Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viziuni cu madone (XIII)


Simona Cratel

05.09.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Singur acasă, oblojit de nevastă provizoriu, a zis ea. Plecată să procure cele necesare pentru a nu se infecta, doamne fereşte. N-ai ce-ţi trebuie în casă? Doar eşti doctoriţă, nu lucrezi la aprozar, o întrebase el. Totuşi mai bine că se dusese. Singur şi mulţumit că a scăpat. Nimeni nu-şi mai pune problema să adopte copilul ăla blestemat. Un drac de copil. Ce, ăla e copil? A avut şi el o fată, dar Ivana n-a fost aşa. A fost o fetiţă pe care-o sufla vântul în toate direcţiile şi dădea apă la şoareci din orişice. Era mică micuţă şi avea un firicel de voce.

Drac împieliţat.

E timpul să vină acasă băiatul lui, să uite toată lumea de anormala aia. Ce femeie a adus pe lume monstrul ăla de fetiţă?

Când aude soneria se ridică şi se îndreaptă spre uşă. Când deschide rămâne cu gura căscată.
"Vă deranjez?", întreabă Ramona.

O vede cum se îndreaptă spre el zâmbind, cu pasul ei uşor, dansat, şi simte dintr-o dată că i se taie genunchii, ceva indescriptibil se întâmplă în el, ca şi cum o mână invizibilă iar distruge toate organele interne în căutarea sufletului ca să-l distrugă şi pe el. Şi această eviscerare fără anestezie îl lasă năuc. Ramona îi spune ceva, dar e incapabil să audă. Simte, o simte pe Ramona, îi simte fiecare mişcare, oricât de neînsemnată a trupului, fiecare respiraţie. Toată capacitatea lui de a simţi este dată la maximum, precum volumul unei combine muzicale care asurzeşte totul în jur. Aha, da, îşi spune, uitasem.
"Nu mă deranjezi, domnişoară. Intră."

Ştiu unde se află inima unui om, i-ar şopti bărbatul, suflându-i în faţă aroma unei lăzi de bere şi a unei sticle de vodcă. Este exact aici. Şi i-ar propti vârful degetului arătător în locul precis, apoi ar zâmbi şi ar lăsa-o să plece.

Adunându-se din reverie, spune repezit:
"Soţia mea trebuie să sosească imediat. S-a dus până la farmacie. După câte vezi, domnişoară dragă, am avut o problemă cu o mâţă."

Privind-o în timp ce-i trage scaunul să se aşeze la masă: "Şi cu o fetiţă."
"Deci a fost pe aici Ioana?"
"A fost, de n-ar fi fost."
"Cum vorbiţi aşa, domnule Popescu, nu vă e dragă?"
"Nu, nu mi-e. Mai bine spune-mi ce mai face băieţelul meu."

Nu-şi aminteşte s-o mai fi văzut vreodată aşa arătoasă, dichisită. E clar că şi-a dat toată silinţa. Poartă o bluză albă cu mâneci lungi cu un mic imprimeu în piept. Părul lăsat pe umeri, nevopsit, iar faţa uşor fardată. Urmele unui fond de ten, rimel, o uşoară adiere parfumată dinspre ea, ca un suflu venind dinăuntru. Fabuloasă.

Şi-o imaginează departe de el, pe micul său norişor, trăindu-şi cu atâta ostentaţie pasiunea arzătoare de care era capabilă, atât de arzătoare încât nimeni nu mai are dreptul să iubească sau să viseze deoarece nu se poate compara cu ea în intensitate. Îşi adjudecă sentimentul pentru sine, cuvântul "pasiune", şi cu ochi febrili se abandonează vrăjită, dezarmată total, în braţele persoanei căreia îi inspiră minunata avalanşă de trăiri, şi, din fericire, în majoritatea cazurilor frumoasa Ramona fuge speriată de responsabilitatea de a provoca aşa o pasiune arzătoare. Aşa trebuie să fie această tânără femeie din faţa lui. O comoară care ţi se scurge printre degete. A nimănui. Nimeni nu are dreptul la ea, să şi-o adjudece.
"Vă simţiţi bine, domnule Popescu?"

Mâna ei pe braţul lui.
"Da, da, am avut doar o uşoară ameţeală, scumpă domnişoară. Am auzit că vă măritaţi?"
"Da, luna viitoare."

Mâna ei în continuare pe braţul lui.
"Ştiţi, am venit la dumneavoastră să discutăm despre Ioana."
"Nu avem de ce să discutăm despre ea. Nu ştii ce-a fost aici mai devreme. E retardată sau e doar anormală?"
"Vă rog, nu vorbiţi aşa despre un copil."
"Ăla nu e copil. Aia e o creatură."

Frumoasă Ramonă, domnişoară, minunat ovalul feţei dumneavoastră, domnişoară dragă.
"Nici creatură nu pot să zic. Fetiţa aia e devorată pe dinăuntru de un monstru."
"Domnule Popescu...". Mâna ei retrăgându-se.
Nu. Nu. Nu.

Cu un farmec discret, complicat, această Ramonă. Ştie c-ar putea-o strânge în braţe şi să nu se sature niciodată de senzaţiile care or să apară de-aici. Cu faţa aceasta de fetiţă-vampir. Ar fi strâns-o în braţe şi ar fi început s-o mângâie pe păr. Ar fi stat acolo aşa, fără să forţeze lucrurile, până când mâna pe care şi-ar fi strecurat-o între picioarele ei ar fi detectat semne de excitaţie. Apoi ar fi avut grijă ca sexul să nu pară sex. Aproape că n-ar făcut nici-o mişcare, aproape că nu s-ar fi întâmplat nimic. Să nu o sperie, să nu apuce să înţeleagă. Ar fi ţinut-o doar în braţe. În braţe. Protector, enigmatic, tăcut.

Nu. Nu. Nu. Mâna aceea care s-a oprit pentru scurt timp pe braţul său. Înapoi, marş. Să derulăm trecutul. Să dăm pe hold. Luându-i măsura îngustă a carcasei fizice, iar ea roşie sub această privire.
"Domnule Popescu..."
"Da, domnişoară Ramona, doriţi să-mi spuneţi ceva? Că tot repetaţi aceleaşi cuvinte. Dar vă rog nu despre acea fetiţă. Nu aţi văzut-o ce poate? E ca un iepuraş gata să-ţi muşte mâna din umăr."

Ramona întinde mâna din nou spre el, şi-o întinde şi pe cealaltă, mângâindu-l pe braţ, se ridică şi se apropie de el, îşi lipeşte buzele de fruntea lui. Apoi se desprinde de el la fel de brusc. Cristian nu a făcut nicio mişcare. Este un bătrân pe lângă ea, un bătrân ridicol. Un bătrân mai potrivit să fie bunic decât amant. N-are ce să-i ofere. I-ar fi şi ruşine să se atingă de ea. Poate face şi singur diferenţa dintre fantezie şi realitate. Dar zâmbetul lui este uriaş, enorm. Îşi simte ochii umezi. În cap, imaginea acelui băieţel fantastic, apărut pe această lume ca să fie crescut de către el.
"Chiar nu putem discuta deloc despre fetiţa aceea?", întreabă Ramona cu spatele la el, ţinându-şi cu braţele corpul, ruşinată de ce a făcut, încurcată de rolul ei, de doamna Popescu, şi de aiurita de Ivana, pe care nici măcar n-o place.
"Dar nu înţeleg, dumneata eşti doar o asistentă socială. De ce încerci să-mi bagi pe gât un copil pe care-l urăsc?"
"Domnule Popescu, pentru că nu mai suport circul ăsta, şi nu-mi place situaţia asta, ascultaţi-mă bine. Vă rog. Este important."

Vocea ei are ceva discordant cu momentul actual. O linişte nejustificată.
"Fetiţa, Ioana. Ioana este nepoata dumneavoastră."
"Ce vrei să spui?"

Îl priveşte drept în ochi, întoarsă spre el.
"Adică... Adică...", se bâlbâie bărbatul. "Stai, că nu pricep."
"Ivana", rosteşte categoric tânăra. Apoi îşi ia geanta de pe marginea scaunului, haina din cui, şi iese.

Cristian habar n-are cum să asimileze ceea ce a auzit. Stă pe scaun ca un păianjen căruia i-au fost smulse dintr-o dată toate picioarele, amuţit, cu mintea goală, fără să poată cuprinde informaţia primită. Clătinându-se imperceptibil.

Dezastrul.

Sunt fete care par foarte mature pentru vârsta lor, foarte dezvoltate, Ivana a părut mereu mai mică decât vârsta ei, în ciuda înălţimii. Nu poate să priceapă. Nici în ziua de azi, n-a văzut-o niciodată întorcând capul după vreun băiat sau făcând ochi dulci vreunuia. N-a părut niciodată interesată de băieţi. S-a ţinut întotdeauna de fundul prietenului ăluia al ei şi atât. August?! August e tatăl? Mergea cu ea la teatru, la petreceri onomastice, uneori învăţau împreună, ascultau muzică, desenau. Dar... August?! Pe care el îl numea mereu sectant? Ori homosexual? Când anume între activităţile acestea a fost timp pentru un copil? Şi cum l-a conceput în nevinovăţia ei fetiţească? Totuşi e o femeie de douăzeci şi trei de ani, adevărat, dar pentru el este doar o fetiţă. Normal că trebuie să-şi fi început activitatea sexuală de mult. Dacă s-ar uita în ochii ei mari de văcuţă, ar putea fi convins că ea nu poate face aşa ceva. Să-şi desfacă picioarele în faţa unui bărbat. Deşi el spune multe despre ea cu orice ocazie, în sinea lui e convins că e nevinovată, în ciuda dispariţiilor ei nocturne. Când nu ştie nimeni unde pleacă şi când se va întoarce. Sau a dispariţiilor ei cu lunile. Ce face şi mai ales de ce. Asta de pe la şaptesprezece ani. Aşa deci, acum înţelege. Chiar şi la nouăsprezece, douăzeci, nu, la douăzeci plecase deja de acasă fără să lase măcar o pagină scrisă, din care să poată şi ei presupune un motiv, sau care-i locul ăla mai bun spre care îşi luase zborul. Dar în toate dispariţiile astea, el nu şi-a putut-o imagina făcând decât lucruri nevinovate, cel mai des şi-a imaginat-o cuibărindu-se cu vreo prietenă pe-o sofa comodă, una într-alta, cum fac fetele, să-şi împărtăşească iubirile neîmplinite sau visele ridicole de fetiţe, lipind abţibilduri roz pe hârtie parfumată. Nu, n-ar şti cum, e prea naivă, prea plecată cu pluta. Să facă lucrurile alea. Sarcină grea pentru un tată, să hotărască ce face sau nu fetiţa sa din punct de vedere sexual. O frână psihologică automată. Felul copilăresc în care se mişcă, gesturi bruşte, neîndemânatice. Felul în care vorbeşte, băieţesc, în cascade timide, ezitante. Obrajii care-i înfloresc mai tot timpul în flori mari, roşii, din te miri ce. Ceva aici nu se potriveşte. Ceva e putred. Patru ani. Fetele. Cine să le înţeleagă pe fetiţele astea aiurite care visează cai verzi pe pereţi?

O s-o dea afară şi pe ea şi pe mă-sa.

Au târât bunul nume Popescu în noroi.

Citiţi următorul episod aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Curat răsturnare de situaţie,
    ARUAL [membru], 05.09.2009, 11:02

    Hocus pocus preparatus! Curat răsturnare de situaţie, care conduce la reevaluarea întregului construct! Şi la recitirea textului, pentru reevaluarea personalului MAMA.

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer