Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Santiago de Chile, capătul Americii de Sud


Manu Anghelescu

18.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Curcubeul de piatră de la poalele munţilor înalţi

Culorile pietrelor erau un balsam pentru călătorul plecat demult de acasă. În valea cu pietre colorate a găsit linişte şi pace. Acolo, în canionul cît un continent, găsise o formă a existenţei aruncată într-un colţ al memoriei. Atingerea materiei care trecuse prin milioane de ani de metamorfozări devenea o formă de transcendenţă. Aconcagua era mamutul de granit înconjurat de munţi verzi, mov, roz, roşii, albaştri. Cerul arunca zăpadă peste gînduri şi deodată, după euforia culorilor, cavalcada gheţurilor ţintea din nou. Era un nor deasupra capului meu şi urma o graniţă mentală. Puntea dintre Argentina şi Chile avea o porţiune a "nimănui". Acolo, la poalele celui mai înalt vîrf de pe continentul sud american, erai pe teritoriul nimănui. Acolo erai pe tărîmul muntelui. Acolo eram între. Cu tot cu pumnul de pietre cu care am să mă car de acum înainte (fără influenţe din filmul cu Brad Pitt Şapte ani în Tibet care, în mod paradoxal, a fost filmat aici, la poalele vîrfului Aconcagua).

Ororile civilizaţiei

Şi în tot acest timp filozofic, pe ecranul busului se derula o oroare cinematografică cu Sylvester Stallone şi alte rateuri ale actoriei mondiale. Împuşcăturile erau la maximum în timp ce volumul îmi penetra nervii şi îmi punea orice formă de răbdare la încercarea încercărilor. Era ceaţă şi ningea. Contrastul acesta atmosferic şi energetic devenise în ultima vreme o formă de manifestare a stărilor prin care treceam. Efectul era dramatic. Scenografia era fabuloasă. Mintea era actorul principal. Eram părtaşă la o schimbare tragică de situaţie. Treceam din nou o graniţă mentală. Şi între timp se făcuse linişte. Atmosfera devenea şi mai apăsătoare. Se apropia graniţa. Ne dăm jos şi se face frig. Sîntem controlaţi şi puşi în linie. În Chile nu ai voie să intri cu alimente. În timp ce aşteptam sentinţa, tanti de la ghişeu tăia minuţios fiecare bucată de fruct găsită în plasa cuiva. De la "cortado"-ul (espresso cu lapte) şi emoţiile de la prînz, mă durea stomacul. Aşteptarea în linie, ca la tribunal, mă împingea mai adînc în mine. Mintea dădea un "auto searching" şi nu găsea nici un post. Nu avea un loc în care să-şi găsească un refugiu cît de călduţ. Cu siguranţă, aceasta nu era cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Şi trec orele şi minutele devin mai greoaie. Între timp, un film argentinian. În contrast cu brutalitatea ororii de la prînz, filmul argentinian era lejer, cu oameni frumoşi şi poveşti cu zîne de Buenos Aires. Era ca un cuţit în coastă. Părăseam Argentina şi afară ploua. Nu aşteptam nimic de la Chile, mai ales că trei zile în Santiago de Chile erau nimic faţă de cît locuisem în alte zone. În acel moment de proiecţie virtuală Santiago de Chile era ploaie şi frig. O zonă neutră în tranzitul către Noua Zeelandă.

Prima noapte în apartamentul nou nouţ pare un infern. Desenul şi radioul "chilean trash" mă duc într-o zonă aproape interzisă. Eram într-o comă existenţială şi mă întrebam la modul serios în ce direcţie avea să mă poarte următoarea oră. Eram într-un "momentum", mai aproape de sine ca niciodată. Asta mă făcea să ignor design-ul superb al studio-ului în care aveam privilegiul să coabitez pentru ultimele nopţi de Santiago de Chile. Şi acum, în parcul în care stau şi scriu mi se pare ireal că afară e călduţ, că jongleurii care împînzesc centrul vechi mă fac să rîd, în ultima zi în America de Sud.

Santiago de Chile a fost pentru trei zile suma tuturor capitalelor vizitate în America de Sud. Era un fel de Lima fără nebunia din Peru, un fel de Buenos Aires mai relaxat cultural, un Rio de Janeiro fără ocean şi un La Paz fără pieţele în stradă. Santiago de Chile mi s-a părut o îmbinare superbă de culturi, într-un oraş modern şi cultural, cu oameni raţionali şi mîndri. Aici zgîrie norii stau cot la cot cu clădirile coloniale, dealurile tîşnesc din mijlocul străzii, munţii înzăpeziţi străjuiesc marea de case şi constelaţiile stradale fac din Santiago de Chile un spaţiu suprarealist, oricît de tare arată de sus ca o "concrete jungle" vorba lui Marley. Chiar şi muzeul lor de arte e gîndit în acelaşi sens. Mi s-a părut incredibil cum o idee devenea artă şi concept. Niciunde n-am văzut un muzeu mai viu. Arta nouă era integrată în arta "veche", sunetul şi jocurile de lumini trezeau o trăire avangardistă într-o sală care părea să adăpostească numai picturi renascentiste. În acest sens, fără pretenţii de a "bate" Tate Gallery, Muzeul de Artă din Santiago de Chile este un simbol conceptual al Santiago-ului. Doar că urmele recentelor cutremure au lăsat amprente vizibile. Şi invizibile. Cum zicea Eliza, o prietenă întîlnită în faimoasa Indie, cutremurul din februarie a readus sentimentul de solidaritate între oameni. Forţa naturii şi bătrîna Pachamama fac legea, oricît de bine economic ar duce-o Chile. Şi ei, locuitorii Santiago-ului par să fie conştienţi de asta. Cel puţin cei trei chilieni de ieri păreau să facă parte din categoria de oameni cu capul pe umeri. Stăpînind o engleză excepţională pentru America de Sud, cei trei erau clar din altă categorie socială. Nu la fel de "snobi" ca locuitorii din Buenos Aires, nu atît de aspri ca bolivienii din La Paz, nu atît de expansivi ca şi "cariocas" din Rio de Janeiro, locuitorii din Santiago de Chile par culţi şi rezonabili. În plus, blonzi cu ochi albaştri, trădînd origini elveţiene, cum se dovedise în cazul Elizei şi al fratelui ei.

Steaua Sudului

Legat de albastru, steagul chilean aduce a steagul Statelor Unite. Doar că ei s-au mulţumit cu o stea, nu cu o întreagă constelaţie. Şi se întâmpla ca zilele astea să fie sărbătorit bicentenarul în Santiago de Chile, aşa că steagul în alb, roşu şi o stea albastră împînzea fiecare cafenea, magazin, minister, universitate, muzeu. Era clar că nu aveai cum să nu ştii că eşti pe teritoriu chilean. Şi deocamdată asta se simte bine, în ultima zi în America de Sud, într-un oraş cosmopolit la poalele Anzilor.

Urmează ziua de mîine. Care mîine, asta e întrebarea? Pentru că tocmai ne-am dat seama că zburăm la noapte către Noua Zeelandă şi că în loc să ajungem într-o dimineaţă de joi, vom ajunge într-o dimineaţă de vineri... Nu voi şti niciodată cum a fost ziua de 16 septembrie 2010, pentru că nu o voi trăi niciodată. Pentru prima oară pierd o zi din viaţă. Calendarul bate timpul.

Ne vedem pe insula din ziua de ieri. Săptămîna "viitoare"....

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer