Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pelicanul


Ioana Bâldea Constantinescu

14.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Povestea de azi e de la televizor.

Am văzut-o acum câteva zile, acasă, în siguranţă, în cuibul meu. Se numeşte Le peuple migrateur şi... nu e chiar o poveste. E un documentar. Cu păsări. Fazani, papagali, pinguini, berze, lebede... păsări migratoare, care-şi poartă pe aripi reveriile lor arctice, boreale, australe, orientale dincolo de orizonturile lumii mărginite de ape şi munţi.

O poveste din acelea frumoase, cu V-uri de gâşte ca din poemele scandinave, cu papagali albaştri, răzvrătiţi pe cuşca în care s-au trezit prizonieri, cu pui de pinguin căzuţi pradă lăcomiei unui albatros, cu pelicani hidoşi şi greoi, cocori longilini, cu pas ca de podium, păsări cu capete bălţate, codate, tapate ca de bal şi ciufulite apoi de un val de aer cald (sau rece), după cum le-a fost dat să întâlnească...

Microcomunităţi cu pene şi voci stridente, arareori de soprană.

Drumul lor prin ceruri, de pe un tărâm pe altul, din vară în iarnă şi din noapte în zi e suficient să te ţină legat de primul zbor al unui boboc care-şi scutură puful sau de opinteala puiului de cuc nimerit hoţeşte într-un cuib neştiutor de fratricid. M-a ţinut şi pe mine. M-a ţinut până am adormit, cu mintea cutreierată de la un cap la altul de Albatrosul lui Baudelaire, falnic şi singular sau de cel al lui Coleridge, piază bună sau rea a marinarului. M-am trezit cu senzaţia unui vis care se derulează mai departe, pe ecran, unde o escadrilă de crabi orchestra o ambuscadă fatală. Victimă, o biată zburătoare cu aripa ruptă, singură pe o plajă, rătăcită de restul călătorilor cu pene.

Nu ştiu de ce, în înşiruirea asta de episoade când lirice, când naturaliste de-a dreptul, când pur şi simplu faptice, din vieţile seminţiilor înaripate, m-am trezit gândindu-mă la el. La pelican. Hâd, cum spuneam. Umblat şi el prin versuri, prin mitologii, chiar şi prin simbolistica biblică. Enigmatic. Prometheic, cumva, cu puiul care-i ciuguleşte direct din măruntaie resturile de hrană, după care cade ca-ntr-un fel de leşin, epuizat de efort, de duritatea actului care-l ţine în viaţă.

Cu pene lipite între ele de cruste de noroi, scurse în şuviţe cenuşii de pe gât până spre vârful aripilor, cu mersul legănat şi capul diform, cu vocea scheletică în trupul ei de sunet, pleoştit, zbârlit şi morocănos. Aşa e pelicanul. Ochi injectaţi, de reptilă şi nu tu urmă de graţie. Nepreferatul meu, din toate păsările care-şi duc cu ele taigaua, sau oaza, sau bucăţica de crâng pe mii şi mii de kilometri, talisman al unei întoarceri mereu dorite şi niciodată sigure.

Şi, totuşi, mă gândesc la el de-atunci. O pasăre urâtă şi lipsită de tandreţe. Doar în aer e altfel. Când zboară. Tot un display de nerv, de putere, de zvâcnire în sfârşit uşoară, ca de arc.

Se spune că numai unul din puii pelicanului supravieţuieşte. Cel mai puternic. Cel gata să ingurgiteze nu lecţia migraţiei, ci spiritul rasei lui, dumicat, smuls din pieptul părintelui care acceptă fără să crâcnească lovitura sângeroasă a progeniturii. Unii pui mor de foame, incapabili să-şi ciugulească hrana şi moştenirea direct din trupul care-i hrăneşte. Ceilalţi, însă, digeră fiinţa care-i creează şi învaţă să zboare mai departe. Greoi, e-adevărat, urâţi, nemiloşi, dar vii. Puternici. Gata să străbată mii şi mii de kilometri. Hrăniţi cu amintiri care nu le aparţin, busole interioare care-i vor ghida acasă, când pribegia se apropie de sfârşit.

M-a urmărit imaginea. Încă mă urmăreşte cât timp, pe ecran, pelicanul îşi hrăneşte stoic odrasla care-i smulge lacom din vintre hălci întregi de suflet. Uite-i. Nu scot un sunet. Ca şi cum amândoi ar deveni, pe tăcute, părtaşi ai unor doruri cărora se căznesc să le supravieţuiască. Singuri. Tăcuţi... frumoşi. Frumoşi.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer