"Dobrogeana" (Tradiţional - 2,63 Mb)
"Subh-i sahar - Zori de ziuă (peşrev în modul hűseynî)" (Dimitrie Cantemir - 3,16 Mb)
Piesele au fost înregistrate în concertul de la Sala Radio, din 20 martie 2011, în cadrul Festivalului Internaţional de Chitară.
***
Invitaţie
Invitaţie
Sâmbătă, 4 iunie 2011, orele 19:00, Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (Str. Ştirbei Vodă, nr. 33), găzduieşte un nou concert Imago Mundi. Concertul, realizat în parteneriat cu Universitatea, cuprinde piese de muzică veche - de la Dimitrie Cantemir la muzică tradiţională românească - ce vor fi incluse pe viitorul album al formaţiei, Isvor. Concertul va fi comentat vizual de proiecţii video mixate în timp real.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile (Studioul de Opera al UNMB are 260 de locuri).
Scrieţi o pagină despre acest concert (în word, cu diacritice) şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm pe LiterNet.