Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Atelier literar

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cenaclul de la Muzeu - Şedinţa din 11.11.2009


Autori diverşi

23.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Cenaclul de la Muzeu



*****

Cronica de cenaclu 11 noiembrie 2009
de Luminiţa Duţu
Seara a debutat cu îndemnul moderatorului cenaclului de a păstra un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Dinică. Tudorel Urian a transmis participanţilor la cenaclu un gând bun, emoţionant, rememorând activitatea acestui mare actor care i-a marcat, în mod fericit, copilăria.

Tudorel Urian: Astăzi avem onoarea să găzduim în cenaclul nostru o poetă din Israel - doamna Riri Sylvia Manor - o poetă care, de câte ori vine în România, ne bucură foarte mult sufletele, autoarea unor poeme extrem de sensibile, întotdeauna pe gustul publicului. În dreapta mea este doamna Rozalia Grozea, o autoare care scrie o poezie de cu totul altă factură decât doamna Manor, dar sperăm ca şi aceasta să vă producă unele satisfacţii.

Înainte de toate, le rugăm pe cele două poete să se prezinte în faţa dumneavoastră, pentru a cunoaşte, desigur, traseul lor literar, afinităţile lor în lumea literaturii şi în funcţie de aceasta, să aveţi o cheie de înţelegere a poeziei lor.


Riri Manor - poezie

"De-a lungul anilor, toate momentele de durere, de emoţie adevărată, toate clipele pline de farmec şi de semne de întrebare nestatornice, ca un caleidoscop - toate aceste momente s-au cristalizat la mine, mereu, în poezie."

"Mărturisesc: scriu poezii de la nouă ani. Prima poezie mi-a fost publicată în Ziarul Copiilor. Mai târziu, nu am mai trimis nimic spre publicare căci mă aflam în plină perioadă Gheorghiu Dej şi să fi vrut să public însemna să fiu mercenară a tocului. La 18 ani am abandonat ideea de a mă înscrie la Facultatea de Litere sau Cinematografie sau Filozofie, facultăţi bântuite atunci de stafia apăsătoare a ideologiei şi m-am înscris, aş spune "cu moartea în suflet", la o facultate ştiinţifică, din întâmplare Medicina. După câţiva ani, mă văd în tunelul timpului, în 1960, scriind o poezie de rămas bun poeziei, părăsind limba maternă şi ajungând în Israel fără să ştiu măcar alfabetul ebraic. După douăzeci de ani de tăcere poetică şi lucrări medicale care mi-au adus titulatura de Profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv - mă văd, din nou, în tunelul timpului, pe malul Lacului Tiberiadei, unde a venit sfioasă la întâlnire cu mine: prima mea poezie în limba ebraică.

Revenită cu ajutoare medicale în România în 1990 am reînceput să scriu poezie în limba română în anul 2000 - după 40 de ani - şi aceasta a dat fără îndoială aripi noi scriiturii mele. Atunci am aflat şi de Nichita Stănescu şi am citit tot ce a scris. Şi cu Nichita Stănescu am făcut două seri la Tel Aviv, pentru că toţi din generaţia mea nici nu-l cunoşteau. Am tradus în ebraică din poeziile Anei Blandiana, ale lui Mircea Dinescu şi ale lui Marin Sorescu şi le-am publicat într-un mare ziar din Tel Aviv şi am scris şi un articol Poezia românească de protest.

Activitatea mea publicistică s-a concretizat în următoarele volume de poezie şi premii literare: Nedudei Erut, ebraică, Editura Sifriat Hapoalim, 2000, Tel Aviv, Privind, Editura Du Style, 2000, Bucureşti (Premiul Blaga, 2001, Cluj), Save As... , Editura Paralela 45, 2007, Piteşti (Premiul de literatura Ofer Lider, 2008, Israel). De asemenea, am publicat poezii în reviste de literatură din Israel şi România şi eseuri în Observatorul Cultural. Acum am material pentru o nouă carte care se va numi, probabil, Pestriţ".

