Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fantasmă de octombrie


Voicu Bugariu

18.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O escapadă, în după-amiaza senină de octombrie, pe Calea Victoriei, strecurându-se printre trupurile indiferente ale trecătorilor. Nu-i este uşor să se îndepărteze de bârlogul lui, situat într-o pivniţă de pe strada Frumoasă. O face totuşi uneori. Este o chestiune de voinţă, ba nu, de performanţă spirituală. Îmi înving anxietatea asta umilitoare. Sau depresia? Una din două. Sau amândouă.

Se bărbiereşte. Lumina galbenă a becului slab. Motanul Gobby îl priveşte întrebător. Îşi flutură coada stufoasă, în chip de stindard capabil să semnalizeze în vreun cod misterios.

Este curios cum de m-am adaptat aici atât de bine. Nu m-am îmbolnăvit. Traduc fără probleme pentru Cutare. Un miorlăit intim. Te pomeneşti că suferă pentru că plec. Las' că vin repede înapoi, nu fi trist!

În strada indiferentă, Coman se simte electrocutat de frumuseţea toamnei. Domnule, ce dacă locuiesc într-o pivniţă? Nu mai am aproape nimic. Calculatorul nu este al meu. Mi l-a împrumutat patronul. Că nu-i mai convine să-i dau texte scrise pe hârtie. Nu mă simt rău în sărăcia asta lucie. Dumnezeu compensează lucrurile. Mi-a luat casa, dar mi-a dat un soi de seninătate. Singurătatea, la fel. Nu-i bună, evident, dar când te instalezi în ea...

Are o altă "revelaţie". După cea referitoare la frumuseţea desăvârşită a toamnei. Fetele. Incalculabil de multe, în tricourile lor prea scurte. Porţiunile descoperite de piele proaspătă, luminoasă, vizibile acolo unde ţesătura se termină, iar pantalonii n-au început încă.

Ce legătură am eu cu aceste fete? Eventual faptul că facem parte din aceeaşi specie. Dacă aş opri-o pe una, ar trebui să spun ceva aşteptat, să întreb de o stradă sau de o farmacie. Sau cât este ceasul. La orice alte cuvinte, fata m-ar privi ca pe o ciudăţenie. În schimb, pot să le privesc. Ele nici nu mă văd, se uită prin mine de parcă aş fi translucid. Asta-i situaţia.

Relaţiile lui cu sexul frumos au devenit tot mai virtuale cu trecerea timpului. Coman, pensionarul, nu arată prea rău, n-are proteză dentară, nu este adus de spate şi nu umblă, deocamdată, în stilul împiedicat al bătrânului clasic. Uneori, pe stradă, vede câte o sclipire de interes în ochii unei femei sau ai unei fete. Asta s-ar fute cu mine, la rigoare, îşi spune satisfăcut. Asemenea secvenţe se întâmplă însă tot mai rar. De regulă, femeile trec pe lângă el ca şi cum ar fi un spirit, invizibil. De vină sunt, de bună seamă, şi hainele mele ponosite. Că doar arăt aproape ca un boschetar. Începe să analizeze repulsia unora în faţa murdăriei corporale. Alţii, în schimb, se complac în murdărie, ba chiar începe să le placă. Ăsta ar fi un semn al dispreţului pentru sine însuşi şi implicit pentru lume. La extrema cealaltă stă ablutomania, preocuparea bolnăvicioasă pentru propria curăţenie. Eu înspre ce categorie bat? Unde mă înscriu? La mijloc, cred. Sunt un mediocru. Acuma, am şi scuze. Boxa mea din pivniţă nu prea este locul cel mai favorabil pentru un bătrân fercheş, ca s-o spunem pe-a dreaptă. Totuşi, dacă omul este destul de energic, poate să-şi întreţină un look acceptabil. Pe faţa lui Coman, un zâmbet slab, repede trecător. De unde atâta energie?

