24.03.2014
1. Nume, date personale, studii, ocupaţie

Mă numesc Adrian Petrişor, am 28 de ani, sunt născut la Vatra Dornei unde mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Apoi, la vârsta de 7 ani, m-am stabilit cu şcoala la Bistriţa. Am absolvit Liceul de arte plastice "Corneliu Baba", secţia arhitectură, după care am plecat la Cluj-Napoca, student fiind la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism.

După vreo 4 ani de facultate, m-a prins foarte tare "microbul" fotografiei, renunţând la arhitectură şi urmând cursurile Universităţii de Arte Plastice şi Design. În momentul de faţă, locuiesc de 9 ani în Cluj-Napoca, iar ocupaţia şi în acelasi timp hobby-ul meu este fotografia.
Fotografiez de la peisaj, portret, eveniment, până la fotografie comercială şi de produs.

2. De când a început pasiunea pentru fotografie

Pasiunea pentru fotografie pot spune că a început cu mult timp în urmă, de la primul meu aparat pe film cu care pozam în excursiile şcolare, dar a devenit mai serioasă în momentul în care am primit primul meu aparat digital, undeva în ultimii ani de liceu. Treptat, am început să mă perfecţionez şi, în urma vânzării de fotografii pe net, mi-am achiziţionat aparate şi obiective din ce în ce mai performante, îmbunătăţindu-mi automat tehnica şi calitatea imaginilor.

3 Cele mai mari realizări în domeniul fotografiei

O mare realizare pentru mine, în domeniul fotografiei, constă în faptul că mă pot întreţine cu un venit din ce în ce mai frumuşel pe an ce trece dintr-un hobby, făcând doar ce-mi place, o pasiune care mă ajută să călătoresc, să vizitez locuri superbe, să-mi fac singur programul, fiind practic propriul meu şef. Puţini oameni se bucură de astfel de privilegii, iar eu consider că aceasta este o mare realizare pentru mine, să fac ceea ce-mi place într-o viaţă atât de scurtă.

Alte realizări în domeniul fotografic ar fi participarea la numeroase expoziţii, apariţia în diverse reviste de profil şi, nu în ultimul rând, câştigarea a numeroase concursuri foto naţionale şi nu numai.

4. Alte hobby-uri

Pe lângă fotografie, alte hobby-uri ar fi pescuitul, drumeţiile pe munte, bicicleta şi tot ce ţine de vizitarea a noi locuri din ţară şi de peste graniţe.

5. Planuri de viitor

Continuarea pasiunii mele la un nivel cât se poate de ridicat, asta însemnând proiecte foto mari, popularitate şi îmi mai doresc sănătate şi puterea de a vizita cât mai multe locuri deosebite, pentru a imortaliza imagini inedite cu frumuseţile ce ne înconjoară.

6. Cum ai defini o fotografie bună?

O fotografie bună nu cred că are o definiţie general valabilă. Definiţia fotografiei bune se află în mintea fiecărui privitor, definiţie care diferă foarte mult de la o persoană la alta. Părerea mea este că, dacă reuşeşti să-ţi cucereşti privitorul cu fotografia ta şi să-l faci să trăiască şi să simtă ce ai simţit tu în acel moment când ai realizat acea imagine, înseamnă că eşti foarte aproape de scopul acestei arte numită fotografia. Cu alte cuvinte, să atingi latura sensibilă cu o imagine care cuprinde câteva din următoarele elemente: un subiect ieşit din banal sau bine pus în evidenţă, o idee care stă în spatele pozei, să nu lipsească latura artistică, impactul imaginii şi, de multe ori, tehnica. Din punctul meu de vedere, o fotografie bună este acea fotografie peste care nu treci repede cu privirea, ci o analizezi, o admiri şi-ţi rămâne impregnată în memorie pentru cât mai mult timp.

www.adrianpetrisor.ro

>> Regăsiţi aici fotografiile lui Adrian Petrişor publicate la LiterNet.


0 comentarii

Publicitate

Sus