Actualitate
Avanpremiera celui mai important festival de film din lume. Acum Cannes-iciodată
de Iulia Blaga
Dacă în 2015 România a participat la Festivalul de la Cannes cu două lungmetraje în secţiunea Un Certain Regard, Comoara, de Corneliu Porumboiu, şi Un etaj mai jos, de Radu Muntean, plus scurtmetrajul Ramona, de Andrei Creţulescu, selecţionat (şi premiat) în Quinzaine des Réalisateurs, în 2016 planetele s-au aliniat şi mai bine.
Citiţi întregul articol...
Interviu
Interviu cu istoricul Ştefan Lemny: "S-ar putea scrie o istorie a exilului românesc în variate direcţii, cu mult înainte de perioada comunistă"
de George Neagoe
Ştefan Lemny este unul dintre cei mai apreciaţi savanţi umanişti formaţi în România. A susţinut doctoratul la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi (1983) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris (1999). A fost cercetător la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" al Academiei Romane, Filiala Iaşi (1980-1990). S-a stabilit apoi în Franţa, fiind încadrat la Bibliothèque naţionale de France (BnF), începând cu 1991. Specialist în istoria secolului al XVIII-lea, Ştefan Lemny s-a afirmat, în perioada recenta, ca un exeget devotat al vieţii şi al operei lui Dimitrie Cantemir. Volumul Leş Cantemir: l'aventure européenne du'une famille princière au XVIIIe siècle (Préface: Emmanuel Le Roy), Ladurie, Paris, Editions Complexe, 2009, a fost tradus în româneşte de Magda Jeanrenaud, cu titlul Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea (Polirom, 2010). Devenită, în scurtă vreme, un succes editorial (lucru mai rar pentru o carte ştiinţifică referitoare la perioade mai îndepărtate), cartea s-a bucurat de comentarii călduroase şi receptive. Consecinţa acestei fericite îmbinări între valoarea intelectuală şi cea de piaţă a fost includerea sintezei lui Ştefan Lemny în Colecţia "Top 10+" a Editurii Polirom.
Citiţi întregul articol...
Carte
O carte inedită în literatura română contemporană: Villa Margareta, de Doina Jela
de Eli Bădică
Profesionistă a scrisului, cu o carieră în literatura de nonficţiune - amintesc rapid doar de Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist (Humanitas, 1995; Curtea Veche, 2010), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar (Humanitas, 1999; 2002), O sută de zile cu Monica Lovinescu (Vremea, 2008) -, dar şi în jurnalism, traducere şi editare, Doina Jela a publicat, spre sfârşitul anului trecut, prima carte de ficţiune: Villa Margareta. Romanul acesta nu e deloc uşor de digerat, dar, la final, vă asigur că veţi simţi că aţi fost răsplătiţi cu vârf şi-ndesat pentru efortul de a duce lectura până la capăt, aşa cum spuneam, grosso modo, şi în deschiderea unui interviu cu autoarea, publicat în "Suplimentul de cultură" la jumătatea lui februarie. Villa Margareta mi se pare inedită în literatura română contemporană. Tocmai de aceea cred că merită să stârnească discuţii viitoare (şi rânduri scrise) în continuare.
Citiţi întregul articol...
Opinii:
Culegătorul de harfe
Cronicarul tuturor coşmarurilor Americii
de Andrei Crăciun
Aşa i s-a spus lui Chuck Palahniuk. I s-a spus bine. Îl cunoaşteţi, poate, pe Chuck Palahniuk pentru Fight Club. Bună carte, au făcut şi film după ea, dar cartea, fireşte, a fost mai bună. Nu despre asta e vorba. E vorba că domnul Palahniuk e autentic, deci sumbru. Nu face frumos despre viaţă ca să se vândă. Face literatură, dar face şi chirurgie. Taie în viu, extrage tumori, coase, uneori prost, lasă cicatrici. Domnului Palahniuk nu-i pasă. El spune adevărul. Să spui adevărul e important.
Citiţi întregul articol...
Întâmplări şi personaje
La Gastro
de Florin Lăzărescu
De vreo două-trei săptămâni am o durere continuă la abdomen, în partea stângă, sub coaste. Nu din aia de te omoară, ci una care nu te lasă să trăieşti normal. Ca tot românul, am tot aşteptat să treacă de la sine. "N-are ce să fie! Cum a venit, aşa se duce." Apoi, tot ca românul, am început să mă îngrijorez peste măsură. Mă chinui să-mi amintesc numele medicului de familie, pe care nu l-am văzut decât o singură dată. Ceva cu un nume de scriitor. Shakespeare, Dostoievski sigur nu, dar un nume de scriitor. Român, aproape sigur.
Citiţi întregul articol...
Românii e deştepţi
Pe pistă: perspectiva pietonului
de Radu Pavel Gheo
Poftim, încă unul! Asta era gata-gata să mă doboare. Un puţoi de-ăla şmecher, cu bicicleta modificată pentru acrobaţii. Din ăia care fac slalom printre oameni pe trotuar. Pun pariu că îl şi distrează. Săptămâna trecută m-a pocnit unul cu ghidonul în coaste, aşa, din spate. "Scuze, e strâmtă pista!", a strigat şi-a şi întins-o. Sigur că-i strâmtă, dacă idioţii ăia de la primărie au pus-o pe trotuar, ca să nu mai avem loc nici noi, nici ei.
Citiţi întregul articol...
Vagonul cu vorbe
Sinucidere în grup la PNL
de Florin Gheţău
PNL l-a schimbat şi pe cel de-al treilea candidat la Primăria Capitalei. Marian Munteanu a plecat, iar în loc a venit Cătălin Predoiu. Pentru PNL e ruşinos ce se întâmplă. Niciodată acest partid parcă n-a trăit atâta umilinţă. Buşoi, Orban, Munteanu, Predoiu. Nu-i cam mult?
Citiţi întregul articol...
Rockin' by myself
Otep
de Dumitru Ungureanu
Nu-i nevoie să intru cu explicaţii sumare în intestinele genului de rock numit nu-metal. Câteva cuvinte sunt, totuşi, necesare. Trupe ca Limp Bizkit, Slipknot, Deftones, Korn, Linkin Park ori Staind au apărut pe scenele americane (invadând apoi planeta) cam la jumătatea anilor 1990. Combinaţia de chitare, sintetizatoare şi samplere, susţinute puternic de tobe şi bas, traducea sonor mixtura de heavy-metal, punk, rap, hip-hop şi grunge, cu "explicit lyrics", nu metafore sau poeme absconse. Ritmul alert, versurile brutale (mai mult zbierăte decât cântate), ruperile timbrale nu excludeau deloc melodia, elementul care captivează auditoriul până la dependenţă. Să faci din înjurături refren cantabil e ceva destul de banal; să exprimi astfel o idee, nu doar o revoltă, iată originalitatea noilor metalişti!
Citiţi întregul articol...
Scrisoare pentru melomani
"The Menuhin Century" - un omagiu pentru discofili şi bibliofili
de Victor Eskenasy
Aş fi fost fericit dacă de-a lungul săptămânii care se încheie aş fi fost scutit să urmăresc penibila sagă a unor muzicieni ai Operei Naţionale şi a corului de sicofanţi şi pierde-vară ce i-au înconjurat, care s-au "revoltat" împotriva ministrului Culturii şi a tentativelor acestuia de a păstra pe scena românească doi balerini de cea mai înaltă prestanţă internaţională. Aş fi fost fericit dacă România, în rând cu alte state europene, ar fi serbat mai bine centenarul naşterii violonistului Yehudi Menuhin, atât de legat de George Enescu şi de cultura românească, al cărei promotor a fost urbi et orbi! Aş fi fost fericit dacă Editura Casa Radio ar fi avut iniţiativa să publice din arhivele româneşti un set de discuri omagiale, în rând cu restul lumii muzicale internaţionale.
Citiţi întregul articol...
Datul în spectacol
"A fi sau a nu fi" şi teatralitatea
de Oltiţa Cîntec
O păţanie de pe Facebook stă, în principal, la originea acestui articol. Invenţia lui Zuckerberg îmi sugera zilele trecute că aş putea fi interesată de nişte pagini, printre care şi "Coliva"! Preparatul acesta din grâu fiert aromatizat cu diverse ingrediente, altfel delicioase, nu mi-a plăcut niciodată, pentru simplul motiv că îl asociez cu ceremoniile funerare.
Citiţi întregul articol...
De veghe în lanul de cultură
Casele oamenilor care nu vor să crească mari
de Mădălina Cocea
Ştim cu toţii discursul. Vine o vârstă de la care te faci om şi te duci la casa ta. Cu rate la bancă, copii, ar fi mai bine doi, programare lunară la acelaşi coafor, cu minimum cinci invitaţii la nuntă pe an. Dacă lucrurile nu merg conform traseului unanim agreat, ori rămâi cu părinţii, ori cheltuieşti aproape toate veniturile pe un apartament. A apărut însă o nouă specie de oameni: cei care nu vor să urmeze Planul. Iar la specii noi, e nevoie de cuşti noi.
Citiţi întregul articol...
Idei pe contrasens
"Săptămâna altfel" - gustoasă ca o ciulama. Un minut şi câştigi!
de George Onofrei
În gimnaziu am fost cu clasa la fabrica de "Coca-Cola". Doamna de la marketing ne-a pus la video (pe vremea aceea, încă era ceva un video) cele mai noi reclame venite direct din SUA. Am mers în secţie, am văzut concentratul de culoare maronie care ajungea mai apoi suc acidulat. Mi-am amintit acest amănunt biografic în contextul săptămânii "Şcoala altfel". Încă de luni, oraşul s-a umplut de autocare, a fost o forfotă de nedescris. În alte vremi, diriginţii organizau excursii în Nordul Moldovei la sfârşit de săptămână, acum au fost puşi să le transforme în drumeţii urbane.
Citiţi întregul articol...
Fast food
Film
Fain
de Iulia Blaga
Cine n-o ştia pe Janis Joplin decât din cântece poate afla multe din documentarul lui Amy J. Berg, Janis Joplin: Little Girl Blue, produs de Alex Gibney, care a avut premiera în 2015 la Veneţia. De pildă, că era spirituală, inteligentă, repezită şi puţin dispusă la compromisuri. Că avea ochii zâmbăreţi de la taică-său, deşi ambii părinţi păreau destul de rigizi (o voiau profesoară). Că desena frumos şi că punea bileţele cu explicaţii haioase peste pozele din albume. Că a avut şi iubite, şi iubiţi. Că băiatul cu care s-a logodit şi pe care l-a prezentat părinţilor i-a tras ţeapă făcând un copil cu alta.
Citiţi întregul articol...
Voi n-aţi întrebat, FĂRĂ ZAHĂR vă răspunde
Din condei
de Bobi
Fie că eşti catolic sau ortodox, pentru fiecare Paştele are o anume însemnătate. Unii au nostalgia aromei leuşteanului din ciorba de miel, alţii stau treji o noapte întreagă, nu cumva să se stingă lumânarea. Pentru tanti Eleonora, încă de mică, această sărbătoare a însemnat ouă încondeiate. În copilărie, se uita cu orele la mama şi la bunica ei cum din mâinile lor, chestii ieşite din dosul găinii deveneau poveşti colorate. Cum din două frunze de pătrunjel fixate pe ou cu o bucată de ciorap poţi obţine un model care l-ar lăsa mască până şi pe Dali. Deprinsese cele mai tainice secrete ale încondeiatului.
Citiţi întregul articol...
Avanpremieră:
Gabriel Pătraşcu - Vacanţe filocalice
"Suplimentul de cultură" publică în avanpremieră un fragment din volumul de povestiri Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, care va apărea în curând la Editura Cartea Românească.
"Ultima oară când am ajuns la Istanbul am tras la un hotel în Pera. Dimineaţă, la micul dejun, am văzut-o pe Merkel, o pisică albă, pufoasă, mare şi leneşă. Se lăfăia pe minuscula terasă a hotelului, unde abia încăpeau două măsuţe şi patru scaune. Stătea într-un colţ, chiar deasupra intrării de serviciu, pe unde treceau băieţii din personalul hotelului. Cum îl prindea pe unul, cum îi dădea o lăbuţă peste umăr. Când am intrat eu pe terasă, tocmai era ameninţată cu suprimarea raţiei de salam şi pastramă de vită. Nu părea prea impresionată. Fără îndoială, avea clientele ei fidele, pensionare nemţoaice, care fumau pe terasă şi citeau de la 7.30 la 10.30, îmbrăcate de oraş, cu aparatul foto agăţat de gât, pregătite să exploreze jungla istanbuleză, precum şi tinere arăboaice năuce, care înfulecau câte un platou de covrigi, îmbrăcate de casă, cu papucii de cameră în picioare, închipuindu-şi că în curând vor coborî la plajă."
Citiţi întregul articol...
Internaţional:
40 de ani de la "filmul cu Watergate". Din culise
de Dragoş Cojocaru
Pe 9 aprilie 1976 avea premiera poate cel mai faimos film cu jurnalişti şi despre jurnalism: Toţi oamenii preşedintelui, realizat de Alan J. Pakula, cu Robert Redford şi Dustin Hoffman în rolul ziariştilor Bob Woodward şi Carl Bernstein, vedetele scandalului dezvăluirilor despre afacerea Watergate care, în cele din urmă, avea să doboare un preşedinte al Statelor Unite.
Citiţi întregul articol...
Ce faci când afli că eşti rudă cu da Vinci
de Dragoş Cojocaru
La 564 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, un grup de cercetători italieni afirmă că au descoperit 35 de persoane în viaţă care ar fi descendenţi ai geniului Renaşterii. Într-o conferinţă de presă ţinută la Florenţa, istoricii Alessandro Vezzosi şi Agnese Sabato au prezentat arborele genealogic al lui da Vinci, explicând că spiţa acestuia nu s-a stins de-a lungul veacurilor, aşa cum credea multă lume, ci a reuşit să traverseze istoria.
Citiţi întregul articol...
Facebook l-ar putea bloca pe Donald Trump, iar asta nu sună bine
de Dragoş Cojocaru
Cu peste un miliard de utilizatori, reţeaua de socializare Facebook are o putere uriaşă asupra felului în care informaţia ajunge la marele public. Ar putea ea să manevreze şi rezultatele unor alegeri?, se întreabă "Slate".
Citiţi întregul articol...
Don Quichotte, în tweet-uri
de Dragoş Cojocaru
Pentru a comemora 400 de ani de la moartea lui Cervantes, un spaniol a decis să publice povestea lui Don Quichotte, cavalerul din La Mancha, în 17.000 de tweet-uri.
Citiţi întregul articol...
Să ai viniluri şi să nu le asculţi
de Dragoş Cojocaru
E adevărat, cel puţin în Marea Britanie, unde un studiu recent arată că majoritatea celor care colecţionează discuri de vinil le folosesc mai mult pe post de obiecte decorative.
Citiţi întregul articol...
Ce mai trimit oamenii în spaţiu
de Dragoş Cojocaru
Spaţiul cosmic este plin deja de artefacte culturale şi diverse obiecte cel puţin insolite, duse acolo de misiunile spaţiale de până acum, scrie "The Telegraph". Iar dacă te gândeşti la aceste obiecte, extratereştrii care le-ar găsi şi-ar putea forma o imagine foarte stranie despre umanitate.
Citiţi întregul articol...