Ascultaţi din albumul Corul Academic al Filarmonicii "George Enescu" - 60 de ani piesele:
"Missa Solemnis" (Beethoven; 9,8 Mb)
"Corul din Trubadurul" (Verdi; 2,76 Mb)
Filarmonica "George Enescu" anunţă lansarea compact discului aniversar Corul Academic al Filarmonicii "George Enescu" - 60 de ani. Editat sub sigla Electrecord, CD-ul cuprinde înregistrări document si înregistrări recente în care Corul Academic al Filarmonicii "George Enescu" a avut bucuria şi onoarea să colaboreze cu dirijorii Constantin Silvestri, Ştefan Mureşianu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Florentin Mihăescu, Iosif Ion Prunner şi cu soliştii Emilia Petrescu, Elena Cernei, Aurel Alexandrescu şi Alexandru Voinescu în lucrări vocal simfonice şi a cappella de Beethoven, Dvorak, Verdi, Şt. Niculescu, Fauré, Bruckner, Mendelssohn.
Cariera Corului Academic al Filarmonicii "George Enescu" a început în anul 1950. Înfiinţat de Constantin Silvestri, dirijor, compozitor şi, la acea data, directorul instituţiei, Corul Filarmonicii a rămas, timp de şase decenii în prim-planul vieţii culturale româneşti. Repertoriul abordat cuprinde sute de lucrări a capella şi vocal simfonice începând din secolul al XVI-lea şi până astăzi. Din anul 1997, Iosif Ion Prunner, pianist şi dirijor de orchestră, este şi dirijorul Corului Filarmonicii.
Întreaga stagiune 2010-2011 a fost pusă sub semnul acestei sărbătoriri. Cele mai importante şi mai semnificative concerte au prezentat lucrările vocal simfonice Simfonia nr. 2 de Gustav Mahler şi Simfonia nr. 9 de Ludwig van Beethoven (dirijor Jin Wang), Recviemul de Robert Schumann (dirijor Johen Wehner), Missa in fa minor de Antonin Bruckner (p.a.a românească - dirijor I.I. Prunner), Oratoriul de Crăciun de Paul Constantinescu (dirijor Horia Andreescu), Simfonia nr. 3 de Gustav Mahler (dirijor Camil Marinescu), Via Crucis de Franz Lizt / Sabin Pautza (dirijor I.I. Galaţi), Recviemul de Johannes Brahms (dirijor Christoph Adt), Stabat Mater de Dvorak (dirijor Florentin Mihaescu) şi Recviemul de Giuseppe Verdi (dirijor Christian Badea). Două concerte corale a cappella au avut în programe primele audiţii ale integralelor motetelor de Bach şi Bruckner. Deosebit de importante au fost programările lucrărilor Aleluia pentru orga si cor p.a.a. de Valentin Gheorghiu şi Oratoriu pe texte din Evanghelia după Toma de Nicolae Brînduş, interpretată pentru prima oară pe scena Ateneului Român.