Unul dintre discurile de care îmi amintesc clar din copilărie este cel cu lucrări de Gershwin avându-l ca solist pe Dan Mizrahy. S-a găsit în permanenţă pe piaţă în anii’60-‘80 şi, pe atunci, să auzi muzica aceluia care simboliza îmbinarea între jazz şi muzica cultă în America pe un disc Electrecord era o premieră.
De curând, aceeaşi casă de discuri a scos pe piaţă un dublu CD cu lucrări de Gershwin în interpretarea lui Dan Mizrahy, album ce cuprinde mai mult decât vinilul original. Acel disc fusese înregistrat în 1964, şi fiind primul disc Gershwin editat în România s-a bucurat de o cerere deosebită, fapt pentru care s-a reeditat de mai multe ori. Acel disc Gershwin a ajuns cu siguranţă în foarte multe case de români care aveau pick-up, chiar şi peste hotare.
Pianistul, profesorul şi compozitorul Dan Mizrahy a avut un destin absolut spectaculos, prea puţin cunoscut de marele public. Pentru mulţi melomani care au receptat viaţa muzicală românească în a doua jumătate a secolului XX, Gershwin a început să fie cunoscut prin Dan Mizrahy, iar numele celor doi nu pot fi disociate...
Câteva date gazetăreşti cu privire la numărul concertelor sale în ţară am primit chiar de la protagonist. "Ţin o evidenţă la lucrările lui Gershwin. Aşa se face că Rhapsody In Blue am cântat-o în varianta cu orchestră în concerte publice în România de 188 de ori (am cântat-o mult şi în versiunea de pian solo, în recitaluri la Ateneu, la Radio, la Sala Dalles şi în Statele Unite, unde era one man show). Concertul în fa l-am cântat de numai... 107 ori. Distanţa se menţine, chiar dacă cifra din dreptul fiecărei lucrări creşte. Pentru că mai sunt două lucrări de Gershwin, pe care le-am cântat mult, mai ales în cadrul Integralei lucrărilor pentru pian şi orchestră de George Gershwin, pe care am prezentat-o la multe filarmonici din ţară. Începeam cu Rapsodia a II-a - pe care tot eu am prezentat-o în primă audiţie românească şi care are la ora aceasta 46 de interpretări publice - , continuam cu Concertul în fa, iar după pauză începeam cu Variaţiunile simfonice "I Got Rhythm" (aceasta e lucrarea cea mai "tânără", am cântat-o doar de 36-37 de ori) şi terminam cu Rhapsody In Blue. Le am înregistrate pe toate patru, dar din păcate, pe disc nu sunt decât două, restul sunt în cardex la radio, înregistrate din concert şi aud că tot sunt difuzate. Într-adevăr, publicul apreciază enorm muzica lui Gershwin. Spre bucuria mea. Pentru că acest pionierat pe care l-am făcut nu a fost neapărat din intenţia mea de a-l face cunoscut pe Gershwin. A fost mai mult o necesitate personală. Pentru că tot chemându-mă ani la rând, fiecare filarmonică din ţară, cu Rhapsody In Blue, ajunsesem pur şi simplu să mă simt prost. Concluzia mea era că publicul o să creadă că eu nu ştiu altceva. Foarte rar apucam să cânt Bach (concertele în fa minor sau re minor), Mozart sau Beethoven. Şi Ceaikovski am cântat, Concertul nr. 1 de Prokofiev, dar de câte ori le spuneam că nu se poate să cânt tot Gershwin, toţi dirijorii sau directorii de filarmonici (cu care mă împrietenisem, de altfel), îmi ziceau : "Lasă-ne cu Mozart. Mozart cântă toată lumea. Gershwin cânţi doar tu." În consecinţă, noblesse oblige, am simţit nevoia să îmi revăd atitudinea şi am învăţat pe rând întâi Concertul în fa, după aceea Rapsodia a doua, apoi "I Got Rhythm" şi am început să variez între ele până am ajuns să le cânt pe toate."
Iată că acum există pe CD toate cele patru piese, Integrala lucrărilor pentru pian şi orchestră de Gershwin, cărora li se adaugă o serie de miniaturi pentru pian solo, încununarea unei munci de o viaţă. Poate câteva date despre George Gershwin, un destin artistic aparte, ar fi utile celui care şi-ar dori acest album.
În dicţionare, despre Gershwin scrie că este compozitor american de origine rusă, deşi s-a născut la New York, în 1898. Dar familia din care provenea era cea a unor evrei ruşi emigraţi. Pianist strălucit, şi-a datorat primele succese excepţionalului său dar de melodist, care l-a condus (mai ales în colaborare cu fratele său Ira Gershwin) către compunerea a aproximativ 500 de cântece ("songs"), influenţate de melodia europeană, de aria de operetă, de cântecele anglo-saxone şi de jazz, manifestându-şi cu toate acestea personalitatea, uşor de recunoscut. Calitatea "clasică" a acestei producţii este atestată de faptul că melodiile fraţilor Gershwin se află în continuare în repertoriul unora dintre cântăreţii din zilele noastre şi că temele lor au fost adoptate din plin de jazz (I Got Rhythm, Lady Be Good, Do It Again, Fascinating Rhythm, The Man I Love, Embraceable You, Someone To Watch Over Me etc.).
Conştient de această nobleţe pe care a conferit-o cântecului, continuând să producă show-uri pentru Broadway (în genul unor operete ancorate în actualitate, în care aceste songs puteau fi reluate din succese anterioare, dacă era cazul), Gershwin a evoluat către o muzică mai ambiţioasă şi mai apropiată de tradiţia "clasică" : Rhapsody In Blue (1924), Concertul în fa (1925), poemul simfonic Un american la Paris (1928), Rapsodia a II-a (1931), Uvertura cubaneză (1932), Variaţiuni pe tema "I Got Rhythm" (1934). Acest efort de sinteză avea să-şi găsească expresia definitivă în 1935, în capodopera sa, una dintre cele mai importante opere din repertoriul internaţional. În perioada lansării cinematografului vorbit, Gershwin a fost bineînţeles solicitat de Hollywood, dar nu a participat în timpul vieţii decât la trei lung-metraje - Delicious (1931), Shall We Dance (1936-37) şi Damsel in Distress (1937) -, înainte de a inspira, la rândul său, un mare număr de filme care au reluat spectacolele lui de pe Broadway, incluzând unul sau mai multe din cântecele sale sau chiar partiturile simfonice (Un american la Paris, 1951), povestindu-i viaţa (The Man I Love, 1946) sau ecranizându-i opera (Porgy and Bess, un film de Otto Preminger, din 1959). Gershwin a rămas atât de actual şi atât de profund simbolic pentru America interbelică, încât în ultima parte a secolului XX, Woody Allen făcea încă apel la muzica lui, pentru a evoca visul american (Manhattan, 1978).
Revenind la CD-ul pe care vi-l recomandăm, mai subliniem un atu : "cărticica de prezentare" a CD-ului (trebuie să găsim o traducere şi pentru booklet...) este extrem de complexă şi de detaliată, ea fiind semnată de acelaşi Dan Mizrahy, un om de o simplitate rară şi de o modestie direct proporţională cu valoarea artei sale.
(Oltea Şerban Pârâu)
Ascultaţi din acest album fragmentele:
··»Ascultaţi "Merry Andrew", (1448 kb, 1:32 min)
··»Ascultaţi "Preludiu pentru pian", (1459 kb, 1:33 min.)