"Zelene lestea, bili kaştane" (5,03 Mb) - Mariana Snihur, Dorina Maxim (Dobruja Unmixed)
"Zelene lestea, bili kaştane" (5,7 Mb) - BrumDun, feat. Mariana Snihur, Dorina Maxim (Dobruja Remixed)
Zelene lestea, bili kaştane (Frunzele verzi, flori de castan)
Povestea de iubire a doi îndrăgostiţi este dată în vileag de către rude şi vecini şi devine subiect de bârfă. Fata reacţionează sfătuind opinia publică să-şi continue viaţa independent de cea a cuplului stigmatizat, să bea şi să mănânce, pentru că ea nu va ţine cont de gura părinţilor şi a lumii. Iar când seara va veni, ea se va întâlni pe ascuns cu iubitul ei.
Dobruja, valorificarea muzicală a reperelor identitare
Proiectul editorial Dobruja (Oamenii Dobrogei) a apărut din dorinţa unei echipe de antropologi şi muzicieni de a valorifică într-o manieră contemporană specificul muzical al comunităţilor multietnice din nordul Dobrogei.
Promovarea diversităţii acestei zone (în care se regăsesc ucrainieni, lipoveni, turci, tatari, greci, bulgari, români) s-a realizat printr-un album în format online, care conţine două secţiuni: o documentare antropologică cu accent pe istoriile personale ale unor reprezentanţi vârstnici ai comunităţilor vizate (Dobruja Unmixed) şi creaţia unor piese muzicale ce pun în valoare, într-o manieră contemporană, specificul muzical al acestor comunităţi, pornind de la cântecele tradiţionale, interpretate de mai mulţi reprezentanţi vârstnici. (Dobruja Remixed & Dobruja F. FWD REW)
Albumul este disponibil pe site-ul proiectului www.dobruja.ro.
Proiectul implementat de Studio Fotografii de familie şi derulat cu susţinerea Administraţiei Fondului Cultural Naţional urmăreşte ca prin generarea unui produs cultural în variantă online să ofere accesul tinerilor la un patrimoniu al unor comunităţi multietnice, ce poate fi reinterpretat şi promovat prin concepte artistice contemporane, mult mai familiare acestor beneficiari.