Fragmente:

Arta prezentului

Cândva totul se petrecea cu o precizie de ceas elveţian.
Îmi purtam cu oarecare graţie felină etichete-zgardă:
"Sunt ceea ce sunt presupusă să fiu".

Cândva credeam că iubesc şi eram nelalocul meu printre cuvinte
ca vântul într-un oraş părăsit
închizând şi deschizând uşile caselor goale.

Cândva purtam pe umeri blana unui animal exotic
ca să mă apere de frigul interior şi ca să evite
incestul de a mă iubi despuiată mie.

Astăzi am tot ce nu am, am tot ce am, am tot ce nu voi mai putea avea.
De când nu mă ştiu precis mă cunosc mult mai bine.
Nici nu m-ar mira dacă aş deveni o nouveaux riche
Pricepută
În arta prezentului.


Nu am avut: mame care lucrează / divorţează, etc
card
paşaport
maşină de spălat şi
maşină de uscat rufele, vasele,
aer condiţionat
termopan
calculator şi weburi,
poştă electronică şi internet,
telefon care merge ca un căţel după tine,
DVD
Mazda,
Moluri şi Gimma,
mâncăruri congelate,
confecţii fără probe la croitoreasă,
"Week end" în loc de sfârşit de săptămână,
ziare de week end pentru care îţi trebuie un hamal,
cuptor cu microunde,
"rating" la televiziune,
cărţi americane cu reţete de fericire sigură.
Am avut: Optsprezece ani.


Zadarnic sunt medic

Zadarnic sunt medic.
Fata de şaisprezece ani
Şi-a îndreptat ochii spre revolver
Precum spre o săgeată
De ucis durerea.

Şi glontele capturat în creier
I-a rupt şi epiderma şi lumina.
Şi eu care sunt condamnată
Să-i fiu medic
Amân
Darea sentinţei:
Orbire pe viaţă
Pentru iubire oarbă.

Atunci
Fata de şaisprezece ani
Îmi pipăie vocea
Să-şi completeze mozaicul
Şi găleata cu culori
Se revarsă în memoria ei
Din viaţa-i anterioară.

Şi eu care am văzut
Locul gol
În radiografia creierului.

Şi eu
Care am văzut
Privirea stinsă
A părinţilor
Şi clipa
Când speranţa
Ca o pasăre
A zburat şi a dispărut
Undeva departe

Şi eu care am văzut

Care am văzut
Prea bine

Am vrut să fac o minune.
Am vrut să fiu Dumnezeu.

Şi m-am spart cioburi-cioburi
Ca un pahar.


Opinii ale participanţilor: "Riri Manor are o acută priză la realul imediat care o apropie foarte mult de optzecişti."

Ion Zubaşcu: De obicei, în cenaclu citesc tineri începători care vin să li se confirme talentul şi să asculte critică, în funcţie de care să-şi orienteze discursul. Nu e cazul doamnei Riri Manor - o poetă remarcabilă, cu multe volume publicate, care face servicii imense culturii române în Israel.

Referindu-mă la ceea ce am ascultat în seara aceasta pot spune că în poezia domniei sale este o bipolaritate, o tensiune între doi poli care ar fi Ţara sa şi Ţara gramatica - am decupat o sintagmă din poemul Durerile naşterii. În Ţara sa se întâmplă lucruri dramatice în ordine social-politică, istorică, biografică. În această zonă a discursului poetic pe care l-am ascultat, memoria are de recuperat - poemul Casa ucisă reflectă tensiunea dintre fragilitatea fiinţei umane şi atrocitatea istoriei.

Poezia doamnei Manor este de foarte bună calitate şi registrul în care scrie ar putea sta chiar sub semnul a două sintagme din poemele ei: "banalitatea sănătoasă" şi "importanţa neimportantului". Viaţa cu meandrele ei are prospeţimea detaliilor umile, dar ridicate la un registru poetic semnificativ şi valoros. Sigur că această zonă social-politică, acest strat de realitate istorică este infuzat cu elemente de biografie ce compun un discurs poetic expresiv.

În Ţara gramaticii - la celălalt pol al discursului său poetic, aş înscrie o conştiinţă acută a recuperării memoriei prin arhitectura cuvântului. Tot ce au ruinat tragediile istorice vor fi recuperate în Ţara gramaticii, iar poeta are o foarte acută conştiinţă a cuvântului: "Cuvintele, ca peştii, nu dorm niciodată". Sigur că poemul acesta este într-un registru livresc, dar poeta ştie să întreţină acea atmosferă marină din sugestii foarte bine plasate pe tot parcursul poemului: "cuvintele-sirene", "vietate ex-marină". Pe tema abstractă a cuvântului, totuşi, atmosfera este infuzată de concreteţe.

Mă bucur că am ascultat recitalul poetei Riri Manor şi aş spune că, deşi a absentat atât de mult din ţara sa - 30 de ani e o viaţă de om - a recuperat uluitor, ceea ce înseamnă că este un talent poetic puternic. Riri Manor are o acută priză la realul imediat care o apropie foarte mult de optzecişti.

Ioan Turensky: Mai întâi vreau să-i spun excelentei noastre poete că a răspuns unui gând tainic al meu de a afla ceva despre Israel prin recitarea poeziei Mantaua - foarte scurt, dar condensat. I-aş recomanda autoarei să scrie, în versuri sau în proză, teribila istorie a Israelului, leagănului lumii. Este totodată şi o rugămintea a mea către domnia sa. M-a impresionat poezia Copyright Pământul din care citez sfârşitul poemului: "Ne luăm rămas bun provizoriu/ De la norii cu care ne ştergem picioarele,/ Ghicim în palma deschisă a cerului/, Viitorul diverselor planete care/ Cotcodăcesc prin univers/ Deprivate de urme vădite de viaţă./ «- Ştii până când va păstra Planeta Pământ/ Această exclusivitate?»" Din ceea ce aţi scris aici, condensat, se poate scrie în proză încă nu ştiu câte pagini.

rim: Atunci când citesc un scriitor inedit, încerc să-l încadrez într-un sistem de repere cvasiechivalente. Reperele între care o încadrez pe poeta Riri Sylvia Manor sunt câţiva scriitori israelieni de dublă expresie care au publicat şi în România. Toţi stăpânesc limba română remarcabil de bine şi sunt genuri foarte diferite. Un echivalent ar fi poeta Bianca Marcovici, pe care bănuiesc că o cunoaşteţi şi pe care trebuie să spun că o depăşeşte cu foarte multe clase, apoi ar fi romanciera şi eseista Gina Sebastian Alcalay, care a fost lansată aici şi, in fine, o prozatoare care, cu un humor exploziv în proză le depăşeşte pe amândouă. Este vorba de Luana Zosmer, a cărei carte publicată în România e semnată cu pseudonimul Carola Arbel. Nu ştiu cum sunt semnate cărţile in ivriot din Israel. Încadrată în acest sistem de referinţe, poeta pe care am ascultat-o în seara aceasta, iese ca uleiul deasupra apei cu naturaleţe şi uşurinţă. Dincolo de diferenţa calitativă care sare în ochi, există o diferenţă faţă de aceşti scriitori de dublă expresie - ivrit şi română - şi anume că, dacă în scrierile celorlalţi Israelul, ca realitate politică, geografică şi sufletească este mediul natural al literaturii lor, în poezia doamnei Manor, Israelul este acea ţară care se contrapune Ţării gramaticii, este aproape un spaţiu simbolic, de o universalitate pe care dl. Zubaşcu a remacat-o.

Mai mult, în receptarea mea, i-am găsit poeziei o filiaţie în literatura română. Poezia doamnei Manor îmi pare de-o nuanţă soresciană: de la utilizarea unor anumite expresii grave, până la versuri seci, de tip anecdotă - care sunt mai dure decât la Sorescu, mai adaptate la realitatea începutului de mileniu. Ceea ce m-a fermecat, ca ascultător, este că aproape nu sesizez vreo diferenţă de ton între limbajul colocvial cu care ne-a povestit despre geografia personală şi expresia poetică. Până acum, doamna Riri Manor este prima autoare care depăşeşte nivelul de percepţie al cenaclului prin uluitoarea densitate poetică a textelor sale. Mai mult, poezia sa este extrem de generoasă.

Ion Fodoreanu: Doamnă, eu sunt arhitect şi vă mulţumesc că ne-aţi dat titlul unei expoziţii care trebuie să se mai facă: Arhitectura urâţeniei triumfale. Vă mulţumesc foarte mult!

Ioana Sandu: Am citit-o cu mare plăcere şi atât de mult mi-a plăcut poezia Casa ucisă, publicată în România literară, încât am păstrat pagina tipărită. Este o poezie puternică, o poezie a unei femei puternice. Am ascultat aici o poetă cu o largă deschidere spre literatura universală, cu o bogăţie interioară extraordinară, cu un vocabular extrem de bogat din care reuşeşte să absoarbă cuvinte pe care să le folosească în poezia ei, cum a zis domnul Munteanu, cu o mare generozitate. Poeta reuşeşte să transmită o emoţie extrem de puternică, emoţie care-l face pe cititor să înţeleagă trecutul ei, întocmai cum îşi propune. La Riri Manor rădăcinile sunt adânci şi trecutul revine, din când în când, în poemele ei. Şi nu se teme să recunoască faptul că este stăpânită şi de frică: "În clipa în care/ Sălăşluieşte în noi/ Frica/ Şi Dumnezeul din miezul nostru/ A plecat// Noi devenim/ Pantofii care aşteaptă/ În dulapul/ Unei/ Femei paralizate." Poeta încearcă să se debaraseze de aceste sentimente mai grele şi depăşeşte momentele telurice, ca de exemplu în Mantaua, unde apare credinţa care o salvează. Îi mulţumesc doamnei Riri Manor pentru poemele citite aici, la cenaclu.

Florin Caragiu: Mi se pare o poezie substanţială, o poezie existenţială în care alternează pasajele de factură povestire, cu partea sentimentală şi de recuperarea memoriei. Pe alocuri există o infuzie afectivă care continuă firul şi care, la un moment dat, întâlneşte un pasaj de concentrare densă, o structură care creează o variaţie, mai ales în poemele scurte. Apare o mişcare dublă - de detaşare şi implicare/ inspiraţie-expiraţie - şi aceasta face bine, păstrează tonusul. Poezia este ca un nor în vecinătatea realităţii, pe de-o parte învăluie, pe de alta deschide. Interesantă este această infuzie de suflet care creează acea familiaritate cu lucrurile pe care le însufleţeşte în comparaţii. Este o anumită valorizare a lucrurilor şi cuvintelor poetice, astfel încât ele capătă o anumită viaţă - parte din viaţa personajului. Mi-a plăcut foarte mult poezia Omul de zăpadă unde sentimentul este intens şi bine concentrat. Poezia doamnei Riri Manor conţine multe elemente vizuale, biografice, portrete - adevărate pulsaţii de viaţă, asemănătoare unui râu, când liniştite, când vijelioase. În esenţă, mi-a plăcut ce am auzit în seara aceasta şi modul în care a citit Riri Manor, foarte consonant cu conţinutul.