Trece pe lângă Athénée Palace (Hilton, să nu uit), o coteşte la stânga. Ţinta lui este Magheru, bulevardul unde şi-a permis un act de curaj cu vreo doi ani în urmă. Nu mai are ceasul Rolex, cumpărat atunci cu vreo 8000 de dolărei. L-a făcut cadou unei cerşetoare bătrâne. Uneori regretă că şi-a vândut garsoniera, pentru a-şi cumpăra ceasul. Sunt însă nişte păreri de rău ceţoase, aproape inexistente. Nu mai pot să regret cu putere ceva, iată adevărul. Oricum, m-am adaptat aici, unde stau acum.

Ajuns în fine pe bulevard, o ia agale către Universitate. Ce vreau, ce mai vreau de la viaţă? Ivită din neant în mintea lui, întrebarea încearcă să-i strice buna dispoziţie. Nimic cu tot dinadinsul. Doar să văd cerul dimineaţa pe ferestruica mea, să-mi fac norma zilnică de cuvinte traduse şi să nu mă îmbolnăvesc. Cam atât. Nu cumva mi-ar pica bine o femeie? Altă întrebare sosită din haosul cuvintelor, pe neaşteptate. Am fost un consumator de femei la viaţa mea, dacă mi se permite să mă exprim astfel, dar acum s-a petrecut ceva. Într-o bună dimineaţă m-am trezit cumva înstrăinat de mine însumi, inclusiv de preferinţele mele cunoscute. Între el şi toate femeile de pe această lume parcă s-a interpus un paravan invizibil, dar de nestrăbătut. Nici măcar nu se mai închipuie atingând-o pe vreuna dintre ele. Nu mai am fantasme erotice. Aşa le zice, parcă. Acte sexuale iluzorii. Curioasă schimbare de macaz! Asta o fi tocmai transformarea bărbatului în moş. Un poet numit Radu Stanca scrie că se petrece de pe o zi pe alta, într-o noapte, de fapt. Te culci bărbat şi te trezeşti moş. O formulare destul de curioasă, am priceput-o bine doar după multă vreme. Nu este neapărat o schimbare obiectivă şi ireversibilă. Este vorba despre felul cum insul cu pricina le apare celorlalţi. Vine o zi când eşti privit ca un om bătrân şi tratat ca atare, asta vrea să spună poetul. Nu există nişte nuanţe intermediare, ci doar două posibilităţi. Aşa o fi, şopteşte pentru sine Coman. Am trecut oare graniţa? Cum sunt perceput? Pe de altă parte, există şi aşa-numita gerontofilie. Unele femei tinere au o preferinţă pentru bărbaţii în vârstă, ca să nu zic pentru bătrâni. Aşa a lăsat Dumnezeu.

Zâmbeşte vag. Pe vremuri am cunoscut o fată gerontofilă. Ea trăia cum un bătrân profesor universitar. Acesta a învăţat-o un milion de chestii despre astrologie. După "Revoluţie", fata, devenită o cucoană trupeşă, le-a apărut românilor în postura de vedetă mass-media, mare specialistă în horoscoape. Ei bine, fata, matroana, mi-a spus cândva că suma vârstelor nu trebuie să depăşească 90 de ani. Adică dacă bărbatul are 50 de ani, femeia să nu aibă mai mult de 40. De aici rezultă că eu sunt damnat la femei de până în 28 de ani! Te pomeneşti că avea dreptate! Femeile din generaţia mea sunt scoase din circulaţie, ca să spun aşa. Nu le mai interesează anumite lucruri. Sau apelează la bărbaţi tineri, pentru a respecta regula celor 90 de ani. Atunci?

Pentru mine rămâne miracolul, ceva în genul câştigului cel mare la loterie. Cu totul improbabil, dar nu imposibil. Cum nu am bani şi nici prestigiu social, pot aştepta doar norocul providenţial, picat din ceruri pe capul unui necăjit. Asta desigur dacă nu vreau să apelez la serviciile vreunei boschetare. Una din astea ar considera că boxa mea este un hotel de lux. Alte categorii? Vreo elevă? Studentă? Vânzătoare recent venită de la ţară şi necunoscătoare în ale Capitalei? Nu prea mai există fete naive, aşa cred. Dacă este cineva naiv, acela doar eu pot să fiu. Nu contează trecutul meu glorios în ale femeilor, chiar deloc. Şi nici faptul că în anumite zile nu mă simt bătrân, ci bărbat, pur şi simplu.

Cu puţin înainte de Sala Dalles, Coman este frapat de mersul unei fete din faţa lui. În inevitabilii ei blugi, fata se mişcă neînchipuit de graţios. Să fie balerină? Nu cred. Este doar frumuseţea ei naturală. Şi încă un lucru. Faptul că picioarele, inclusiv fesele, sunt perfecte. Nu le văd prin ţesătură, că doar n-am vreun aparat Roentgen în cap, dar ştiu că aşa este. Curul acestei fete este viu, are o viaţă a lui, de sine stătătoare. Printre mii de cururi "moarte", el este viu. Dacă ar prinde glas, ar putea să spună, precum personajul lui Philip K. Dick: "Eu sunt viu, voi sunteţi morţi." Şi încă o chestie. Un aforism, contribuţia mea la înţelepciunea universală. "Adevărata faţă a femeii este curul." Da, domnilor, aşa stau lucrurile, n-are nici-un rost să mă contraziceţi.

Ei bine, sunt eu în stare s-o agăţ pe fata asta? Iată întrebarea. O şansă statistică de succes aş avea, dar nu mai mult. Una din zece mii? Dintr-un milion? Să nu exagerăm. Cine ştie? Mintea unei femei este altfel făcută. O femeie poate lua alte decizii decât cea a unui bărbat. Are alte criterii.

Fata intră la Dalles, urmată de Coman. Mă uit la curul ei de parcă n-aş mai fi văzut niciodată aşa ceva. Este perfect, domnule! Ion Barbu, la Capşa, pe vremuri, stă de vorbă cu nişte convivi. Intră o doamnă, să ia nişte fursecuri. Poetul este electrocutat de curul ei desăvârşit. Se ridică de la masă şi se apropie de ea, foarte reverenţios. Sărut mâinile, stimată doamnă. Permiteţi-mi să mă prezint. Sunt profesorul Dan Barbilian, de la Universitate. Doamna îi întinde mâna, amabilă. Poetul i-o sărută cu evlavie. Da, domnule profesor. Stimată doamnă, aveţi un cur perfect şi am ţinut să vă spun asta. Doamna nu se supără, zice povestea. Mai merge azi aşa ceva? Şi nici nu sunt profesor la Universitate.

Fata se uită la o carte. Este şi frumoasă fata, după toate alea! Coman apreciază felul cum se încruntă ea atunci când citeşte. Numai să nu fie vreo intelectuală dintr-alea frigide, că m-am ars. Sau tocmai una din astea m-ar accepta? Din pură curiozitate? Experiment? Ceva în acest gen?

O abordează. Nici nu ştie cum de se trezeşte vorbind. Sărut mâna, aş vrea să-ţi spun ceva. Vocea nu-i tremură. Da, ce să-mi spuneţi? Uite, ai un cur perfect. Şi tu eşti perfectă, ce să zic. Aş vrea să te cunosc mai bine. Cât de bine?, zâmbeşte fata. Nu este deloc surprinsă, de parcă ar fi acostată zilnic de bătrâni rău îmbrăcaţi. Cât de bine se va putea, surâde Coman, bucurându-se, în treacăt, de faptul că n-are proteză dentară. Dă-mi proteza, vreau să muşc...

Pe bulevard, păşesc împreună foarte natural, închipuind un cuplu gen bunic-nepoată. Coman se simte ca şi cum ar fi câştigat la loterie o sumă mare. Ba nu, asta pot s-o spun când o s-o văd dezbrăcată, goală, pe patul meu pliant. Uite, Helen, că aşa o cheamă, eu locuiesc pe strada Frumoasă, în pivniţă, într-o boxă. Vrei să vii la mine? Aşa, dintr-o dată? Nu discutăm mai întâi despre astrologie sau despre chiromanţie? Coman simte că trebuie să pluseze până la capăt. Discutăm în pat, spune. Hm, face fata, privindu-l pieziş. Trece dintr-o dată la alt ton. Te-ai decis să joci totul pe o carte, este?

Norocul meu, cugetă Coman, este că fata este foarte deşteaptă. Alta s-ar fi supărat de zece ori până acum. Nu mă grăbesc, spune, dar asta mi se pare continuarea cerută de situaţie. Aşa o fi, spune fata.

Pe drum, Coman află că este studentă la Litere. Bucureşteancă de trei generaţii. Îmi plac bărbaţii în vârstă, ce pot să fac!? Poate fiindcă sunt Capricorn. Iarăşi îl priveşte pieziş. M-ai excitat când ai vorbit despre curul meu. Dacă mă luai cu politeţuri, nu marşam. Ai şi faţa asta de intelectual depresiv... Chicoteşte scurt.

Coman o apucă de braţ, o strânge uşor. Nu-ţi vine să crezi, este? Helen zâmbeşte ambiguu. Te întrebi dacă nu cumva ai o halucinaţie. N-ai, sunt reală. Se mai întâmplă şi miracole. În termenii ăştia am judecat şi eu mai înainte. Sunt ca un câştigător la loterie. Iar tu, fato, eşti o persoană cu totul excepţională. Eşti tare de tot. Şi nici măcar nu sunt curvă, intervine Helen. Nici vreo devoratoare de bărbaţi. Prietenii mei îmi spun că sunt rezervată, prudentă. Nu beau, nu fumez, nu consum droguri... Totuşi, se trezeşte parcă din somn Coman, să nu luăm ceva de băut? Aşa, pentru a respecta tradiţia. Ce zici? O privire cercetătoare. Ai cu ce? Că am eu. Ce să luăm? Rom. Rom să fie. Dacă din trotuar ar răsări brusc o orhidee, Coman nu s-ar mira. Nu se cruceşte nici de preferinţa ei pentru rom. Dar nu de-ăla titirit, cubanez, precizează fata. Românesc. Găsim din acela pe aici? Nu cred. Găsesc totuşi. O sticlă cu aspect modest. Ultima dată am băut rom acum vreo patruzeci de ani, dacă nu mai mult, zice Coman, în timp ce o cotesc pe strada Frumoasă. Îmi place aici, fiindcă este o stradă cu nume deosebit, orice ai zice. Este ridicol ce spun, dar religia frumosului te ajută să trăieşti cu bani puţini. Helen îl priveşte serios. Nu-i nimic, te reapuci acum de băut rom. Ai un umor de-a dreptul periculos. Cum periculos? În ce sens? Cică umorul în doze prea mari ucide.

Coboară în pivniţă, după ce în prealabil trec prin holul placat cu marmură neagră. Singurul martor al venirii lor este motanul Gobby. Acesta scoate nişte miorlăituri discrete, parcă întrebătoare. Este motanul tău? Într-o oarecare măsură, este al meu. Ne simpatizăm. În ciuda acestui sentiment, Coman îi dă motanului un picior, fără ură, când acesta încearcă să intre după el în boxă.

Fata nu scoate nici-o exclamaţie la intrarea în boxă. Coman îşi aduce aminte de spusa lui Balzac despre un personaj, contesa Laginski. Doar trei categorii de persoane se simt bine în orice situaţie: regii, hoţii şi curvele. Mi-e imposibil s-o taxez drept curvă pe fata asta. Şi nici de hoaţă. Este deci o regină.

