Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Fotografia de sîmbătă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În spatele obiectivului: Valentin Peliciu


Valentin Peliciu

28.09.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Valentin Peliciu, de cât timp faceţi fotografie?
E greu de spus, de mic copil mi-am dorit să pictez, îmi amintesc şi acum cu nostalgie că încă din clasa 1, jumătate din caiete le umpleam cu desene. Din păcate am crescut într-o familie săracă şi părinţii nu mi-au putut îndruma paşii spre şcoala de arte, la care visam. Apoi prin clasa a 7-a am pus mâna pe prima carte de fotografie: "Munţii şi Fotografia"... şi m-a prins microbul. Cu greu am reuşit să îmi iau un Smena şi pozam tot ce mişca... Dar timpurile m-au împins pe alte căi şi a urmat o perioadă mare de letargie. Abia in 2008 fotografia mi-a subjugat definitiv sufletul.
 
Fotografia este activitatea dvs. profesională principală? Dacă nu, care este aceasta?
Fotografia este un foc ce arde pe dinăuntru, e o chemare, o răbufnire a personalităţii încuiate într-un trup... nu e o meserie, e un mod de comunicare. E exprimarea celui ce nu vrea să cuvânte, e ceea ce scriitorul dăruieşte prin litere, dar in formă vizuală. Nu am câştigat niciodată ceva material din fotografie şi nici nu mă aştept să câştig vreodată, banul uneori devine povară şi îngrădeşte libertatea de exprimare. Nu că mi-ar displăcea să câştig făcând ceea ce îmi place, însă sunt obişnuit să îmi câştig cu trudă dreptul la subzistenţă. Sunt doar un om obişnuit, muncitor într-o fabrică de cablaje auto, am fost vatman, şofer de taxi, nu mi-a fost şi nu îmi este ruşine de muncă, chiar dacă o fac de nevoie şi nu de plăcere. Viaţa îţi oferă multe surprize, cele mai multe negative, însă e al naibii de frumoasă. Mi-aş dori să fiu foto-reporter ce-i drept, însă ştiu că deocamdată trebuie să învăţ, să mă perfecţionez, şi apoi cine ştie...

Ce studii aveţi? Sunteţi autodidact, sau aveţi o pregătire specifică în fotografie?
Am terminat şcoala profesională în '87. Doamne, ce au zburat anii, parcă mă văd şi acum, naiv, plin de speranţe, de vise, de dorinţe. Eram nerăbdător să ajung "pe banii mei", visam să ies campion la lupte libere, sportul pe care îl practicam atunci, visam să ajung undeva mai sus de titulatura de muncitor cu care erau catalogaţi ai mei, visam să fac o facultate şi câte şi mai câte... Au rămas doar vise. Fotografia e într-un fel răbufnirea acelor vise încuiate într-un sertar al sufletului. Învăţ din greseli, învăţ citind foarte mult şi încerc să mă perfecţionez cu fiecare zi. Urmăresc foarte mulţi fotografi, în special pe domnul Dinu Lazăr care este un mentor pentru mine, omul care mă încurajează şi îmi ghidează paşii în această lume mirifică a fotografiei. Ştiu... mai am foarte mult de învăţat dar sunt încăpăţânat şi sunt sigur că în timp voi atinge un nivel mai ridicat. Sper ca atunci când îmi voi permite să achiziţionez un dslr, în mare parte voi fi nevoit să o iau de la capăt, să învăţ alte tehnici, alt mod de a privi latura tehnică a fotografiei. Deocamdată sunt mulţumit cu ceea ce am, o simplă compactă şi incerc să umplu golul tehnic cu imaginaţia.

Ce reprezintă fotografia pentru dvs.?
Cum privesc eu fotografia? Ca pe o frântură de viaţă, acolo unde apăs pe declanşator un chip îmi zâmbeşte, o floare se unduieşte în bătaia vântului, cineva, ceva spune o poveste. Dincolo de obiectiv există viaţa care porneşte spre nemurire odată cu click-ul. Eu simt bucuria răsăritului sau apusului de soare şi încerc să transmit mai departe acea stare de beatitudine ce îmi bucură inima în acele clipe. Fotografia e sufletul celui ce transmite emoţii, e felul de a vedea şi întelege ceea ce ne inconjoară, e amprenta care îl diferentiază pe fiecare fotograf în parte.
 
 

         

Povestiţi-ne despre un proiect fotografic al dvs., finalizat, în lucru sau în perspectivă.
Da, am în minte un proiect foarte amplu, însă mă simt nevoit să îl tot amân până la achiziţia unui aparat de calitate. E vorba despre realizarea unui atlas judeţean în imagini, care să cuprindă tot ce are mai frumos judeţul Arad, arhitectura pornind de la cea cu puternice accente italiene din oraşul Arad şi continuând cu vechile aşezări din munţii Zarandului, sau a celui mai mare târg din vremea imperiului austro-ungar, Lipova. Vreau să aduc la suprafaţă locuri care sunt uitate, dar de o frumuseţe deosebită, cum este Lacul Tauţ sau Valea Cladovei, ori Peştera Liliecilor din Moneasa. Nimeni, până acum, nu a făcut asta pentru partea asta de ţară şi sunt sigur că va fi ceva frumos, Aradul merită asta.
De asemenea, un proiect incă neşlefuit este în derulare şi este mult mai personal; le vizează pe fetele mele cărora le surprind creşterea, evoluţia, trecerea lor prin copilărie, e cadoul meu de suflet ce le va rămâne atunci când eu nu voi mai fi, e povestea lor în care ele sunt zâne si prinţese, sunt parte din basmul creat de D-zeu atunci când le-a dat viaţă. E un drum lung, ce se întinde pe ani şi ani, dar oare câţi copii işi vor putea urmări povestea la maturitate, aşa cum o vor face ele...?

Aveţi un fotograf român preferat?
Incontestabil pentru mine e Dinu Lazăr, omul acesta e un tezaur de cunoştinţe, cu un muzeu de imagini geniale şi sunt realmente extaziat privindu-i lucrările. Iar din noul val îmi plac în mod deosebit Lucian Olteanu şi Cornel Pufan. Dar ar fi o listă prea lungă să îi enumăr pe toţi cei ce mă incântă cu lucrările lor, avem fotografi foarte talentaţi, pe lângă care eu sunt un simplu copil.
 
Vă rugăm să alegeţi o fotografie pe care o apreciaţi în mod deosebit, aparţinând unui alt fotograf care a participat la aceeaşi serie de fotografii publicate în Atelier şi spuneţi-ne de ce aţi ales această fotografie.

Pur şi simplu aş fi nedrept să fac o alegere între cei care au participat la această serie de apariţii în paginile Liternet, toţi sunt extraordinari, sunt oameni cu pasiune şi talent pentru care am un respect deosebit. De la Dan Dinu am invăţat multe, îi urmăresc atât postările de pe facebook cât şi activitatea de pe site, Emese Benko şi Louis Guermond sunt deja nume grele ale fotografiei alb-negru, Mihai Grigorescu e un pictor cu lumină în adevăratul sens al cuvântului iar cele doua doamne Cristina Venedict şi Tatiana Volontir dau dovadă de o mare sensibilitate artistică. Pur şi simplu a fost o serie magnifică şi a fost o onoare să apar alături de toţi aceşti oameni minunaţi şi artişti desăvârşiţi.

 

Ce vă place să citiţi, să ascultaţi, să vedeţi?
Sunt o fire mai războinică, mai bătăioasă şi poate de aceea ador cărţile istorice, mi-au plăcut Columna, Vikingii şi seria lui Sven Hassel, însă un roman mi-a rămas în suflet: Singur pe lume de Hector Mallot. Sunt adeptul muzicii anilor '90-2000 iar timpul liber mi-ar plăcea să îl petrec la teatru, însă ajung prea rar pe acolo, munca ocupând marea parte a timpului meu. Îmi place să călătoresc, îmi place "meseria" de tătic, ador să fiu prezent şi activ în viaţa fetelor mele. Sunt un om simplu, cu bune, cu rele, sunt o persoană oarecare dar cu aspiraţii şi dorinţa de a fi mai bun mâine decât am fost azi.
 
Precizaţi vă rugăm adresele web (site / blog / facebook...) unde sunteţi de găsit.
Pentru cei care apreciază munca mea, pot fi găsit pe Facebook : www.facebook.com/valy.nina sau pe blogul personal valypeliciu.wordpress.com  

>> Regăsiţi aici fotografiile lui Valentin Peliciu publicate la LiterNet.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer