Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Şantier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Uruaguayes. Cortina văzută din scenă (II)


Gigi Căciuleanu

31.05.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

5. Rivera.

Zona francă. În mijlocul oraşului o piatră de mărimea (sau mai bine zis micimea) unei pietre kilometrice desparte Uruguay de Brazilia.


De cealaltă parte a străzii se vorbeşte portugheza, numele străzilor cântă în braziliană.

Exact ca în spectacolul meu (zona mea francă) frontiera dintre spectatori şi artişti se trece cu uşurinţă, fără paşaport şi alte percheziţii corporale. Teatrul, situat într-o clădire ca un fel de cămin cultural de uzină, are pe dinăuntru un şarm neaşteptat şi desuet.


Ca un fel de "Sala Dalles" aşa cum (cu drag) mi-o amintesc, cu o scenă generoasă şi primitoare.

Cu fotolii de piele maron, părând o turmă Ionesciană de rinoceri.

Publicul aplaudă şi aici în picioare şi cu lacrimi în ochi. Ca şi noi...

6. Intermedio.
De la Rivera la Salto drumul trece printr-un fel de pampas cu, din când în când, nişte dealuri, "mesetas", cum n-am mai văzut, ca nişte trunchiuri de con, de forma celebrei coline din filmul Close Encounters of the Third Kind.


7. Salto.

Un teatru "à l'italienne" de genul Operei din Bucureşti, pe dinafară şi mai mic. Pe dinăuntru: o adevărată minunăţie, putând fără teamă sa rivalizeze cu cele mai superbe teatre din lume.

Cu o cortină superb pictată ca şi tavanul teatrului, sau surprinzătoarele scaune de la balcon.


Cortina văzută din scenă, de pe partea artiştilor e plină cu afişe din spectacolele care au bântuit teatrul. Rămâne să se lipească şi unul de al nostru...

Şi aici dansăm în aceeaşi seară de două ori în loc de una, din cauza cozii publicului care nu putuse să intre la primul spectacol. Între cele două spectacole primarul ne face, în faţa sălii arhipline, un omagiu pe cât de public pe atât de electric. Şi îmi face cadou o fotografie a faţadei teatrului cu afişul nostru: "Baletului Naţional din Chile din partea poporului şi guvernului din Salto". În timp ce costumele noastre se usucă în grădină, un neaşteptat Eden, din spatele teatrului...


8. Paysandù.

Pe malul râului Uruguay care ne desparte de Argentina. Văzută de pe mal e la o nici o aruncătură de piatră.

Teatrul - o replică a Scalei de Milano. De necrezut şi el ca şi toate celelalte teatre care nu arată deloc ca fiind teatre de provincie.

Pentru repetiţie ne aşteaptă un bufet într-un local din culisele teatrului care arată ca un tipic Café din Buenos Aires: Café del Florencio (după numele teatrului).

La sfârşitul spectacolului, Primarul, în lacrimi, nu poate scoate o vorbă. Îmbrăţişări şi strângeri de mâini.

A doua zi părăsind oraşul, în ziarul local apare în prima pagină o fotografie din spectacol: patru îngeri zbur(d)ând într-un salt din Gente pe muzica minunatei "Balada para un loco" a lui Piazzola, pe care o iubesc de când mă ştiu...

Plecăm în autobus spre Montevideo, de-a lungul fluviului, dimineaţa devreme ca să apucăm avionul de ora 5 după amiaza şi să ajungem seara la Santiago.

De unde a doua zi repetăm în draci ca să plecăm să dansăm la Talca, înspre sudul chilian. Într-un teatru modern, gen "Théâtre de la ville" parizian.

Adio Uruguay-uri şi bine am revenit în Chile-uri...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer