu strîng ultimele buloane şi mai au de reglat aprinderea şi avansul, tanti Raliţa îşi asumă sarcina montării schimbătorului de viteze. Pe care-o rezolvă în trei minute. Săraca tanti Raliţa. Rîdeam de ea, că-şi zvîrlă banii pe manuale de practica automobilului. Dar uite că prinde bine.

Ne felicităm reciproc. Nu-i nici miezul nopţii şi sîntem gata. Lumea-i fericită, iar Gil şi mai euforic, deşi nu mai consumă spirt. Tanti Raliţa îmi suflă că i s-a golit sticla de lavandă. Un flacon de-o jumătate de litru.

Fraţii "nea" Fane şi "nea" Puiu, umăr la umăr cu naşii personali, bucuroşi c-au scăpat cu bine, mă invită prin semne să urc la volan.

Ceea ce consimt imediat. Motorul porneşte la sfert. Bună treabă mai făcuseră băieţii! Mai ales că, terminîndu-se benzina, puseseră în rezervor un amestec de gaz lampant şi trăscău de Proviţa (tras de două ori la cazan). Accelerez. Motorul răspunde. Apăs ambreiajul, bag în viteza întîia şi... "Bombiţa" porneşte vertiginos.

Emoţionat, mai întîi lovesc piersicul din spatele şopronului, acolo unde se căţăraseră orătăniile bătăturii, pentru un somn de refacere. Găinile se prăbuşesc peste acoperişul maşinii, ca nişte ghiulele. Piersicul (prea tînăr) cedează. Urmează un trosnet înfiorător. Însă nu-i produs de frîngerea pomului, ci de şoprul de scîndură care mă acoperă sub dărîmături.

În sfîrşit, am scăpat cu bine. Extras de sub resturile şoprului, mi se comunică rezultatele. Tanti Raliţa montase greşit treptele pinioanelor. Deci nu eram eu vinovat. Vopseaua a cam suferit întrucîtva. Cu excepţia uşilor şi-a aripilor care au rămas intacte. Naşii, fără să crîcnească, mai trag o suflare. Şi totul e în regulă. Mîine dimineaţă, în zori, pornim spre casă, la Bucureşti.

Însă, deocamdată, sînt bun de cinste. Cel puţin aşa îmi dau să-nţeleg mutrele expresive ale echipei de şoc.

Tanti Raliţa, pentru că tot s-a ocupat şi pînă acum de organizarea muncii, îi încarcă în Trabantul personal pe "nea" Fane şi "nea" Puiu şi pleacă după băutură şi "potol" (cum se exprimă fraţii auto).

Rămas cu Gil Mladoveanu şi cu naşii Ghighiu şi Pîrlonea, înţeleg să profit de prezenţa unor specialişti de excepţie. Încep cu Gil:
- Dragule, acum, cînd am schimbat podeaua, contra-aripile, pragurile, cînd caroseria e toată numai petice şi sudură, cît mai ţine "Bombiţa"? Sau ar fi mai nimerit s-o pun în vînzare?
- Nici gînd, maestrule! - se indignează Gil. Că nu mai pupi, tălică, aşa maşină! Şase luni ţine, aşa cum o vezi. Eu garantez. La primăvară, te-ntorci la noi şi ţi-o facem iarăşi ca nouă. Altă tablă, altă sudură...

Naşii Ghighiu şi Pîrlonea intervin, pe două glasuri:
- Şi-i facem o vopsitorie! Lux! Să ţină o viaţă!
- Dar acum, ce-aţi făcut? Nu-i vopsitorie?
- D-apăi cum! Şi încă ce... Dar, tălică, uiţi că vine iarna, zăpada, sarea, ploile...

Simt că-mi sare muştarul:
- Păi, ziceaţi că va ţine o viaţă!
- Ei, nene maestrule, depinde de viaţă... Că te uiţi la cîte unul, moare cînd nu te-aştepţi. Viaţă-i asta?...

Gil aprobă din cap. Fără să-l părăsească euforia. Şi trăsneşte a frecţie cu lavandă, ca un salon de cosmetică.

Cinstea m-a costat o vadră şi jumătate de vin local, nişte cărţălău subţirel şi acriu, o jumătate de capră sub formă de pastramă de oaie, patru jimble duble, trei metri de cîrnaţi afumaţi, rămaşi de la o nuntă, plus un artist local instrumentist, cam brunet, pentru uşurarea suferinţelor digestive, precum şi-a vopselii de pe inimile albastre.

N-a mai dormit nimeni toată noaptea. Naşu Ghighiu Pîşu s-a pupat pe frunte cu tanti Raliţa. Ba a şi dansat-o un twist, în ritm de "ca la Breaza". Cumătrul Gil a bătut geamparalele cu capacele nichelate de la roţile maşinii. "Nea" Fane s-a bătut niţel, doar cîţiva pumni bine plasaţi, sub centură, cu "nea" Puiu. Aşa, ca între fraţi.

Au mai fost mobilizaţi şi cîţiva vecini, tot un soi de neamuri, să se-ncropească hora mai mare.

Liota cumetrilor s-a prezentat cu pahare şi străchini proprii, dar goale. Ca să-mi salveze obrazul, că nici un detergent nu mi-ar fi spălat ruşinea, "nea" Fane, pentru două sutare, a amerizat în beciul lui tătîne-său, unde mai era ceva apă de la ploile de peste vară, şi-a sosit cu trei hălci de slănină afumată şi dată cu boia, lejer rîncedă.

Cînd s-a epuizat rezerva energetică de bază, cărţălăul, "nea" Puiu, pentru numai o sută de lei, a fabricat un vin formidabil, folosind oţet de prune (natural), pe care l-a îndulcit cu magiun (tot de prune). Cu sifon, devenea şi mai potabil. Mai ales că sifonul era din cel "automat", însă fără butelii, că se isprăviseră.

Ce mai tura-vura, a fost o petrecere ca-n basme!

Nu s-a mai plecat a doua zi, în zori. Normal. Dar, nici în cea de a treia zi. A fost rezervată tratativelor la masa rotundă din bătătură.

În concepţia economică a fraţilor "nea" Fane şi "nea" Puiu, magistrala lor reparaţie generală şi capitală se ridica la contravaloarea unui Fiat 600, la zero kilometri.

Cînd ne-au propus să le cedăm Trabantul lui tanti Raliţa, plus vreo cîteva mii de lei, ne-am dat seama că eram victimele unor şmecheri de mare clasă, chit că locuiau la periferie.

Tanti Raliţa s-a-nfuriat. Scandalul monstru pe care l-a declanşat, de dimensiunile unei deflagraţii termonucleare, în care pomenea mereu despre iliciţi, miliţie şi alte organe economice, a mai estompat din pretenţiile haitei.

La motelul "Paralela 45", cînd priveam, demobilizaţi şi deconcertaţi la suflet, farfuriile cu "gustărele", am constatat, spre stupoarea noastră, că nu mai aveam cu ce plăti infima consumaţie.

Responsabilul, ca totdeauna, drăguţ şi serviabil, ne mai oferi şi el un rînd de ciorbe de burtă, după care îmi împrumută şi banii necesari pentru achitarea notei. Ziua tratativelor a lăsat urme adînci în sufletul meu. Par cuprins de-un inexplicabil sentiment de blegeală. Şi-am fost tot timpul cu ochii pe tanti Raliţa, ca nu cumva să-mi pună iarăşi Extraveralul în mîncare.

După ce sorbim şi ultima cafea, mătuşă-mea îşi aprinde un "mărăşeşti" fumigen, de se umple întreg localul de nori irespirabili. Apoi începe să mă prelucreze:
- Al, băieţelule, ce te-ai prăbuşit aşa, pe tine? Ia-te în mîini!
- Cam greu, la ponderalitatea mea!...
- N-are importanţă! Pe cai, dom'le, pe cai. La Bucureşti. Şi-apoi, la Poiana, la Ilie Dihalică Bezeţ. Viitorul îţi stă în faţă...
- Scoate repede, tanti Raliţo, vreo cincizeci de lei. Fă rost, c-altminteri rămînem la "Paralelă". "Bombiţa" are 32 de cai, cred că şi Trabantul, vreo zece, aşa că-i nevoie de cel puţin o dublă de benzină. Că grăunţe nu mai avem!...

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer