Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Fotografia de sîmbătă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În spatele obiectivului: Irina Cristian


Irina Cristian (Ochisiurechi)

27.09.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
LiterNet: De cât timp faceţi fotografie?
Irina Cristian: Primul contact cu fotografia l-am avut la 10 ani. A fost povestea clasică, cu tatăl pasionat de fotografie. Am prins microbul şi stăteam cu zilele încuiată în baie, cu nasul în soluţii de revelator şi fixator. Era o minune să vezi cum apare o imagine din nimic, cum începe să se formeze pe o hârtie albă. Apoi am primit cadou un Zenit. În toate excursiile cu prietenii eu eram fotograful "oficial". Primul digital mi l-am cumpărat in 2005, iar în 2008 am fost la primul workshop de fotografie. De atunci, nu prea plec nicăieri fără aparatul foto. Deci... nu ştiu de când fac fotografie.


LiterNet: Fotografia este activitatea dumneavoastră profesională principală? Dacă nu, care este aceasta?
I.C.: Fotografia este activitatea mea principală, dar nu neapărat profesională. De formaţie sunt inginer, îmi place însă să scriu, să cunosc oameni şi să le aflu poveştile, iubesc natura şi acestea toate au legătura cu fotografia.

LiterNet: Ce studii aveţi? Sunteţi autodidactă sau aveţi o pregătire specifică în fotografie?
I.C.: Am făcut Politehnica în Bucureşti, domeniul telecomunicaţii.
În primul an de facultate am făcut un curs la Casa Studenţilor, timp de un an, Arta şi Tehnica Foto-Video-Reportajului. Apoi... viaţa mi-a adus în cale oameni deosebiţi şi situaţii de la care am încercat să învăţ cât am putut. Şi le mulţumesc pentru acest lucru.

LiterNet: Ce reprezintă fotografia pentru dumneavoastră?
I.C.: Fotografia? Reprezintă Viaţa. Mi se întâmplă să recunosc oameni pe stradă care mi-au rămas în minte pentru că odată, cu ani în urmă poate, le-am făcut o fotografie.
Fotografia, după părerea mea, poate opri timpul în loc, şi poate face unele lucruri nemuritoare.
Ar fi enorm de povestit pe acest subiect.
Fotografia e joc, joc cu tine, joc cu mintea şi cu simţirea ta, e o provocare de a inventa, de a crea, de a vedea, de a face pe altcineva să înţeleagă, de a mişca lucrurile,
La modul mai superficial de exprimare, fotografia este felul în care văd lumea, şi sunt eu.

LiterNet: Povestiţi-ne despre un proiect fotografic al dumneavoastră, finalizat, în lucru sau în perspectivă
I.C.: De felul meu sunt plină de idei. În plus, un proiect serios nu prea cred că se încheie niciodată, decât dacă spui la un moment dat, forţat, STOP. Ca idee, în 2005 am participat la un proiect fotografic care a vizat cetăţile săseşti din Transilvania. Cu colegii mei de la dordeduca.ro (photoraid.dordeduca.ro). În 2014 am avut o expoziţie personală cu imagini pe teme rurale din zona Argeşului, de pe Valea Topologului, la Chişinău şi o expoziţie cu fotografii wildlife. Idei sunt multe, e nevoie de resurse financiare, de timp şi de inspiraţie pentru a le pune în practică.
Îmi doresc sa fac o expoziţie despre o Românie frumoasă, aşa cum o văd eu, la New York.

LiterNet: Aveţi un fotograf român preferat?
I.C.: Am mai mulţi. Dar nu am vreun idol.

LiterNet: Vă rugăm să alegeţi o fotografie pe care o apreciaţi în mod deosebit, aparţinând unui alt fotograf care a participat la aceeaşi serie de fotografii publicate în Atelier, şi spuneţi-ne de ce aţi ales această fotografie.
I.C.: Aceasta:
pentru mister... pentru faptul că e ceva diferit de ceea ce ştiam eu că face Mirela.
Sau...

pentru că te frapează...

Am ales la întâmplare, dar da, Mirela Momanu e unul dintre fotografii români pe care îi apreciez. Aveţi foarte multe imagini aici şi e greu de ales doar una singură.

LiterNet: Ce vă place să citiţi, să ascultaţi, să vedeţi?
I.C.: Greu de spus. Citesc de la Cella Serghi la Cehov, nu l-am ratat nici pe atât de popularul Coelho şi am reuşit să mă satur şi de Murakami. Am recitit basmele româneşti cu ochi de adult şi am descoperit nişte minunate basme ţigăneşti. Un prieten mi l-a recomandat pe Cinghiz Aitmatov şi am descoperit o proză fascinantă. Ce citesc acum? Proză de Nichita Stănescu, care îmi pune neuronii pe bigudiuri şi apoi mă strădui să-i îndrept citind în paralel Şatra lui Zaharia Stancu. Citesc cărţi despre viaţa animalelor, despre vânătoare. Ce nu citesc ar fi o întrebare mai simplă. Articole mondene, spre exemplu.
Ascult de la sunetul nopţii într-o livadă cu păsări adormite la Kamelot şi Queensryche, în funcţie de stare pot asculta o noapte întreagă o piesa folk a lui Berinde sau pot conduce în cel mai nebun trafic bucureştean, strecurându-mă pe străduţe şi prin parcări pe Joe Dassin, Adamo, Dalida sau Bach. Ascult ce-mi place, când îmi place, când simt.
Şi... nu mă uit la TV decât când vreau să mai aflu pe ce lume trăiesc, de fapt în ce lume. Mă uit la ştiri, dar informaţia e atât de redundantă încât e suficient să mă uit o dată la 2-3 saptămâni.
Restul... e viaţă. Şi vorba aceea... viaţa bate filmul.

www.ochi-si-urechi.blogspot.com
www.facebook.com/ochisiurechi.ro

>> Găsiţi aici fotografiile Irinei Cristian publicate la LiterNet.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer