Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Phuket, plămânul thailandez (1)


Eduard Ţone

13.01.2009
Eddie's site, ianuarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Înainte să ajungi în Phuket, te rogi să nu te lovească vreun tsunami. Îndată ce ai ajuns, o lume ciudată, contrastantă şi savuroasă te face să uiţi de valurile uriaşe pentru a te arunca în braţele primitoare ale Thailandei.

Şoferul de taxi întinde cartea de vizită şi bâlguie ceva în engleza de baltă pe care o folosesc toţi thailandezii şi care include un maxim de 20 de cuvinte. "Dacă vreţi mâine taxi, sunaţi". Are ochelari de soare Armani şi ceas Cartier. Falsuri rezonabile. Mă uit pe bucata de carton. "Mr. Porn". Nu-mi pot stăpâni un zâmbet dar pot stăvili hohotul de râs care mi se declanşa instant. "Mr. Porn, nice name!". "Thank you!". Nici o urmă de ironie. Thailandezii nu-şi permit ironii, nici măcar când vine vorba de şoferii de taxi. Mr. Porn "decolează" încet în Toyota lui Avensis, bine garnisită cu pliante turistice legate de minunăţiile Phuketului: Phi Phi Island, James Bond Island sau, poate, uimitorul spectacol în stil Las Vegasian - FantaSea Show.

Phuket e insula aceea de care toată lumea a auzit acum patru ani, când tsunamiul a lovit nemilos coastele tuturor statelor din Asia de Sud-Est. Micuţul tărâm din sudul Thailandei şi-a revenit miraculos după catastrofă. Era obligatoriu. Turismul e hrana de zi cu zi a Phuketului, cel puţin în sezonul de bază (noiembrie - mai), când musonii nu-şi fac de cap umezind pereţii clădirilor şi provocându-le igrasii iremediabile. Milioane de oameni din întreaga lume aleg anual Phuketul pentru a-şi odihni (sau nu) oasele pe fantasticele plaje thailandeze. Masaj? Tuk-tuk? Cheap-cheap? Câteva noţiuni obligatorii pe care orice turist le învaţă instant deîndată ce păşeşte în Phuket.

Conferinţa internaţională FHM îşi desfăşoară ultimele momente în sala de bal a hotelului J.W. Marriott, situat pe plaja Mai Khao, în nordul insulei. Aproape 70 de oameni veniţi din toate colţurile lumii au reuşit încă o dată să dea viaţă devizei conforma căreia "soarele nu apune niciodată în imperiul FHM". 33 de ediţii internaţionale, plus ediţii online în SUA şi Israel. Forţa brandului în stare pură. După trei zile de conferinţă, distracţia poate să înceapă. Există suficient de multe motive.




Mai Hkao

Plaja Mai Khao are 17 kilometri lungime şi e pustie. Aproape unicul ei punct de reper e hotelul Marriott, care îşi auto-depăşeşte renumele transformându-se într-un spectacol indoor şi outdoor. Paradis tropical - acesta ar fi termenul corect. Grădini imense, care-ţi taie răsuflarea prin vegetaţia aparent haotică, trei piscine neconvenţionale, bungalowuri împrăştiate într-un spaţiu de arhitectură peisagistică perfectă, spa de mare clasă, terenuri de tenis, 10 restaurante şi baruri, chiar şi o şcoală de bucătărie thailandeză, pe care o poţi absolvi cu succes în numai două zile. Plaja portocalie e un deliciu. Hotelul şi-a făcut un renume din protejarea broaştelor ţestoase care vin la sfârşitul lui noiembrie să-şi depună ouăle pe Mai Khao. Pentru fiecare zi petrecută în hotel, orice turist e obligat să doneze 40 de bahţi thailandezi (1 euro) în contul broscuţelor. În incinta hotelului se află amenajate două lacuri artificiale, cu vedere spre mare, a căror apă liniştită garnisită cu elemente tradiţionale poate calma în miez de noapte orice bolnav de nervi care încearcă să urle la lună.

Unica problemă cu Marriott-ul e izolarea. Hotelul e departe de punctele fierbinţi ale Phuketului, fiind targetat ca o oază de linişte şi armonie. Cine vrea să vină în Phuket pentru odihnă, nu poate găsi un loc mai bun - mâncare de nota zece, plajă, piscină, plimbare, romantism - all inclusive. Dar... cine vine în Phuket doar pentru odihnă?





Zâmbiţi, vă rog!

Zâmbetul e sportul naţional al thailandezilor. Până să te prinzi de asta, ai impresia că fac mişto de tine. Prea zâmbesc toţi, pentru nişte oameni care câştigă, în medie, 200 de dolari lunar. Dacă un ospătar varsă un pahar de apă pe tine, primul lucru pe care-l face e să-ţi zâmbească. Şi nu trebuie să te simţi ofensat. Zâmbetul (yim) e perceput în Thailanda ca cea mai apropiată reacţie faţă de orice situaţie. Există nu mai puţin de 13 tipuri de zâmbet, de la cel politicos (folosit pentru turişti) la cel oferit rivalului înfrânt, de la zâmbetul de "scuză-mă, dar am dreptate" la cel de "aceasta e chiar o situaţie nasoală". Nu e uşor să faci distincţie între tipurile de zâmbet, însă mai multe zile petrecute printre thailandezi te vor antrena. Vei începe oricum să zâmbeşti şi asta îţi va da o stare de spirit excelentă. Thailandezii ar putea să-şi exporte zâmbetele către lumea occidentală, chiar şi în scopuri terapeutice. "Sunt foarte relaxaţi", spunea un italian pe care l-am întâlnit într-o seară pe plaja din Patong. Profesor de engleză, Carlo predase prin Japonia, apoi se stabilise de doi ani în Phuket. "Au o filosofie simplă. Nu vor să se dezvolte, nu vor să-şi sporească afacerile decât atât cât să poată trăi. În rest, sunt relaxaţi şi fericiţi în sărăcia lor". Văzându-i, aproape că-i invidiezi. Thailanda înseamnă " ". Şi spiritele libere nu pot trăi încorsetate în mirajul banilor.

