Prefaţa romanului Supleantul

Citiţi un fragment din această carte.

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

Romanele sunt vise, visele autorului. Am visat să scriu Supleantul timp de treizeci de ani, încă din zilele traumatizante şi vijelioase ale fugii mele din România.

Scena de început era totdeauna dureros de clară; un personaj inocent, un tânăr obsedat de cuvinte, devenea conştient de lipsa de libertate a vieţii lui şi se întreba: voi avea vreodată curajul şi, pe lângă curaj, voi avea vreodată ocazia să-mi schimb destinul?

Dar pentru mine, cel de atunci, schimbarea destinului presupunea pierderi colosale: pierderea limbii în care scriam, a publicului căruia îi eram fidel, a generaţiei al cărei portret îl făcusem în romanele vulcanice din anii '68-'73. Cu alte cuvinte, pierderea aproape integrală a celui care eram, aşa cum mă ştiam de la primele mele încercări literare, consemnate în caiete de şcoală în care scriam poezii şi nuvele, de mână, înghesuit, timid şi totuşi pasionat şi cu speranţa unui viitor literar strălucit.

Pe acel tânăr scriitor îl cunoşteam. Îmi era prieten. Presimţeam că, dacă evenimentele mă vor forţa să mă expatriez, voi suferi o înjumătăţire a fiinţei interne la fel de adâncă şi de brutală ca aceea din adolescenţă, când îmi pierdusem fratele geamăn. Un alt geamăn al meu, tânărul pe care îl felicitam pentru pasionata sinceritate şi neobosita căutare a realului, avea să dispară. În chip straniu, libertatea îmi cerea să încui înăuntrul meu şi să ţin în captivitate exact acea fiinţă intimă care îşi dorise libertatea. Ca să fiu un român liber, trebuia să trăiesc ca expatriat. Ca să scriu liber, trebuia să mă adresez unui public nou şi relativ indiferent la tema libertăţii, publicul american.

Nu vreau să spun mai mult despre condiţia de scriitor de succes... expatriat. Modelele mele admirate, Conrad, Nabokov, Eugen Ionescu, nu păreau să sufere de această dilemă. Niciunul nu fusese stindardul unei generaţii în patria şi limba de baştină (şi niciunul n-a scris din nou în limba maternă, după o carieră literară în engleză ori în franceză). Concis spus, ei nu au pierdut la fel de mult atunci când s-au despărţit de matcă. Vai, pentru mine nu era la fel. Aveam foarte mult de pierdut ca să-mi cuceresc libertatea.

Cu această dilemă în suflet, am început să scriu în engleză. Cu aceeaşi dilemă în suflet, am scris cărţile mele cele mai cunoscute pe plan internaţional.

Dar nu dilema scriitorului e tema romanului Supleantul, ci a fiului de sânge silit să fugă. N-aş vrea să dau impresia că Supleantul e o tragedie. Este o carte complexă, despre o lume complexă, cu zâmbete şi cu lacrimi.

Am scris scenarii de filme la Hollywood, în general fără să-mi pese dacă eram trecut pe generic ca singurul autor al scenariului ori dacă împărţeam creditul written by cu regizorul, şi uneori cu actorul principal. Un film are mulţi taţi (ori multe mame). Un roman are un singur părinte, autorul. Un roman e visul artistic al unui singur om. De aceea îl prefer eu, chiar dacă scriu cinematografic, cum mi s-a spus de multe ori. Numai într-un roman pot da măsura unei întregi epoci şi a personalităţii mele la acea vreme.

Prietenii care, într-un moment sau altul, au grăbit naşterea Supleantului merită o menţiune specială. Ani de zile, Iris m-a îndemnat să îl scriu, chiar şi în româneşte, dacă nu puteam altfel. De trei ori, în conversaţii pe care le ţin minte amănunţit, Alex. Ştefănescu m-a întrebat: "Ei, când vei scrie din nou în româneşte?" Un important rol în această decizie a avut Marius Tucă, pe care nu l-am întâlnit până în toamna anului 2008 şi care a formulat cu extremă simplitate ce aveam de făcut: "Lumea aşteaptă să spui ce ai de spus!" Le mulţumesc lui Marius şi soţiei lui, Neguţa, pentru modul cald şi ospitalier în care m-au încurajat să mă aşez la computer. La îndemnul acestor prieteni noi, m-am întors în California şi, palpitând ca un adolescent la vârsta primului sărut, am început să scriu, în româneşte, Supleantul.

Pe parcursul scrierii, Iuliana Margareta Astalis, care m-a citit şi în română, şi în engleză, s-a dovedit a fi cel mai inteligent critic al tonului în care povesteam. Alţi cititori de pe parcursul scrierii - Sorin Zărnescu, Florin Lupescu, Alex Rotaru, Dinu Bălan - au format o cameră de rezonanţă nepreţuită, pe care n-am avut-o la scrierea altor cărţi. Ajutorul lor explică felul cum am putut scrie o asemenea carte în doar şase luni. Toţi aceştia, Marius şi Neguţa Tucă, Iuliana Astalis, Sorin Zărnescu, au fost lângă mine în timpul scrierii, ca nişte confraţi arheologi ai unei istorii de neuitat.

În fine, eroinei cărţii, sumbra prinţesă Diana a comunismului, îi mulţumesc postum, cu adâncă gratitudine. Supleantul e o carte pe care ar fi citit-o zâmbind.

Sper să citească Supleantul întreaga generaţie care s-a recunoscut în Prins. Zâmbind, şi uneori lăcrimând, aceeaşi generaţie.

În perioada 20 octombrie 2009 - 10 noiembrie 2009, Petru Popescu se află în România pentru turneul de promovare la nivel naţional a volumului Supleantul, publicat în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Jurnalul Naţional. Turneul cuprinde lansări de carte şi întâlniri cu elevi, studenţi şi jurnalişti în numeroase oraşe printre care: Cluj, Oradea, Alba-Iulia, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Braşov, Iaşi.

Despre roman: Protagoniştii: Fiica dictatorului, tânărul artist apărut în viaţa ei în mod neprevăzut, forţând-o să "se uite în oglinda" şi dictatorul însuşi, sistemul ca atare. Fiica, deşi insecure şi răsfăţată, doreşte să fie iubită cu adevărat. Sportul sexual a fost rebeliunea ei împotriva părinţilor şi a mediului în care a trăit. E fascinată de un bărbat diferit de cei din lumea ei - un artist, un idealist afectuos cu femeile, cu totul altfel decât "virii balcanici" care zumzăie în jurul ei. Scriitorul e un tânăr devenit cunoscut pe neaşteptate, prin două cărţi şocant de sincere care s-au strecurat printre dinţii cenzurii. Luptând să rămână inocent, el îşi dă seama cât de precar e succesul lui. Pactul cu regimul, situaţia de "supleant", le-a făcut ca să poată scrie pentru acei cititori necunoscuţi - anonimii care-i strâng mâna în tramvai, zeţarii care-i tipăresc ediţii extra ca să le vândă la negru, colegii de liceu, tinerii de oriunde, din toată România. Şi, cu unele scrâşneli de invidie, chiar şi confraţii literari. Dictatorului (care e un personaj odios, şi totuşi în felul lui un patriot tragic) nu-i pasă de artişti decât ca să-şi consolideze propriul piedestal. Dar fiica puterii îl citeşte pe scriitorul tineretului tocmai când România "iese la suprafaţă" faţă de URSS. Deodată, scriitorul tineretului i-ar putea fi util Dictatorului. Fixaţia fiicei pentru scriitor, de asemeni, i-ar putea folosi.

Atras irezistibil, scriitorul se apropie de vulcanul puterii. El se uită în craterul vulcanului, fără să ştie bine de ce. Din simplă curiozitate? Curând îi devine clar că scrisul lui liber, şi deci inocenţa lui, vor continua (ca şi libertatea limitată a României) numai în funcţie de psihopatia progresivă a Dictatorului. De la primele pagini, suspansul e bazat pe dinamica narativă: fata - artistul. Îl va sili fata să "cadă la aşternut" tocmai când o cuprinde dorinţa de a fi iubită pentru ea însăşi? Intrigă şi Iubire e cea mai de succes formulă a prozei. Vor face amor, ori nu vor face? Şi ce va fi, o romanţă sinceră, chiar dacă de numai câteva ore, înainte ca dragonii puterii să intervină?

Celălalt element al suspansului este: Cine va folosi pe cine? în acest joc bizantin, Dictatorul şi fiica lui sunt versaţi, iar artistul e începător. Epic şi erotic, nu există conflict mai interesant decât o femeie decisă să aibă un bărbat, dar a cărei comportare se schimbă, afecţiunea învingând vanitatea, pentru că... bărbatul respectiv atinge corzi ascunse din inima ei.

Deci, în povestea lui Petru Popescu, Zoia e Julieta în căutarea lui Romeo prin hăţişul Securităţii, al intereselor camarilei şi al planurilor nebuneşti ale propriului ei tată. Piscul romanţei şi ruptura dintre ea şi iubitul improbabil sunt narate pe fundalul turneului lui Ceauşescu în 1973, de la Havana la Santiago de Chile - la care scriitorul e mobilizat ca reporter, deci n-are cum să fugă de atenţiile fiicei. Între cei doi se petrece o "folie à deux" fiica mărturisindu-se complet, asumându-şi riscul de a fi respinsă pe care nu şi l-a asumat niciodată înainte şi dându-şi seama că e mai captivă erotic şi existenţial decât el. Dar el e mai vulnerabil în alt fel: scrisul e viaţa lui, chiar şi pe altă orbită, pe altă planetă, în altă limbă. Dacă rămâne în România, nu mai poate fi pur; dacă fuge, chiar dacă i se deschid orizonturi nebănuite, nu mai poate fi la fel de întreg ca artist.



Programul turneului naţional de promovare

21 octombrie 2009 - Alba Iulia
ora 10:00 - Lansare de carte în Aula Universităţii "1 Decembrie 1918" (Str. Gabriel Bethlen nr.5)
ora 12:00 - Participare la susţinerea tezei de doctorat a lui Dinu Bălan despre Petru Popescu: Universitatea "1 Decembrie 1918" (Str. Gabriel Bethlen nr.5)

23 octombrie 2009 - Cluj-Napoca
ora 9:30 - 10:15 - Conferinţa inaugurală: Petru Popescu, scriitor - Munca lui Sisif, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării
ora 10:40 - 11:15 - Lansare de carte: Petru Popescu, Supleantul. Prezintă: Prof. dr. Dinu Bălan
ora 11:15 - 11:45 - Sesiune de autografe
ora 18:00 - lansare la libraria Diverta

26 octombrie 2009 - Oradea
ora 10:00 - Întâlnire cu studenţii la Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere (Str. Universităţii nr.1), Sala C23. Prezintă: prof. univ. dr. Ion Simuţ
ora 17:00 - Întâlnire cu publicul în Sala Mare a Primăriei Oradea (Piaţa Unirii nr.1). Prezintă: scriitorul Traian Ştef

27 octombrie 2009 - Timişoara
ora 13:00 - Întâlnire cu studenţii la Universitatea de Vest, Facultatea de Litere (Bd. V. Parvan nr.4). Prezintă: prof. univ. Dan Vighi
ora 17:00 - Lansare la Librăria Caligraf (în incinta Filarmonicii Banatul, Bd. C.D. Loga nr.2). Prezintă: profesorul şi criticul Cornel Ungureanu

29 octombrie 2009 - Bucureşti
ora 13:00 - Întâlnire cu elevii la Liceul Mircea Eliade (Splaiul Independenţei nr. 315-317)
ora 18:30 - Lansare de carte la Diverta Magheru (str. Universităţii nr.1). Vorbitori: Alex Ştefănescu, Bedros Horasangian

30 octombrie 2009 - Bucureşti
ora 12:00 - Întâlnire la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere (str. Edgar Quinet, nr.5-7), Sala Consiliu

2 noiembrie 2009 - Bucureşti
ora 10:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Spiru Haret (str. Italiană nr. 17)
ora 13:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (Bd. Regina Elisabeta nr.48)

3 noiembrie 2009 - Ploieşti, Văleni
ora 10:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale (str. Gheorghe Doja nr.98)
ora 13:00 - Întâlnire cu elevii la Colegiul Nicolae Iorga din Văleni (str. Berceni nr. 42)

4 noiembrie 2009 - Braşov
ora 13:00 - Lansare de carte la Librăria St. O Iosif (str. Mureşenilor nr.14)

6 noiembrie 2009 - Sinaia
ora 10:00 - Întâlnire cu elevii de la Colegiul Mihail Cantacuzino (str. Bucureşti nr.40 Bis)

7 noiembrie 2009 - Sinaia
ora 11:00 - Întâlnire la Centrul Cultural Carmen Silva Sinaia

9 noiembrie 2009 - Iaşi
ora 12:00 - Întâlnire la Biblioteca Central Universitară
ora 18:00 - Lansare la Librăria Diverta Iulius (Bd. Tudor Vladimirescu nr.2 et.1)