Matei Romeo Pitulan: Important este acest ultim vers dintr-o poezie pe care a avut curajul s-o intituleze "Nu încerca să înţelegi". Sigur, e foarte dificil pentru mine, cititor - în cazul meu: simplu bibliotecar, mânuitor de carte - dar când o poezie începe astfel şi spune "Nu încerca să mă-nţelegi prea repede, nu încerca.", asta înseamnă că şi dânsa de multe ori a stat în dubiu când a scris şi când a stat să comunice cu noi. Aici spune: "Momentan mă tăvălesc prin toate culorile curcubeului,/ peste o clipă toate culorile se pot contopi şi devin/ chiar Albă ca Zăpada". Dar, oare, poeta vrea să devină Albă ca Zăpada sau se ştie şi puţin neagră, puţin cătrănită? Şi, aici, poate fără să vreau, mă duc puţin la medic, la cel care lucrează cu lumina, cu ochiul. Şi pentru ca să fie un punct final amar, ca un testament, ea spune: "Aruncă-mi clipa ca pe o mănuşă/ Provocatoare de duel." Este aici duelul cu poezia, duelul cu arta, duelul cu trecutul, duelul cu religia şi duelul cu meseria de medic. Este cutremurător că în toate aceste versuri, spre regretul meu n-am avut timp să le citesc pe toate, dar dacă un cititor m-ar întreba "Ce profesiune a poeta?", aş răspunde: "Medic oftalmolog." Pentru că, în această poezie, se întâlneşte medicul cu poetul. Este provocarea pe care doamna o face cu poezia, cu arta şi cu noi toţi. Vă mulţumesc!

Ioana Ieronim: Am o admiraţie foarte mare pentru Riri Manor, în mai multe privinţe. Sigur, ea este medic oftalmolog, însă poate că nu e evident pentru toţi cei de faţă că ea este un medic oftalmolog de vârf, care este un creator mondial în domeniul ei de neuro-oftalmologie, un creator plin de intuiţie. În al doilea rând, am avut norocul, privilegiul pot să spun, să fiu martoră la devenirea ei sau redevenirea ei ca poet român. Şi imaginea pe care o am eu în interior este venită din basmele fraţilor Grimm, că era exact ca o grădină, ca un teritoriu care se ridică din nou. Aşa a reapărut ea încet şi, punând cât mai multe culori, înapoi în limba română. A fost o întoarce în patria cuvintelor - ea e o cititoare formidabilă - şi aţi putut vedea că livrescul din ea nu incomodează câtuşi de puţin carnalitatea expresiei.

O admir foarte mult şi pentru curajul ei ca poet - unul, este chiar de vocabular. Aţi văzut ce cuvinte foloseşte: cu un simţ interesant şi original al proprietăţii lor. Nu sunt cuvinte care apar, de obicei, în poezie. Dar nu are prejudecăţi în privinţa aceasta şi le găseşte locul foarte bine. Îi admir curajul creator, miza spre care merge cu un soi de candoare, sinceritate şi până la capăt - a pus pe hârtie subiecte aproape insuportabile: Casa ucisă sau Zadarnic sunt medic. Pur şi simplu pune chiar mâna pe flacără. Uitaţi-vă că acest lucru se întâmplă rar în poezie. Ca şi intuiţia ei de doctor, are această intuiţie poetică, ca o glas venit din afară şi o conduce către esenţe. Şi, iarăşi, e interesant acest ritm al poeziei care creează un peisaj, care creează şi o ambianţă. Şi nu de puţine ori în această seară am surprins în poezia ei formulări absolut memorabile. Riri Manor este un scriitor foarte interesant şi care merită un loc foarte vizibil în literatura română.

Opinia moderatorului: "Cred că lectura din această seară ne va rămâne în minte multă vreme de acum înainte..."

Tudorel Urian: Voi spune puţine lucruri. În seara aceasta a fost o discuţie absolut febrilă în sală, poezia doamnei Riri Manor s-a abordat din toate perspectivele cu putinţă. Ceea ce mă bucură foarte mult este că oameni din generaţii diferite, care au alte preferinţe poetice au căzut de acord că toată această seară a fost cu totul deosebită. Eu cred că, dacă ar fi fost după gustul meu, aş fi lăsat mai la urmă poemul cu Casa ucisă - pentru că te izbeşte fix în plex şi pe urmă nu mai ai stare să urmăreşti micile bijuterii poetice. Într-un cuvânt eşti marcat de ceea ce se întâmplă în acel poem, este mare greutatea care cade pe sufletul tău, încât devii aproape imun la restul de mici graţiozităţi stilistice şi cuvinte memorabile. Ascultând poemul, eu simt foarte bine această stare de cvasi-dezrădăcinare rămânând cu rădăcinile undeva în sentiment şi în amintiri pentru că am avut o experienţă similară de dezrădăcinare în momentul demolării casei mele natale din Timişoara. Este un sentiment pe care îl resimt foarte puternic. Mi-au plăcut aproape toate poemele, în special cel cu omul de zăpadă care este de-o sensibilitate umană deosebită. Cred că lectura din această seară ne va rămâne în minte multă vreme de acum înainte şi abia aşteptăm să o mai vedem pe doamna Riri Manor la Cenaclul de la Muzeu.


Rozalia Grozea - poezie

"Nu am avut niciodată pretenţia de a mă numi poetă. Poezia este starea care m-a ajutat să mă exteriorizez. Singurele mele recunoaşteri, ca poetă, au fost din partea apropiaţilor, cărora am avut curajul să le arăt din creaţia mea."

Am publicat doar pe internet şi anume: www.confidentze.ro rubrica Desuete - "Dansează cu mine!", www.liternet.ro - Atelier Liternet - Crăciun Liternet, 2006 - "O singură scrisoare" şi www.revistaargos.tk - rubrica Pelerini - "Povestea ciorbei". În afara de acestea, pe versurile uneia dintre poeziile mele a fost compusă o romanţă care a participat la festivalul Crizantema de aur, secţia creaţie, în 2007, anul acesta urmând să particip din nou, ca textieră.

Poeziile mele sunt majoritatea de dragoste, dar şi despre natură, filozofice, religioase. Am cochetat şi cu epigrama, am scris acrostihuri, epitafuri, parodii, dar şi poezii în forma fixă - rondeluri. Unele versuri le-am compus pur şi simplu cântând, improvizând pe melodii cunoscute, ori compuse de mine.

Profesiunea mea este aceea de bonă. Şi aceasta pentru că îmi plac mult copiii. Eu însămi am trei copii mari - două fete şi un băiat."

Fragmente:

Femeie

Eu sunt o bucată de lut
Iar mâinile tale sunt,
Sunt mâinile unui olar
Ce forme mi-aduce în dar.
Şi iată cum mâna-ţi frumoasă
Mă mângîie şi mă apasă,
Cum urcă mereu şi coboară
Şi sunt şi arcuş şi vioară
Ce cântă de vis şi de dor
În mâinile unui vrăjitor!
Eu sunt o bucată de lut;
Dar mâinile-ţi când mă frământ,
Sunt doar o femeie ce vrea
Iubirea întreagă să-ţi dea!


Reţeta unei poezii

Dacă aş face o poezie
Precum o reţetă se scrie
În pagina unei cărţi
De prăjituri şi bucăţi,
Reţeta n-ar fi deloc grea
Şi ea ar suna cam aşa:
Un pic de visare,
În loc de sare;
Un petic de cer,
În loc de piper.
În loc de legume,
Mai pui nişte glume.
În loc de mărar,
Un zîmbet ştrengar...
Iar pentru savoare,
O rază de soare!
Se coace rapid şi uşor
În inima plină de dor.
O poţi face oricînd
Şi savura-numai în gând!


Opinii ale participanţilor: "Rozalia Grozea scrie poezie dintr-un reflex biografic, aş zice catarhic."

Ion Zubaşcu: Cred că trebuie să vorbim despre ceea ce a citit doamna Grozea cu oarecare înţelegere, în sensul că domnia sa are onestitatea să recunoască faptul că n-a publicat, că nu este poetă, că scrie poezie dintr-un reflex biografic, aş zice catarhic. Am simţit că doamna are o biografie dramatică şi eu percep această poezie ca pe un reflex terapeutic de salvare a fiinţei în încercările limită prin care trece. Fireşte, nu pot s-o evaluez din punct de vedere estetic, însă aş încadra-o în categoria celor care scriu în situaţii de viaţă limită. Dimensiunea incantatorie a unor versuri se pretează la texte de cântec, de romanţă. Ar putea fi nişte texte de folk bun, s-ar putea cânta. Însă funcţionalitatea acestui tip de a scrie este una strict personală.

George Enache: Este totuşi lăudabil că dânsa a venit să citească aici. În poezia doamnei Grozea sunt şi scântei care promit, dacă se va ţine pe drumul acesta greu al poeziei. Poate că, într-o zi, va da versuri de o calitate superioară pe care vom fi încântaţi să le auzim aici şi să le comentăm.

rim: O singură completare punctuală la tot ce a spus, într-un mod echilibrat, domnul Zubaşcu şi anume: simplicitatea textelor nu maschează, nu ecranează delicateţea intrinsecă a lor. Atât.

Florin Caragiu: Mă gândeam dacă n-ar putea scrie o poezie pentru copii. Ar putea fi interesantă, fiindcă naivitatea aceasta la nivelul poeziei pentru copii ar da chiar bine.

Ion Zubaşcu: Are undeva un filon de sinceritate, de curăţenie, dar a rămas cam pe la Topârceanu.

Ioana Sandu: Rozalia Grozea are o pornire spre poezie, spre scris - ceea ce este lăudabil. Am mai fost şi la alte cenacluri şi nu am fost de acord cu cei care ziceau: "De ce să ne pierdem timpul?" Fiecare scrie aşa cum simte, iar noi, cei care ascultăm, dacă suntem generoşi, putem să-i ajutăm pe colegii noştri prin comentariile noastre - cu nişte cuvinte de încurajare, cu nişte îndrumări. Eu cred că doamnei Grozea îi lipseşte o lectură sistematizată din poezia românească şi din poezia universală. Dar asta durează, cere timp.

George Enache: Dar poezia Rozaliei Grozea ascunde câteodată nişte idei extraordinare.

Ion Fodoreanu: Mă bucur că am ascultat poezia acestor două doamne, pentru că astă seară am avut parte şi de romanţe, dar şi de simfonie şi ne-au încântat ambele. Vă mulţumesc!

Opinia moderatorului: "Poezia doamnei Grozea se aseamănă romanţelor lui Minulescu, poeziilor interbelice cu ritm, rimă şi cuvinte frumoase."

Tudorel Urian: Cred că ar fi fost bine să se fi citit întâi poeziile doamnei Grozea şi apoi celelalte, pentru că doamna Manor a ridicat un etalon foarte înalt şi s-a văzut şi mai tare distanţa între cele două poete. Acum, fără nici un fel de supărare, într-adevăr există două vârste poetice diferite între cele două autoare.

Deci, poezia doamnei Grozea este poezia cea mai apropiată de aceea pentru copii, aşa cum a spus Florin Caragiu mai devreme. Apoi se aseamănă romanţelor lui Minulescu, poeziilor interbelice cu ritm, rimă şi cuvinte frumoase, asocieri care mângâie oarecum auzul ascultătorului. Însă poezia actuală merge pe alte principii pe care, printr-o lectură asiduă doamna Grozea şi le poate însuşi sau poate vedea dacă i se potrivesc sau nu, pentru că e posibil să nu aibă nici un fel de aplecare către acest lucru. Dar, dacă ceea ce face domnia sa îşi găseşte admiratori, este dreptul său de a continua.

Vă mulţumesc tuturor pentru şedinţa aceasta foarte densă şi foarte lungă şi ne vom vedea miercuri, 25 noiembrie 2009, ora 18.00.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer