02.11.2004
Umberto Eco şi Robert Ludlum se topesc în acest scriitor american pasionat de coduri sparte, simboluri şi conspiraţii secrete. Dacă piaţa de carte ar fi un cod, romanele lui Brown - Codul Da Vinci şi Îngeri şi demoni (ambele apărute la RAO) - l-au spart deja.

Mai accesibil decît Eco şi mai sofisticat decît Ludlum (creatorul seriei Bourne), Dan Brown îşi revendică şi alte influenţe literare (Steinbeck, pentru descrieri, şi Shakespeare, pentru dialoguri), dar recunoaşte că nu prea mai are timp să citească ficţiune. Intrigile lui trădează o documentare aproape maniacală şi o fascinaţie compulsivă pentru istorie, semne, numerologie şi criptologie. În opinia lui Brown, semnele sînt peste tot, iar cele mai mari enigme ale istoriei nu sînt nici pe departe atît de impenetrabile pe cît credem.

În Codul Da Vinci, una dintre aceste enigme şade bine-mersi camuflată în spatele operei lui Da Vinci, iar Îngeri şi demoni explorează teoria existenţei unei frăţii secrete (Iluminaţii) al cărei scop de veacuri e să pună Vaticanul şi Biserica Catolică cu botul pe labe. Pentru această carte, Brown a beneficiat chiar de şansa unei semi-audienţe la Papă, înainte de care a fost percheziţionat nu atît de arme, cît de sticluţe cu apă. Nu de alta, dar orice miligram de apă prezent în camera în care Papa zice o rugăciune devine sfinţită instant, iar Vaticanul nu încurajează vînzarea ei ilicită (!)

Dincolo de caracterul pur speculativ, dar contagios al interpretărilor, e bine de ştiut că Institutul de cercetare din Îngeri şi demoni chiar există, iar antimateria ca sursă ultimă de energie nu e doar o balivernă: se spune că o picătură din ea e suficientă să alimenteze întreg New York-ul pentru o zi.

Iar pentru amatorii de curiozităţi şi fără nici o legătură cu cărţile, e bine de ştiut că Brown ascultă Gipsy Kings şi Enya, iar unul dintre filmele lui favorite e Romeo şi Julieta al lui Zeffirelli. Bizar.

0 comentarii

Publicitate

Sus