Se aşază unul lângă celălalt, pe patul pliant. Ochiul monitorului, orb, cenuşiu, îi fixează. Pun sticla de rom pe jos, pe ciment. Coman spală îndelung cele două pahare ale sale, cam ciobite. Cum de ai calculator? Mi l-a dat patronul, cu împrumut. Eu sunt ghost writer. Fac traduceri şi le semnează el. Ştii cum se întâmplă.

Ciocnesc, la iniţiativa fetei. N-am văzut în viaţa mea o femeie mai naturală. În afară de profesioniste, desigur. Acelea au însă ceva iremediabil vulgar. După cum bea, fata pare nefamiliarizată cu alcoolul. Aceste mâini cărnoase, se bucură Coman în sinea lui. Fata asta este foc de senzuală.

Coman face faţă situaţiei, dar se simte cumva buimăcit. Merge prea lin toată treaba, aşa ceva nu se întâmplă în realitate, dacă nu plăteşti. Dacă aduci o profesionistă, da, este altceva. Numai că este greu să găseşti una atât de inteligentă. Ar trebui să fie o actriţă desăvârşită, pentru a realiza aşa ceva. Această naturaleţe fenomenală!

Fata se tot apropie de el, de parcă i-ar fi frig. Coman reuşeşte, în fine, s-o mângâie pe spate, acolo unde prea scurtul tricou se sfârşeşte. Apoi mâna i se urcă. N-are sutien! Această revelaţie îi smulge un mic geamăt. De satisfacţie, de stupoare? După toate aparenţele, fetei nu i se pare dezagreabil sunetul respectiv. Se mişcă lin, de parcă s-ar oferi mai bine mângâierilor. Trecându-şi palma pe pielea ei supraomenesc de plăcută la pipăit, Coman se simte ca un alchimist capabil, în fine, să fabrice aur din plumb. Da, asta este, ar vrea să urle, asta este totul! Restul sunt nimicuri. În timp ce-i mângâie sânii mici şi tari, fără să-şi mai reprime gemetele de plăcere, lui Coman îi flutură prin minte ideea că astfel de femei, cu sânii mici, se excită greu, dar şi când se excită... La rândul ei fata, Helen, scoate nişte sunete de pasăre somnoroasă, oarecum guturale.

Urmează un balet al dezbrăcării. Goală cum a făcut-o mămica ei, fata intră în aşternutul traducătorului. Privind-o, aproape nebun de satisfacţie, Coman se felicită, în treacăt, pentru cearşafurile sale curate. O cam am pe-asta, curăţenia, iată adevărul. Apoi: SIDA, hepatita C? Nu-mi pasă. Pot să mor imediat, dar mai întâi s-o fut.

Şi chiar o face, cu asupra de măsură. Când realizează primul orgasm, fata îşi contractă atât de tare trupul fin încât acesta începe parcă să vibreze. Sunetele melodioase scoase de ea îi plac la nebunie lui Coman, îi hrănesc virilitatea, îl transformă într-un bărbat pur şi simplu. Mai urmează vreo câteva orgasme, la fel de sublime, dacă este să folosim expresia ulterioară a lui Coman. În cele din urmă, când moliciunea fetei şi faţa ei de madonă relaxată spun că entropia universală a fost sensibil micşorată, i se întâmplă şi lui. Gemetele sale aduc foarte bine cu nişte hohote de plâns.

Scriind cele de mai sus, Coman începe să aibă nişte dubii. Nu cumva am inventat totul? Chiar s-a petrecut în realitate sau mi-am imaginat eu scena? Nu se poate decide.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Aproape răsăritul, Alberto Păduraru (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pamuk. Viaţa cea nouă, Ilinca Bernea, pe marginea unei cărţi de Orhan Pamuk (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Ustionca / El face rău şi crede că e bine, Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O singură noapte de iubire, Oxana Kopas (4.3/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro George în vacanţă, Ana-Maria Androne-Bouman (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer