"Oare la ce foloseşte ziua internaţională a filosofiei?" (18 noiembrie e Ziua Mondială a Filosofiei - nota autorului), m-am întrebat în dimineaţa aceasta la micul dejun, în timp ce mîncam un iaurt... Oare este ziua cînd ni se sugerează să gîndim cu ceva mai multă intensitate decît în celelalte zile? Tulburat de această idee, în timp ce aruncam la pubelă un superb pahar din plastic în care fusese iaurtul, am avut o revelaţie. Mi-am dat seama brusc de ce a căzut comunismul: din cauza etichetelor de pe produsele venite din Occident.
Pare o glumă filozofică dar nu e: comunismul a fost învins din punct de vedere ideologic de etichetele, pungile şi ambalajele occidentale. Si nimeni n-a evaluat pînă acum forţa subversivă a acestor etichete şi a acestor ambalaje. Efectul lor asupra noastră, în anii grei, a fost mai puternic decît suntem noi capabili să o recunoaştem. Toate produsele care ajungeau la noi din vest aveau un dublu impact, unul estetic şi altul emoţional. Impactul estetic se manifesta prin faptul că nimeni nu arunca niciodată un ambalaj venit din vest. Cutiile de cafea erau păstrate la nesfîrşit pe o poliţă în bucătărie chiar şi după ce se termina cafeaua din ele. O sticlă de whisky, chiar dacă era golită, nu se arunca niciodată, se umplea eventual după aceea cu ţuică. O sticlă din plastic de Coca-Cola devenea şi ea un obiect fetiş, era imposibil de aruncat, oamenii o refoloseau într-un fel sau altul, fie că puneau în ea lapte, fie că o ţineau ca pe o ofrandă sau ca pe o pradă de război în cămară. Cînd primeau ciocolată din Occident, est-europenii aveau grijă întîi să desfacă uşor, cît mai delicat, ambalajul, ca să păstreze undeva bine întins staniolul... Pungile care veneau din Occident erau şi ele un bun preţios şi oamenii ieşeau cu ele la cumpărături, oarecum mîndri că aveau o pungă "occidentală". Toate aceste "pungi" se plimbau de altfel prin oraşele noastre cenuşii cu o anumită nonşalantă, exista un fel de protest surd şi metaforic al pungilor... Rare erau persoanele care să nu fi avut în casă o astfel de pungă provenită din Germania sau din Italia... Putem vorbi chiar de un protest al pungilor din plastic, după cum putem vorbi despre mesajul lor anti-comunist... În ţările este-europene unde libertatea de expresie era inexistentă, oamenii protestau prin pungile de plastic pe care le purtau în buzunar sau le utilizau pentru cumpărat pîine, făină, salam. Ar trebui să le fim recunoscători acestor pungi, cred eu, pentru că ele ne-au ajutat să ne exprimăm disperarea, dacă n-am fi avut aceste pungi cu care să umblăm de colo-colo şi să ne afişăm protestul ne-am fi asfixiat, am fi murit dracului de neputinţă şi de umilinţă. Cînd gurile noastre erau cusute, noi protestam de fapt cu pungile, nu eram decît nişte pungi ambulante care se plimbau prin Bucureşti, prin Sofia, prin Kiev. Pe aceste pungi figurau tot felul de desene atrăgătoare, tot felul de imagini occidentale, tot felul de texte aparent comerciale dar de fapt protestatare. Nu, nici un filozof nu s-a ocupat niciodată de semantica acestor imagini şi texte imprimate pe pungile de origine occidentală înainte de 1989. Pe unele era scris MARLBORO, pe altele ELVIS, pe altele SUPERMARKET... Pentru est-europeni, însă, toate aceste cuvinte aveau o cu totul altă semnificaţie, ele însemnau de fapt JOS COMUNISMUL!
Iată la ce este bună Ziua Mondială a Filosofiei, putem să le aducem un omagiu pungilor, etichetelor şi ambalajele occidentale care au ros din interior comunismul... Ele au fost dizolvantul ideologiei totalitare, marxism-leninismul s-a evaporat în ele. Pentru că ele au lucrat asupra creierului, asupra imaginarului. Era suficient, pe vremuri, să te uiţi la cutia de cafea occidentală în care păstrai de fapt zahărul ca să respiri puţină speranţă. Toate aceste etichete şi ambalaje erau ca nişte ferestre spre occident, tot atîtea tunele de evadare mentală. Cînd ne cumpăram blugi era absolut necesar ca marca LEVI'S să fie vizibilă, iar dacă mai puneam mîna şi pe un tricou occidental pe care scria LOVE atunci evadarea era totală, sau ne consideram deja integraţi în Europa... Toate aceste cuvinte străine şi toate aceste imagini colorate ne-au ajutat de fapt să rezistăm într-o lume în care lipseau culorile. Da, acesta este adevărul, comuniştilor nu le plăceau culorile, detestau culorile, cu excepţia steagului roşu bineînţeles.
N-aş merge atît de departe cu curajul reflexiv, de Ziua Mondială a Filosofiei, încît să pretind că sistemul comunist ar mai fi durat dacă comuniştii ar fi fabricat ambalaje mai frumoase. Fapt este însă că regimurile comuniste nu au înţeles niciodată cît de persuasivă este forţa imaginii. Iar dacă şi-a fi luat, la acea oră, nişte directori de imagine occidentali, ar mai fi rezistat fără îndoială o vreme.
Astăzi ar trebui să însă să le ridicăm un monument tuturor acestor etichete, ambalaje şi pungi. Ar trebui să le fim recunoscători, să ridicăm o statuie a pungii occidentale... Ambalajele au fost ca nişte zei, ca nişte icoane, ca nişte obiecte fetiş, ca nişte moaşte... Valoarea lor de întrebuinţare, în ţările din est, era cu totul alta decît cea pentru care fuseseră făcute în Occident... Ele erau pur şi simplu mesaje primite din lumea liberă, ele erau dovezi că o viaţă mai bună era posibilă. Puse alături de ambalajele comuniste ele deveneau copleşitoare, pentru că erau superioare. Ori, toate aceste reflecţii se fixau în creierul oamenilor. Est-europenii nu aveau nevoie de demonstraţii sofisticate pentru a ajunge la concluzia că marxism-leninismul era o ideologie stupidă, mesajul pungilor era suficient. Mai puternică, mai violentă decît înfruntarea ideologică frontală dintre vest şi est a fost lupta frontală dintre pungile de plastic occidentale şi plasele de aţă autohtone, între etichetele colorate de pe produsele occidentale şi hîrtia de marmeladă autohtonă, între roşul sticlei de coca-cola şi roşul steagului comunist...
Mă simt liniştit. Ziua Mondială a Filosofiei m-a ajutat să înţeleg de ce a căzut comunismul. Înduioşat, recuperez din pubelă paharul de plastic în care a fost iaurtul şi decid să-l păstrez.