12.02.2015
Ascultaţi din albumul Tribute to Mr. Jazz două piese:

"Blue Moon" (Puiu Pascu, 3,38 Mb)
"Don't Get Around Much Anymore" (Alex Constantin, 3,71 Mb)


A&A Records şi Fundaţia Muzza lansează CD-ul Tribute to Mr. Jazz, un album în care interpreţi de jazz din România, laureaţi la Gala Premiilor de jazz 2012, cântă în memoria celui care a fost cel mai bun pianist dintre contrabasişti români, un compozitor şi aranjor de geniu al muzicii de jazz, un om cu spirit liber şi o mare personalitate a vieţii publice româneşti: Johnny Răducanu.

"... Ca şi când Tu însuţi ţi-ai lua un răgaz să-l asculţi de acolo de foarte sus şi de foarte departe unde ştiu c-ai plecat mai acum un an, într-a nouăsprezecea zi de septembrie, dis-de-dimineaţă... tac acum cu râsul şi cu lacrima Ta de soldat fruntaş în armata lui Dumnezeu ca scriind prezentarea acestui album dedicat selecţiilor Galei Premiilor de Jazz pe 2011 - in memoriam Johnny Raducanu - de fapt să-ţi scriu ţie, oriunde ai fi, Înalt Patriarhule de mai presus de timp şi de spaţiu...

... Big Johnny, tu cel mai mare între caimacani, aridicat din cosmopolitul port al Brăilei de la gurile Dunării pentru a ului... America lui Herbie Hancock, Charles Mingus (declarat, fanul tău!) şi-a lui Leonard Feather care nu întâmplător îţi şi publicase în '87 interviul-portret sub titlul Mr. Jazz of România - omul spectacol şi artistul cetăţean care a introdus în jazz instituţia autohtonă a oftatului...

... Tu, desăvârşitule meşter, frate de înger al lui Nichita, pe cât de carismatic erou al odinioară atâtor legende, pe-atât de adorat deopotrivă de poeţi şi filozofi, de câini şi de pisici şi de femei frumoase...

.... Tu, complet atipicule personaj cu vocaţie periplanetară şi muzică "made in România" sau mai exact "made in" eterna Ta garsonieră de pe 1 Mai în care când studiai, fatalmente, în toate anotimpurile şi regimurile vecinii îţi băteau în ţeavă...

Şi, în fine,... Tu Creţule Răducanu, din preanobila stirpe de alăutari de la curţile lui Ipsilanti-pianist, contrabasist-vestit drept "omul care cântă din dulap ca nimeni altul", compozitor de dumnezeiesc har şi vajnic band-leader - devenit sinonimul însuşi al jazz-ului sub pseudonimul simplu de Johnny -

Acum, la spartul târgului deşertăciunilor, atât am vrea să ştii că-n ignoranţa prealumeştilor, păcatelor noastre - noi te-am iubit.Nespus. Şi-aşa pe veci te vom iubi." (Anca Romeci- Redactor Radio România)

Producător executiv: Andi Enache - A&A Records
Producător artistic: Alexandru Sipa - Fundatia Muzza

Tracklist:

1 - Puiu Pascu - Blue moon (R. Rogers / L. Hart) 3.42
2 - Alex Constantin - Don't get around much anymore (D. Ellington) 4.03
3 - Alex Constantin - Masquerade (G. Benson) 4.16
4 - Duo Toma Dimitriu / Michael Aker - Peasant Toughts - Gânduri rustice (Toma Dimitriu) 7.28
5 - Al Baroc - Summertime (George & Ira Gershwin) 5.23
6 - Alex Pădureanu - Water melon man (H. Hancock) 4.23
7 - Alex Pădureanu - Autumn leaves (J. Prevert / J. Kosma) 6.01
8 - Nicholas Simion - Nick online (N. Simion) 4.02
9 - Nicholas Simion - May I dance (N. Simion) 4.28
10 - Luiza Zan - Autumn leaves (J. Prevert / J. Kosma) 5.23
11 - Luiza Zan - Bărcuţe de hirtie (L. Zan) 3.45
12 - Florin Răducanu - Câtu-i Maramureşu' (trad; arr. Fl. Răducanu & Dalila Cernătescu) 10.40
13 - Duo Kuşak-Răcilă - Sweet home Chicago (Robert Johnson) 6.20
14 - Guilty Lemon Band - Forget regret (Roy Hargrove) 6.06
15 - J. Bota - Remember J. Răducanu (J. Bota) 2.01

0 comentarii

Publicitate

Sus