Şi totuşi, nu se poate spune despre Thailanda că e o ţară foarte săracă. Fostul Siam nu-şi etalează - cel puţin în Phuket - zona mai puţin luminoasă a existenţei. Peste 65 milioane de thailandezi par a fi mulţumiţi cu un produs naţional brut de 9200 de dolari pe cap de locuitor. Investiţiile sunt în curs de derulare: se construieşte masiv şi se investeşte puternic în principalul produs al zonei: turismul. Apar noi hoteluri, restaurante, resorturi. Doar problemele politice dor. Thailanda e o monarhie constituţională, în fruntea căreia regele Bhumibol Adulyadej, împreună cu nevastă-sa, formează un cuplu iubit şi respectat. Problemele apar când vine vorba de guvern, aflat într-o permanentă contestare. În noiembrie, o grupare autointitulată Alianţa Poporului pentru Democraţie (PAD) a ocupat aeroportul din Bangkok, aruncând capitala în haos. Băieţii, neafiliaţi vreunui partid politic, doreau cu orice preţ schimbarea guvernului şi pentru asta făceau în mod constant tot felul de măgării. Mai o bombiţă, mai un atac armat, mai câte un protest stradal violent...


Patong, locul pierzaniei

Odată ce "evadezi" din liniştea plajei Mai Khao, primul loc ce te atrage ca un magnet este celebra plajă Patong. Patongul este echivalentul noţiunii de distracţie phuketiană. Tatăl orgiilor. Mama patimilor. Sora nebuniei. Fratele haosului. Cumnatul lui Bachus. Bunicul sexului. Mama-marea pierzaniei. Imaginează-ţi un fel de Eforie Nord în care adaugi următoarele elemente: mii de curve, sute de tarabe cu produse contrafăcute, zeci de restaurante cu excelentă mâncare thailandeză, multe saloane de masaj, nenumăraţi englezi şi englezoaice care abia-şi mai găsesc drumul prin aburii beţiei, o atmosferă euforică şi, o, da!, celebrii ladyboys. Dar despre ei, mai târziu.

Localitatea Patong îşi întinde străduţele agitate în mod ordonat de-a lungul unei plaje foarte comerciale şi nu atât de estetice. Nu frumuseţea face din plaja Patong un loc al chemării, ci restul. Şi aici s-ar include orice altceva. Începând cu fetele.

În timpul zilei, orăşelul e destul de calm. Şoferii de tuk-tuk (maşinuţele roşii care te duc oriunde ai treabă pentru câţiva bahţi) devin enervanţi prin insistenţa cu care îţi oferă o plimbare. În faţa saloanelor de masaj - care se împart în două categorii (în funcţie de dorinţa... sexuală sau care ţine pur de relaxare) - fete îmbrăcate în costumaşe vesele te îmbie cu voci subţiri şi priviri languroase: "Masaaaaaaj? Masaaaaaaj?". Un masaj e binevenit la unu noaptea sau la 12 ziua. Depinde ce aşteptări ai de la el. Când aud de România, primul gând al străinilor zboară la Dracula, Nadia sau Hagi. Când românii aud de Thailanda, le tresare muşchiul pelvian către masajul thailandez. Orice-ai crede, masajul thailandez e o treabă foarte serioasă şi nu implică (neapărat) ţâţe. El îşi are originile în... India, acum 2500 de ani, şi se bazează pe tehnici de yoga şi ayurveda. Combină poziţii yoghine cu masarea corpului prin presare punctuală şi e mult mai energizant şi mai riguros ca orice altă formă de masaj. Maseuza îşi foloseşte mâinile, picioarele, chiar şi corpul, pentru a-ţi asigura o stare de relaxare totală. Masajul se face pe podea şi trebuie să te aştepţi la faptul că tipa care ţi-l execută va începe să tragă de tine ca la sala de forţă. În saloanele "serioase" nu te dezbraci complet, ci ţi se oferă o bluză largă şi o pereche de pantaloni pe măsură. Maseuzele folosesc o loţiune mentolată şi, la un moment dat, un amestec fierbinte de ierburi înfăşurate într-un prosop, pe care ţi-l presează pe diferitele zone ale spatelui. Masajul durează o oră sau două (după cât alegi să plăteşti), după scurgerea căreia vei avea impresia că renaşti. Poţi opta pentru un oil-massage, un foot-massage sau un happy-massage, ultimul desfăşurându-se fără haine şi cu... finalizare. Preţul se învârte între 10 şi 20 de dolari pe oră, în funcţie de natura masajului.



La multe dintre tarabele cu milioane de lucruri de vânzare din Patong, există tricouri inscripţionate cu "No, thanks, I don't want a fucking tuk-tuk or a massage!". Dacă tuk-tuk-ul poate fi evitat elegant, e imposibil să refuzi la un moment dat o oră de masaj, de orice natură ar fi acesta. Fetele zâmbesc frumos însă mai mult decât atât, au în sânge măiestria unui masaj adevărat.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer