27.09.2015
Totul a început în toamna anului 2008. Pe vremea aceea lucram într-o companie aeriană ca şi însoţitor de bord şi călătoream destul de mult în afara ţării. Aşa am ajuns să îmi cumpăr primul aparat mai performant. Am început cu macro şi peisaje, apoi am trecut la fotografia arhitecturală şi de stradă. Mă feream de portrete.
Asta până când s-a nascut fiul meu în 2011 şi viaţa mea a căpătat alt sens, la fel avea să se întâmple şi cu fotografia. Deja totul a început să se transforme în emoţii, în sentimente. Încetul cu încetul am lăsat la o parte fotografia de peisaje şi ceea ce mă atrăgea înainte şi am trecut la oameni. Mă apropii foarte repede de oameni aşa în general şi sunt destul de sociabilă (aşa mi se spune), ceea ce mă ajută foarte mult în toate sesiunile pe care le fac.
   

Am început cu şedinte foto cu fiul meu, prin casă şi pe câmpul din apropierea casei. Acum copiii sunt subiectul meu principal. Încerc să îmbin în fotografie natura cu copiii şi cu animalele. În sesiunile mele deseori veţi întâlni: cai, măgăruşi, cătei, oi, capre sau pisici. De multe ori mă întreabă lumea dacă acele animale sunt puse ulterior în photoshop iar raspunsul este un NU categoric.

Folosesc lumina naturală în 90% din cazuri, iar un cadru plin de culoare mă reprezintă. Am un stil destul de simplu şi natural. În momentul de faţă fotografia este şi un mod de viaţă, şi anume că mă descopăr pe mine însămi în fiecare zi. Sunt un suflet creator, care pur şi simplu creează amintiri.

Anul ăsta am început să mă specializez în fotografia newborn, o axă a fotografiei încă nu foarte la modă în România. Învăţ de la americani şi australieni. Este un gen de fotografie foarte greu, deşi pare uşor dacă priveşti din afară. E nevoie de multă tehnică şi mai ales răbdare. Nu oricine îţi lasă un nou născut pe mână timp de 4 ore să îl fotografiezi cum şi cât vrei tu. Dar părinţii au prins încredere în mine şi am din ce în ce mai des acest gen de sesiuni. Cred că în momentul de faţă sunt sesiunile mele preferate.
Pe viitor e posibil să ajung şi în România să împărtăsesc cu alti colegi acest gen de fotografie. Acesta ar fi un proiect la care mă gândesc pe viitor.

Ce fotografi români îmi plac? Sunt foarte mulţi, şi sunt şi foarte buni. Sunt atâtea arii în fotografie, cred că este cel mai frumos job de pe pământ, eu cel putin aşa spun. Îmi place Cosmin Bumbuţ. Am fotografi preferaţi în fiecare ramură: copii, macro, peisaje, dar sunt prea mulţi să îi enumăr. Din afara ţării aş putea să îi amintesc pe Henri Cartier-Bresson, Juan Manuel Diaz Burgos, Rehahn, Lisa Kristine, etc. Găsesc inspiraţie în ei. De câte ori găsesc ocazia, particip la seminarii sau workshopuri ale fotografilor care mă inspiră.

Mă găsiţi pe facebook: AlinaCrainic
Newborn Photography by Alina Crainic (pagina oficială facebook)
www.krainyc.com.

0 comentarii

Publicitate

Sus