Odată, demult (spunînd asta îmi recunosc şi vîrsta), eram în liceu şi colegii mei învăţau bine, matematică, fizică, chestii din astea nesuferite care îţi aduc carieră şi bani şi faimă... sau asta era pe vremuri, acum trebuie să ştii manele sau fotbal... şi eu nu vroiam din astea. Eu vroiam Cezanne, Picasso, Sartre, Camus... şi am alunecat uşor prin casa picturii spre fotografie. Am zis dintotdeauna că fotografia are ceva magic, e ca o lume aparte, acum mai puţin că sculele astea noi, electronice sunt aseptice, nu au luciu şi nici zgomote mecanice... toţi suntem fascinaţi de ochiul de sticlă şi de mecanismul de intîrziere a declanşării care se numeşte acum timer. Lumea vroia inginerie şi medicină şi o viaţă liniştită şi eu vroiam artă... tot nu am scăpat de o carieră de om serios, facultate şi halat alb.
Studiul picturii mi-a folosit enorm, ca şi istoria artei şi cunoaşterea maeştrilor... măcar că nu am ajuns ca un actual om de cultură care discutînd de pasiunea erotică a lui Dali, care mi se părea straniu de credincios unei singure femei, mi-a replicat că a avut totuşi şi o amantă... adică pe Dalida.
Prin anii '90 am fost prins într-un hiatus non artistic, alergînd după diverse lucruri zadarnice, bani etc, iar pasiunea pentru fotografie a reexplodat odată cu apariţia digitalelor.
Fotografia este activitatea dumneavoastră profesională principală? Dacă nu, care este aceasta?
Activitatea mea principală, adică cea care îmi pune pita pe masă, este de medic veterinar.
Ce studii aveţi? Sunteţi autodidact sau aveţi o pregătire specifică în fotografie?
Studii organizate de fotografie nu am, pot spune că pentru partea artistică mi-a folosit studiul picturii iar pentru partea tehnică, lecţiile practice luate de la prieteni fotografi pricepuţi... discuţii nesfîrşite legate de focale, senzori, megabiţi, biţi... iar îi privesc candid şi le spun: nu înţeleg nimic din ce vorbiţi aici. Boală tipică la români, mai întîi apasă pe buton şi pe urmă văd ce se întîmplă, asta mi se întîmplă şi mie în partea tehnică. Şi rămîn uimit ce puţin contează materia ideatică, intelectuală, pentru fotografi.
Ce reprezintă fotografia pentru dumneavoastră?
Ar trebui să îl citez pe Cocteau: "Un artist nu poate vorbi mai mult despre arta sa decât o floare despre horticultură".
Dar ca impact pot spune că a fost o revelaţie... m-a gonit dintr-o viaţă burgheză şi din faţa televizorului, m-a scos în ţară şi în străinătate, m-a pus să călătoresc, m-a pus să merg pe jos, m-a scos între oameni, la evenimente, m-a învăţat şi mă învaţă ce e empatia şi socializarea... şi cîteodată ce este invidia şi răutatea şi furia colegilor şi a lumii din zilele noastre.
Asta e cea mai grea dintre întrebări... am fost curios să văd cum definesc stimaţii colegi relaţia lor cu fotografia... solemn, pedant, pseudo sau meta spiritual... as putea spune că pentru mine fotografia reprezintă o cale de a cunoaşte fete frumoase!
Fotografia ar trebui s-o definim cam în stilul acesta: A poem should not mean... But be. Înseamnă Nerăbdare-Libertate-Curaj.
Nerăbdarea poate fi legată de ideea de contingenţă (atît de dragă lui Roland Barthes), lupta cu efemerul, captarea clipei... pe cind Libertatea înseamnă distilarea artistică, jurnalistică, o voce care încearcă să prezinte ceva lumii, să spună ceva semenilor. Mai mult, reprezintă un spirit analitic al opiniei artistice, rebeliunea spiritului şi curajul inovaţiei.
În mod paradoxal, la peste o sută de ani de la apariţia artei moderne, gustul consumatorului de artă este încă tributar clişeului, subiectului drăguţ, profilului consumerist şi academismului prăfuit. Cel mai periculos este pseudomodernismul, surealist sau abstracţionist care creează ceea ce se cheamă forme fără fond, lucrări lipsite de substanţă intelectuală.
Pe de alta parte, nerăbdarea şi curajul pot fi corolar al mediului virtual de azi, care induce nevoia de viteză dar şi superficialitatea lipsei de control. La prima vedere, internetul şi tehnica informaţională modernă au mărit numai eficienţa, dar nu şi calitatea produsului cultural.
Evoluţia mijloacelor media produce în permanenţă victime, fotografia fiind una din acestea, cînd din vedeta revistelor ilustrate şi a producţiei jurnalistice de informaţie a picat pe locul doi, după televiziune.
Curaj? De ce oare? Simplu! Fotograful e un artist curajos care înfruntă oameni ostili, gloanţe, munţi şi ape, neveste furioase sau preţuri mari la echipament şi se scoală la 5 dimineaţa (peisagiştii)..., la sfirsit critica acerbă sau o societate care nu prea e dispusă să plătească prestaţia.
Povestiţi-ne despre un proiect fotografic al dumneavoastră, finalizat, în lucru sau în perspectivă.
În acest moment îmi ostoiesc iubirea pentru fotografie înregistrînd evenimentele locale pentru un ziar (care îmi publică producţiile cu mare generozitate) şi la vînătoare pe stradă. Un proiect pe care l-am început este despre disoluţia industriei româneşti şi mi-ar place să documentez cauze ecologice. De asemenea, mi se par subiecte pasionante evoluţia satului şi şocul sociocultural al acelor oameni obligaţi în scurt timp să înfrunte nişte schimbări pentru care nu sunt pregătiţi. Şi încerc să pregătesc o mare colecţie de fotografie abstractă.
Aveţi un fotograf român preferat?
România de azi are mulţi fotografi supertalentaţi, dar îmi amintesc cu drag de prima întîlnire cu un maestru, cînd prin 1984-1985 am vizitat expoziţia personală a lui Aurel Mihailopol la sala Dalles.
Vă rugăm să alegeţi o fotografie pe care o apreciaţi în mod deosebit, aparţinând unui alt fotograf care a participat la aceeaşi serie de fotografii publicate în Atelier, şi spuneţi-ne de ce aţi ales această fotografie.
Multe din fotografiile apărute le cunoşteam şi autorii lor sunt de notorietate, ceea ce face sarcina să fie grea... dar aş alege lucrarea Ioanei Moldovan cu numele Ionia.
Ioana reuşeşte să surprindă o atmosferă de mare dramatism, de oraş care abdică, decor urban în afara timpului iar compoziţia e perfectă, prin echilibrul volumelor şi dinamica indusă de copilul din prim plan.
Ce vă place să citiţi, să ascultaţi, să vedeţi?
În mod curios am descoperit poeţii români contemporani pe care în juneţe i-am refuzat ca expozanţi ai literaturii oficiale din perioada comunistă: Sorescu, Dinescu, Păunescu şi pe lîngă ei o victimă colaterală a gîndirii şi gustului meu întortocheat, pe marele Nichita.
Am reluat pe Miller, pe Bruckner, Constantin Toiu şi l-am descoperit pe Nicolae Steinhardt. Acesta din urmă este un mare ambasador al creştinismului şi ceea ce scrie el cred că poate revela un Dumnezeu ca partea bună din om.
Îmi place să văd răsăritul soarelui, prospeţime şi promisiune, speranţă şi culoare...
Povesteam unui amic fotograf francez cum mă duceam în fiecare dimineaţă, la ora 5-6 să salut soarele ieşind din Atlantic şi el rîdea şi mă întreba în glumă dacă nu-mi place să dorm lîngă o femeie frumoasă într-un aşternut cald? (dar îl iert, că mi-a promis că mă duce să-l cunosc pe marele William Klein).
blog: cornelgingarasuphotography.blogspot.ro/
adresa de facebook: www.facebook.com/cornel.gingarasu