Dă semn

Poetul şi dramaturgul clujean bine cunoscut András Visky a realizat, la cererea editurii Koinónia, o selecţie de poeme din cele şapte volume publicate până în prezent la diferite edituri din România şi Ungaria. Antologia conţine cele mai importante poezii ale poetului laureat cu Premiul "Salvatore Quasimodo", de la primul volum publicat în anul 1984, până la cel apărut în 2003, dar şi poezii nepublicate în volum.

Volumul a apărut în seria deosebit de elegantă de poezie contemporană, colecţie ce prezintă volume atât în limba română cât şi maghiară. Seria a prezentat cititorilor români, printre alţii, poezia poetului francez laureat al Premiului Goncourt pentru poezie Lorand Gaspar (traducător: Anca Măniuţiu) şi a lui Tibor Zalán (traducător: George Volceanov). În limba maghiară a apărut volumul de poeme semnat de Ruxandra Cesereanu (traducător: Visky Zsolt).

Traducerea volumului lui András Visky este semnată de cel mai bun traducător de literatură maghiară în limba română: Paul Drumaru.


- M-ai văzut.
- Te-am văzut?
- M-ai văzut.
- Te-am privit.
- M-ai văzut. Am văzut că m-ai văzut.
- Te priveam, nu te vedeam.
- Nu m-ai văzut... Nu?
- Te priveam şi nu te vedeam. Nu te vedeam pe tine.
- Pe mine mă priveai?
- Pe tine.
- Mă priveai.
- Şi nu te vedeam. Te priveam, dar nu. Îţi vedeam mâna, dosul palmei. Asta-i sigur. Şi...
- Şi? Vrei să mă înşirui?
- Îţi strălucea pielea şi...
- Şi. Şi?
- Câte cratere. Toate respiră, fără a se băga măcar în seamă. Degetele...
- Vrei să mă înşirui?
- Aidoma muzicii, ţi-am auzit degetele. Sori şi lune îţi sclipeau pe degete.
- Ai tras cu urechea.
- N-am auzit nimic, decât muzica degetelor. Celelalte sunete se înecau în marea a două respiraţii sacadate.
- N-ai să mă cunoşti. Ai să treci pe lângă mine, ca un străin. Nici nu te uiţi la mine.
- Eu ţi-am văzut coasta mobilă.
- N-ai văzut-o. Eu ţi-am arătat-o.
- Mi-ai arătat-o, am văzut.
- Ce ai văzut?
- Coasta. Tu mi-ai arătat-o. Auzeam şuierul coastelor.
- Ai tras cu urechea.
- Nu, nu eşti om, totuşi.
- Sunt la fel ca tine.
- Întocmai.
- Eşti la fel ca mine.
- Întocmai. Ca tine, ca mine. Nu eşti om, totuşi.
- Ce aş putea fi?
- Poate că...
- Că?
- Nu, totuşi nu. Nu eşti. Sau...
- N-o spune.
- Dă-mi drumul înăuntru.
- Eşti înăuntru.
- Dă-mi drumul înăuntru.
- Eşti înăuntru.
- Mai înăuntru, şi mai înăuntru, încă şi mai.
- Mai înăuntru nu există.
- Există.
- Există.
- Eşti pretutindeni, lasă-mă.
- Ai să treci pe lângă mine, ca un străin. Nici nu te uiţi la mine.
- Dă-mi drumul. Lasă-mă.


Doamne, dă semn, dacă mă auzi, opreşte-te la geamul meu,

ca o frunză, ca o pană ca un fulg,
atinge-te de sticlă cu fruntea dimineaţa,
sau râzi cu voce tare printre pomii din grădină, ca poştaşul.

Doamne, dă-mi semn: dacă-i cuvânt, să fie un ecou,

dacă-i lumină, fie şi oglindă; ştiinţă de-i, să fie dar uitare, -
ia-mă asupra ta ca pe-un veşmânt curat
şi poartă-mă ferice-n vâltorile cereşti.

De ce-ar fi gata pregătit răspunsul că nu mă cunoşti,

că nici n-au auzit de mine, vreo figură oarecare, acolo,
formă deformată şi poartă urma degetelor mele,
ia vezi, ce falsuri pline de talent.