Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu gura plină de bani, sau cum îi umileşte Vîntu pe caţavenci


Bogdan Ghiu

09.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Blestemul originilor: născut ca un moft politic de casă, blazon democratic al seniorului, erou civilizator, Ion Raţiu, ziarul Cotidianul nu a reuşit nicio clipă să devină cu adevărat un organ de presă. Dar nici n-a prea încercat. Căci mai utilă s-a dovedit a fi tocmai imaginea lui, înşelătoare, de ziar, pentru a produce confuzie şi a permite manevre - din acest punct de vedere, Cotidianul dovedindu-se, din păcate, un fenomen profetic pentru marea masă a mass-mediei româneşti.

În momentul de faţă, cîteva lucruri cred că pot fi afirmate cu certitudine în ceea ce priveşte "ziarul" Cotidianul (privit ca simplu simptom, desigur).

Vreme de ani buni, adică în special în timpul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, Cotidianul şi-a permis să fie un ziar de lux, care să şi dezvolte un jurnalism de lux, inexistent, imposibil, fără cerere la noi. Nu este vorba, aşa cum s-ar putea crede, de falsul jurnalism de opinie, democraţie simulată care, prin Cotidianul, a spălat morţi politici şi s-a străduit, atîta timp cît patronatul cu banii, nu doar cu numele (Sorin Ovidiu Vîntu, nu "caţavencii"), a fost interesat, să "înece peştele", luptîndu-se zadarnic cu evidenţele unui anumit regim politic, ci de jurnalismul cultural sincron care se dezvoltase, ca nicăieri altundeva, la Cotidianul, şi care acum a fost, din păcate ("pierdere colaterală"), lichidat.

Atîta timp cît a fost util ca instrument jurnalistic nu de presiune (deoarece nu avea consistenţă în sine), ci de diversiune, de întreţinere a unei false imagini democratice asupra societăţii româneşti, Cotidianul a fost lăsat să se dezvolte, sfidător, peste posibilităţile şi nevoile momentului şi ale locului.

Ipoteză: atîta timp cît, prin intermediul acestui ziar, dar nu în exclusivitate, ci tot ca element de blazon, de lux în ansamblul trustului media Realitatea-Caţavencu, patronatul, finanţatorul principal, acţionarul majoritar putea să urmărească interese financiare enorme (precum, să zicem, accesul la monopolul asupra unor resurse rare), cheltuiala în van, de lux, dar minusculă în raport cu ţelurile urmărite, pe care o reprezenta Cotidianul merita să fie făcută. Acum, nu mai merită.

Şi Sorin Ovidiu Vîntu se spală, prin urmare, pe mîini şi îl trimite pe jurnalistul de blazon, dar fără feudă, Cornel Nistorescu pe post de killer profesionist să "rezolve" afacerea Cotidianul. Aproape nici nu contează dacă acesta va reuşi să reformeze ziarul, adică să-l transforme în sfîrşit, cu adevărat, într-un ziar, întorcîndu-l, în toamna campaniei patriarhului, împotriva candidaturii lui Traian Băsescu. Important este şahul în care sînt puşi jurnaliştii-fondatori de la Cotidianul, nimeni alţii decît partenerii de afaceri, în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu, ai lui Sorin Ovidiu Vîntu.

A doua ipoteză: "caţavencii", co-fondatori ai trustului de imagine, în toate sensurile termenului "imagine", dar mai cu seamă în unul anume, Realitatea-Caţavencu, sînt, în momentul de faţă, prizonierii (de lux, evident) ai legămîntului pe bani mulţi cu Sorin Ovidiu Vîntu.

Ceea ce SOV le face, în momentul de faţă, prin intermediul lui Cornel Nistorescu, "caţavencilor" se cheamă umilire, bătaie de joc. Dar cel mai bine, mai elegant, mai de blazon se tace, ştim asta, cu gura plină de bani.

Cît va mai ţine! Deoarece este foarte posibil ca SOV să schimbe complet calimera şi, pur şi simplu, să dizolve afacerea cu caţavencii, reformînd-o în altă parte, cu blazoane mai proaspete, mai puţin obosite, mai puţin compromise de politică pentru bani şi de democraţie pentru privilegii.

Nu regret, de la Cotidianul, decît jurnalismul cultural colateral care începuse să se dezvolte în marginea celui aşa-zis politic, aşa-zis de opinie sau intelectual, pe care îl consider un simplu simptom temporar, o simplă perversiune "de epocă", a cărei existenţă şi, mai mult, însăşi posibilitate mi se pare, deja, de domeniul inimaginabilului, al absurdului, al incredibilului. Aşa e în istorie!

Regret, de fapt, Cotidianul tocmai ca fals ziar, ca mijloc de cheltuire oneroasă, de risipire somptuară a unor bani oneros, adică FNI-st obţinuţi. Deşi multă vreme a ascuns morţi în dulap şi, mai mult, adică mai neruşinat, i-a scos, cu fast, la plimbare (procesiunile politice par întotdeauna nişte înmormîntări), Cotidianul nu a fost un ziar, şi cu atît mai puţin unul politic, ci, în cel mai bun caz, o publicaţie culturală cotidiană, aşa cum nici marile culturi nu-şi pot permite. Dar, repet, ca să fie cît se poate de clar, nu prin editorialele şi comentariile lui cu aere intelectuale, ci prin modul efectiv în care o mînă de jurnalişti marginali concepeau cultura vie, contemporană (adică post-logocentrică) şi (im)posibilitatea criticii, în paginile special dedicate fenomenului cultural. Intelectualii români sînt de multă vreme anacronici faţă de cultura în curs.

"Răsfoind" "afacerea Cotidianul", îţi spui că în democraţie, măcar, "regimurile" trec, totuşi, mai repede, dominaţiile şi oligarhiile îşi primenesc numele de cod mai rapid, nu doar o dată la cîteva decenii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer