07.03.2016
Suplimentul de cultură, martie 2016
Actualitate
 
Premiile Oscar - Să facem totul împreună!
de Iulia Blaga
Deşi toată lumea se cam aştepta cine urma să câştige, Oscarurile au fost o surpriză la două categorii. Prima şi cea mai importantă e Cel mai bun film, unde n-a câştigat The Revenant, ci Spotlight - confirmând Premiile Asociaţiei Criticilor (17 ianuarie 2016) şi Premiile Independent Spirit (27 februarie 2016), care au ales tot filmul lui Tom McCarthy drept Cel mai bun film al anului trecut. The Revenant, care avea 10 nominalizări, era dat ca favorit la trei categorii importante - film, regizor (Alejandro G. Iñárritu), actor principal (Leonardo DiCaprio), dar a plecat acasă doar cu premiile pentru regie, actor principal şi imagine (Emmanuel Lubezki). Spotlight a mai câştigat, din şase nominalizări, premiul pentru scenariu original, iar Mad Max: Fury Road a câştigat la şase categorii din cele 12 la care fusese nominalizat: montaj, scenografie, costume & coafură, machiaj, mixaj sunet şi montaj sunet.
Citiţi întregul articol...


Interviu
 
Interviu cu scriitorul Cristian Teodorescu: "Scriu numai cărţile pe care mi-ar plăcea să le citesc"
Constantin Piştea
De foarte multă vreme, scriitorul Cristian Teodorescu nu se face că plouă. Cartea Câinelui, primul dintre cele două volume ale proiectului Şoseaua Virtuţii, publicat la Editura Cartea Românească, îl arată aşa cum îl ştim din presă: intolerant cu nedreptatea socială şi critic faţă de apatia unor ani care au permis înmulţirea "leprelor, a ticăloşilor şi a hoţilor". Am discutat despre rolul social al scriitorului, dar şi despre ce anume îl inspiră într-o lume "aparte".
Citiţi întregul articol...

Interviu cu Dorotheea Petre: "Faptul că am ajuns actriţă e un miracol cap-coadă"
de Iulia Blaga
Miracolul din Tekir, al doilea lungmetraj al Ruxandrei Zenide după Ryna (2005), se lansează în cinematografele din România pe 4 martie 2016. Recent, filmul a fost premiat cu Premiul Emerging Swiss Talent la Festivalul de Film de la Zürich, el fiind o coproducţie elveţiano-română între companiile elveţiană şi română Elefant Film, respectiv Elefant Films, conduse de Ruxandra Zenide împreună cu soţul ei, Alex Iordăchescu.
Mai jos, un interviu cu Dorotheea Petre despre Miracolul din Tekir, miracole în general şi şcoala ei de actorie.
Citiţi întregul articol...
 
 
Carte
 
Patria, acest tărâm îndepărtat
de Codruţ Constantinescu
Andreï Makine, scriitor de origine rusă, care scrie şi trăieşte în Franţa de mai bine de două decenii, este un pasionat cercetător al istoriei, căutând faţetele ei, studiindu-le cu atenţie şi sensibilitate, ştergându-le de uitare, încercând să o înţeleagă. Locotenentul Schreiber este, de fapt, Jean-Claude Servan-Schreiber, reprezentant al unei importante familii franceze, de origine evreiască. Bunicul său fusese consilierul lui Bismarck în Prusia, dar s-a stabilit la Paris, în 1877, în urma unei dispute cu cancelarul german. Jean-Claude este nepotul fondatorului revistei "L'Echo" şi, după război, cofondatorul revistei "L'Express", alături de vărul său Jean-Jacques. Un reprezentant al elitei economice şi politice franceze, care nu s-a derobat de la datoria cetăţenească de a-şi servi ţara şi în rândurile Armatei Franceze. Înrolat la numai 22 de ani, a supravieţuit războiului până în 1945.
Citiţi întregul articol...
 
 
Opinii:
 
Culegătorul de harfe
 
Etern feminin
de Andrei Crăciun
Femei fără bărbaţi (Polirom, 2014) a stârnit revoltă şi scârbă, a intrigat şi a încântat pe ascuns în lumea musulmană, la apariţie, în 1989. De atunci, e un bestseller mondial şi nu şi-a pierdut din forţa de seducţie. A rămas un manifest şi o revoltă, dar mai ales o literatură excepţională.
Citiţi întregul articol...
 
Întâmplări şi personaje
 
Cauze şi efecte
de Florin Lăzărescu
- Cum naiba a dispărut şarpele? se întrebă dresorul, cotrobăind printr-un coş de nuiele. Îl mai căută o vreme prin rulotă, apoi ieşi să-i dea de urmă, cântând din oboi.
La câteva minute după, lipsit de inspiraţie pentru următorul spectacol, iluzionistul se hotărî să-şi încerce norocul în rulota dresorului de şerpi. Intră cinci minute, apoi reveni cu coşul de nuiele în mână. Aşeză coşul pe un taburet şi se holbă la el. Sub ochii lui, din coş, se înălţă puţin câte puţin o frânghie.
Citiţi întregul articol...
 
Românii e deştepţi
 
Parcuri şi parcări
de Radu Pavel Gheo
Una dintre obsesiile românilor şi, probabil, ale tuturor ţărilor mai balcanice, mai orientale, este să ajungă "în pas cu Europa", să "intre în Europa", să se "ci-vi-li-ze-ze". Nu-i un lucru rău, sigur că nu. Doar că intrarea asta în Europa, adică în Europa Occidentală, lumea de care ne-a separat atâtea decenii Cortina de Fier, e văzută un pic deformat de către cei care se ocupa într-adevăr de "intrare" şi "civilizare".
Citiţi întregul articol...
 
Vagonul cu vorbe
 
Domnul MCV şi duplicitatea electoratului
de Florin Gheţău
Prin anul 2000, un politician român cerea arestarea Rasdaq, pentru că prea îşi făcea de cap, iar ţărişoara noastră era, vezi Doamne, afectată. 16 ani mai târziu, senatoarea Cristiana Anghel e iritată că "domnul MCV" ne tot dă lecţii, iar noi asistăm pasivi la batjocură. Te uiţi la scena politică şi mereu vezi personaje de tip Vadim. Partidele politice importante se adaptează greu noilor vremuri şi continuă discursurile cu greaua moştenire sau cu bau-baul extern. De ce fac asta? Pentru că le merge şi găsesc terenul fertil. Adică electoratul dispus să înghită asemenea enormităţi.
Citiţi întregul articol...
 
Rockin' by myself
 
Esenţă de Kentucky
de Dumitru Ungureanu
Nu sunt prea multe de spus despre trupa Black Stone Cherry. Ascultând, unul după altul, cele cinci discuri de studio şi dublul CD în concert, parcă am traversat pajiştea plăcerii de a trăi. E greu să mă abţin de la împărtăşirea experienţei. Audiţia, interpretarea şi compunerea muzicii fac fiinţă umană să reacţioneze aşa cum nici o altă artă nu izbuteşte.
Citiţi întregul articol...
 
Scrisoare pentru melomani
 
Svetik - amintirile familiei lui Sviatoslav Richter
de Victor Eskenasy
Toţi cei care îl iubesc pe Sviatoslav Richter au idee, în linii mari - fie graţie filmului şi jurnalului sau publicate de Bruno Monsaingeon sau a biografiei scrise de Karl Aage Rasmussen -, despre punctul de cezură din tinereţea pianistului: arestarea inopinată şi împuşcarea tatălui său, la Odesa, de către KGB, în 1941. Doi ani mai târziu, în 1943, când roata războiului începea să se întoarcă în favoarea sovieticilor, Sviatoslav Richter rămânea "singur pe lume". Mama sa, Niuta, şi amantul ei, muzicianul Serghei Kondratiev, ca şi restul familiei sale de la Jitomir, mătuşa Tamara (Meri), unchiul Kolia şi unchiul Misa, împreună cu copiii lor, luau drumul exilului, evacuaţi în Germania în momentul retragerii trupelor naziste din Ucraina. Istoria copilăriei, a adolescenţei lui Richter şi a relaţiilor sale cu familia sunt obiectul unei noi şi adesea pasionante cărţi publicate la admirabila editură muzicală a criticului britanic Martin Anderson, Toccata Press: Svetik. Un memoriu de familie a lui Sviatoslav Richter.*
Citiţi întregul articol...
 
Datul în spectacol
 
Când regizorul se confruntă cu dramaturgul
de Oltiţa Cîntec
Citisem Unu+unu (+unu...), piesa lui Lucian Dan Teodorovici, la scurt timp după scrierea ei, în 2013, când, din poziţia de curator al ediţiei a VI-a a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi, îi propusesem autorului să o prezinte în programul evenimentului ca spectacol-lectură, alături de texte ale Savianei Stănescu (Străini cu abilităţi extraordinare), Mihaelei Michailov (Soldata lu' Buni/ Fetiţa soldat) şi Michal Walczak (Prima dată).
Citiţi întregul articol...
 
De veghe în lanul de cultură
 
Cum să salvezi lumea când nu eşti Bruce Willis
de Mădălina Cocea
Au existat timpuri mai simple. Timpuri în care, atunci când câştigai un Oscar, era perfect acceptabil să spui: "Mă iubiţi, mă iubiţi cu adevărat!". Când câştigătorii se îndreptau spre scenă în ţinutele lor Prada sau Armani, primeau statueta, vărsau eventual o lacrimă, mulţumeau tuturor celor care au contribuit la realizarea filmului, poate lui Dumnezeu, mult mai probabil părinţilor, şi încheiau cu un graţios: "Mulţumesc".
Citiţi întregul articol...
 
 
Fast food
 
Film
 
Toţi oamenii papei
de Iulia Blaga
Câştigarea neaşteptată a Oscarului pentru cel mai bun film, în 28 februarie 2016, după ce în 27 februarie 2016 obţinuse şi Premiul Independent Spirit la aceeaşi categorie, va aduce mai mulţi spectatori în sală, dar nu va face din Spotlight un film mai bun decât e. Filmul lui Tom McCarthy nu e Toţi oamenii preşedintelui, nici după cum e scris şi nici după interpretări, dar e o dramă corectă, profesionistă şi asumată până la capăt.
Citiţi întregul articol...

Voi n-aţi întrebat, FĂRĂ ZAHĂR vă răspunde
 
Autonomie energetică
de Bobi
Sunt unele persoane care nu se pot desfăşura decât la ele acasă. Mai exact, în baia lor. Că dacă aş spune sufragerie, deja dăm în nişte fetişuri care nu fac subiectul articolului meu de azi. Eu nu am asemenea probleme. Unde mă apucă, acolo mă rezolv. Of, cât mă enervează faptul că trebuie să scriu cu ocolişuri. Da, dom'le, e vorba despre treaba mare. Nu vreau să vă dau acum reţete despre ce proporţie de nisip trebuie să adaugi ca să iasă pompier, ci să vă relatez o păţanie cât se poate de reală.
Citiţi întregul articol...
 
 
Avanpremieră:
 
Simona Antonescu - Darul lui Serafim
Domniţa Ileana pusese un genunchi în zăpadă şi se aplecase deasupra celuilalt picior, încercând să-şi desfacă legăturile schiurilor. Părul scăpat din strânsoarea băscuţei de concurent îi cădea în ochi. Isprăvise cursa şi îşi scosese aproape imediat puloverul gros de flanel, alb ca zăpada, cu gulerul rulat, atârnându-l în cele două beţe ce stăteau înfipte în zăpadă în faţa ei. Rămăsese numai într-o şemizetă de croială masculină, cu gulerul îngust ridicat la spate şi cu o eşarfă înnodată pe dedesubt. Pe manşete se afla brodat numele Clubului Sportiv Peleş, sub culorile căruia fratele ei, Principele Nicolae, şi ea însăşi se înscriau, an de an, la Campionatele Naţionale ale României.
Citiţi întregul articol...
 
 
Internaţional:
 
Metallica: 30 de ani de la Master of Puppets
de Dragoş Cojocaru
A fost lansat pe 3 martie 1986 şi a devenit imediat unul dintre albumele definitorii nu numai pentru discografia Metallica, ci pentru genul heavy metal în ansamblu. Opt piese, 55 de minute de thrash metal, un album ale cărui teme sunt orientate în jurul ideii de control, manipulare şi sclavie - de la dependenţa de ură ("Battery"), la război ("Disposable Heroes"), la manipulările teleevangheliştilor ("Leper Messiah"), violenţă ("Damage Inc.") şi dependenţă de droguri ("Master of Puppets") sau nebunie ("Sanitarium").
Citiţi întregul articol...
 
"L-am ajutat pe DiCaprio, e rândul lui Gary Oldman"
de Dragoş Cojocaru
După ce Leonardo DiCaprio a câştigat premiul Academiei pentru cel mai bun rol, internauţii au început să se mobilizeze pe reţelele de socializare pentru a-l ajuta pe Gary Oldman să devină viitorul laureat al Oscarului.
Citiţi întregul articol...
 
"Sunt proprietarul celui mai negru negru"
de Dragoş Cojocaru
Artistul britanic de origine indiană Anish Kapoor provoacă o polemică, zilele acestea, după ce a cumpărat drepturile exclusive asupra unei culori - Vantablack, considerată nuanţa cea mai întunecată de negru din lume. "E ireal. Este atât de negru încât nici nu poţi să-l vezi", se extazia Kapoor, într-un interviu acordat BBC, în 2014. Între timp, după luni de negocieri, Kapoor a devenit, se pare, proprietarul acestui Vantablack.
Citiţi întregul articol...
 
Rolling Stones, la "debutul" în Cuba
de Dragoş Cojocaru
Semn clar al schimbării politice: Rolling Stones va concerta gratuit, la Havana, pe 25 martie, pentru prima oară în cariera lor. Concertul, care face parte din turneul latino-american al formaţiei, "Latine Ole", a fost anunţat chiar de către membrii Rolling Stones, pe site-ul oficial. Este o premieră pentru Cuba, care se adaugă şi vizitei preşedintelui SUA, prevăzută tot pentru finalul lunii martie.
Citiţi întregul articol...
 
"Charlie Hebdo", donaţie de milioane
de Dragoş Cojocaru
La peste un an de la atentatele de la sediul redacţiei, soldate cu 17 morţi, redacţia "Charlie Hebdo" a anunţat că va distribui suma de 4,1 milioane de euro, primită din donaţii, apropiaţilor victimelor.
Citiţi întregul articol...


0 comentarii

Publicitate

Sus